Ordin de protecţie. Sentința nr. 6079/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6079/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 6079/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentința civila Nr. 6079
Ședința din camera de consiliu de la 05.05.2015
Instanța constituita din:
Președinte: C. Ș.
Grefier: RĂDIȚA P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta-victimă R. O. C. în contradictoriu cu pârâtul-agresor G. I., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA S. 3, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu au răspuns reclamanta-victimă, personal și asistată de avocat și pârâtul-agresor, personal și asistat de avocat din oficiu, lipsă fiind Autoritatea Tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, reclamanta-victimă, personal, arată că în data de 25 februarie a plecat de la serviciu pentru că l-a văzut pe pârât că este nervos. A vrut să îl dea jos din mașină, nu a vrut, a început să-i arunce diverse lucruri din mașină. Au ajuns în fața blocului unde se afla Olănică D. cu câinele și aceasta i-a rugat să urce în casă pentru a nu se uita lumea la ei cum se ceartă. Au urcat acasă fiind fata care stă cu minorul. Pârâtul a găsit o sticlă de rom în frigider și a început să bea din ea, apoi a început să-i vorbească urât reclamantei și i-a cerut telefonul să vadă cu cine vorbește, lucru pe reclamanta l-a refuzat. A început să o jignească de față cu copilul, iar ea a vrut să plece cu copilul la o vecină pentru a pune capăt discuțiilor. A trimis-o pe C. să îmbrace copilul și pârâtul a început să dea în ea. Au sărit fetele, iar pârâtul a început să arunce cu ce nimerea în ea, în pereți. La un moment dat reclamanta a fugit în cameră, iar pârâtul a venit după ea. Minorul s-a speriat, a fugit, a alunecat, fiind lichid vărsat pe jos. Ea s-a dus la copil să îl ridice și pârâtul a lovit-o cu piciorul în față. Pârâtul i-a spus că îi pare rău că nu a lovit-o mai bine. Pârâtul nu se ține de programul de vizitare. Pe 8 martie, dimineața, a sunat-o că a venit bunica paternă să vadă minorul. Nu o poate suna așa că vine să ia minorul, dar probabil el căuta motiv de scandal. Mama pârâtului vine rar să vadă copilul.
Apărătorul pârâtului-agresor arată că se opune audierii martorilor reclamantei întrucât aceștia se află în raporturi de muncă cu reclamanta, una este bona minorului, iar cealaltă angajată la firma reclamantei.
Instanța respinge solicitarea apărătorului pârâtului – agresor, față de natura urgentă a cauzei și în conformitate cu dispozițiile art. 318 si urm. Noul Cod proc.civ, instanța procedează la audierea martorelor Olănică D. și D. C.-M., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Apărătorul reclamantei-victime pune concluzii de admitere a acțiunii, instituirea ordinului de protecție pe perioada maximă de 6 luni, întrucât este în derulare un dosar penal și soluția încă nu a fost dată, ori starea de pericol și temere este viabilă și existentă. Solicită emiterea ordinului de protecție astfel cum prevede art. 23 lit. d din Legea 217/2003 față de fosta soție. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta-victimă, personal, precizează că nu crede pârâtul se ocupă de copil pentru că a doua zi de Paști când l-a luat, l-a lăsat la locul de joacă și el s-a dus la bere cu prietenii. I-a pierdut și perna preferată a copilului.
Pârâtul-agresor, personal, arată că l-a dus acasă când l-a luat.
Apărătorul reclamantei-victime solicită ca pârâtul să fie obligat să urmeze consiliere psihologică având în vedere atitudinea sa față de reclamantă în prezența minorului.
Pârâtul-agresor, personal, arată că are grijă de copil, îi cumpără haine.
Apărătorul reclamantei-victime solicită să se țină cont de atitudinea pârâtului care la termenul anterior nu a recunoscut că a lovit-o pe reclamantă, iar acum încearcă să se scuze spunând că a fost un accident.
Apărătorul pârâtului-agresor, personal, solicită respingerea acțiunii, arătând că a fost un singur eveniment, izolat, iar declarațiile martorilor nu au convins. Dacă totuși instanța va admite acțiunea, solicită instituirea ordinului pe perioada minimă, ținându-se cont de faptul că la locul de muncă nu poate fi respectat ordinul, întrucât i-ar fi obstrucționat dreptul la muncă pârâtului. Solicită respingerea consilierii psihologice, având în vedere că nu mai sunt tensiuni între părți.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, arătând că într-adevăr există o stare tensionată între părți, însă aceasta nu se poate rezolva printr-un ordin de protecție. Păstrarea bunelor relații este necesară pentru copil, existând o convenție între părți cu privire la exercitarea autorității părintești.
La interpelarea instanței, martora D. C. declară că este posibil ca reclamanta să fi fost mai rău bătută dacă nu îl ținea ea și martora Olănică D. pe pârât.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2015 sub nr._, reclamanta-victimă R. O. C. în contradictoriu cu pârâtul-agresor G. I. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, prin care să se dispună interzicerea pârâtului de a se apropia de victimă și copiii acesteia, interzicerea pârâtului de a comunica cu victima și copiii acesteia.
În motivare, a arătat că pârâtul este fostul soț și că este foarte violent fizic și verbal la adresa reclamantei, pe care o înjură și o lovește ori de câte ori se întâlnesc, intră peste ea în casă, sparge ușa, geamurile, iar aceste acte de violență se desfășoară împotriva copilului minor G. P. A., născut la data de 01.02.2011.
A menționat că în data de 25.02.2015 a fost agresată de pârât, provocându-i mai multe leziuni la nivelul feței și capului, violențele petrecându-se în prezența minorului.
A precizat că pârâtul este frizer și are acces la unelte tăioase.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 217/2003.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 2 (1) din Legea nr. 217/2003 Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
2) Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Art. 4. - Violența în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;
c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;
d) violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
e) violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
f) violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;
g) violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Art. 5. - În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Potrivit art. 26 (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri-obligații sau interdicții.
Partile au calitatea de fosti soți si parinti ai minorului G. P. A., născut la data de 01.02.2011, rezultat din convietuirea acestora.
Urmare deteriorarii relatiei partilor si lipsei consensului in privinta exercitarii programului de vizitare asupra fiului lor minor, neintelegerile dintre parti au escaladat, generand comportamente si reactii nepotrivite, exagerate, in special din partea paratului.
Martorele audiate în cauză, Olănică D. și D. C.-M., au relatat instanței despre incidentul petrecut pe data de 25.02.2015, când pârâtul a lovit-o pe reclamantă cu piciorul în zona feței, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce necesită 7-9 zile de îngrijiri medicale. Martora Olănică D. a declarat că între părți au mai existat și anterior șcene violente și pârâtul a fost cel lovit, respectiv i s-a spart capul de către reclamantă.
Ambele martore au declarat că de la incident pârâtul evită să mai comunice cu reclamanta, doar vine și îl ia pe minor și îl duce în parc.
Instanța reține atitudinea nesinceră a pârâtului-agresor, care la primul termen de judecată nu a recunoscut că a lovit-o pe reclamantă, ci că reclamanta l-a apucat de picior și el a încercat să îl elibereze și astfel acesta posibil să se fi lovit.
D. urmare, se impune ca aceasta stare de pericol sa fie inlaturata prin emiterea unui ordin de protectie prin care, fata de disp. art. 26 al.1 din Legea nr. 217/2003, cu caracter provizoriu, pe durata de o lună, paratul sa fie obligat la pastrarea unei distante minime fata de reclamantă, în condițiile în care amândoi exercită aceeași meserie(frizerie) în aceeași clădire, dar în camere diferite si, totodata, sa ii fie interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu aceasta.
In raport de circumstantele cauzei, instanta considera inadecvate celelalte masuri solicitate prin cererea de chemare in judecata, privind emiterea ordinului pe durata maxima legala, stabilirea unui limite de distanta mai mari fata de victima, obligarea paratului la consiliere psihologica si psihoterapie, motiv pentru care le va respinge ca neintemeiate.
Instanța va dispune ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 de lei se suportă din fondurile Ministerului de Justitie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta-victimă R. O. C., CNP:_, cu domiciliul în sector 3, București, .. 1, . cu pârâtul-agresor G. I., CNP:_, cu domiciliul în Voluntari, .. 50, ., citat la locul de muncă din Voluntari, Eroul I. N., Mall Jolie Ville - "Barbershop, nr. 103BIS, ., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA S. 3, cu sediul în sector 3, București, .-4.
Emite urmatorul ORDIN DE PROTECTIE prin care, cu caracter provizoriu, pe durata de o lună de la data emiterii prezentului ordin, dispune urmatoarele:
Obliga paratul-agresor G. I., CNP_, sa pastreze o distanta minima de 10 m fata de reclamanta- R. O. C. CNP_.
Interzice paratului-agresor orice contact cu reclamanta-victima, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 de lei se suportă din fondurile Ministerului de Justitie.
EXECUTORIU.
In temeiul art. 27 ind. 7 al.1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se comunica de indata structurilor Politiei Romane de la locuinta victimei si a agresorului.
In temeiul art. 27 ind. 7 al.2 si 4 din Legea nr. 217/2003 dispune punerea de indata in executare a prezentului ordin de protectie de catre sau sub supravegherea politiei.
Cu apel in termen de 3 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 05.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. Ș. Rădița P.
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
BUCUREȘTI, ., S. 5
TEL: 021._-fax: 021._
E-mail:_
Operator de date cu caracter personal -_ și_
DOSAR NR._
Data: 05.05.2015
CĂTRE,
SECȚIA 11 POLIȚIE
BIROUL ORDINE PUBLICĂ
Calea V. nr. 43, sector 3, București
Având în vedere dispozițiile art. 27 ind. 7 al.1 din Legea nr. 217/2003 vă înaintăm alăturat ordinul de protecție nr. 15 din 05.05.2015 emis în baza sentinței civile nr. 6079 din 05.05.2015, privind pe pârâtul-agresor G. I., CNP:_, cu domiciliul în Voluntari, .. 50, ., cetățean român.
In temeiul art. 27 ind. 7 al.2 si 4 din Legea nr. 217/2003 vă solicităm punerea de îndată in executare a prezentului ordin de protecție sub supravegherea politiei.
Vă rugăm să procedați la luarea măsurilor legale ce se impun și să ne confirmați primirea prezentei însoțită de procesul verbal întocmit de dumneavoastră cu ocazia punerii în executare a prezentei hotărâri.
Președinte, Grefier,
C. Ș. RĂDIȚA P.
==============================================================
CONFIRMARE DE PRIMIRE
SECȚIA 11 POLIȚIE
Nr..
Data .
C A T R E,
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Biroul Executări Silite
Confirmam prin prezenta primirea ordinul de protecție nr. 15 din 05.05.2015, emis în baza sentinței civile nr. 6079/05.05.2015 privind pe pârâtul - agresor G. I..
Sef serviciu,
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
BUCUREȘTI, ., S. 5
TEL: 021._-fax: 021._
E-mail:_
Operator de date cu caracter personal -_ și_
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Data: 05.05.2015
ORDIN DE PROTECȚIE
NR. 15 din 05.05.2015
emis în baza sentinței civile nr. 6079 din 08.05.2015 a Judecătoriei S. 3 București, executorie, privind pe pârâtul-agresor G. I., CNP:_, cu domiciliul în Voluntari, .. 50, ., cetățean român.
Având în vedere ordinul de protecție nr. 15 din 05.05.2015 emis de Judecătoria Sectorului 3 București în baza sentinței civile nr. 6079/05.05.2015 mai sus amintite, în temeiul art. 23 al.1 lit. a, d, e și f din Legea nr. 217/2003:
ORDONĂM:
Emite urmatorul ORDIN DE PROTECTIE prin care, cu caracter provizoriu, pe durata de o lună de la data emiterii prezentului ordin, dispune urmatoarele:
Obliga paratul-agresor G. I., CNP_, sa pastreze o distanta minima de 10 m fata de reclamanta R. O. C., CNP_.
Interzice paratului-agresor orice contact cu reclamanta-victima, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 de lei se suportă din fondurile Ministerului de Justitie.
EXECUTORIU.
In temeiul art. 27 ind. 7 al.1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se comunica de indata structurilor Politiei Romane de la locuinta victimei si a agresorului.
In temeiul art. 27 ind. 7 al.2 si 4 din Legea nr. 217/2003 dispune punerea de indata in executare a prezentului ordin de protectie de catre sau sub supravegherea politiei.
Cu apel in termen de 3 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 05.05.2015.
PREȘEDINTE,
Operat în registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor civile la
poziția nr. 15
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5955/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8023/2015. Judecătoria... → |
---|