Ordin de protecţie. Sentința nr. 7260/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7260/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 7260/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentința civila Nr. 7260

Ședința din camera de consiliu de la 25.05.2015

Instanța constituita din:

Președinte: C. Ș.

Grefier: RĂDIȚA P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. E..

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta I. D. în contradictoriu cu pârâții N. M., N. E. V., N. A. C. și N. C., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu au răspuns reclamanta, personal, pârâtul N. A. C., personal și asistat de avocat din oficiu și avocat ales, care depun delegații la dosar, pârâții N. E. V. și N. C., prin avocat din oficiu și pârâtul N. M., prin avocat ales și avocat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că nu s-au depus relațiile solicitate de la IGPR, după care,

La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că pe pârât nu-l mai lasă actuala concubină să vină la ea. Copiii sunt majori. Menționează că a mai avut un dosar și a fost anulat.

La interpelarea instanței, pârâtul N. A. C., personal, menționează că nu a fost niciodată la reclamantă. Nu s-a dus nimeni peste ea. Tatăl lui a fugit de acasă din 13 noiembrie 2014 și a venit la ei acasă. Reclamanta a făcut 4 credite bancare.

Reclamanta, personal, învederează că pârâtul N. M. a fost bolnav, a făcut două accidente vasculare, ea l-a îngrijit, iar când s-a făcut bine a plecat.

Apărătorul ales al pârâților N. A. C. și N. M. arată că a mai fost un ordin de protecție în luna martie.

Reclamanta, personal, arată că pârâtul N. M. a vrut să o dea afară din casă.

La interpelarea instanței, pârâtul N. A. C., personal, menționează că imobilul este al tatălui lui. Recunoaște că pe data de 1 martie și 8 martie a fost la reclamantă, a bătut la ușă, însă aceasta nu a deschis, astfel că a plecat. S-a dus la reclamantă pentru că vroia să-i spună să părăsească apartamentul, pentru că la Poliție reclamanta a spus că va pleca din 1 martie.

Reclamanta, personal, menționează că este un dosar penal la P. pentru că a făcut plângere că pârâții au intrat în casă. Au cheie de la pârâtul N. M..

Pârâtul N. A. C. arată că mama lui a fost în locuință.

Apărătorul ales al pârâților N. A. C. și N. M. învederează că instanța s-a pronunțat pe toate aceste aspecte în celălalt ordin de protecție.

Reclamanta, personal, arată că s-a respins ordinul pentru că nu a depus toate actele.

Apărătorul ales al pârâților N. A. C. și N. M. menționează că lunar reclamanta face câte un ordin de protecție. Cele două acțiuni sunt identice.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probelor.

Reclamanta, personal, arată că nu are martori pentru că vecinii au fost amenințați să nu se bage, dar dacă este nevoie îi va aduce. Cunosc vecinii situația pentru că au auzit țipetele ei. Ea a vrut să sune la poliție când a intrat peste ea în casă în noiembrie concubina, i-a luat telefonul și a încercat să-i bage o pastilă pe gură. Dacă pârâtul M. era bolnav nu mai nimerea la băiat. Îi bagă la înaintare pe copii și pe concubină.

Instanța ia act că încetează delegația apărătorului din oficiu al pârâților N. A. C. și N. M., D. P. F., dată fiind prezența apărătorului ales al acestora.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Apărătorul din oficiu al pârâților N. E. V. și N. C. invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, în sensul art. 5 din Legea 217/2003, întrucât pârâții nu sunt membrii de familie și nu conviețuiesc împreună cu reclamanta. Invocă și excepția autorității de lucru judecat, dacă se trece peste prima excepție, iar dacă se trece peste ambele excepții, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost adusă nicio probă.

Apărătorul ales al pârâților N. A. C. și N. M. arată că față de pârâtul N. A. C. invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, iar față de pârâtul N. M. solicită respingerea acțiunii ca nedovedită. Solicită să se aibă în vedere și excepția autorității de lucru judecat. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N. A. C., menționează că acesta nu a locuit niciodată cu tatăl și cu reclamanta. Totodată, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și față de pârâtul N. M. întrucât nu mai locuiesc împreună din luna noiembrie.

La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că nu a mai venit pârâtul în domiciliu și nici nu a mai discutat cu el. Consideră că nu a fost lăsat. Prin decembrie băiatul A. C. a venit în domiciliu și a luat televizorul.

Apărătorul pârâților N. A. C. și N. M. solicită respingerea acțiunii ca nedovedită, în subsidiar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată față de pârâtul N. M. și invocă excepția inadmisibilității cererii pentru restul pârâților, având în vedere că nu sunt membrii de familie. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, arată că nu se poate pronunța întrucât nu a văzut dosarul, însă solicită a fi avută în vedere.

Reclamanta, personal, solicită admiterea acțiunii. Menționează că în domiciliu are voie să vină doar pârâtul N. M..

Apărătorul ales al pârâților N. A. C. și N. M. arată că s-a formulat o acțiune în evacuare. I-au trimis o notificare reclamantei de la executorul judecătoresc și o prezintă în original instanței. Tot ce fac pârâții este legal.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015 sub nr._, reclamanta-victimă I. D. în contradictoriu cu pârâții-agresori N. M., N. E. V., N. A. C. și N. C. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâților.

În motivare, a arătat că a conviețuit și gospodărit cu pârâtul N. M. din august 1997 până noiembrie 2014, când acesta a părăsit domiciliul comun, pe care l-au cumpărat în această perioadă, înțelegând să trăiască cu o altă femeie N. E. V.. La dobândirea apartamentului a avut și reclamanta o contribuție și pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București se află dosarul nr._/301/2015 având ca obiect partaj. Pârâții, împreună sau separat, cu chei de la fostul concubin, o urmăresc pe reclamantă, intră în casă, o hărțuiesc solicitându-i să părăsească locuința, amenințând-o și înghiontind-o, spunându-i că ea nu are nici un drept.

A precizat că a formulat plângere penală în data de 17.11.2014, când pârâta N. V. împreună cu nora și băieții concubinului, au venit peste reclamantă. În data de 03.03.2015 a venit N. A. în domiciliu, iar în 8 și 9 martie N. C..

A menționat că pârâții sunt din ce în ce mai agresivi, iar ea este bolnavă de inimă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 217/2003.

Analizand cererea formulata de reclamanta-victima, instanța reține că emiterea ordinului de protecție are ca scop protejarea victimei unei agresiuni concrete impotriva agresorului. Or, in speta, agresiunile descrise de reclamanta-victima în cuprinsul cererii de emitere ordin de protecție nu sunt susținute de nici un mijloc de proba.

Pentru considerentele mai sus expuse, reținând că pericolul invocat de reclamanta-victima nu a fost dovedit, instanța urmează a respinge cererea ca neântemeiată față de pârâtul N. M.

În ceea ce privește excepția lipsei calitatii procesuale pasive a celorlalti parati, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând să o admită, în condițiile art.5 din Legea 217/2003, întrucât pârâții nu sunt membrii de familie și nu conviețuiesc împreună cu reclamanta.

Dispune obligarea reclamantei la plata catre stat a sumei de 500 lei reprezentand onorariul apărătorilor din oficiu al pârâtilor suportat din fondurile MJ catre Baroul București.

PENTRUACESTEMOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea fata de pârâtul-agresor N. M., ca neintemeiata.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celorlalti parati.

Respinge cererea formulată de reclamanta-victimă I. D., CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., . cu pârâții-agresori N. M., CNP:_, cu domiciliul în București, ., . E. V., cu domiciliul în sector 6, București, ., ., ., N. A. C., cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . și N. C., cu domiciliul în sector 6, București, ., ., ..

Stabileste onorariul avocatului din oficiu- E. M. R. la suma de 400 lei.

Stabileste onorariul avocatului din oficiu-D. P. F. la suma de 100 lei.

Obliga reclamanta la plata catre stat a sumei de 500 lei reprezentand onorariul apărătorilor din oficiu al pârâtilor suportat din fondurile MJ catre Baroul București.

Cu apel in 3 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. Ș. Rădița P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 7260/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI