Evacuare. Sentința nr. 1949/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1949/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1949/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 1949/2015

Ședința publică de la 16.02.2015

Instanta constituita din:

P.: M. A.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S. E. și pe pârât S. V., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamanta personal și asistata, lipsind paratul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Reclamanta, prin avocat, depune inscrisuri reprezentand cerere inregistrata asociatie de proprietari si chitante onorariu avocat.

Reclamanta precizeaza temeiul juridic al cererii -art.555 Cod de procedura civila.

Instanta, in functie de temeiul juridic indicat, dispune transpunerea cauzei din Camera de Consiliu pe sedinta publica.

Nefiind cereri prealabile sau excepții de dezbatut, instanța acordă cuvantul asupra probelor.

Reclamanta, prin avocat, solicita instantei incuviintarea probei cu inscrisuri, in cadrul probei cu inscrisuri solicita proba cu adresa catre Administratie, precum și alte inscrisuri pe care urmeaza a le depune la dosar alte inscrisuri. Revine și solicita doar proba cu inscrisuri și testimoniala in cadrul careia sa fie audiat un martor, pe care l-a adus personal.

Deliberând în condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri si proba testimoniala in cadrul careia sa fie audiat un martor, ca fiind utila, pertinenta și concludenta cauzei. Ia act ca paratul nu a depus intampinare.

Instanta procedeaza la audierea martorului Plamadeala G., conform dispozitiilor art. 323 Cod de procedura civila, declaratia acestuia fiind consemnata și atasata la dosarul cauzei.

Constatand cauza în stare de judecata, instanta acordă cuvantul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata și depune dovada achitarii onorariului pentru avocat.

Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.10.2014 sub nr._ reclamanta S. E. l-a chemat in judecata pe paratul S. V., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, .. 18,., ..

In motivarea cererii reclamanta arata ca este proprietara imobilului mentionat iar paratul este ginerele sau si locuieste cu reclamanta de foarte mult timp fiind casatorit cu fiica sa cu care are si un copil. Situatia a fost normala pana cand sotul reclamantei s-a imbolnavit grav, iar paratul care de obicei consuma bauturi alcoolice a inceput sa aibă un comportament agresiv atat fizic cat si verbal in sensul ca vorbea urat si amenintator si arunca lucurile prin casa. Mai arata reclamanta ca dupa moartea sotului ei a ramas practic fara aparare; au fost situatii cand, din cauza comportamentului agresiv al paratului, fiica reclamantei a avut de suferit, dupa ce o lovea se refugia cu copilul la sora reclamantei asa cum s-a intamplat si in 07.09.2014. De asemenea, au fost situatii cand reclamanta a fost nevoita sa solicite interventia organelor de politie pentru a-l linisti pe parat care facea scandaluri foarte mari, ocazii cu care s-au incheit si doua procese-verbale. Mai arata reclamanta ca prin situatia creata de parat i-au fost cauzate suferinte psihice si emotionale care la varsta sa au repercusiuni grave asupra sanatatii sale si nu mai tolereaza prezenta acestuia in apartamentul proprietatea sa.

In drept actiunea a fost intemeiata pe disp. art. 555 c.pr.civ.

Desi legal citat, paratul nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a formula aparari.

Reclamanta a administrat proba cu inscrisuri si proba testimoniala, fiind audiata martora Plamadeala G.

Analizand probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

In fapt, paratul S. V. locuieste in apartamentul nr.11 situat in .. 18, .. A, ., Bucuresti, imobil proprietatea reclamantei si a numitilor S. A. si S. E. M., asa cum rezulta din contractul pentru construirea de locuinte proprietate personala nr. 7410/26.08.1969 si certificatul de mostenitor nr.66/12.12.2008.

Reclamanta nu a incheiat cu paratul contract de inchiriere pentru folosinta acestei locuinte.

Acțiunea în evacuare pentru lipsa titlului locativ poate fi formulată și de un singur coproprietar, fiind în fapt un act de administrare.

Instanta apreciaza ca reclamanta, in calitate de titulara a dreptului de proprietate asupra apartamentului, are dreptul conferit de lege de a exercita posesia, folosinta si dispozitia bunului, in limitele prevazute de lege conform art. 555 C.civ.

F. de faptul ca paratul nu a justificat existenta unui titlu locativ pentru imobilul in cauza, acesta este asimilat unei persoane tolerate de catre proprietar, putand folosi imobilul doar cu consimtamantul acestuia.

In lipsa unui titlu locativ si in absenta vreunei obligatii legale a reclamantei de a-i asigura paratului folosinta imobilului, avand in vedere si comportamentul agresiv manifestat de acesta, astfel cum rezulta atat din declaratia martorei audiate in cauza (f.29) cat si din continutul procesului-verbal . nr._/30.06.2013(f.12) vazand art. 555C.civ., instanta apreciaza ca actiunea este intemeiata, motiv pentru care va admite cererea si va dispune evacuarea paratului, pentru lipsa de titlu si imposibila convietuire.

In temeiul art. 453 alin.1 c.pr.civ va obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamanta, constand intaxa timbru si onorariu de avocat, cf chitante- fila 28.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta S. E., CNP_, cu domiciliul ales in sector 4, București, ., ., . Avocat T. Aanabela și pe pârâtul S. V., CNP_¸sector 3, București, .. 18, .. A, ..

Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, .. 18,., ., sector 3

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1350 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecatoria Sector 3.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.02.2015.

P., GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1949/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI