Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6442/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6442/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 6442/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
BIROUL DE executare SILITĂ
Sentința civilă nr. 6442
Ședința din Camera de Consiliu de la 11.05.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE- N. GALAȚANU
GREFIER- D. B.
Pe rol solutionarea cererii de învestire cu formula executorie a titlului executoriu reprezentat de Contract de Credit nr. 88/24.03.2014
Cauza se soluționează fără citarea părților conform art. 640 ind. 1 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin adresa înregistrată la această instanță la data de 24.03.2015, creditoarea B. T. S.A. - SUCURSALA UNIRII a solicitat a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de Contract de Credit nr. 43/3400 din 09.09.2009, în contradictoriu cu debitorul S. L..
Analizand inscrisurile de la dosar sub aspectul exceptiei invocate, Judecătoriei Sector 3 invocate de instanta, retine urmatoarele:
Potrivit art. 245 NCPC excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 129 alin.2 pct.3 NCPC, necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Conform art. 640¹ alin. 2 NCPC cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.
Din analiza textului mai sus menționat, instanța reține că acesta face trimitere numai la sediu, nu și la sedii secundare și, spre deosebire de cazul persoanelor fizice, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să acorde sediilor secundare ale persoanelor juridice aceeași valoare cu cea recunoscută sediului principal al persoanei juridice a făcut-o în mod expres. De exemplu, în art. 108 NCPC, în cazul pârâtului, legiuitorul a făcut referire expresă la sediu și distinct referire la reprezentanță, stabilind că numai în cazul în care sediul pârâtului persoană juridică nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanța de la reprezentanța acestuia. Art. 109 stabilește de asemenea o excepție de la regula privind luarea în considerare a sediului persoanei juridice, respectiv posibilitatea introducerii unei cereri și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică pentru obligațiile care urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului sau din fapte săvârșite de acesta.
Mai mult, toate aceste articole vizează numai situația pârâtului și niciunul din celelalte articole de la competența teritorială de drept comun (art. 107, 110-121 NCPC, nici chiar art. 113 NCPC) nu reglementează cazul în care reclamantul persoană juridică are și un sediu secundar/o reprezentanță/un punct de lucru/un alt dezmembrământ fără personalitate juridică.
Art. 155 NCPC conform căruia persoanele juridice de drept privat pot fi citate și la sediul dezmembrământului se aplică strict la domeniul la care se refera in mod expres și anume la citare, nu și la competența. In caz contrar, o parte ar putea să eludeze dispozițiile in materie de competenta prin alegerea oricărei sucursale sau sediu secundar din tara la care sa solicite citarea sa sau a celeilalte părți.
Pentru aceste motive, având în vedere că art. 650 indice 1 alin. 2 NCPC stabilește competența de soluționare a cererii de investire și în favoarea instanței de la sediul creditorului, că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, prin sediul creditorului se înțelege, în materie de competență, numai sediul principal, că dispozițiile art. 155 NCPC se aplică numai în materie de citare, nu și de competență și că, potrivit art. 116 NCPC, reclamantul are alegerea numai între mai multe instanțe deopotrivă de competente, în timp ce prezenta instanță nu este competentă să judece prezenta cauză, nici raportat la domiciliul debitorului, instanța va admite admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și va declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată de către instanță din oficiu.
Declina competenta de solutionare a cauzei formulata de creditoarea B. T. S.A. - SUCURSALA UNIRII, impotriva debitorului S. L., in favoarea Judecătoriei Cluj-N.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.05.2015.
P., Grefier,
N. Galațanu D. B.
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5283/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6400/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|