Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 14655/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ NR._

Ședința publică din data de 28.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – P. D. O.

Grefier – T. C. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. R. ASTRA SA în contradictoriu cu intimații T. A., Z. V. R., B. P. E. L. și terț poprit U. T. BANK, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, invocă din oficiu excepția netimbrării a contestației la executare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. _ înregistrat pe rolul acestei instanțe, contestatorul A. R. ASTRA SA în contradictoriu cu intimații T. A., Z. V. R., B. P. E. L. și terț poprit U. T. BANK, a solicitat anularea actelor de executare silită începută împotriva sa în dosarul nr. 189/2015 al B. P. E. L., pornite în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 5050/20.10.2014 pronunțate de Tribunalul București pronunțate în dosarul nr._/3/2014 și a deciziei civile nr. 353/09.03.2015 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr._/4/2014, întoarcerea executării și diminuarea executării silite.

În motivare a arătat că solicită anularea actelor de executare silită, având în vedere calea de atac a recursului formulată de acesta și care se află pe rolul ÎCCJ, prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de intimatul T. A., iar în subsidiar diminuarea daunelor morale și respingerea în ceea ce privește obligarea acesteia la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere de la data avizării 20.05.2013 și până la data achitării debitului.

S-a mai solicitat de către contestator diminuarea cheltuielilor de executare în valoare de 20.099 lei ca fiind foarte mare în raport cu munca depusă de către executorul judecătoresc.

În drept și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 711 și urm. Cod de procedură civilă și art. 722 Cod de procedură civilă.

La data de 07.07.2015, intimații T. A. și Z. V. R. au depus întâmpinare, prin care au solicitat anularea cererii pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de art.194 și art. 996 Cod de procedură civilă, iar în subsidiar respingerea contestației la executare ca nefondată.

Ca urmare a adresei instanței, a fost depus dosarul de executare nr. 189/2015 al B. P. E. L..

Analizând actele dosarului din perspectiva excepției netimbrării invocată din oficiu, instanța retine următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției insuficientei timbrări invocată din oficiu.

Excepția netimbrării este o exceptie sui generis, ce impune achitarea taxei judiciare de timbru ca obligatie fiscala, fara a carei indeplinire instanta nu se poate considera legal investita cu judecarea cauzei.

În temeiul art.40 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.

De asemenea, conform art. 31 din același act normativ, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată, iar în temeiul art.33 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Conform art. 33 alin. 2 din OUG 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru în original.

În temeiul art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În prezenta cauză instanța a calculat taxă judiciară de timbru în valoare de 1.000 lei pentru cererea privind contestația la executare conform art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și de 300 lei pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării conform art. 10 alin. 4 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Având în vedere că societatea contestatoare nu a achitat taxa judiciară de timbru deși a fost citată cu această mențiune în data de 09.10.2015 potrivit dovezii de comunicare de la f. 92, instanța urmează a admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și va anula contestația la executare, constatând că obligația de plată a taxei de timbru nu a fost stinsă printr-o plată valabil efectuată cu respectarea dispozițiilor OUG 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării invocate din oficiu.

Anulează acțiunea formulată de contestatorul A. R. ASTRA SA, J_, cu sediul în sector 3, București, NERVA T., nr. 3, . în contradictoriu cu intimații T. A., CNP_, cu domiciliul în mun. Slobozia, ., . și cu adresa aleasă pentru corespondență în sector 1, București, .. 74, . V. R., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 3 și cu adresa aleasă pentru corespondență în sector 1, București, .. 74, ., B. P. E. L., cu sediul în sector 3, București, .. 5, ., . și terț poprit U. T. BANK, cu sediul în sector 1, București, ., ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.

Președinte Grefier

P. D. O. T. C. N.

Red. O.D.P/Tehnored. C.N.T

7 ex

13.11. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI