Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 10112/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr._

Ședința publica de la 23 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. C. L.

Grefier: E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul N. F. R. și pe intimații C. SA și B. S. I. C., având ca obiect „contestație la executare”

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că s-a depus de către contestator dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20+42,51 lei, iar la data de 08.07.2015 s-a depus de către B. S. I. C. actele din dosarul de executare nr.5837/B/2014, in copii certificate pentru conformitate cu originalul și în ordine cronologică, după care:

Instanța, în baza art. 131 .C. pr. civ, procedând la verificarea competenței din oficiu, fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, se declară competentă general, material și teritorial conform art. 651 și art. 714 C. pr. civ.

In baza art. 238 C. pr. civ instanța apreciază că se poate soluționa cauza la acest termen de judecată și, în baza art. 255 raportat la art. 258 și art. 237 alin 2 pct 7 C. pr. civ încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015 sub nr._, contestatorul N. F. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații C. SA și B. S. I. C., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/31.01.2012 și anularea măsurii de sancționare, și a formulat totodată contestație la cheltuielile de judecată și la executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 5837/B/2014 aflat pe rolul B. S. I. C..

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 01.08.2011a fost amendat de agentul constatator de la C. pentru contravenția prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fiind somat să achite în baza dosarului de executare nr. 5837/B/2014 aflat pe rolul B. S. I. C. suma de 535,87 lei, reprezentând 128 lei debit și 407,87 cheltuieli de executare. Organul de executare a stabilit în absența oricărui temei cheltuieli care ar fi trebuit să se regăsească strict în onorariul stabilit și care nu puteau să depășească 10% din suma reprezentând valoarea creanței, în conformitate cu Ordinul nr. 2550/C din 14.11.2006. Contestatorul a precizat că restul cheltuielilor cuprinse în procesul-verbal, exceptând onorariul care ar fi trebuit cuantificat potrivit Ordinului nr. 2550/C, nicidecum așa cum a fost stabilit, trebuie înlăturate astfel cum prevede Decizia nr. 58/18.10.2012.

Contestatorul a mai precizat că la data de 28.01.2015 i-au fost comunicate toate formele de executare din dosarul de executare nr. 5837/B/2014, însă procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termenul legal de o lună de la data încheierii lui conform art. 8 alin.1 din OG nr. 2/2001, motiv pentru care nu a putut ataca procesul-verbal de contravenție. Mai mult, a fost privat de posibilitatea de a demonstra că la acea dată a avut achiziționată rovinieta.

În aceste condiții, contestatorul a arătat că procesul-verbal de contravenție nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru un titlu executoriu valabil și în consecință nu pot fi efectuate acte de executare valabilă, iar atât timp cât nu a avut posibilitatea de a invoca aceste apărări de fond printr-o plângere contravențională, apărările sale sunt pe deplin admisibile în cadrul contestație la executare formulate, potrivit art. 711 și urm. C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă și OG nr. 2/2001.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 62,51 lei.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele 5-9).

La data de 03.06.2015, intimata C. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. S. I. C. în baza titlului executoriu PVCC . nr._/31.01.2012 și continuarea executării silite, precum și admiterea excepției inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu.

Intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu întrucât motivele invocate de contestator reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare, întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

În continuare, intimata a arătat că atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului-verbal de contravenție nu pot fi ridicate direct pe cale contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie ridicate pe calea plângerii contravenționale. Astfel, a solicitat instanței să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin.2 NCPC și respingerea motivelor invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.

Pe fond, intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR s-a constatat faptul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui N. F. R., a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă în data de 01.08.2011. Pentru această contravenție a emis proces-verbal de contravenție cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001, iar comunicarea a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 27 din același act normativ, operațiune confirmată de semnătura martorului prezent, fără a se depăși termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii. Astfel, nu se poate susține că procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Privind cheltuielile de executare contestate, intimata a învederat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr. 2561/2012, solicitând respingerea cererii contestatorului ca nefondată.

Referitor la invocarea prescripției extinctive în ceea ce privește dreptul la acțiunea de executare a creanței, intimata a solicitat respingerea ca nefondată având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Contestatorul avea posibilitatea formulării plângerii în termenul legal de 15 zile și prin urmare, după expirarea termenului de 15 zile precizat, a început să curgă termenul de 3 ani de executare a creanței.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 NCPC.

În dovedirea cererii, intimata a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele 23-24).

La solicitarea instanței, B. S. I. C. a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul și în ordine cronologică, actele dosarului de executare silită nr. 5837/B/2014 (filele 32-42).

În baza art. 255, art. 258 coroborat cu art. 237 pct.7 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și poate duce la soluționarea cauzei.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.01.2012 întocmit de intimată, petentul contestator a fost sancționat contravențional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 250 lei în baza art.8 alin.1 și 2 din OG nr.15/2002, întrucât s-a constatat că, la data de 01.08.2011 a condus pe A2 autoturismul cu număr de înmatriculare_, proprietatea sa, fără a deține rovinietă valabilă.

La data de 13.10.2014, intimata s-a adresat B. S. I. C. cu cerere de executare silită împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu constând în procesul-verbal de contravenție . nr._/31.01.2012, solicitând recuperarea creanței în cuantum de 28 euro, reprezentând tariful de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. S. I. C. sub nr. 5837/B/2014 (numărul dosarului de executare).

După obținerea încuviințării executării silite, dispusă de instanța de executare (Judecătoria Sectorului 3 București), executarea silită împotriva contestatorului s-a realizat prin stabilirea cheltuielilor de executare și emiterea somației către contestator

In ceea ce privește posibilitatea de a contesta procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal contestatorului acesta fiind afișat la domiciliul său.

In primul rând, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. (1) din OG nr.2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. (2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

În speță, procesul-verbal . nr._/31.01.2012 a fost comunicat contestatorului prin afișare la domiciliul acestuia.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, intimata nu a făcut dovada că a încercat să comunice procesul-verbal de contravenție prin poștă cu aviz de primire. Din înscrisurile depuse rezultă că s-a procedat direct la comunicarea procesului-verbal prin afișare la domiciliul contestatorului contravenient.

Or, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt subsidiare una față de cealaltă, comunicarea prin afișare fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Prin urmare, instanța apreciază că în lipsa comunicării procesului-verbal . nr._/31.01.2012 prin poștă, cu aviz de primire, nu s-a realizat în fapt o comunicare valabilă a acestuia, iar termenul de introducere a unei posibile plângeri contravenționale despre care se face referire în art. 31 din OG nr.2/2001, în fapt, nu a început să curgă, astfel că petentul contestator a formulat plângere contravențională în termenul legal.

Examinând însă motivele invocate de petent în susținerea plângerii contravenționale, instanța constată că acesta a invocat doar un singur motiv, respectiv prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, însă acest aspect nu vizează fondul plângerii, ci faza de executare, astfel încât nu poate fi analizat ca motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenție.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.

Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Examinând motivele de contestație invocate in cauza dedusa judecatii, instanta retine ca acestea sunt întemeiate.

Astfel, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. (1) din OG nr.2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. (2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

În speță, procesul-verbal . nr._/31.01.2012 a fost comunicat contestatorului prin afișare la domiciliul acestuia.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. (art.37 din OG nr.2/2001).

Pentru a beneficia de putere executorie și a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul-verbal de contravenție să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001.

Prin urmare, procesul verbal poate deveni, prin sine, titlu executoriu, sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.

Potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 31.01.2012 și a fost comunicat contestatorului prin afișare la domiciliu la data de 24.02.2012. Însă, având în vedere Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cum intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă anterior afișării, instanța reține că procesul-verbal nu a fost comunicat legal prin afișare, fapt care echivalează cu lipsa comunicării acestuia.

Ori, necomunicarea procesului-verbal de contravenție în termen legal conduce la intervenirea prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, conform art. 14 alin. 1 din OG nr.2/2001, potrivit căruia ,,executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.

În consecință dreptul intimatei-creditoare de a pune în executare sancțiunea contravențională complementară s-a stins ca efect al prescripției, motiv pentru care nu mai avea posibilitatea legală de a demara executarea silită.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare propriu-zisă, cu consecința anulării tuturor actelor de executare și a executării însăși din dosarul de executare nr. 5837/B/2014 aflat pe rolul B. S. I. C..

În baza art. 717 alin.2 Cod procedură civilă, instanța va obliga contestatorul (parte interesată) la plata către B. S. I. C. a sumei de 12 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare nr. 5837/B/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul N. F. R. în contradictoriu cu intimații Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.) prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și B. S. I. C., ca neîntemeiată

Admite contestația la executare formulată de contestatorul N. F. R. cu domiciliul in sector 3, București, L. R., nr. 46-58, ., ap. 89,CNP_ în contradictoriu cu intimații COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (C.) PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul in sector 1, București, .. 38 și B. S. I. C. cu sediul in sector 1, București, ., Compl. Alia, nr. 7A, .. 4, .> Anulează toate actele de executare și executarea silită însăși pornită împotriva contestatorului în dosarul de executare silită nr. 5837/B/2014 aflat pe rolul B. S. I. C..

Obligă contestatorul să achite în contul B. S. I. C. suma de 12 lei reprezentând cheltuieli de copiere și înaintare dosar de executare conform art. 716 din Codul de procedură civilă.

Executorie potrivit art. 650 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru capătul de cerere având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru contestația la executare formulată, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din 23.07.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R.-C. L. E. Ș.

Red.Tehnored.Jud.RCL

5 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI