Contestaţie la executare. Sentința nr. 9553/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9553/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 9553/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 9553
Ședința publică din 01.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei formulată de contestatoarea G. G. SRL, in contradictoriu cu intimata C. D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 25.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea inregistrata la data de 25.11.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. D. BUCURESTI, contestatie la executare împotriva executării demarate prin dosarul nr. 5350/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești asociați C. V. si M. - A. D., prin care a solicitat instantei sa dispuna anularea executării silite, suspendarea provizorie a exectarii silite si suspendarea executării, pana la judecarea prezentei cauze.
In motivare, a sustinut ca nu a primit comunicarea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ din data de 16.08.2011 (PVCC), invocat ca titlu executoriu, inlauntrul termenului legal de 1 luna de la data întocmirii PVCC motiv pentru care a solicitat constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silita si, pe cale de consecința sa se dispuna anularea executării silite.
În ceea ce privește procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.08.2011 depus de către creditoare la dosarul de executare silita, contestatoarea a arătat că, conform Deciziei nr. 10 din 10.06.2013 a înaltei Curți de Casație si Justititie, "modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare si sancționare contraventionaia si a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara (iar nu alternativa) comunicării prin poștă, cu aviz de primire." Creditoarea nu a depus vreo proba in sensul ca s-a incercat mai intai comunicarea către contestatoare a procesului-verbal de contravenție prin posta, cu aviz de primire, astfel incat a considerat ca C. SA nu a respectat dispozițiile legale si caracterul subsidiar al comunicării prin afișare, ceea ce face ca procedura de comunicare sa fie viciata. Procesul verbal de indeplinire a procedurii este nul absolut și pentru că nu indica data la care a avut loc comunicarea prin afișare si nici datele de identificare ale martorului, iar in dovada de indeplinire a procedurii de comunicare prin afișare depusa de creditoare la dosarul cauzei, nu este scrisa in mod lizibil si complet data la care împuternicitul C., S. M., s-a deplasat la sediul contestatoarei pentru a proceda la afișarea procesului-verbal de contravenție contestat, nu se înțelege ziua si lipsește anul in care in care s-a procedat la afișare. În dovada de indeplinire a procedurii de comunicare prin afișare, este menționat doar numele martorului - N. lonut din București, fara a se preciza alte date care sa faca posibila identificarea martorului in prezenta căruia s-a făcut comunicarea prin afișare. Contestatoarea a învederat faptul ca imobilul unde se afla sediul acesteia este prevăzut cu casute poștale pentru fiecare locatar, inclusiv pentru contestatoare, precum si ca nu a găsit afișat procesul verbal pe usa sediului, nici pe usa principala si nici pe poarta de acces a imobilului.
Contestatoarea a sustinut ca executarea este abuziva. Prin Legea 144/2012 tariful de despăgubire a fost abrogat si ca, invocand asemănări directe intre legea penala si cea contravenționala, trebuie sa profite si acesteia, prin aplicarea legii mai favorabile, motiv pentru care a solicitat constatarea faptului ca executarea contestata este abuziva si pe cale de consecința sa fie anulata.
Referitor la suspendarea provizorie, a arătat că cuantumul mic al debitului raportat la valoarea mare a cheltuielilor de executare, in situația in care aceasta executare s-ar finaliza si contestatoarea ar câștiga prezenta cauza, a considerat ca prejudiciul adus contestatoarei ar fi cu mult mai mare decât cel adus creditoarei prin suspendarea provizorie a executării, chestiune ce ar justifica caracterul de urgenta al admiterii prezentei cereri de suspendare provizorie a executării, ca urgenta suspendării provizorii a executării trebuie raportata in special la cantitatea prejudiciului care ar fi adus fiecăreia dintre parti in cazul admiterii/neadmiterii cererii de suspendare provizorie a executării silite. Cu privire la cererea de suspendare a executarii silite, a sustinut ca argumentele de la suspendarea provizorie se aplica si in aceasta situatie.
In drept, si-a întemeiat contestație la executare pe art. 14, art. 25, art. 26, art. 27, art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 411 alin.1 lit. 2, art. 453, art. 711 si urm. Cod de Procedura Civila.
Prin incheierea din data de 27.11.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, instanta a respins cererea de suspendare provizorie formulata de contestatoarea .”(f. 32).
La data de 12.03.2015, prin serviciul registratura, intimata a depus la dosar intampinare (f. 37) prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare.
In ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției in cauza, a sustinut ca aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare, potrivit careia „Comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor". Este la latitudinea expeditoarei modalitatea de comunicare, fiind alternativa si nu subsidiara. Procesul verbal de de afisare indeplineste cerințele art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul contravențiilor coroborat cu cele ale art. 164 NCPC, in sensul ca are in conținutul sau informații atat suficiente cat si concludente nu doar cu privire la datele de identificare ale martorului, dar si cu celelalte dispoziții ale acestora.
Avand in vedere principiul neretroactivitatii legii, a mentionat ca, deoarece procesul verbal, pe care il considera comunicat in timp util si neatacat in termen legal prin plangere contraventionala, a devenit titlu executoriu, in contextul art. 37 din OG 2/2001, in speta nu ar fi aplicabile dispozitiile Legii 144/2012. A invocat art. II din aceasta norma, potrivit careia se anuleaza doar tarifele de despagubire aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a acesteia, respectiv 27.07.2012.
Stabilirea tarifului de despăgubire este intemeiata pe dreptul C. – SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului insusi, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane. A invocat Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Penala prin care s-a statuat faptul ca "in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se incadreaza potrivit legii in vigoare la data cand activitatea infracționala s-a incheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a inceput si a durat o perioada de timp.".Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda, prin urmare, pentru motivele de mai sus, a considerat ca momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezinta momentul in care contravenția continua se epuizeaza ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv C. – SA, prin agentii constatatori. Datorita faptului ca fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, considerant ca, in speta, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivatii legii contravenționale.
Potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, se face referire expresa la situația in care Iegea de referința nu mai califica fapta drept contravenție, or, in contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, atat in forma existenta la data constatării contravenției, cat si in forma modificata la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie, contravenție....”. Actul sancționator cu sancțiunile aferente a fost încheiat pentru o fapta considerata contravenție si la momentul întocmirii acestuia si la data intrării in vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Pentru cele aratate mai sus, a apreciat ca prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actului sancționator, atâta vreme cat acesta a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale si nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, care sa atragă nulitatea acestuia
In ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, a apreciat ca acestea se incadreaza in limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006.
In ceea ce privește prescriptia dreptului de a cere executarea silita invocata de către contestator, a solicitat instanței de judecata sa constate faptul ca aceasta este neîntemeiata. potrivit art 708(2) din NCPC, cursul prescriptiei se întrerupe pe data depunerii de către creditoare a cererii de executare, insotita de titlul executoriu, astfel, manifestarea de vointa a titularului de a-si realiza dreptul (depunerea cererii de executare, reprezentând sesizarea executorului) semnifica începerea executării.
In drept, a invocat art. 205 Noul Cod proc. civ.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 25.06.2014, după acordarea cuvântului pe fond, contestatoarea a arătat verbal că solicită și întoarcerea executării silite în condițiile în care a fost executată între timp.
Fiind un capăt de cerere în completare formulat după acordarea cuvântului pe fond, instanța a constatat tardivitatea formulării lui, motiv pentru care nu a luat act de cererea completatoare formulată având ca obiect întoarcerea executării.
Analizând contestația la executare, prin prisma probelor administrate,instanța reține:
Art. 712 NCPC prevede că în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța de judecată, se pot invoca in contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai daca legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Din aceste dispoziții legale rezultă că, daca există o astfel de posibilitate legala, atunci partea trebuie să formuleze acea acțiune distinctă, specială prevăzută de actele normative, fără posibilitatea de invocare a unor aspecte de fond prin contestația la executare.
Atâta timp cât titlul executoriu care stă la baza dosarului de executare contestat în prezenta cauză este un proces verbal de contravenție și cât OG 2/2001 prevede clar că un proces verbal de contravenție poate fi anulat pe calea plângerii contravenționale, rezultă că motivele invocate de contestator privind faptul că procesul verbal de contravenție ar fi nul pe motiv de nelegală semnare și, mai ales, motive invocate de abia la cuvântul pe fond, puteau fi valorificate numai pe calea plângerii contravenționale.
În prezenta cauză, contestatorul a arătat expres în propria cerere că formulează doar contestație la executare și că invocă nelegalitatea executării înseși pentru prescrierea dreptului de executare și intervenția legii mai favorabile. Contestatorul nu a formulat și un capăt de cerere având ca obiect plângere contravențională, nu a solicitat și anularea procesului verbal de contravenție, astfel că pretinsa nulitate a procesului verbal nu poate fi analizată în cadrul prezentei contestații la executare.
Instanța are în vedere și faptul că contestatorul avea posibilitatea să formuleze și plângere contravențională în termenul de 15 zile de la data la care acest proces verbal i-a fost comunicat de B., respectiv din 17.11.2014 (f. 58) în condițiile în care potrivit art. 27 OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, dar prin Decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii nr. 10/10.06.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire astfel încât va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Intimata nu a făcut dovada că procesul-verbal cu înștiințarea de plată a amenzii și a tarifului de despăgubire ar fi fost trimis contestatorului anterior prin poștă, astfel că afișarea procesului-verbal pretins realizată la domiciliul contestatorului la data de 31.08.2011 și în prezența unui pretins martor identificat doar prin nume și prenume (f. 67) nu satisface exigențele prevăzute de art. 27 OG 2/2001 întrucât există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat. Prin urmare procedura de comunicare din 2011 era nelegală. Implicit termenul de 15 zile de formulare a unei plângeri contravenționale nu a început să curgă în 2011. Dar acest termen a început să curgă în 2014 de la data comunicării procesului verbal realizată de B. odată cu somația, astfel că neformularea, în prezentul dosar, în termenul legal și a unui capăt de cerere distinct care să vizeze anularea procesului verbal pe motiv de pretinsă nelegalitate este imputabilă doar contestatorului, iar instanța nu va mai analiza, din culpa contestatoarei, incidența deciziei RIL 6/2015 privind pretinsa nulitatea a procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe de pe procesul verbal.
Însă, deși în cauză nu se va proceda la reținerea nulității procesului verbal, se impune anularea executării față de reținerea incidenței prescripției dreptului de executare a sancțiunii și a legii contravenționale execuționale mai favorabile, aspecte determinate a fi incidente tocmai de lipsa unei dovezi de comunicare a procesului verbal în termenul legal.
Astfel, în lipsa unor dispoziții speciale și derogatorii din OG 15/2002 (forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal și, implicit, forma incidentă în cauză), în cauză sunt incidente dispozițiile generale de la art. 14 OG 2/2001 care prevedea că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Or, așa cum am arătat mai sus, procesul verbal întocmit în anul 2011, a fost comunicat de abia în anul 2014.
în ceea ce privește legea contravențională mai favorabilă, instanța reține că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002 (conform cărora „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”) puteau fi incidente în cauză pentru că imposibilitatea de contestare a procesului verbal de către contestator până la data intrării în vigoare a Legii 144/2012 a fost determinată de culpa intimatei care nu a comunicat procesul verbal contestatorului în termen legal și cu procedura legală cum am arătat mai sus. Dar, în același timp, aceste dispoziții nu pot fi aplicate în prezenta cauză pentru că, așa cum am arătat și mai sus, contestatorul nu a înțeles să formuleze și plângere contravențională în termenul de 15 zile de la primirea procesului verbal de la B., singura procedură în care s-ar fi putut dispune anularea procesului verbal și anularea tarifului de despăgubire strict în temeiul acestor texte de lege.
Totuși, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia. Iar aceste dispoziții au caracter obligatoriu și pentru instanță.
Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, și un tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă. Însă, prin Legea nr. 144/2012, a fost abrogat acest alineat, împreună cu toate prevederile care făceau referire la tariful de despăgubire. Prin urmare, în prezenta cauză devin incidente dispozițiile art. 12 teza a doua – regim sancționator mai ușor pentru o faptă identică cu cea reținută în sarcina contestatorului.
Instanța reține în susținerea anulării executării că, chiar dacă potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C.N.A.D.N.R. S.A. pentru folosirea drumurilor naționale fără achitarea rovinietei, totuși, acest tarif de despăgubire avea natura juridică a unei sancțiuni complementare, caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, în condițiile în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a se proceda la o evaluare în concret a prejudiciului cauzat C. SA prin neplata rovinietei, ci la o sumă standard reprezentând contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale. Faptul că tariful de despăgubire nu se regăsește în enumerarea expresă și limitativă din art. 5 al O.G. nr. 2/2001 nu schimbă natura acestuia de sancțiune pentru că, potrivit alin. 4 al acestui articol, prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare, iar sancțiunea achitării tarifului de despăgubire era prevăzută în mod expres în O.G. nr. 15/2002.
Mai mult decât atât, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, nu cu excepția sancțiunilor penale sau contravenționale mai favorabile. Prin urmare, ori de câte ori o lege contravențională cuprinde dispoziții mai favorabile, fie că acestea se referă la sancțiunea amenzii sau la alte tipuri de sancțiuni, fie că se referă la termene de comunicare, fie că se referă la termene de atacare, la condiții de atacare etc., această lege mai favorabilă trebuie aplicată în întregul ei conținut.
De asemenea, instanța constată faptul că, inclusiv Curtea Constituțională prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, a constat faptul că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Totodată, instanța va lua în considerare și prevederile Deciziei nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, la care Curtea Constituțională a făcut referire și în Decizia nr. 112/2014. Astfel, prin Decizia nr. 228/2007, Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început, admițând astfel excepția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru aceste motive, constatând că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni complementare care a fost înlăturată prin Legea nr. 144/2002, luând în considerare și prevederile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind obligativitatea aplicării legii contravenționale mai favorabile și în plan execuțional, instanța constată că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, astfel încât, sancțiunea chiar aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției neanulat, nu se mai putea executa odată cu . Legii 144/2002.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite contestația și va anula executarea demarată de C. în dosar de executare 5350/2014 al B. C. V. și M. A. D..
Având în vedere dispozițiile art. 718 alin.1 NCPC. conform cărora instanța competentă poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare, față de faptul că prin prezenta va fi soluționată și contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite și, față de dispozițiile art. 719 alin. 6 NCPC conform cărora cauțiunea se înaintează executorului numai în caz de respingere a contestației și față de dispozițiile art. 1063 alin. 4 NCPC conform cărora cauțiunea se restituie în cazul în care cererea pentrnu care s-a dispus cauțiunea a fost respinsă, având în vedere că, în prezentul dosar și cererea de suspendare provizorie și cea de drept comun a fost, respectiv va fi respinsă, dar cererea pe fond va fi admisă, instanța va dispune restituirea către contestator a cauțiunii în cuantum de 53 de lei, aferentă recipisei_/1/ 26.11.2014.
În condițiile art. 451 NCPC, instanța va obliga intimatul să plătească contestatoarei sumele de 93 lei, 496 de lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat.
Instanța nu va acorda contestatorului și suma de 523,67 de lei solicitată în cadrul cheltuielilor de judecată (din acest motiv și contestația urmând a fi admisă doar în parte) în condițiile în care aceasta reprezintă, așa cum a arătat expres contestatoarea și la cuvântul pe fond și prin cererea scrisă depusă la ultimul termen (f. 72), suma executată deja de intimată în dosarul de executare. Or, sumele executate într-o executare nulă nu se pot obține decât prin formularea unei cereri de întoarcere a executării, ele nu reprezintă cheltuieli de judecată în sensul art. 451 NCPC. Neformularea în termen a unui capăt de cerere având ca obiect întoarcerea executării în prezentul dosar ii este imputabilă contestatoarei așa cum am arătat și la termenul din 25.06.2015 când instanța nu a luat act de această completare tardivă, dar contestatoare își poate recupera suma executată ilegal pe calea unei acțiuni în întoarcerea executării distincte, separate, nu prin prisma art. 451 NCPC.
De asemenea, instanța nu va acorda contestatoarei ca și cheltuieli de judecată nici cauțiunea de 53 de lei solicitată și în cadrul cheltuielilor de judecată, pentru că nici cauțiunea nu intră în noțiunea de cheltuieli de judecată supuse art. 451 NCPC, ci are o natură distinctă supusă art. 718, 719, 1063 NCPC. Cautiunea nu se plătește de către partea adversă celui care a avut câștig de cauză așa cum se întâmplă în cazul cheltuielilor de judecată, ci se recuperează de cel care a plătit-o direct de la instituția bancară la care a plătit-o, prin prezentarea recipisei și a sentinței aferente. Mai mult, instanța s-a și pronunțat separat pe cererea de restituire cauțiune, astfel că contestatorul solicită de fapt recuperarea de două ori a aceleiași sume, ceea ce nu poate fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatoarea . (J_, CUI_) cu sediul în București, .. 2, ., sector 6, cu sediul ales în București, ., corp A, ., ., in contradictoriu cu intimata C. D. BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează executarea efectuată în dosar de executare 5350/2014 al B. C. V. și M. A. D..
Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea către contestator a cauțiunii în cuantum de 53 de lei, aferentă recipisei_/1/26.11.2014.
Obligă intimatul să plătească contestatoarei sumele de 93 lei, 496 de lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
DA/RT/4ex/27.08.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9566/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 9649/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
