Obligaţie de a face. Sentința nr. 4587/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4587/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 4587/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr. 4587

Ședința publica de la 3 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. D.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. A. C. CU DOMICILIUL ALES și pe pârât S. P., FIUL LUI NATURAL ȘI M., NASCUT LA DATA DE 21.06.1984, având ca obiect „obligație de a face”

Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 02.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, 31.03.2015 și 03.04.2015 când în aceeași componență a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 13.06.2014, sub nr._, reclamantul G. A. C. a solicitat instantei in contradictoriu cu paratul S. P., radierea autoturismului marca Ford Focus, avand nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618, nr. de înmatriculare_, nr. carte de identitate HI82771 de pe numele său; obligarea paratului sa-si înscrie autoturismul marca Ford Focus, având nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618, nr. de înmatriculare_, nr. carte de identitate HI82711 pe numele sau; cu cheltuieli de judecata;

In motivarea cererii, reclamantul arata ca, potrivit contractului de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit incheiat la data de 29.04.2011 intre el si paratul S. Profirei, a instrainat acestuia autoturismul marca Ford Focus, având nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618, nr. de înmatriculare_, nr. carte de identitate HI82711. Prețul vânzării autoturismului a fost de 3000 lei, pret pe care el l-a primit in intregime de la paratul S. Profirei.

De asemenea, reclamantul a mai aratat ca urmare incheierii contractului de vânzare cumpărare, a radiat din evidentele Administrației Financiare Sector 6 autoturismul, dovadă fiind procesul verbal de scoatere din evidentă a mijloacelor de transport emis de către Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale Sector 6.

Totodata, invedereaza instantei faptul ca, desi a solicitat in mod frecvent paratului S. Profirei sa-si inmatriculeze autoturismul pe numele sau, acesta nu a dat curs solicitărilor sale astfel incat, si in momentul de fata, la Serviciul Public de înmatriculări Auto de pe langa Politia Rutiera, autoturismul marca Ford Focus, având nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618, nr. de înmatriculare_, nr. carte de identitate HI82711 figurează pe numele lui.

Mai mult decat atat, arata ca interesul lui in promovarea prezentei cereri de chemare in judecata este justificat de imprejurarea ca, din momentul instainarii autoturismului către parat si pana in prezent a fost nevoit sa achite amenzi de circulație si amenzi pentru lipsa rovinietei datorita faptului ca autoturismul figurează in evidentele Serviciulului Public de înmatriculări Auto de pe langa Politia Rutiera pe numele lui.

Reclamantul arata ca, desi a invederat in fata Serviciulului Public de înmatriculări Auto de pe langa Politia Rutiera faptul ca autoturismul a fost instrainat către paratul S. Profirei in anul 2011, aceștia i-au comunicat faptul ca, fara a deține o sentința judecătoreasca in acest sens, nu poate radia autoturismul de pe numele lui.

Potrivit art. 1650 cod civil „Vânzare este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obliga sa transmită cumpărătorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumpărătorul se obliga sa-l plătească" iar conform art. 1675 Cod Civil „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori daca prin voința pârtilor nu rezulta contrariul, proprietatea se strămuta de drept cumpărătorului din momentul incheierii contractului. "

Din coroborarea prevederilor celor doua articole menționate mai sus, apreciaza ca transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului către paratul S. Profirei a intervenit la data incheierii contractului de vanznare-cumparare, respectiv 29.04.2011.

Conform art. 11 alin 1 din OUG 195/2002, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați sa le înmatriculeze sau sa le înregistreze, dupa caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale. Potrivit art. 17 alin 1 din același act normativ, radierea din evidentă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar in cazul scoaterii definitive din circulație a acestora la cererea proprietarului iar alin 2 din același articol prevede ca radierea din evident a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora in proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, in condițiile legii.

Potrivit prevederilor art. 24 si 25 din Ordinul nr. 1501/2006. emis de M.A.l. proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați sa solicite radierea din circulație in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat in proprietatea altei persoane. Radierea se face pe baza depunerii certificatului de inmatriculare sau de înregistrare si a plăcutelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, dupa caz, a cârtii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate dupa 1 iulie 1993), a fisei de inmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilita potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscala, precum si a documentelor care atesta faptul ca a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. 1-4.

In raport de prevederile art. 11 din OUG 195/2002 coroborat cu prevederile art.24 si 25 din Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I. si cu prevederile art. 1675 Cov Civil, apreciază ca obligația de radiere incuba noului proprietar, respectiv aceasta fiind in sarcina paratului S. P..

De asemenea, considera ca in cazul înstrăinării unui autoturism ce este supus înmatriculării finalizarea operațiunii de vanzare-cumparare are loc doar in momentul in care vânzătorul, respectiv el, este complet descărcat de bunul respectiv, si acest fapt echivalează cu radierea autoturismului.

In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri si interogatoriul paratului.

La dosar au fost depuse inscrisuri (filele 8-11).

In drept, au fost invocate disp. art.1650 si urm. NCC, art.11 din OUG 195/2002, art.35 NCPC.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 02.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, în privința capătului de cerere având ca obiect radierea autoturismului de pe numele reclamantului.

Analizand cu prioritate excepția invocată din oficiu, instanta reține că, potrivit art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, ,,radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulație a acestora, la cererea proprietarului”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol ,,radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.”

Astfel, operațiunea de radiere din evidențe a vehiculelor se poate dispune doar de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, și nu poate fi dispusă de către instanța de judecată, într-o acțiune de drept comun formulată în contradictoriu cu o altă persoană fizică.

Pentru aceste motive, va fi admisă excepția invocată din oficiu, iar capătul de cerere având ca obiect radierea autoturismului de pe numele reclamantului va fi respins ca inadmisibil.

Pe fondul cauzei, se reține că, la data de 29.04.2011, reclamantul a înstrăinat autoturismul marca Ford Focus având nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618 și nr. de înmatriculare_, pârâtului S. P., contra prețului de 3000 lei, fără a perfecta formalitățile de radiere a mașinii, fiind întocmit doar un înscris sub semnătură privată (f.8).

La data de 02.05.2011, a fost emis de către Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale S6 procesul-verbal de scoatere din evidență a mijlocului de transport (f.9) de pe rolul fiscal al reclamantului.

Vânzarea-cumpărarea unui autoturism reprezintă un contract consensual, perfectat în mod valabil prin simplul acord de voință al părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1295 Cod civil.

Așadar, la data de 29.04.2011, pârâtul a devenit noul proprietar al autoturismului marca Ford Focus având nr. de identificare WFONXXGCDNWA46618 și nr. de înmatriculare_ .

În aceste condiții, pârâtului îi revenea obligația prevăzută de art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, respectiv de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Încălcarea de către pârât a acestei obligații legale constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru reclamant, ceea ce atrage angajarea răspunderii sale civile delictuale și obligarea sa la repararea prejudiciului prin efectuarea demersurilor necesare pentru transcrierea în evidențele autorităților competente a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Pentru aceste motive, instanța va admite în parte acțiunea și îl va obliga pe pârât să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul, aflat în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, în privința capătului de cerere având ca obiect radierea autoturismului de pe numele reclamantului.

Respinge capătul de cerere având ca obiect radierea autoturismului de pe numele reclamantului G. A. C. CU DOMICILIUL ALES in sector 6, București, ., ., ..

Admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. P., fiul lui NATURAL ȘI M., născut la data de 21.06.1984, in prezent deținut in Penitenciarul București Rahova la efectuarea demersurilor necesare pentru transcrierea în evidențele autorităților competente a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Obligă pe pârât să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. D. E. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4587/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI