Contestaţie la executare. Sentința nr. 6742/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6742/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 6742/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
Sentința civilă nr. 6742
Ședinta publică din data de 15.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul T. A. G. în contradictoriu cu intimata E. I. RO GMBH PRIN E. KSI ROMANIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a făcut de către contestator dovada de achitare a cheltuielilor de xerocopiere a dosarului de executare conform adresei înaintate de B. N. V.-C. și D. V.-G. și nici dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 299,49 lei (249,49 lei+50 lei).
Instanța, în temeiul art. 650 raportat la art. 713 C.p.c., în forma în vigoare anterior deciziei nr. 348/2014 emisă de Curtea Constituțională, se declară competentă general și material să soluționeze prezenta cauză și teritorial.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 29.10.2014, contestatorul T. A. G. în contradictoriu cu intimata E. I. RO GMBH PRIN E. KSI ROMANIA SRL, a formulat contestație la executare împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 06.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 și a actelor de executare emise în dosarul nr. 711/2014 al B. N. V.-C. și D. V.-G..
Contestatorul a mai solicitat să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații cât și anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare menționat, inclusiv anularea încheierii prin care s-a admis și încuviințat executarea silită în baza contractului de linie de credit persoane fizice fără număr din data de 26.08.2014, contract care nu poate constitui titlu executoriu.
În urma adresei instanței au fost comunicate de B. N. V.-C. și D. V.-G. copii de pe actele de executare efectuate în dosarul nr. 711/2014.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor însoțitoare, intimata nu a formulat întâmpinare sau vreo altă apărare.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției netimbrării, instanța constată următoarele:
Instanța va reține că obligația de a achita taxa judiciară de timbru a fost adusă la cunoștința contestatorului prin Comunicarea adresă (f. 12), ce a fost comunicată contestatorului la 23.01.2015.
În ultima pagină a cererii de chemare în judecată, contestatorul a indicat că va achita taxa de timbru la primul termen.
Instanța constată că obligația a achita taxa de timbru în cuantum de 299,49 lei (249,49 lei aferentă contestației la executare +50 lei, aferentă suspendării executării silite) nu a fost îndeplinită de contestator până la primul termen de judecată din 15.05.2015, deși acesta avea cunoștință de această obligație din 23.01.2015.
Conform art. 197 C.proc.civ., în cazul în care cererea de chemare în judecată este suspusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se va atașa cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Față de aceste considerente, instanța urmează să admită excepția netimbrării și să anuleze cererea în anulare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu de către instanță.
Anulează cererea formulată de contestatorul T. A. G., (CNP:_), domiciliat în București, ., nr. 2, sector 3 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, ., .. 30 în contradictoriu cu intimata E. I. RO GMBH PRIN E. KSI ROMANIA SRL, cu sediul în București, .. 10A, .. 7, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2002, CUI:_,ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, va fi comunicată organului de executare.
Pronunțată în ședința publică de la 15.05.2015.
Președinte, Grefier,
S. L. M. P.
← Pretenţii. Sentința nr. 6682/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6683/2015.... → |
---|