Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 10480/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 13.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. C. V.

Grefier – A. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind contestatorul L. C. I. în contradictoriu cu intimata C. SA PRIN DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, prin reprezentant convențional, avocat, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuția părților competența instanței de a soluționa prezenta cauză.

Contestatorul, prin avocat, arată că instanța e competentă să soluționeze prezentul litigiu.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

La interpelarea instanței, contestatorul, prin avocat, arată că nu a încetat executarea silită și invocă excepția perimării executării.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată prin întâmpinare.

Contestatorul, prin avocat, solicită respingerea excepției și arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 712 alin. 2 Cod proc. civ., fiind vorba de o contestație care vizează fondul titlului executoriu.

Instanța respinge excepția tardivității, ca neîntemeiată în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 714 alin. 2 Cod proc.civ.contestatia fiind formulata cu respectarea termenului de 15 zile prev de 714 C.proc.civ.

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.

Contestatorul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 și art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității invocată de intimată si pe fond.

Contestatorul, prin avocat, solicită admiterea contestației la executare și respingerea excepției inadmisibilității invocată de intimată și arată că tariful de despăgubire nu mai era aplicabil conform dispozițiilor Legii nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002. de asemenea, contestatorul, arată că a plătit amenda imediat cum a primit procesul verbal. În ceea ce privește executarea silită, cheltuielile de executare sunt nejustificate, fiind vorba de o creanță de 100 de lei, iar cheltuielile în valoare de 500 lei. Cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat și depune dovada achitării acestora.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 28.11.2014, sub dosar nr._, contestatorul L. C. I., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate de B. L. ȘI M. în dosarul de executare nr. 1095/2014, anularea parțială a titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat în esență că în fapt, la data de 18.11.2014, i-a fost comunicată somația emisă la data de 14.11.2014, prin care i s-a pus în vedere că a fost începută executarea silită împotriva acestuia pentru suma de 28 de Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire, precum și pentru plata sumei de 359, 80 de RON, reprezentând cheltuieli de executare.

Contestatorul a arătat că prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din OG nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeași lege s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate si contestate in instanta pana la data intrării in vigoare a legii iar ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar fata de obligația de plata a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, o norma legala mai favorabila, intervenita in domeniul contravențional, conforma prevederilor art. 15 alin. (2) din legea fundamentala.

S-a adăugat că prin abrogarea tuturor prevederilor referitoare la tariful de despăgubire care se stabilea in functie de tipul autovehiculului folosit fara a deține rovinieta valabila, inclusiv in cazul litigiilor e pe rolul instanței de fond, s-a revenit la soluția legislativa anterioara introducerii acestui tarif.

În continuare a mentionat că pentru eventualele despăgubiri cauzate prin savarsirea contravenției se aplica dreptul comun, in acord cu dispozițiile art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit carora, in cazul in care prin savarsirea contravenției s-a cauzat o paguba si exista tarife de evaluare a acesteia, persoana imputernicita sa aplice sancțiunea este si despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vatamate, facand mențiunea corespunzatoare in procesul-verbal, iar daca nu exista tarif de evaluare a pagubei, persoana vătămata isi va putea valorifica pretențiile potrivit dreptului comun, or, prin aplicarea amenzii contravenționale si a tarifului de despăgubire pentru fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila a fost incalcat principiul aplicării unei singure sancțiuni pentru o fapta contravenționala, ca aplicare in materie contravenționala a principiului de drept penal non bis in idem.

In acest sens a invocat Decizia nr. 385/2013 a Curții Constituționale.

Contestatorul a mai precizat că a luat la cunoștință de Procesul-verbal . nr._/06.07.2011, prin comunicarea acestuia de către Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sectorul 4 a Deciziei de impunere din data de 06.02.2013. Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție încheiat la data de 21.07.2011 de împuternicitul intimatei rezultă că procesul-verbal a fost comunicat la domiciliul acestuia prin afișare, iar intimata nu a procedat în mod prioritar la comunicarea procesului-verbal în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv prin poștă cu aviz de primire.

Contestatorul, a precizat că luând la cunoștință de procesul-verbal de contravenție odată cu comunicarea deciziei de impunere din data de 06.02.2013 a achitat contravaloarea amenzii contravenționale, astfel cum rezultă din chitanța SW_/26.04.2013.

Contestatorul a mai învederat instanței faptul că, cuantumul cheltuielilor de executare nu a fost avut în vedere de instanța care a încuviințat executarea silită, fiind stabilit de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 14.11.2014, deci ulterior pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

A arătat că valoarea cheltuielilor de executare depășește cu mult valoarea creanței solicitate, fiind stabilite în mod nelegal și netemeinic iar suma de 200 de RON reprezentând consultanță întocmire dosar de executare este nejustificată, nelegală și netemeinică, având în vedere că intimata a formulat cererea de executare silită prin consilierul acesteia juridic.

S-a solicitat să se dispună întoarcerea executării silite și restituirea sumelor executate în cazul în care până la soluționarea contestației la executare vor fi executate silit sume care fac obiectul dosarului de executare, iar executarea silită va fi anulată ca urmare a admiterii prezentei acțiuni,.

În drept, contestatorul a invocat art. 711, alin.1, 712, alin.1, 722, 453 Noul C.proc.civilă.

Contestatorul a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civilă.

Contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri.

La data de 26.02.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, a invocat excepția tardivității contestației la executare în ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la data de 14.11.2014, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 NCPC.

La data de 17.03.2015, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a excepției tardivității formulării contestației la executare, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, a solicitat admiterea contestației la executare.

În drept, contestatorul a invocat art. 201, alin. 2 Noul C.proc.civilă.

Contestatorul a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civilă.

Prin sentința civilă nr. 5979/11.05.2015, Judecătoria Sector 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul L. C. I. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2015 sub nr. de dosar_ .

La termenul de judecată din data de 13.08.2015 instanța a respins excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

La același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

În fapt, la data de 11.06.2014, a fost înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați L. SI M. (citat în continuare B.) cererea de executare silită formulată de creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.) prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (intimata din prezenta cauză) a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/06.07.2011 (fila 47 ds. declinat).

Prin Încheierea din data de 03.07.2014, B. a admis cererea si a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 1095/2014 (fila 45 ds. declinat), solicitând prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București încuviințarea executării silite.

Se mai reține că prin Încheierea din Ședința din camera de consiliu din data de 29.08.2014 Judecătoria Sector 3 București în dosar nr._/301/2014, a admis cererea și a încuviințat executarea silită a creanței de 28 de Euro, împotriva debitorului L. C. I., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/06.07.2011 (fila 49 ds. declinat).

În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.

În ce privește excepția inadmisibilității invocate de intimată prin întâmpinare, instanța reține că petentul contestator a solicitat si anularea parțială a procesului verbal în ce privește obligația la plata sumei de 28 de Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 712 alin. 2 din C.proc.civ., care prevăd că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Potrivit art. 10 din OG nr. 15/2002, „contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”. De asemenea, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Prin aceste texte se instituie o cale de atac specifică împotriva proceselor-verbale de contravenție, respectiv plângerea contravențională, astfel că aceste titluri executorii nu pot fi atacate, pe fondul lor, prin contestația la titlu prevăzută de art. 712 alin. 2 NC.proc.civ.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că excepția inadmisibilității întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare partiala a titlului executoriu proces verbal de contraventie seris R11 nr._/06.07.2011 formulată în cadrul contestației la executare.

În ce privesc motivele contestației la executare propriu zisă, instanța va analiza în continuare motivele invocate de contestator, respectiv comunicarea neconformă a proceslui verbal antemenționat, neaplicarea legii contravenționale mai favorabile, nelegalitatea încheierii privind cheltuielile de executare silită, perimarea executării silite.

Asupra criticii privind nelegalitatea comunicării procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

Proces verbal . 11 nr._/06.07.2011 a fost comunicat petentului prin afișare la domiciliu, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (fila 48 dosar declinat).

Instanța reține Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, statuând că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Aplicând aceste principii în cauză, instanța constată că intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă anterior afișării, astfel că procesul-verbal nu a fost comunicat legal prin afișare, fapt care echivalează cu lipsa comunicării acestuia.

Or, necomunicarea procesului-verbal de contravenție în termen legal conduce la intervenirea prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, conform art. 14 alin. 1 din OG nr.2/2001, potrivit căruia ,,executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.

În consecință dreptul intimatei-creditoare de a pune în executare sancțiunea contravențională complementară s-a stins ca efect al prescripției, motiv pentru care nu mai avea posibilitatea legală de a demara executarea silită.

Reținând acest prim motiv de nelegalitate a actelor de executare, instanța nu va mai analiza celelalte critici invocate de contestator.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare precizată, cu consecința anulării tuturor actelor de executare și executarea însăși din dosarul de executare silită nr. 1095/2014 aflat pe rolul Biroul Executorilor Judecătoresti Asociati „L. SI M. ”.

În ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată instanța constată că potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin concluziile pe fond, s-au solicitat cheltuielile de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

În ce privește taxa judiciară de timbru, instanța reține prevederile art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 care prevăd că „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

Prin urmare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru va fi restituită, la cerere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești urmând a fi admisă în parte cererea cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata, cu consecința obligării intimatei la plata catre contestator a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata-onorariu avocat, conform facturii . 2015 nr._/08.05.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata.

Respinge ca inadmisibilă cererea de anulare parțiala a titlului executoriu proces verbal de contravenție . nr._/06.07.2011.

Admite contestația la executare precizată privind contestatorul L. C. I., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., si cu domiciliul ales la Cabinet de avocat P. I. – București, .. 4, ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.) prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, Cod unic de înregistrare_, cont bancar RO 56 RNCB_ 0001 deschis la Banca Comercială Română-Sucursala Unirea.

Anulează toate actele de executare și executarea silită însăși pornită împotriva contestatorului în dosarul de executare silită nr. 1095/2015 aflat pe rolul Biroul Executorilor Judecătoresti Asociati „L. SI M.”.

Admite in parte cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Obliga intimata la plata catre contestator a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata-onorariu avocat.

Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru ca neintemeiata.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din 13.08.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. V. A. B.

Red. A.C.V./A.B.

10.09.2015/4 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI