Validare poprire. Sentința nr. 9649/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9649/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 9649/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 9649

Ședința publică din 03.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. C. T.

Grefier: S. G. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea A. F. ALPHA PRIN ASSETPORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL și pe debitorul I. R. D. si terțul poprit R. SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 26.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 03.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de validare a popririi înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014, sub nr._, creditoarea A. F. ALPHA PRIN ASSETPORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL a solicitat în contradictoriu cu debitorul I. R. D. si terțul poprit R. SRL, obligarea terțului poprit la reținerea și virarea in contul indicat de către executorul judecătoresc a cote de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitorului, până la concurența sumei indicate (3.503,37 lei) reprezentând contravaloare credit nerestituit, cheltuieli de executare și onorariu executor.

În motivare a arătat că executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit adresa de înființare a popririi însa, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor executorului judecătoresc.

În drept a invocat dispozițiile art. 789 C. si art. 223 alin. (3) C..

In dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri. Au fost anexate înscrisuri la prezenta cerere.

In cauza de față nu a fost formulată întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

Prin încheierea din data de 11.06.2014 pronunțată de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, s-a încuviințat executarea silită a creanței în cuantum de 2.381,02 lei debit restant, plus cheltuieli de executare, împotriva debitorului R. D. I., in baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/08.11.2007, la solicitarea creditoarei A. F. ALPHA UZAVRENY INVESTICNI FOND AS, PRIN MANDATAR . ROMANIA SRL.

Prin încheierea din data de 07.08.2014 emisă în dosarul de executare nr. 3260/2014, au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 1128,85 lei.

La data de 29.09.2014 a fost emisă adresă de înființare a popririi către terțul poprit ., prin care s-a dispus înființarea popririi în cota de 1/3 din veniturile prezente și viitoare până la încasarea sumei de 3503,37 lei. Adresa a fost comunicată terțului poprit la data de 01.10.2014 (f. 127).

La data de 22.10.2014, executorul judecătoresc a revenit cu adresă de înființare a popririi, ce a fost comunicată terțului poprit la data de 24.10.2014 (f. 116).

În drept, potrivit dispoz. art. 789 alin. 1 C.,- dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, potrivit alineatului 3 teza I, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun, iar potrivit alin. 4 - dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar in caz contrar va hotărî desființarea popririi.

În conformitate cu disp. art. 796 alin.1 C.pr.civ., terțul poprit avea obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor de la scadența acestora, să consemneze sumele de bani poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, însă terțul poprit nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații în termenul stabilit de art.786 alin. 1 C.pr.civ., ci nu a comunicat nici un răspuns executorului judecătoresc, deși conform adresei nr. 4245/CCMMRM/18.05.2015 (f. 179-180) terțul poprit apare ca angajator al debitorului.

Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 789 C.proc.civ., instanța urmează să admită cererea, să valideze poprirea înființata prin adresa din data de 22.10.2014 emisa de B. C. V. și M.- ANDRI D. în dosarul de executare nr. 3260/2014 și să oblige terțul poprit să plătească creditorului suma datorată debitorului cu titlu de salariu și alte venituri, până la 1/3 lunar, în limita creanței datorate de acesta din urmă creditorului, respectiv în sumă de 3509,87 lei reprezentând debit principal, debite accesorii și cheltuieli de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea privind pe creditoarea A. F. ALPHA PRIN ASSETPORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL (J_, CUI_) cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA CLADIREA DE BIROURI SKYTOWER, nr. 246C, . debitorul I. R. D. (CNP_) cu domiciliul in ., RASARITULUI, nr. 8 si terțul poprit R. SRL cu sediul in ., ROATA DE JOS.

Validează poprirea înființata prin adresa din data de 22.10.2014 emisa de B. C. V. și M.- ANDRI D. în dosarul de executare nr. 3260/2014.

Obligă terțul poprit să plătească creditorului suma datorată debitorului cu titlu de salariu și alte venituri, până la 1/3 lunar, în limita creanței datorate de acesta din urmă creditorului, respectiv în sumă de 3509,87 lei reprezentând debit principal, debite accesorii și cheltuieli de executare.

Cu apel în 5 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București.

Pronunțată în ședința publică, azi 03.07.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. T. G. I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9649/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI