Contestaţie la executare. Sentința nr. 982/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 982/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 982/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 982
Ședința publică din data de 29.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. C.
Grefier – L. G. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații B. I., M. A., B. P., B. G., B. D. având ca obiect contestatie la executare
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 15.01.2015, 29.01.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.05.2014, sub nr. de dosar_ la data de 22.05.2014, contestatoarea contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații B. I., M. A., B. P., B. G., B. D., a solicitat instanței anularea executării silite dispusă în dosarul de executare nr.51/2014, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare de către B. D. și D., anularea încheierii pronunțate la 14.05.2014 de către Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._ de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite.
În motivare se arată că prin somația emisă în dosarul cu nr.51/2014 executorul judecătoresc a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor suma de 410.970,52 lei, reprezentând totalul despăgubirilor actualizate și cheltuieli de executare în cuantum de_,54 lei, titlul executori invocat fiind Hotărârea nr.3582/04.04.2008 emisă de Comisia Municipiului București și validată prin Decizia nr.2415/04.11.2009 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Se menționează faptul că prin Hotărârea nr.3582/04.04.2008, s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Direcția pentru aplicarea Tratatelor Internaționale, respectiv data emiterii Deciziei de plată a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Hotărârea a fost validată prin Decizia nr.2415/04.11.2009, iar suma de_,83 lei, stabilită în hotărâre a fost diminuată întrucât autorul a primit 5,756 ha teren agricol pentru care s-a și reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr.18/1991 (titlul de proprietate nr._/11.12.1992). Suma la care au dreptul creditorii fiind 269.691,59 lei.
În data de 22.03.2010, cu OP nr.575, domnul B. I. a încasat suma de_,64 lei reprezentând tranșa I de 40% din totalul sumei de_,59 lei, stabilite prin Decizia nr.2415/04.11.2009 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Se mai arată că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr.22/2002 în sensul că art.2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Contestatoarea mai arată că plata sumelor acordate cu titlu de compensație se realizează în conformitate cu art.38 alin.5 lit.a) din HG nr.753/1998, modificată și completată prin HG nr.1277/2007.
Prin folosirea sintagmei, „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaței în bugetul de stat”, legiuitoriul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
În ceea ce privește încheierea de actualizare a sumei de_,83 lei reprezentând totalul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.3582 din 04.04.2008, se constată că executorul judecătoresc a actualizat această sumă cu indicele de inflație, pe perioada mai 2008-aprilie 2014 pentru tranșa I ș pe perioada decembrie 2008-aprilie 2014 pentru tranșa a-II-a.
Se arată că legiuitorul în dispozițiile Legii nr.9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711 și urm.C.proc.civ., art.700 alin.1 și 3 C.proc.civ., Legea nr.9/1998, HG nr.1277/2007, HG 286/2004.
Contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
La data de 19.06.2014, intimații au depus la dosar întâmpinare, învederând faptul că prin Decizia nr.2415/04.11.2009 prin care a fost validată Hotărârea nr.3582/04.04.2008 s-a dispus plata de compensații bănești către intimați în cuantum de 269.691,59 lei.
La data de 22.03.2010, se arată că intimații au intrat în posesia sumei de_,64 lei reprezentând tranșa I de 40% din totalul sumei de_,59 lei astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr.2415/04.11.2009 emisă de A. Națională de Restituire a Proprietăților.
Arată intimații că în mod eronat s-a trecut în încheierea de încuviințare a executării silite întreaga sumă, depunând la executorul judecătoresc cerere precizatoare, solicitând urmărirea sumei de_,95 lei.
Învederează intimații că somația nu a fost emisă cu încălcarea OG nr.22/2002, iar actualizarea sumei s-a făcut în mod corect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.207 și 622 și urm.C.proc.civ.
La data de 24.06.2014, contestatoarea a depus la dosar precizare la contestația la executare prin care a solicitat anularea încheierilor din 16.06.2014 emise de executorul judecătoresc. Se arată că prin somația nr.51/2014 executorul judecătoresc a înștiințat contestatoarea că are de achitat creditorilor suma de 180.439,85 lei, reprezentând debit restant actualizat și cheltuieli de executare în cuantum de 9083,96 lei. În ceea ce privește încheierea de actualizare a sumei de_,95 lei se invocă dispozițiile art. 38 alin.5 lit.a din HG nr.753/1998 și Legea nr.9/1998.
La data de 08.09.2014, intimații au depus întâmpinare la cererea precizatoare prin care au invocat tardivitatea cererii precizatoare promovată de contestatoare prin care se solicită anularea încheierilor din 16.06.2014, față de dispozițiile art.711 și urm.C.proc.civ.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Asupra excepției tardivității formulării contestației la executare împotriva celor două încheieri din 16.06.2014, instanța constată că la dosar nu există dovezile de comunicare către contestatoare privind cele două încheieri contestate, însă adresa prin care i se aduce la cunoștință debitul precizat a fost primită de contestatoare la data de 19.06.2014, fila 37. Completarea la acțiunea principală a fost depusă la 24.06.2014, astfel că termenul de 5 zile prevăzut de art. 718 alin.(6) C.proc.civ, a fost respectat.
Prin urmare, instanța va respinge excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierilor din 16.06.2014, ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, instanța reține că la data de 14.01.2014, intimații creditori s-au adresat executorului judecătoresc în vederea punerii în executare silită a creanței de_,83 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr.3582/04.04.2008.
La data de 13.02.2014 Judecătoria Sectorului 3 București, a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei contestatoare pentru suma de_,83 lei.
Potrivit art.632 alin.(1) C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Analizând titlul executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 3582/04.04.2008, instanța constată că s-a stabilit o valoare a compensațiilor de_,83 lei.
Prin Decizia nr.2415/04.11.2009, a fost validată Hotărârea nr.3582 și s-a dispus plata sumei de 269.691,59 lei.
Practic, la momentul depunerii cererii de executare silită-14.01.2014-, debitorii aveau o creanță de_,95 lei, întrucât din totalul stabilit de 269.691,5 lei, aceștia au primit înainte de se solicita executarea silită, suma de_,64 lei (22.03.2010).
În timpul executării silite, intimații-creditori au adus la cunoștința executorului judecătoresc faptul că debitul solicitat este de_,95 lei întrucât aceștia au primit suma de_,64 lei din totalul de 269.691,5 lei.
Prin urmare, creanța principală ce ar fi trebuit să fie urmărită, este de_,95 lei și nu_,83 lei cum s-a menționat în actele de executare silită.
Astfel, instanța va anula în parte, încheierea de încuviințare a executării silite și actele de executare silită efectuate în dosarul nr.51/2014 al B. D. și D. până la concurența sumei de_,95 lei- debit principal, actualizat cu rata inflației și 9083,96 lei, cheltuieli de executare.
În privința cheltuielilor de executare, instanța constată că ulterior precizării, la data de 16.06.2014, executorul judecătoresc a emis o încheiere- fila 64, prin care a stabilit un cuantum total de 9083,96 lei, pe care instanța îl apreciază legal determinat în raport de dispozițiile Ordinului nr.2550/2006 privind onorariile maximale ale executorilor judecătorești.
Referitor la insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 2 din OG nr.22/2002, instanța reține aplicabilitatea în cauză în măsura în care se face dovada lipsei de fonduri, nu în mod automat, în cazul oricărei executări silite. (art. 2. - Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului).
Analizând încheierea de actualizare a debitului din 16.06.2014, fila 40, instanța constată că executorul judecătoresc a procedat la o actualizare a debitului în mod legal, în raport de dispozițiile art. 38 alin.(5) lit.a) din HG nr.753/1998.
Față de aceste considerente instanța va respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia tardivitatii formularii contestației la executare împotriva încheierilor din 16.06.2014, ca neîntemeiată.
Admite în parte contestația la executare formulată de reclamanta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul in București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 Sector 1 în contradictoriu cu intimații B. I., M. A., B. P., B. G., B. D., toți cu domiciliul procesual ales în com. AFUMATI, ., J. ILFOV
Anulează în parte actele de executare silită efectuate în dosarul nr.51/2014 al B. D. și D. până la concurența sumei de_,95 lei- debit principal, actualizat cu rata inflației și 9083,96 lei, cheltuieli de executare.
Anulează în parte încheierea de încuviințare a executării silite până la concurența sumei de_,95 lei- debit principal.
Respinge în rest contestația la executare ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel in 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 29.01.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. L. G. P.
LC 8 ex.05.06.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 992/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|