Contestaţie la executare. Sentința nr. 9878/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9878/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9878/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9878
Ședința publică din data de 14.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – jud. A. V. P.
Grefier – C. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu intimata P. I. și cu terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ - SERVICIUL VERIFICAREA ȘI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 14.07.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 22.11.2013, contestatorul M. București, prin Primarul General a solicitat în contradictoriu cu intimata P. I. și terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București, anularea actelor de executare, a somației și a proceselor verbale emise în dosarul de executare nr. 28/2013 al B. M. O.,exonerarea de plată a cheltuielilor în sumă de 625 lei sau micșorarea cuantumului acestora, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1 și art 2 din OG nr. 22/2002, iar termenul de 6 luni stabilit de OG 22/2002 curge de la data la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul de executare la cererea creditorului.
A mai învederat că a fost somat la plata unor cheltuieli de executare pentru punerea în executare a unui titlu executoriu ce prevede cheltuieli de judecată mai mici decât cele de executare.
Organul de executare nu a somat contestatoarea ci a pornit executarea silită. Acesta a încheiat procesul verbal de cheltuieli de executare anterior întocmirii somației și trecerii celor 6 luni prevăzute de lege.
De asemenea, raportat la prevederile Legii nr. 188/2000 și ale OMJ nr. 2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură și nu cel stabilit prin raportare la creanța cu privire la care se formulează cererea de executare.
În ceea ce privește cheltuielile de executare arată că sunt exagerat de mari și nu justifică munca depusă de executor, cum nu se justifică nici onorariul de avocat de 500 lei.
In dovedirea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 712 - 179 și urm. C.p.civ.. contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata nu a depus întâmpinare.
La solicitarea instanței B. M. O. a înaintat, în copie, dosarul de executare nr. 28/2013. ( f 55-90)
Prin sentința civilă nr. 7197/28.08.2014 pronunțată în dosarul nr._ instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 11.09.2014 sub nr._/301/2014.
Prin încheierea din data de 31.03.2015 instanța, în temeiul art. 411 alin 1 pct 2 Cod proc civ a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, cauza fiind repusă pe rol la data de 30.06.2015.
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 12.09.2013, intimata P. I. s-a adresat B. M. O. cu cerere de executare silită împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1285/08.07.2011, pronunțată în dosarul nr._/3/2010 de Tribunalul București, pentru suma de 250 lei. ( f 58)
Cererea a fost înregistrată pe rolul B. M. O. formându-se dosarul de executare nr. 28/2013. ( f 77)
La data de 28.10.2013, prin Încheierea pronunțată în dosarul nr._/301/2013 Judecătoria sectorului 3 București a admis cererea formulată de B. M. O. și a executarea silita a obligației la plata sumei de 250 lei - cheltuieli de judecata, plus cheltuieli de executare, împotriva debitorului M. Bucuresti prin Primarul General în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1285/08.07.2011 pronunțata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila în dosar nr._/3/2010, îndreptata prin încheierea din 24.02.2012 pronunțata de Tribunalul Bucuresti – Secția a III-a Civila în dosar nr._/3/2010 și modificata prin decizia civila nr. 782/03.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti – Secția a III-a în dosar nr._/3/2010, la solicitarea creditorului P. I. . ( f 88)
La data de 14.11.2013 B. M. O. a emis Încheierea prin care a efectuat calculul cheltuielilor de executare rezultând suma de 625 lei. ( f 87)
La data de 14.11.2013 executorul judecătoresc a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație, rezultând suma de 266,77 lei . ( f 81)
La aceeași dată a fost emisă adresa de înființare a popririi pentru suma de 266,77 lei reprezentând creanța și pentru suma de 625 lei reprezentând cheltuieli de executare ( f 82) precum și adresa de înștiințare a debitorului ( f 83).
Instanța reține că, potrivit art. 712 alin. 1 Cod proc civ, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește motivul invocat de contestatoare pentru care solicită anularea executării silite din dosarul de executare nr. 28/2013, respectiv organul de executare nu a somat contestatoarea ci a pornit executarea silită, instanța îl apreciază ca neîntemeiat.
Astfel, se reține că, potrivit art. 783 Cod proc civ, poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin 1, împreună cu încheierea de încuviințare a executării.
Analizând cuprinsul Încheierii emise la data de 14.11.2013 instanța constată că aceasta respectă prevederile art. 783 Cod proc civilă.
În ceea ce privește apărarea contestatorului privind încălcarea prevederilor art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța reține că din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 din Codul de procedură civilă, rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
O interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 22/2002 invocată de contestator ar determina orice instituție publică să comunice executorului lipsa fondurilor, dacă se află în această situație, atașând dovezi că a întreprins demersurile necesare în vederea executării obligațiilor în termen de 6 luni. În speță contestatorul nu a făcut aceste dovezi.
De altfel, cum s-a arătat, termenul de 6 luni nu este un termen suspensiv de drept, ci el este dublu condiționat, de neexistența fondurilor (care nu se confundă cu criza economică) și de demersurile întreprinse pentru obținerea acestor fonduri.
C.E.D.O. a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitorului de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține că prin Încheierea din data de 14.11.2014 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare astfel: 40 lei – cheltuieli necesare declanșării executării silite, 20 lei – cheltuieli necesare continuării executării după obținerea încuviințării, 20 lei – cheltuieli necesare înființării/comunicării popririlor, 25 lei – onorariul executorului, 500 lei – onorariul avocatului și 20 lei – cheltuieli cu încetarea executării ( arhivare dosar, adrese CF, etc). (f 87).
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc se reține că, potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000, pentru creanțele în valoare de până la 500 lei inclusiv, onorariul minim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Față de creanța în cuantum de 250 lei, rezultă deci că executorul judecătoresc a perceput onorariul minim de 25 lei.
Se mai reține că activitatea executorului judecătoresc nu a constat în notificarea debitoarei conform art. 7 lit. b din Legea nr. 188//2000 ci a urmărit executarea silită a debitorului pentru o creanță de 250 lei, prin urmare a pus în executare dispozițiile cu caracter civil din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1285/08.07.2011 pronunțata de Tribunalul Bucuresti – Secția a III-a Civila în dosar nr._/3/2010.
În ceea ce privește onorariul de avocat se reține că, potrivit art. 670 alin 3 pct .3 sunt cheltuieli de executare: onorariul avocatului în faza de executare silită..
Instanța reține că, în etapa executării silite, intimata a fost reprezentată de avocat Prioteșescu V., conform împuternicirii de la fila 59 din dosar.
Pentru serviciile avocatului, părțile au stabilit un onorariu în cuantum de 500 lei, achitat cu chitanța nr. 118/04.09.2013 (f 75). Instanța apreciază că acest cuantum al onorariului nu este unul exagerat, fiind proporțional cu activitatea desfășurată de avocat, acesta fiind cel care a luat legătura cu executorul judecătoresc și a formulat cererea de executare silită, urmărind desfășurarea executării silite în locul creditoarei.
În plus, instanța reține că nu se poate pretinde unui justițiabil să cunoască modalitatea de aducere la îndeplinire a unui titlu executoriu în cazul neexecutării de bună voie de către debitor și, implicit, nu i se poate imputa apelarea la serviciile unui avocat. Contestatorul debitor putea evita achitarea acestor cheltuieli, dacă ar fi executat de bună voie dispozițiile din titlul imediat după ce acesta a devenit executoriu.
Se mai reține că în cauză, a fost emisă Încheierea prin care s-a dispus înregistrarea cererii ( f 77), a fost formulată cererea de încuviințare a executării silite ( f 79), a fost emisă Încheierea prin care a dispus actualizarea sumei cu indicele de inflație (f 81), a fost emisă adresa de înființare a popririi ( f 82), adresa de înștiințare a debitorului ( f 83) și a fost emisă încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare ( f 87)
Astfel, în raport cu actele întreprinse de executorul judecătoresc instanța apreciază că suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de executare nu este disproporționată ( 625 lei -500 lei – 25 lei).
Astfel, instanța reține că în mod corect au fost percepute sumele prevăzute în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, întocmită de B. M. O. la data de 14.11.2013.
Pentru considerentele arătate, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 291-293, CUI_, cont bancar RO097 TREZ_X_ deschis la A. de T. și Contabilitate a Municipiului București, în contradictoriu cu intimata P. I., CNP –_, cu domiciliul în sector 5, București, PROGRESULUI, nr. 134-138, .. P, și cu terțul poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ - SERVICIUL VERIFICAREA ȘI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE, cu sediul în sector 4, București, .. 6-8, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.07.2015.
Președinte, Grefier,
Jud. A. V. P. C. R.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9839/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9840/2015. Judecătoria... → |
---|