Contestaţie la executare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 4365/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. Verican
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează că s-a depus dosarul de executare silită, după care,
Instanța, considerand proba cu inscrisuri admisibilă potrivit art. 255 C.pr.civ., in temeiul art. 258 și art. 250 C.pr.civ. o incuviințează și, nemaifiind alte probe de administrat, reține cauza în pronunțare pe baza inscrisurilor de la dosar.
INSTANȚA,
Avand nevoie de timp pentru a delibera,
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 13.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.
Președinte Grefier
A. M. Verican D. Ș.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 13.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. Verican
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 27.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2015.
Președinte Grefier
A. M. Verican D. Ș.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 27.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. Verican
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera,
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 13.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
Președinte Grefier
A. M. Verican D. Ș.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 13.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. Verican
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera,
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 27.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2015.
Președinte Grefier
A. M. Verican D. Ș.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 27.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. Verican
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera,
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 31.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2015.
Președinte Grefier
A. M. Verican D. Ș.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4365
Ședința publică din data de 31.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. M. Verican
Grefier – D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimata S. C. A., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 13.02.2015, 27.02.2015, 13.03.2015, 27.03.2015 și pentru astăzi, 31.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2014 sub nr._, contestatorul M. Justiției, în contradictoriu cu intimatul S. C. A. a solicitat anularea actelor de executare(somația) din dosarul de executare nr. 1448/2013 al B. D. si D. si suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare
În motivare se arată, în esență, că somația din data de 25.02.2014 efectuata de executorul judecătoresc în dosarul execuțional a fost întocmita cu încălcarea disp. OG nr. 22/2002, precum și a OUG nr. 71/2009 întrucât creanța pusa in executare nu este exigibila, fiind supusa unui termen suspensiv stabilit de lege, iar pana la împlinirea acestuia executarea silita este suspendata de drept.
Conf. OUG 71/2009 plata drepturilor de natura salariala, stabilite prin hotărâri judecătorești, se va efectua in mod eșalonat, pe perioada eșalonării fiind suspendate de drept orice proceduri de executare silita. In susținerea celor afirmate contestatoarea invoca si decizia CEDO_/08/2012 pronunțata in cauza D. contra României, prin care Curtea a respins cererea ca inadmisibila, apreciind ca măsura de eșalonare a drepturilor restante nu încalcă substanța însăși a dreptului de creanța al creditorilor stabilit prin hotărâri judecătorești.
Totodată contestatoarea face referire la Decizia 1424/2010 si 1533/2011 ale Curții Constituționale prin care s-a analizat compatibilitatea masurilor de eșalonare cu dispozițiile art. 6 din Convenție si art. 1 din Primul Protocol adițional, ambele decizii fiind convergente cu Decizia CEDO in cauza D. contra României.
Contestatoarea mai precizează ca in conf. cu prev. art. 1 alin. 2 din OG 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate cheltuielilor de organizare, funcționare si personal,astfel ca in bugetul aferent anului 2012 al ministerului nu au fost prevăzute in acest scop decât sume echivalente cuantumului de 5% din valoarea creanței, raportat la eșalonarea stabilita de OUG 71/2009. In aceste condiții plata sumelor datorate urmează a se efectua conform graficului de eșalonare.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite se arata ca acesta este scutita de plata cauțiunii, si este necesara pentru a se preîntâmpina afectarea grava a activității instituției si a interesului public pe care aceasta îl deservește.
În dovedire contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 cod.proc.civ. și ale OUG nr. 71/2009., jurisprudența CEDO, făcând trimitere la cauze soluționate de curte pe aceeași tema. Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu art. 411 alin. 1 cod.proc.civ.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și de timbru judiciar în conformitate cu prev. art. 30 din OUG 80/2013 si art. 7 din OG 22/2002
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoria Sectorului 4 si excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția de necompetență arată că instanța competentă este aceea in circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, in acest caz fiind vorba despre Judecătoria Sectorului 3, instanță ce si încuviințat de altfel cererea de executare silita înaintată de B. D. si D., prin încheierea din data de 25.11.2013 emisă in dosarul_/301/2013.
Prin sentința civilă nr. 7856/22.09.2014 Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe 18.12.2014.
Asupra exceptiei tardivitatii invocata prin intampinare, retine ca debitoarea a primit somatia, incheierea de incuviintare a executarii silite si titlul executoriu la data de 26.02.2014 conform stampilei aplicata pe somatie (fila 60 dosar), iar contestatia la executare a fost inaintata la data de 04.03.2014 conform stampilei aplicata pe plicul de expeditie (fila 11dosar), astfel ca va respinge ca neintemeiata exceptia, constatand ca potrivit disp. art. 714 corob. cu disp. art. 183 NCpc cererea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2013 pe rolul B. D. și D., intimata a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1353/2007 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă, sentința civilă nr. 788/2008 a Tribunalului Iași, Sentința civilă nr. 116/2008 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 158/25.03.2008 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă, Sentința civilă nr. 1510/7.10.2009 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1135/27.11.2009 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 6/2.09.2008 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 438 din 24.04.2009 a Curții de Apel Iași și lămurită prin încheierea din 15.06.2012 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 121 din 13.11.2008 a Curții de Apel Iași rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 403/21.04.2009 a Curții de Apel Iași, Sentința civilă nr. 8992/3.09.2008 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă, pentru recuperarea sumei de 232.096 lei cu titlu de drepturi salariale restante sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății, a cheltuielilor de judecată și obligarea la plata ratei inflației aplicată asupra sumei de 232.096 lei actualizată, cu începere de la data când hotărârile judecătorești au devenit executorii, sume ce vor fi stabilite de către executorul judecătoresc.
Prin încheierea pronunțată la data de 25.11.2013 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, a fost încuviințată executarea silită a creanței în cuantum de 232.096 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, împotriva debitorilor M. J., CURTEA DE APEL IASI si M. ECONOMIEI SI FINANTELOR, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinta civila nr. 1353/18.07.2007 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de munca in dosarul nr._, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 788/03.06.2008 a Curtii de Apel Suceava, sentinta civila nr. 787/30.05.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 116/30.01.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, ramas irevocabila prin decizia civila nr. 158/25.03.3008 a Curtii de Apel Iasi, sentinta civila nr. 748/23.05.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 1510/07.10.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi, Judetul Iasi Civil Litigii de Munca in dosarul nr._, sentinta civila nr. 6/02.09.2008 pronuntata de Curtea de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr._, irevocabila prin decizia civila nr. 438/24.04.2009 a Curtii de Apel Iasi si lamurita prin incheierea din 15.06.2012 a Curtii de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale, sentinta civila nr. 121/13.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr._, irevocabila prin decizia nr. 403/21.04.2009 a Curtii de Apel Iasi Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale si sentinta civila nr. 8992/03.09.2008 pronuntata de Judecatoria Iasi, Judetul Iasi-Civil in dosarul nr._/245/2007.
La data de 25.02.2014 în cadrul dosarului de executare nr. 1448/2013 a fost emisă de către executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 160 lei.
La data de 26.02.2014 debitorul contestator a fost somat ca în termen de 5 zile să își execute obligațiile prevăzute în sarcina acestuia în cuprinsul titlurilor executorii, respectiv de a plăti suma de 154.759 lei reprezentând drepturi salariale.
În drept, potrivit dispoz. art. 711 alin. 1 C. – împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricăruia act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de către contestator, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea referitoare la lipsa caracterului exigibil al creanței puse în executare ca urmare a incidenței dispozițiilor OUG 71/2009, instanța o va înlătura.
Instanța constată că de la momentul intrării în vigoare, respectiv de la data de 18.06.2009, dispozițiile OUG 71/2009 au suferit o . modificări esențiale.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la 18.06.2009, se prevedea că - „ Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.”.
Ca urmare a modificării dispozițiilor legale prin OUG nr.45/2010, la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la data de 20.05.2010, s-a prevăzut ca aceleași sume de bani să fie plătite după cum urmează:
a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, au suferit o nouă modificare prin Legea nr. 230/_, iar potrivit disp. art. 1 alin. 1, forma în vigoare la data de 11.12.2011, plata se efectuează după cum urmează:
a) în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
Față de modificările legislative anterior menționate, instanța constată că s-a prelungit durata de timp a plății sumelor din titlurile ce au devenit executorii până la data 31 decembrie 2009. Astfel, dacă inițial plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi salariale trebuia făcută pe durata a 3 ani, din 2010 până in 2012, după modificarea adusă prin dispozițiile Legii 230/2011, plata acelorași sume urmează a se face pe durata a 5 ani, din 2012 și până în 2016.
Mai mult, instanța constată că eșalonarea repetată a condus și la diminuarea fiecăreia dintre tranșele inițial stabilite.
Cu privire la aplicabilitatea OUG nr. 71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin Decizia nr. 1/16.01.2012, pronunțată pe calea unui recurs în interesul legii, faptul că instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care sunt învestite, au obligația de a evalua compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția a României, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative. S-a mai arătat faptul că un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Rezultă așadar că reținerea compatibilității OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției de către Curtea Europeană a Drepturilor omului în cauza D. ș.a. contra României nu poate fi aplicată ad litteram în prezenta cauză, fără o verificare în concret de către instanța națională a condițiilor de proporționalitate raportat la situația particulară, respectiv daca există sau nu identitate cu situația de fapt din cauza D..
În cauza D. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerile formulate de trei creditori prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne, apreciind că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, în condițiile în care calendarul plăților a fost respectat și nu există indicii cum că nu va fi respectat pe viitor. În fapt, în cauza respectivă reclamanții obținuseră în fața instanțelor interne recunoașterea unor drepturi salariale. Reclamanții încasaseră în cursul anului 2008 un procent de 30% din drepturile recunoscute de instanțele interne prin hotărâri definitive și irevocabile. De asemenea, în cursul anului 2010, s-a obținut 25% din tranșa a doua, reprezentând 34% din totalul datorat de Guvern. După eșalonările intervenite prin O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, Curtea a reținut că sumele cuvenite urmează să fie achitate după un calendar al plăților în cinci tranșe stabilit potrivit Legii nr. 230/2011: prima de 5% în 2012, a doua de 10% în 2013, a treia de 25% în 2014, a patra de 25% în 2015 și ultima de 35% în 2016. În drept, reclamanții s-au plâns de încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), dată fiind întârzierea în punerea în executare a hotărârilor judecătorești interne ce le recunosc drepturi de natură salarială. Trecând la analizarea proporționalității acestor măsuri cu scopul urmărit Curtea a constatat proporționalitatea măsurii de eșalonare de către Stat a plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților având în vedere: 1.) criza economică și financiară cu care se confruntă România din 2009 și care a necesitat luarea unor măsuri pentru păstrarea echilibrului bugetar; 2) s-a apreciat, pe baza probelor existente la dosar, că debitorul, Statul român, a depus diligențe rezonabile pentru onorarea obligațiilor către reclamanți, achitând acestora mai mult de o treime din debitul datorat, ceea ce a reprezentat o dovadă rezonabilă pentru onorarea obligațiilor către reclamanți.
Or, instanța constată că situația concretă a punerii în executare a titlurilor deținute de către intimata creditoare nu este similară cu cea reținută drept compatibilă cu dispozițiile Convenției de către Curte în cauza D. și alții împotriva României.
În ceea ce privește primul criteriu reținut de criteriu reținut de Curte în cauza D. și alții împotriva României în analiza proporționalității măsurii de eșalonare de către Stat, respectiv existența crizei economice cu care România s-a confruntat în anul 2009, instanța reține, că cinci din cele opt hotărâri judecătorești au devenit executorii anterior anului 2009, rezultând așadar că pentru acestea neexecutarea este în integralitate imputabilă creditorului contestator. Mai mult, instanța apreciază, în ceea ce privește toate cele opt titluri executorii, că perioada de criză economică mondială din anul 2009 nu mai poate fi invocată și în anul 2014 ca justificare a neexecutării titlurilor executorii.
În ceea ce privește cel de al doilea criteriu reținut de Curte în cauza D., acela al achitării de către stat a mai mult de o treime din debitul datorat, instanța reține că nu este aplicabil prezentei cauze.
Astfel, din verificarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că intimata a primit de la contestator plăți reprezentând un procent nesemnificativ din titlurile executorii ( unele dintre ele încă din anul 2008.
Față de cele de mai sus arătate, instanța apreciază că nu poate fi reținut în prezentul dosar Cauza D. și alții împotriva României.
Or, în acest context trebuie subliniat că în cauze precum S. contra Romaniei, Metaxas contra Greciei, Karahalios contra G., Curtea a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță contra statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.
De asemenea, în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
În cauză, instanța apreciază că amânarea și suspendarea succesivă a executării silite a titlurilor executorii obținute de către intimată prin trei modificări legislative efectuate în curs de numai trei ani reprezintă o sarcină excesivă pusă în sarcina acesteia, ce nu respectă suficiente garanții de procedură pentru a fi proporțională cu interesul public invocat de autoritățile statale și anume de a controla un deficit bugetar major, cauzat de criza economică mondială din anul 2009.
Față de toate cele de mai sus arătate, instanța va înlătura de la aplicare dispozițiile OUG 71/2009 în raport de procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1448/2013 înregistrat pe rolul B. D. și D..
În ceea ce privește argumentele contestatoarei referitoare la jurisprudența Curții Constituționale – Decizia 190/02.03.2010 și Decizia 1533/28.11.2011, se reține că nu țin instanța în analizarea în concret a compatibilității dispozițiilor OUG 71/2009 cu prevederile Convenției din prisma situației faptice concrete deduse judecății, neproducând efecte obligatorii.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Din examinarea dispozițiilor legale anterior menționate, instanța constată că instituția public, în speță contestatorul, nu beneficiază de drept de termenul de 6 luni, ci numai în măsura în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. Or, din examinarea dosarului de executare nr.1448/2013, instanța reține că instituția contestatoare nu a comunicat executorului efectuarea vreunor demersuri pentru obținerea fondurilor și de altfel nici a lipsei fondurilor, astfel încât invocarea pentru prima dată pe calea contestației la executare a lipsei de lichidități, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Față de toate cele de mai sus arătate, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației la executare ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI, cu sediul in București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata S. C. A., cu domiciliul in Iași, .. 23, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
Președinte Grefier
A. M. V.D. Ș.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4592/2015. Judecătoria... → |
---|