Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 11626/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 15.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D.-I. S.

Grefier: A.-T. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN REPREZENTANT în contradictoriu cu intimații N. M., T. S., D. N., C. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații prin reprezentant convențional, avocat lipsind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, după care,

Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București față de sediul debitorului care se află în Sector 5 București.

Intimații prezenți prin apărător ales arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției astfel invocate.

Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr de dosar_ la data de 04.02.2015, contestatoarea S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat în contradictoriu cu intimații N. M., T. S., D. N. și C. T. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de către B. D. D. Crenguța în dosarul de executare nr. 13/2015.

În motivare a arătat că la data de 22.01.2015, Ministerul Finanțelor Publice a primit actele de executare emise de executorul judecătoresc, solicitând plata sumei de 994,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în baza sentinței civile nr. 7142/26.05._ pronunțate în dosarul nr._, precum și cheltuieli de executare.

În motivare a arătat că actele de executare silită sunt nelegale întrucât nu respectă dispozițiile OG 22/2002 prin care se acordă un termen de grație de 6 luni în vederea executării obligației. Totodată, a arătat că în privința cheltuielilor de executare silită este depășit baremul maximal prevăzut de art. 39 din Legea 188/2000, iar onorariul de avocat în cuantum de 500 lei greșit a fost inclus în cheltuielile de executare silită.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ., art. 714 pct. 1 și 3 din C.pr.civ., OG 22/2002.

La data de 03.06.2015, intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. În motivare au arătat că nu au fost încălcate dispozițiile OG 22/2002, iar în ceea ce privește cheltuielile de executare silită, acestea au fost necesare, reale și în limita unui cuantum rezonabil.

Executorul judecătoresc a comunicat dosarul de executare silită, iar la termenul de judecată din data de 15.09.2015 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Analizând cauza prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține:

Potrivit art. 248 alin. (1) C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 25 alin. (1) C., procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân suspuse acelei legi.

Din dosarul de executare rezultă că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc la data de 19.01.2015 (f. 30) astfel că va fi analizată competența instanței de soluționare a acestei cauze prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, în forma în vigoare la acea dată.

Potrivit art. 713 alin. (1) C., contestația se introduce la instanța de executare, iar în temeiul art. 650 alin. (1) C., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de executare silită (f. 30), la data sesizării organului de executare debitorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice avea sediul în București, ., sector 5.

Totodată, instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispoziții care să reglementeze reguli speciale cu privire la competența instanței de executare.

Instanța are în vedere și faptul că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul contestațiilor la executare), competența teritorială este de ordine publică.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 și art. 713 alin. (1) rap. la art. 650 alin. (1) instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN REPREZENTANT cu sediul ales în sector 2, București, SPERANTEI, nr. 40 în contradictoriu cu intimații N. M. cu domiciliul în sector 2, București, T. S. cu domiciliul în ., nr. 78, J. ILFOV, nr. 19, D. N., cu domiciliul în sector 2, București, ROPOTULUI, nr. 145, C. T. cu domiciliul în ., nr. 83, J. ILFOV în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronuntată în ședință publică azi, 15.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-I. StăncioiAdina-T. M.

Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./08.10.2015/ 7 ex.

Comunicări:

Grefier.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 5 București

Telefon/fax:_/_

Operator de date cu caracter personal nr._ și_

Emisa la: ­­­..10.2015

Dosar nr._

CĂTRE,

JUDECATORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. _ pronunțată la data de 15.09.2015 în dosarul cu nr._, privind pe contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN REPREZENTANT în contradictoriu cu intimații N. M., T. S., D. N., C. T., având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv., motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 1 volum – … de file) spre competentă soluționare.

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-I. StăncioiAdina-T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI