Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 16986/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 27.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. B. prin primar general în contradictoriu cu intimata N. A. R., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, având in vedere disp. art. 651 alin. 1 C.pr.civ. și 131 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, la data de 05.07.2015, reclamantul M. B. a solicitat in contradictoriu cu intimata N. A. R., ca instanța sa dispună anularea actelor de executare silită a somației și încheierilor întocmite in dosarul de executare silita nr. 20/2015, exonerarea de la plata cheltuielilor de executare de 4364 le și in subsidiar micșorarea cuantumului acestora, si suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare.

In motivare, s-a arătat că obligația se aduce la îndeplinire de bună voie, cf art. 371 ind. 1 alin.1 C., iar îndeplinirea in natură a obligației se realizează doar prin faptul personal al debitorului creditorul având la dispoziție numai procedura prev. de art. 580 ind. 3 C. .

În motivare, contestatoarea a arătat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 188/2000 și Ordinul MJ 2550/2006 în privința onorariului de executor, fiind depășită limita maximă. Onorariul trebui stabilit prin raportare la art. 669 C. și la pct. 12 din ordinul 2550/2006.

În drept au fost invocate prevederile art. 711, 712-719 C.p.civ. Au fost depuse înscrisuri, in copie certificată pt. conf. și s-a arătat că cererea este scutită de la plata taxelor de timbru. La data de 14.08.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. In drept, au fost invocate prev. art. 666, 728 alin.1 C., 669 C.; ordinul 2550/2006 modif. prin Ordinul 2561/2012 și 887 C.. In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

La dosarul cauzei au fost atașate înscrisuri din dosarul de executare silita nr. 20/2015. In ședința din data de 27.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Jud. Sectorului 3.

Analizând contestația la executare prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, a excepției invocate și dispozițiilor legale incidente, instanța constată următoarele:

Cf. art. 132 C. pr.civ. atunci când în fața instanței se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, ori dacă este cazul un alt organ cu activitate jurisdicțional competent.

În conformitate cu prev. art. 248 C. pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori după caz cercetarea în fond a cauzei, in materia executării silite, competenta teritoriala exclusivă a instanței de executare fiind de ordine publică, cf. prev. art. 129 alin. 2 pct. 3 C..

Sesizarea executorului judecătoresc cu sediul in sectorul 3 din București s-a realizat prin cererea de executare silită din anul 2015, debitorul având sediul in sectorul 6 din București, iar creditoarea in sectorul 2 din București. Prin încheierea din data de 07.05.2015, executorul judecătoresc a dispus încuviințarea executării silite - f. 19 și a dispus măsuri de executare silită prin poprire la data de 28.05.2015 – f. 35.

In conformitate cu prev. art. 713 alin.1 C., contestația la executare se introduce la instanța de executare. Prevederile speciale de la alin.2 și alin. 3 al art. 713 privesc urmărirea silită imobiliară, urmărirea silită a fructelor și predarea silită a bunurilor imobile si contestația la titlu atunci când acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească.

In cf. cu prev. art. 650 alin.1 C., astfel acum fost modificat prin Legea 138/2014, intrată in vigoare la data de 19.10.2014 (publ. in MOF nr. 753 din 16 octombrie 2014) și in prezent după republicarea din data de 10.04.2015, art. 651 alin.1 C., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Sunt incidente prev. art. 24 din Legea 134/2014, care stipulează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acesteia, astfel că sesizarea executorului in anul 2015 este supusă reglementării prev. de Legea 138/2014.

Prin urmare, având in vedere prev. art. 131 și art. 651 alin.1 și alin.2 și 713 alin.1 C. pr.civ. instanța va admite excepția invocată din oficiu și va dispune declinarea soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, urmând ca in conformitate cu prev. art. 132 alin. 3 C. pr.civ. dosarul să fie înaintat de îndată la instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul M. B. prin primar general, C._, cu sediul în sector 6, București, .. 291-293, în contradictoriu cu intimata N. A. R., CNP_, cu domiciliul în sector 2, București, . M., nr. 23, in favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.11.2015.

Președinte Grefier

D. E. M.D. Ș.

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 3 București

DOSAR NR._

Emisă la: 14.12.2015

Operator de date cu caracter personal nr._ si nr._

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI,

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._/27.11.2015 pronunțată în dosarul nr._ privind pe contestatorul M. B. PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu intimata N. A. R., având ca obiect contestație la executare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, motiv pentru care vă înaintăm dosarul cu nr._, având un nr. de ….. pagini, compus din 1 volum.

P., GREFIER,

D. E. M. D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI