Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 8708/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8708/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8708/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.8708

Ședința publică de la 17.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol soluționarea cererii formulată de petentii O. A. si O. B., având ca obiect „divort”.

La apelul nominal făcut in ședința publica nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța repune cauza pe rol si invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, având în vedere că a rămas în nelucrare, din culpa părților, mai mult de 6 luni.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra exceptiei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 16.06.2014 sub nr. _ petentii O. A. si O. B. au solicitat instantei ca prin hotărârea ce se va pronunța să se ia act de exprimarea voinței comune privind desfacerea căsătoriei si cererile accesorii, concretizată prin acordul de mediere încheiat la data de 03.06.2014 la Biroul Mediatorului Fănuța L..

La termenul de judecata din 15.10.2014 s-a dispus suspendarea cauzei in baza art.411 al 1 pct. 2 Ncpc., pentru lipsa nejustificată a părților care nu au solicitat judecarea pricinii in lipsă.

La termenul de judecată de astazi instanța a invocat excepția perimarii cererii de chemare in judecată și a verificat din oficiu incidența în cauză a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

În conf. cu disp. art. 416 C.pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se primă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Atunci când suspendarea procesului a fost determinată din vina părții, iar rămânerea în nelucrare a pricinii mai mult de 6 luni este imputabila părții interesate, la împlinirea termenului de 6 luni prev. de art. 416 al. 1 Cod. proc. civ., operează de drept perimarea, întrucat în cauză nu există cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimarii.

În conf. cu disp. art. 417 Cod. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea continuării procesului de către partea care justifica un interes. Or, părțile nu au făcut dovada îndeplinirii unui act de procedura din care să rezulte că urmăresc continuarea judecatii. Mai mult, pe durata suspendarii părțile aveau deschisă calea recursului împotriva încheierii de suspendare, cale de atac de care nu au uzat.

Având în vedere cele aratate mai sus, instanța urmează să admită excepția și să constate perimarea cererii de chemare in judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia perimării.

Constata perimata cererea de chemare in judecata privind petentii O. A. LA DOMICILIUL ALES LA CA D. L. - sector 3, București, .. 23, ., .>O. B. M. - sector 3, București, .. 19, ., ..

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi,17.06.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

Red. MM/AC- 19.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 8708/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI