Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 14617/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publica din data de 27.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D.-G.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind pe contestatoarea B. R. R. în contradictoriu cu intimata C. SA C., având ca obiect „contestație la executare - DOSAR EXEC. NR. 705/2015 B. C. V. SI A. D.”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea, personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa si au fost depuse dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru si a cauțiunii, după care,
Contestatoarea, personal, depune în ședință dovada achitării cheltuielilor de xeroxare a dosarului de executare, în suma de 97,96 lei.
La interpelarea instanței, contestatoarea precizează faptul că are domiciliul în Sectorul 4.
În temeiul art. art. 713 alin. (1) rap. la art. 650 alin. (1) C., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale si acorda cuvântul asupra acesteia.
Contestatoarea solicita respingerea excepției necompetenței teritoriale, apreciind ca determinarea competentei instanței trebuie făcută prin raportare la sediul executorului judecătoresc, respectiv Sectorul 3 în prezenta cauza.
Instanța retine cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocata din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2015 sub nr._, contestatoarea B. R. R. în contradictoriu cu intimata C. SA CESTRI, a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea C. SA C., în baza titlului executoriu reprezentat de procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012,_/22.02.2012,_/22.02.2012,_/22.02.2012,_/22.02._ si nr._/22.02.2012, solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 705/2015, aflat pe rolul B. C. V. SI A. D.” si suspendarea executării pana la soluționarea contestației.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că la data de 10.03.2015 s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc pentru a achita de bună-voie toate procesele verbale de contravenție emise pe numele său, lucru pe care l-a și făcut însă două dintre procesele verbale respectiv R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012 nu au figurat în factură.
La data de 12.05.2015 a primit înștiințarea de executare din partea executorului judecătoresc și, prezentând-se la biroul acestuia, a încheiat un proces verbal și a achitat suma de 200 lei, făcându-se mențiune că 4 procese verbale de contravenție au fost plătite la sediul C..
A mai arătat contestatoarea că nu a putut achita rovinietele până la data de 10.03.2015 din motive grave de sănătate ale copilului său, acesta având nevoie de terapie comportamentală ABA pentru integrare în societate, nefiind vorba despre rea-voință din partea sa/
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399-402 si art. 1, alin. 1 C..
În dovedire contestatoarea anexat înscrisuri, în copie (filele nr. 4-11).
La data de 30.07.2015 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, s-a arăta că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizorii întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului; totodată, nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Pe fondul cauzei s-a arătat că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001. Astfel, procesul verbal a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei iar comunicarea acestuia s-a făcut în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Totodată, comunicarea procesului verbal de contravenție s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 iar în cuprinsul procesului verbal este identificată creanța supusă executării silite, aceasta îndeplinind toate condițiile cerute de lege pentru a fi certă, lichidă și exigibilă.
S-a mai arătat că dreptul de a percepe tariful de despăgubire era prevăzut de legea în vigoare la data emiterii procesului verbal de contravenție, acesta fiind o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte contravenționale.
Totodată, în speță este vorba despre o creanță de drept comun, creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 C..
De asemenea, anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc nu este justificată, atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii, executarea silită fiind declanșată ca urmare a încuviințării admise de o instanță.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Ncpc și cele invocate în cuprinsul contestației iar contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea nu a avut anexate înscrisuri în susținere.
La data de 30.07.2015 a fost depus la dosarul cauzei de către B. C. V. și M. A. D. dosarul de executare nr. 705/2015 (f. 23-97).
Contestația le executare și cererea de suspendare a executării silite au fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 114,37 lei + 50 lei iar contestatoarea a achitat cauțiunea în sumă de 74,59.
Totodată, au fost achitate cheltuielile de xerocopiere dosar de executare în sumă de 97,96 lei.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând cauza prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Din dosarul de executare rezultă că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc la data de 16.02.2015 astfel că va fi analizată competența instanței de soluționare a acestei cauze prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, în forma în vigoare la acea dată, conform art. 24 C..
Potrivit art. 713 alin. (1) C., contestația se introduce la instanța de executare.
Potrivit art. 650 alin. (1) C., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Astfel cum rezultă din copia actului de identitate depus de către contestatoare la dosarul cauzei (f. 4) începând cu data de 20.06.2012 aceasta are domiciliul în .. 18, sector 4 București, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului.
Aceeași adresă a fost indicată de către intimata creditoare și în cuprinsul cererii de executare silită adresată executorului judecătoresc.
Totodată, instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispoziții care să reglementeze reguli speciale cu privire la competența instanței de executare.
Instanța are în vedere și faptul că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul contestațiilor la executare), competența teritorială este de ordine publică.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 și art. 713 alin. (1) rap. la art. 650 alin. (1) instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatoarea B. R. R., CNP_, cu domiciliul în sector 4, București, .. 18, . cu intimata C. SA C., CUI_, J_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2015.
Președinte, Grefier,
T. D.-G. T. A.
Red. DGT/dact. AT
17.11.2015/4 ex.
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
., sector 5
Operator de date cu caracter personal nr._ si_
Dosar nr._
Către
Judecătoria Sectorului 4 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._/27.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, s-a dispus declinarea competentei de soluționare a prezentei cauze, privind pe contestatoarea B. R. R. în contradictoriu cu intimata C. SA C., având ca obiect „contestație la executare - DOSAR EXEC. NR. 705/2015 B. C. V. SI A. D.”, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, sens în care va înaintăm alăturat dosarul nostru cusut si numerotat conținând … file.
Președinte, Grefier,
T. D.-G.T. A.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... → |
---|