Validare poprire. Sentința nr. 232/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 232/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 232/2015
DOSAR NR_
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 232
Ședința publica din data de 15.01.2015
Instanța constituita din:
Președinte – E. R. M.
Grefier – O. F. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de creditorul C. I. DE INSOLVENTA PENIUC M. în contradictoriu cu debitoarea A. F. PENTRU MEDIU, terț poprit A. S. 2 A FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că prin serviciul Registratură la data de 18.11.2015, debitoarea a depus întâmpinare, după care,
Instanța, dispune rectificarea în aplicația ECRIS a calităților debitoarei și a terțului poprit, dat fiind că acestea au fost inversate.
Instanța, în temeiul art. 94 lit. j 1 C.p.c., apreciază ca fiind competentă general, material și teritorial să procedeze la soluționarea prezentei cauze .
Instanța, invocă din oficiu excepția tardivității și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 04.08.2014, sub nr. _, creditorul C. I. DE INSOLVENTA PENIUC M. în contradictoriu cu debitoarea A. F. PENTRU MEDIU, terț poprit A. S. 2 A FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună validarea popririi înființate de B. P. V. în dosarul de executare nr. 62/2014 prin adresa din data de 19.06.2014 până la concurența sumei de 9539,14 lei.
În motivare, în esență, creditorul a arătat că aceasta a demarat procedura executării silite împotriva debitorului prin intermediul B. P. V.. Titlul executoriu il constituie sentința civilă nr. 3415/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._/3/CA/2012 prin care debitoarea a fost obligată la restituirea sumei de 8381 lei achitate cu titlu de taxa de poluare.
Creditorul a mai învederat că desi prin adresa emisa in data de 19.06.2014 executorul judecatoresc a infiintat poprirea asupra sumelor datorate debitorului de tertul poprit A. F. pentru Mediu, acesta din urma a comunicat faptul că potrivit art. XV din OUG 8/2014 executarea silită ar fi suspendată de drept.
În drept, cererea de chemare în judecata a fost întemeiata pe dispozițiile XV din OUG 8/2014.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
Debitoarea și terțul poprit, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Din dispozitia instantei s-a emis adresa la executorul judecatoresc care a comunicat actele intocmite in Dosarul de executare nr.62/2014
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății, respectiv asupra excepției tardivitatii cererii invocate din oficiu.
Asupra excepției tardivitatii cererii deduse judecatii invocată din oficiu instanța reține următoarele :
Potrivit art. 789 C.pr.civ. „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărăbilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o luna de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
Interpretand dispozitiile legale mai sus mentionate instanta retine ca termenul de o luna curge de la data cand tertul poprit trebuia sa isi indeplinesca obligatiile ce ii revineau pentru efectuarea popririi, acesta fiind un termen imperativ, fix, a carei nerespectare atrage sanctiunea decaderii in conditiile art 185 C proc civ.
Mai retine instanta ca tertul poprit este obligat sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite in termen de 5 zile de la comunicarea popririi astfel cum impun dispozitiile art 786 alin 1 C proc civ
Aplicand cele mai sus retinute in cauza dedusa judecatii, instanta retine ca tertului poprit i-a fost comunicata adresa de infiintare a popririi la data de 20.06.2014 –fila 63- acestuia revenindu-i obligatia de a se conforma acestei adrese pana la data de 27.06.2014.De la acesta din urma data a inceput sa curga termenul de o luna instituit de art 460 C proc civ in care creditorul putea formula cerere de validare a popririi, termen care s-a implinit la data de 27.07.2014 .
Avand in vedere ca cererea dedusa judecatii a fost depusa de creditor la oficiul postal la data de 01.08.2014, cu depasirea termenului prevazut de art 789 C proc civ, instanta urmeaza sa admita exceptia tardivitatii invocata din oficiu si sa respinga cererea ca tardiv formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivitatii invocată de instanta din oficiu.
Respinge cererea formulată de creditorul C. I. DE INSOLVENTA PENIUC M. cu sediul în sector 2, București, TACIUNELUI, nr. 10 în contradictoriu cu debitoarea A. S. 2 A FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI cu sediul în sector 2, București, .. 13 , terț poprit A. F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 294, .>, ca tardiv formulata.
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2015.
Președinte, Grefier,
E. R. M. O. F. B.
Red/Dact: MER/BOF/ 17.02.2015/ 4 ex.
Comunicări:
Grefier:
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1966/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 33/2015. Judecătoria... → |
---|