Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 13767/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Sentinta civila nr._
Ședinta publică din data de 14.10.2015
Instanta constituita din:
P.: R. S.
Grefier: C. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestatia la executare privind pe contestator, in contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2015, respectiv pentru astazi 14.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 05.02.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, contestatorul B. V. a solicitat in contradictoriu cu intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti anularea executarii silite inceputa de catre SCPEJ Franz R. C. si T. A. R. in dosarulnr. 580/2014 in ceea ce priveste tariful de despagubire mentionat in procesul-verbal de contraventie . nr._/ 29.04.2011.
În motivare, contestatorul a arătat că procedura de comunicare a procesului verbal de contraventie nu a fost indeplinita in conformitate cu dispozitiile art. 14 din OG nr. 2/ 2001 si Decizia nr. 10/ 10.06.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a statuat ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiara comunicarii prin posta cu aviz de primire.
În drept contestația la executare a fost întemeiată pe art. 194 si art. 711 Cod procedura civila.
Cererea a fost legal timbrata.
Intimata a formulat intampinare la data de 2.03.2015, pe fond, a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, intrucat contestatorul a avut la dispozitie 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contraventie pentru a face plangere, fara insa a-si exercita acest drept, astfel incat acesta are obligatia de a achita contravaloarea amenzii si a tarifului de despagubire. A mai adaugat ca domiciliul contestatorului unde a fost facuta comunicarea procesului verbal este acelasi cu domiciliul precizat in prezenta contestatie la executare si prin urmare acesta nu poate sustine faptul ca procedura de comunicare a fost viciata sau ca drepturile sale au fost lezate.
Intimata si-a intemeiat sustinerile pe dispozitiile art. 205-208 Cod procedura civila.
La data de 07.07.2015 a fost depus in fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul dosarul de executare silita nr. 580/2014 de catre SCPEJ Franz R. C. si T. A. R..
Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri in conformitate cu art. 255 Cod procedura civila.
Analizând inscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
La data de 22 iunie 2014 intimata C.N.A.D.N.R. SA a formulat cerere de executare silita impotriva contestatorului B. V. in baza titlului executoriu reprezentat de procesele verbale de contraventie . nr._/ 29.04. pentru recuperarea creantei in cuantum de cate 28 euro, contravaloare tarif de despagubire.
Prin Incheierea pronuntata la data de 12.09.2014 in dosar nr._ Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a incuviintat executarea silita impotriva contestatorului in baza proceselor verbale de contraventie anterior mentionate.
La data de 16.01.2015 SCPEJ Franz R. C. si T. A. R. a emis in dosarul de executare nr. 580/2014 instiintarea de infiintare a popririi conturilor debitorului.
Conform art. 711 alin. 1 Cod procedura civila, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Conform art. 27 din OG nr. 2/ 2001 comunicarea procesului verbal prin care s-a constatat savarsirea unei contraventii si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Prin Decizia I.C.C.J nr. 10/ 2013, Sectii Unite, s-a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie prin afisare la domiciliul/ sediul contravenientului este subsidiara comunicarii prin posta cu aviz de primire.
In speta, intimata nu a facut dovada comunicarii procesului-verbal de contraventie . nr._/ 29.04.2011 catre contestator prin scrisoare recomandata prin confirmare de primire, ci doar prin modalitatea afisarii acestuia la adresa din Bucuresti, . mortem nr. 3 . ., cu incalcarea dispozitiilor procedurale anterior mentionate.
Cata vreme aceste procese verbale nu au fost legal comunicat, contestatorului, acesta nu a avut posibilitatea de a formula plangere in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/ 2001.
Prin urmare, procesului verbal de contraventie . nr._/ 29.04. in baza caruia s-a inceput executarea silita impotriva contestatorului, nu reprezinta titlu executoriu, in conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/ 2001, executarea silita pentru recuperarea tarifului de despagubire in cuantum de cate 28 euro pentru fiecare proces-verbal, fiind pornita in mod nelegal de catre intimata C.N.A.D.N.R. SA impotriva contestatorului.
Pentru aceste considerente, in conformitate cu art. 719 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va admite contestatia la executare formulata de catre contestatorul B. VASILEin contradictoriu cu intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti si va anula toate actele de executare silita efectuate in dosarul de executare nr. 580/2014 al SCPEJ Franz R. C. si T. A. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de contestatorul B. V. domiciliat in Bucuresti, sector 4, ..3, ..2, ., in contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti cu sediul in Bucuresti, . nr.401A, sector 6 .
Anulează toate actele de executare silită din dosarul de executare silită nr. 580/2014 al SCPEJ Franz R. C. si T. A. R..
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica azi, 14.10.2015.
Președinte, Grefier,
R. SuciuCarmen M.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|