Contestaţie la executare. Sentința nr. 5490/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5490/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 5490/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5490

Ședința publică din data de 23.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte – N. Galațanu

Grefier – D. V. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de către contestatoarea D. I. CANDIDA în contradictoriu cu intimata R. B. SA, și terții popriți B. C. R., B., I. B. NV AMSTERDAM SUCURSALA BUCURESTI, R. B. SA, A. B. ROMANIA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: intimata R. B. SA, prin consilier juridic D. M. B., cu delegație pentru asistență juridică nr. 5180/22.04.2015, depusă azi, în ședință publică, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței: obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că la data de 10.04.2015 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, de către contestatoare cererea de chemare în judecată semnată în original, dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii și taxa judiciară de timbru în cuantum de 1050 lei, conform dispozițiilor instanței, iar la data de 16.04.2015 SCPEJ Mazilul și Asociații a depus la dosar copii certificate a actelor din dosarul de executare nr. 678/2014, filele 65 – 282 din dosar, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, în temeiul dispozițiilor art. 713 alin. 1 și art. 650 alin. 1 C.proc.civ.

Instanța acordă părților cuvântul în dezbateri asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu

Intimata, prin avocat, solicită instanței admiterea excepției.

Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 C.proc.civ. declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:

Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul instantei la data de 12.11.2014 sub nr. de mai sus contestatoarea D. I. CANDIDA a formulat contestatie la executare impotriva actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. 678/2014 al SCPEJ M. si Asociatii prin care s-a solicitat anularea tuturor formelor de executare silita prin poprire, anularea incheierii de executare silita din data de 01.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, constatarea unor clauze abuzive in titlul executoriu contract de credit Flexi Professional nr. 561/32/30.11.2010 si, in consecinta, modificarea titlului executoriu, cu suspendarea executarii pana la solutionarea definitiva a contestatiei la executare.

In drept, s-au invocat prevederile art. 711 si urmatoarele Cod procedura civila.

S-a anexat dosarul de executare nr. 678/2014 al SCPEJ M. si Asociatii.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 245 NCPC, excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.

Din înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 678/2014 instanța reține că executarea silită contestată a început ca urmare a cererii formulate de intimat și înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc la data de 08.09.2014.

La solicitarea B.-ului, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a incuviintat executarea silita (f. 87).

În drept, se reține că prin decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 650 alin 1 C.pr.cv. potrivit cărora instanța de executare este instanța în a cărei circumscripție de află sediul executorului judecătoresc care face executarea.

De la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014 dispozițiile art. 650 alin. (1) C.pr.cv., declarate neconstituționale, nu mai produc efecte juridice.

Astfel, executării silite contestate, demarate în baza cererii înregistrate la data de 06.10.2014, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 650 alin. (1) C.pr.cv în forma mai sus reprodusă, dispoziții ce ar fi atras competența Judecătoriei sectorului 3 București în soluționarea contestației la executare (sediul M. si asociatii fiind în sectorul 3).

Urmare a ieșirii din vigoare a normei speciale de competență teritorială înscrisă în art. 650 alin. 1 C. pr.cv., aplicabilă cererilor de încuviințare a executării silite, contestațiilor la executare și oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, revine instanței de la locul domiciliului sau sediului debitorului ladata primei sesizări a instanței de executare competența de a soluționa contestația la executare, prin aplicarea normei decompetența teritorială de drept comun, reglementată de art. 107 C.pr.cv.

Constatând că în cauză domiciliul contestatoarei debitoare se află în sectorul 6 al municipiului București și că Judecătoria sectorului 6 București a fost instanța care a soluționat cererea de încuviințare a executării silite, se reține că această instanță este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare.

Art. 781 Cod procedura civila stabileste competenta executorului judecatoresc, fara a stabili o competenta speciala de solutionare a contestatiei la executare in cazul executarii silite prin poprire.

Art. 713 alin. 2 Cod procedura civila stabilea in competenta instantei de la domiciliul debitorului, iar nu de la sediul tertului poprit, competenta de solutionare a contestatiei la executare in situatia in care sediul debitorului se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin.1 si 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale absolute invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a cauzei privind pe contestatoarea D. I. CANDIDA, CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. D. & Partners, cu sediul în sector 1, București, ., în contradictoriu cu intimata R. B. SA, CUI_, înregistrată în ONRC sub nr. J_, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca Cladirea Sky Tower, nr. 246C, și terții popriți B. C. R., cu sediul în sector 3, București, Bulevardul Regina E., nr. 5, B., cu sediul în sector 2, București, Bulevardul P. D., nr. 6, I. B. NV AMSTERDAM SUCURSALA BUCURESTI, cu sediul în sector 1, București, Bulevardul I. De Hunedoara, nr. 48, R. B. SA, cu sediul în cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca Cladirea Sky Tower, nr. 246C, A. B. ROMANIA, cu sediul în sector 1, București, Calea Dorobanti, nr. 237B.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. Galațanu D. V. O.

GN/DVO/2ex/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5490/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI