Contestaţie la executare. Sentința nr. 9858/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9858/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9858/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9858
Ședința publică din data de 14.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-I. S.
Grefier: A.-T. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul R. și pe intimatul P. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in ședința publica, a răspuns contestatorul prin reprezentant convențional, consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată și că nu s-a făcut dovada în original a achitării taxei judiciare de timbru, iar la data de 09.07.2015 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, după care,
Contestatorul prezent prin consilier juridic, depune la dosarul cauzei dovada în original a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1050 lei.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, față de domiciliul intimatului.
Contestatorul prezent prin consilier juridic lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției astfel invocate.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2014 sub nr de dosar_, contestatorul R. în contradictoriu cu intimatul P. I. a formulat contestație la executare silită prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 298/2014 aflat pe rolul B. D. S., inclusiv a încheierilor din data de 04.12.2014 privind admiterea cererii de executare silită și de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și întoarcerea executării silite în temeiul art. 722 C.pr.civ.
În motivare a arătat că și-a executat de bună voie și cu bună credință obligațiile din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 884A/26.06.2008, astfel încât executarea silită nu are obiect, ceea ce determină și nelegalitatea cheltuielilor de executare silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 665 alin. 6, art. 711-713 și art. 722 C.pr.civ.
În dovedirea susținerilor au fost depuse înscrisuri la filele 6-17 din dosar.
La data de 09.04.2014 intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
La data de 26.03.2015 a fost comunicat dosarul de executare silită nr. 298/2014 aflat pe rolul B. D. S..
La termenul de judecată din data de 14.07.2015 a fost pusă în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând cauza prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 25 alin. (1) C., procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân suspuse acelei legi.
Din dosarul de executare rezultă că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc la data de 04.12.2014 (f. 29) astfel că va fi analizată competența instanței de soluționare a acestei cauze prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, în forma în vigoare la acea dată.
Potrivit art. 713 alin. (1) C., contestația se introduce la instanța de executare, iar în temeiul art. 650 alin. (1) C., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de executare silită (f. 29), la data sesizării organului de executare debitorul R. avea sediul în București, .. 1, sector 1, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispoziții care să reglementeze reguli speciale cu privire la competența instanței de executare.
Instanța are în vedere și faptul că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul contestațiilor la executare), competența teritorială este de ordine publică.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 și art. 713 alin. (1) rap. la art. 650 alin. (1) instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul R. J_ CUI_ cu sediul în sector 1, București, .. 1 și pe intimatul P. I. cu domiciliul în sector 5, București, C. D., nr. 75, . în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-I. StăncioiAdina-T. M.
Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./4 ex.
Comunicări:
Grefier:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
., sector 5 București
Telefon/fax:_/_
Operator de date cu caracter personal nr._ și_
Emisa la: ....2015
Dosar nr._
CĂTRE,
JUDECATORIA SECTOR 1 BUCUREȘTI
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 9858 pronunțată la data de 14.07.2015 în dosarul cu nr._, privind pe contestatorul R. și pe intimatul P. I., având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv., motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 1 volum – … de file și un dosar asociat - 7 de file.) spre competentă soluționare.
Vă mulțumim pentru colaborare!
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-I. S. A.-T. M.
← Pretenţii. Sentința nr. 9657/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Validare poprire. Sentința nr. 9919/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|