Obligaţie de a face. Sentința nr. 7742/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7742/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 7742/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7742
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-I. S.
Grefier: A.-T. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. R. E. și pe pârâta W. I. CONSULTING SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta prin reprezentant convențional, avocat, care depune delegație la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 București față de dispozițiile art. 17 V. Cod procedură civilă.
Pârâta prezentă prin apărător ales arată că reclamanta prin cererea sa a precizat obiectul ca având natura unor pretenții civile și nu de muncă. În concluzie, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr._ reclamanta . S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ș. R.-E., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.000 Euro, reprezentând despăgubirile contractuale datorate potrivit Art. I alin. 6 din Actul Adițional nr. 1 la Contractul de munca nr. 40/2011 ca urmare a încălcării clauzei de confidențialitate; să fie obligată parata la plata dobânzii legale, calculata asupra debitului principal, de la data introducerii acțiunii si pana la data achitării integrale a acestuia; să fie obligată parata la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între aceasta . S.R.L., in calitate de angajator, si Ș. R.-E., in calitate de angajat, a fost incheiat Contractul de munca inregistrat sub nr. 40/31.10.2011 în temeiul căruia aceasta din urma a exercitat pana la data de 16.06.2012 meseria de coafeză punctul de lucru al societății situat in București, St T. nr. 248, . 2 (Anexa nr. 1).
In completarea prevederilor acestui contract, părțile au incheiat Actul adițional nr. 1 (Anex nr. 2) prin care parata si-a asumat obligația expresa de a considera ca toate informațiile privitoare la angajații, clienții si furnizorii societății sunt strict confidențiale, cat si de a nu copia, multiplica distribui, dezvălui, in vreun fel, total sau parțial, nici una din Informațiile Confidențiale sau aspecte legate de acestea si de a le utiliza exclusiv in beneficiul angajatorului pentru îndeplinirea obligațiilor sale prevăzute in contractul de munca.
Reclamanta menționează că deși de la data incheierii contractului de munca si pana la data încetării acestuia, si-a îndeplinit intocmai si cu buna credința toate obligațiile pe care si le-a asumat, asigurandu-i paratei condiții de lucru deosebite si pregătire profesionala continua, aceasta nu si-a îndeplinit intocmai obligațiile corelative, a copiat fraudulos din baza de date a societății, fara știrea si acordul reclamantei, datele de contact ale Clienților, iar ulterior a încercat deturnarea Clientelei.
Având in vedere aceasta împrejurare, respectiv faptul ca parata a incalcat clauza de confidențialitate pe care si-a asumat-o anterior, este datoare sa suporte consecințele clauzei penale cuprinsa in Art. I alin. 6 din Actul adițional nr. 1 la Contractul de munca nr. 40/2011. potrivit căreia: „salariatul recunoaște si este de acord, ca încălcarea efectiva a clauzei de confidențialitate poate provoca daune Angajatorului, urmând sa suporte consecințele sau contravaloarea acestora (...). In cazul imposibilității de cuantificare a daunelor suferite de Angajator, valoarea minima a indemnizației datorata de Salariat cu titlu de despăgubire va fi de 3.000 Euro".
Reclamanta a învederat că ca potrivit Art. 1538 alin. 4 cod civil „Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut sa dovedească vreun prejudiciu".
Cum creanța este certa, lichida si exigibila, existenta si câtimea ei rezultând neîndoielnic din cuprinsul Actului adițional la Contractul de muncă însușit de către parata prin semnătura, cat si pentru faptul ca parata nu a înțeles sa se conformeze Notificării din data de 31 Iulie 2012 (Anexa nr. 3) si nu a achitat de bunăvoie către societate suma de 3000 Euro, reprezentând despăgubirile contractuale pe care le datorează potrivit contractului de munca nr. 40/31.10.2011, consideră că prezenta cerere este pe deplin întemeiata și solicită admiterea sa în condițiile în care a fost formulată.
In ce privește competenta materiala a Tribunalului București, arăta ca in conformitate cu prevederile Art. 231 din Codul muncii si in acord cu practica constanta a Instanțelor de toate gradele, prezentul litigiu este un conflict de munca.
In drept au fost invocate dispozițiile art.1.270, art.1.516, art.1535 și art.1538 Cod Civil.
In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, interogatoriu, a probei testimoniale precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.
La data de pârâta 24.10.2011 Ș. R. E., a depus în contradictoriu cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . S.R.L., întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondată a acțiunii în pretenții formulată de reclamanta - pârâtă, cu obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.
Totodată, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata salariului minim pe economie, pe perioada mai 2011- decembrie 2011 inclusiv, plus dobânda legală de la data la care se datorau aceste salarii și până la data plății lor;
-să fie obligată reclamanta pârâtă la plata contribuțiilor de sănătate stabilite de lege în sarcina angajatorului, pe perioada mai 2011 - decembrie 2011 inclusiv, plus penalitățile de întârziere pe care le vor calcula instituțiile care trebuia să încaseze aceste contribuții;
-să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata salariului net cuvenit pârâtei raportat la salariul brut de 804 lei/lunar pe perioada ianuarie 2012 - iunie 2012 inclusiv, plus dobânda legală, de la data la care se datorau aceste salarii și până la data plății;
-obligarea reclamantei pârâte la plata orelor suplimentare, calculate la nivelul salarizării minime a orelor suplimentare, pe perioada mai 2011 - decembrie 2011.
-obligarea reclamantei pârâte la plata orelor suplimentare în baza Contractului individual de muncă din data de 31.12.2011 efectuate în cursul zilelor de weekend - sâmbătă și duminică pe toată perioada în care a lucrat;
-să fie obligată reclamanta pârâtă la plata concediului legal de odihnă pe perioada mai 2011 - decembrie 2011, plus dobânda legală, de la data la care se datorau aceste drepturi și până la data plății;
-să fie obligată reclamanta pârâtă la plata concediului legal de odihnă pe perioada ianuarie 2012 - iunie 2012, plus dobânda legală, de la data de la care se datorau aceste drepturi salariale și pană la data plății;
-să se constate nulitatea absolută a Actului adițional la Contractul individual de muncă din 31.12.2011 invocat de reclamanta pârâtă ca temei de fapt al cererii sale împotriva pârâtei,
-să se ia act că se înscrie în fals cu privire la Contractul individual de muncă depus de reclamantă la dosar, cu privire la data încheierii contractului.
In fapt, pârâta a arătat că deține o diplomă de coafeză, iar după obținerea diplomei care îi atesta specializarea nu a lucrat până la data la care s-a angajat la reclamantă. In luna mai 2011, pârâta a arătat că a început să lucreze la salonul Beauty Lounge, în calitate de coafeză, iar patroana firmei la care s-a angajat se numește C. B..
A mai învederat că a fost acceptată la interviu și, urmare a acestui fapt a fost angajată, aducându-i-se la cunoștință că pentru o perioadă va trebui să accepte să lucreze fără salariu, deoarece nu are experiență și va fi ca un fel de test care să o convingă dacă să o angajeze sau nu cu contract de muncă. D. fiind că nu avea experiență, pârâta a arătat că i s-a comunicat încă de la început că nu îi va face contract de muncă, până nu se vor convinge că poate face față. A fost însă pusă să semneze un "Act adițional la contract" prin care își asuma diverse obligații față de patroană, pârâtei neînmânându-i-se un exemplar al documentului semnat, deși a solicitat, explicându-i-se că acest document nu trebuie să fie public.
Pârâta a arătat că a semnat documentul pe ambele pagini și 1-a restituit patroanei care a asigurat-o că în scurt timp, dacă se va convinge că este serioasă, muncitoare, "la locul său", îi va face și contract de muncă.
Astfel, începând cu luna mai 2011 pârâta a lucrat la salonul reclamantei, fără a i se acorda salariu și fără contract individual de muncă. La insistențele pârâtei permanente, într-un final, în luna octombrie 2011, reclamanta i-a dat să semneze un contract individual de muncă, dar a continuat să nu o plătească, pârâta menționând că urmare a studierii actelor depuse de reclamantă la dosar a constatat că data contractului este 31.12.2011 și nicidecum data de 31.10.2011 când pârâta nu a semnat contractul.
Nici ulterior încheierii contractului situația în privința salariului cuvenit nu s-a îmbunătățit, patroana C. B. invocând mereu motive să nu îi plătească salariul, pe motivul că acesta îl oprea pentru consumul de șampon, apă, etc. specifice meseriei de coafeză, dar și pentru ținuta pe care i-o oferea pentru a fi purtată în salon, halat, tricou, etc.
Pârâta susține că în toată perioada în care a lucrat în salon, i s-a promis că va primi salarii foarte mari dacă va căpăta experiență și va avea o clientelă numeroasă, dar a observat că, în ciuda faptului că lucra întregul program săptămânal (Luni - Vineri 14 -21,00), precum weekend-urile Sâmbăta 9,00 - 21,00 și D. 9,00- 14,00, situația nu se îmbunătățea. In caz că avea nevoie de o zi/zile libere pentru îngrijirea sănătății sau pentru situații personale, era obligată să lucreze de la ora 800 - 21,00 fie înainte, fie după, pentru perioada care i se acorda liberul solicitat, respectiv să acopere prin muncă zilele lipsite.
Pârâta a învederat că deși și-a arătat nemulțumirea față de modul în care este tratată, în care i se încalcă drepturi garantate constituțional, de lipsa unui contract de muncă, de neplata salariului, de neacordarea concediului legal de odihnă, mereu răspunsul numitei C. B. era același: dacă nu îți convine, poți să pleci, mizând pe faptul că, potrivit uzanțelor, clientele lăsau uneori un "ciubuc" de câțiva lei după ce erau coafate, fapt pe care numita C. B. îl considera echivalentul suficient al muncii pârâtei.
Pârâta a menționat că în luna iulie 2012 nu a mai suportat această stare de fapt și a hotărât să plece, ocazie cu care a solicitat și drepturile salariale ce i se cuveneau pentru perioada lucrată, dar i s-a comunicat că a primit toți banii datorați, iar personal, între patru ochi, dna C. B. a avertizat-o asupra consecințelor negative pe care le-ar putea avea dacă va ridica în continuare pretenții.
Pârâta susține că urmare a faptului că a plecat spunând tuturor în jurul său ce a pățit, modul în care a fost tratată, mințită și aducând la cunoștință apropiaților situația pe care a trăit-o până la momentul la care nu a mai suportat, a fost șocată să afle că reclamanta pârâtă pretinde de la pârâtă suma de 3000 Euro, pe care și-ar fi asumat-o prin semnarea unui act adițional la contractul individual de muncă.
In fapt, pârâta a subliniat că niciodată nu și-a asumat plata sumei de 3000 de euro pretinsă de reclamanta pârâtă prin acțiunea principală. Actul adițional pe care pârâta l-a semnat în luna mai 2011 și care nu a fost însoțit de semnarea vreunui contract individual de muncă, nu avea același conținut cu cel al documentului depus de reclamanta pârâtă la dosar și invocat în sprijinul pretențiilor sale. Pârâta arată că a semnat acel act pe fiecare pagină, după care a constatat că documentul ce i se prezintă este și modificat și nici nu este semnat de pârâtă pe pagina 1. Actul pe care îl semnase era datat pe prima pagină cu luna mai 2011.
Pârâta a arătat că a semnat în luna mai 2011, fără a i se pune la dispoziție o copie a ceea ce a semnat, iar în Actul adițional care 1-a semnat nu se menționa nimic de plata sumei de 3000 de euro.
Citind documentul atașat acțiunii reclamantei pârâte pârâta-reclamantă a constatat că este modificat față de actul pe care 1-a semnat.
In opinia pârâtei contractul individual de muncă nr. 40 din 31.12.2011 nu a avut nici un act adițional, fapt care se poate verifica la Inspectoratul Teritorial de muncă și în evidențele Revisal, cu atât mai mult cu cât pârâta a semnat acest contract individual de muncă la data de 31.10.2011 și nicidecum în luna decembrie 2011.
Față de cele de mai sus, întrucât pârâta nu a primit drepturile salariale cuvenite pentru munca depusă, aceasta a solicitat cu titlu de cerere reconvențională să fie obligată reclamanta pârâtă la plata tuturor drepturilor salariale ce i se cuveneau pe perioada cât a lucrat în salonul reclamantei pârâte.
În privința acuzațiilor formulate de reclamantă pârâtă împotriva pârâtei ce formează obiectul prezentei acțiuni, pârâta a solicitat respingerea acestora ca nefondate, în realitate aceasta susținând că nu a săvârșit niciodată faptele de care o acuză reclamanta, acuzațiile sale fiind în fapt o răzbunare și o expresie a dorinței sale de a o da ca exemplu celorlalte foste colege.
Pârâta specifică că situația pe care a suportat-o la locul de muncă devenise imposibil de suportat, efectiv reclamanta exploatând munca sa, ca și a celorlalte colege, fără să îi încheie contract de muncă, pentru perioada mai 2011 - decembrie 2011, fără să le dea concediu, fără să le plătească, mizând pe faptul că lipsa de experiență și perspectiva obținerii unui loc de muncă la începutul meseriei te obligă să faci compromisuri de acest gen.
La data de 16.01.01.2014 reclamanta W. I. CONSULTING S.R.L., în conformitate cu dispozițiile art.115 si art. 132 alin. 3 C.proc.civ., a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulata de parata-reclamanta Ș. R. E. solicitând respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiata si obligarea paratei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentului litigiu, conform art. 274 C.proc.civ. Succinta prezentare a situației de fapt.
In dovedirea celor susținute, reclamanta a solicitat încuviințarea administrării probei cu inscrisuri, martori, interogatoriu precum si de orice alta proba a cărei necesitate de administrare va rezulta din dezbateri.
La data de 23.10.2014, pârâta reclamantă Ș. R. a depus cerere precizatoare cu privire la temeiul de drept al pretențiilor formulate de aceasta pe perioada mai 2012 - octombrie 2011.
Pârâta a învederat că își întemeiază prezentele pretenții în judecarea capetelor 1 și 2 din cererea reconvențională pe dispozițiile răspunderii civile delictuale în conformitate cu dispozițiile art.998 și următoarele din Codul Civil.
Pe cale de consecință, competența materială în judecarea capetelor 1 și 2 din cererea reconvențională aparține instanței civile.
Pârâta a solicitat să se dispună disjungerea acestor capete de cerere și înaintarea cauzei spre competență soluționare instanței civile.
D. fiind că se evaluează pretențiile la suma de 4.800 lei (aplicând valoarea salariului, conform CIM/lunar x 6 luni) pentru drepturile lunare urmând a se majora pretențiile în fața instanței civile și cu valoarea sumelor suplimentare efectuate în această perioadă, solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei JUDECĂTORIEI SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
La data de 04.12.2014 prin sentința civilă nr._, tribunalul și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 23.10.2014, s-a dispus disjungerea capetelor 1 și 2 din cererea reconvențională în vederea punerii în discuție a necompetenței instanței de conflicte de muncă și asigurări sociale cu privire la pretențiile aferente perioadei mai 2011 - decembrie 2011, cu formarea prezentului dosar, în care instanța, a pus în discuție cu prioritate competența materială în soluționarea cauzei potrivit art. 159 alineatul 1 și art. 159 indice 1 alineatul 4 din codul de procedură civilă având în vedere prevederile legale în vigoare de la data introducerii acțiunii respectiv dispozițiile 266 din Codul muncii, referitoare la jurisdicția muncii, nefiind în discuție soluționarea unui conflict de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, ci raporturi juridice care nu se întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, având în vedere caracterul formal al contractului individual de muncă, și față de valoarea pricinii (evaluate la suma de 4.800 lei) și împrejurarea că pârâtul din cererea reconvențională are sediul în București, sectorul 3.
Tribunalul a reținut că prin capete de cerere disjunse, reclamanta a solicitat obligarea societății la plata salariului minim pe economie (plus dobânda legala) care i s-ar cuveni pentru munca prestata fără contract in perioada mai 2011 - decembrie 2011, precum si la achitarea contribuțiilor de sănătate stabilite prin lege la veniturile obținute in perioada in care a lucrat fara contract de munca (plus penalitățile calculate pentru neplata),
Astfel, în urma precizării cererii reconvenționale, Tribunalul a constatat că pretențiile aferente perioadei mai 2011 - decembrie 2011, nu derivă din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractului individual de muncă, iar partea nu solicită instanței constatarea existenței unor raporturi juridice de muncă în această perioadă, față de cerința formei scrise ad validitatem a contractului individual de muncă, prevăzută de art. 16 alin. 1 din codul muncii, astfel încât, își întemeiază pretențiile acestei perioade pe dispoziții art.998 și următoarele din Codul Civil.
Astfel, Tribunalul a constatat că nu este îndeplinită cerința legii ca aceste capete principale de cerere din cererea reconvențională să aibă legătură cu pretențiile deduse judecății prin cererea principală, potrivit art. 119 din codul de procedură civilă, astfel că aceste pretenții nu decurg nici din același raport juridic și nici nu sunt strâns legate de raportul juridic dedus judecății de către reclamant, iar în lipsa unei asemenea legături, aceste pretenții nu au caracter incidental și nu pot conduce la o prorogare legală de competență în favoarea instanței învestită cu soluționarea cererii reconvenționale, potrivit prevederilor art. 17 din codul de procedură civilă.
La data de 15.04.2015, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar de mai sus.
La data de 02.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 București față de dispozițiile art. 17 V. Cod procedură civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului asupra excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:
Instanța reține că între părți a existat inițial dosarul nr._/3/2012 în cadrul căreia pârâta-reclamantă Ș. R. E. a formulat cerere reconvențională cu mai multe capete de cerere, dintre care au fost disjunse capele de cerere 1 și 2 având ca obiect societății W. I. Consultin SRL la plata salariului minim pe economie (plus dobânda legala) care i s-ar cuveni pentru munca prestata fără contract in perioada mai 2011 - decembrie 2011, precum si la achitarea contribuțiilor de sănătate stabilite prin lege la veniturile obținute in perioada in care a lucrat fara contract de munca (plus penalitățile calculate pentru neplata).
În urma disjungerii acestor capete de cerere a fost format dosarul nr._ în cadrul căruia a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
În temeiul art. 119 C.pr.civ., dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională, iar în temeiul art. 17 C.pr.civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Astfel, instanța constată că într-adevăr capetele de cerere disjunse au drept temei de drept art. 998-999 C.civ., însă la fel ca celelalte capete de cerere sunt în legătură directă cu acțiunea principală și întreaga relație desfășurată între părți, contractuală sau delictuală.
Dispozițiile art. 119 C.pr.civ. ce reglementează cererea reconvențională nu au fost interpretate de jurisprudență și doctrină niciodată în sensul că cererea reconvențională trebuie să aibă același temei de drept ca cererea principală, ci că trebuie să existe o legătură între acestea.
Contrar susținerilor tribunalului în sensul că aceste pretenții ce au făcut obiectul disjungerii și declinării nu sunt strâns legate de raportul juridic dedus judecății de către reclamant, instanța apreciază că sunt în strânsă legătură, doar că au alt temei de drept decât celelalte capete de cerere. Astfel, pretențiile pârâtei din capetele de cerere disjunse au continuitate față de celelalte capete de cerere și derivă din aceeași situație de fapt, respectiv existența unei activități prestate de reclamanta din prezenta cauză față de pârâtă, iar aspectul dacă această activitate s-a realizat sau nu cu contract de muncă antamează fondul litigiului și excede problemei competenței.
În concluzie, instanța apreciază că și capetele de cerere disjunse au caracterul unei veritabile cereri reconvenționale față de dispozițiile art. 119 C.pr.civ. și se află în legătură juridică suficientă cu cererea principală ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2012, astfel încât au fost nesocotite dispozițiile art. 17 C.pr.civ. ce prevăd un caz de prorogare legală de competență și impun instanței superioare judecarea unei cauze care altfel, dacă nu ar fi făcut obiectul unei cereri incidentale, ar fi fost de competența instanței inferioare.
Față de aceste considerente va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, va constata născut conflictul negativ de competenta și va trimite cauza in vederea soluționării conflictului negativ de competenta Curții de Apel Bucuresti ca instanța superioara .>
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S. R. E. cu domiciliul în ., PRINCIPALA, nr. 67, J. DÂMBOVIȚA și pe pârâta W. I. CONSULTING SRL cu sediul ales la Cabinet de Avocat V.-A. M., în Bucurrești, .. 27, corp A, ., în favoarea Tribunalului Bucuresti.
Constata născut conflictul negativ de competenta.
Trimite cauza in vederea soluționării conflictului negativ de competenta Curții de Apel Bucuresti ca instanța superioara . cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-I. StăncioiAdina-T. M.
Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./ 4 ex.
Comunicări:
Grefier:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
., sector 5 București
Telefon/fax:_/_
Operator de date cu caracter personal nr._ și_
Emisa la: ..06.2015
Dosar nr._
CĂTRE,
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 7742 pronunțată la data de 02.06.2015 în dosarul cu nr._, privind pe reclamanta S. R. E. și pe pârâta W. I. CONSULTING SRL, având ca obiect pretenții, s-a constatat născut conflictul negativ de competenta dv. fiind instanța superioară comună, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Dosarul conținând 1 volum T.B. – 164 file și 1 volum J.S.3B. – … de file.
Vă mulțumim pentru colaborare!
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-I. S. A. – T. M.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 7738/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7735/2015. Judecătoria... → |
|---|
