Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 15274/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din 05.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. A.

Grefier: C. N.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea A. S., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns debitoarea, prin curator D. D., lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 02.10.2015 debitoarea, prin curator, a depus întâmpinare și cerere de majorare a onorariului de curator, după care:

Instanța acordă cuvântul pe cererea de majorare a onorariului de curator.

Curatorul solicită admiterea cererii de majorare a onorariului de curator întrucât potrivit Protocolului încheiat între Ministerul de Justiție și Baroul București, pentru cererile privind ordonanța de plată se prevede un onorariu de minim 200 de lei plus 0,5% din valoarea obiectului litigiului, dar nu mai mult de 500 de lei. La interpelarea instanței, arată că solicită majorarea onorariului cu suma de 116 lei.

Instanța ia act de precizare în sensul că, curatorul solicită majorarea onorariului cu suma de 116 lei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul în vederea formulării de probatorii.

Debitoarea, prin curator, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și arată că nu se opune la probele solicitate de creditoare.

În condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 Noul C.pr.civ., instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri. Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Debitoarea, prin curator, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 NCPC, respectiv creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe fond și pe cererea de majorare onorariu curator.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.04.2015, cu numărul de mai sus, creditorul . a formulat, în contradictoriu cu debitorul A. S., cerere pentru emiterea unei ordonanțe de plată prin care a solicitat instanței să oblige debitorul A. S. la plata sumei totale de 3.263,57 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie conform facturilor emise pentru serviciile prestate respectiv suma de 2.181,04 lei debit principal, conform Contractului de furnizare servicii nr._/30.06.2014 reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie furnizate și facturate; suma de 938,03 lei penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate conform art. 3.6. din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice la Contract; suma de 100 Iei reprezentând reducerea aferentă taxei de activare de care a beneficiat la încheierea contractului (50 lei taxa de activare/cartelă S. x 2 cartele S.) conform punctului A2 din Anexa 1 Actul Adițional Ia Contract și respectiv art. 6 din Clauze și condiții specifice Pachetului Digi Mobil Optim; suma de 44,5 lei echivalentul în lei al sumei de 10 Euro contravaloarea celor doua cartele S..

În motivarea cererii, creditorul a arătat că, la data de 30.06.2014, debitorul A. S. a încheiat cu . Contractul de furnizare servicii nr._/30.06.2014 prin care a achiziționat pachetul aferent serviciilor de telefonie mobilă Digi Mobil Optim Nelimitat.

Debitorul în calitate de Beneficiar al serviciilor furnizate în temeiul contractului nr._/30.06.2014 și-a asumat obligația de a menține în vigoare contractul timp de 12 luni prin achitarea contravalorii facturilor până la împlinirea termenului scadent.

Astfel art. 5.2 punctul a) din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice instituie un pact comisoriu de grad IV prevăzând în mod expres ca "în funcție de propria apreciere . poate considera contractul reziliat de drept fie în privința tuturor serviciilor furnizate fie în privința anumitor servicii care fac obiectul contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a Beneficiarului, fără posibilitatea acordării vreunui termen, fără intervenția instanței și fără necesitatea îndeplinirii vreunei formalități dacă: a) Beneficiarul nu plătește orice abonament lunar și/sau orice alte tarife aferente serviciilor furnizate....în termen de cel mult 20 de zile de la expirarea termenului de plată.." Iar art. 5.5 prevede expres faptul că "În cazul încetării contractului din orice motiv....precum și în caz de fraudă ori dacă Abonatul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat telefonul mobil și/sau cartela S. ....Abonatul se obligă să achite către . în mod necondiționat următoarele sume: ii) 5 Euro pentru nerestituirea fiecărei carele S. indiferent dacă aceasta este aferentă unui telefon mobil, telefon fix sau modem de date....".

Rezilierea anticipată a Contractului a generat și aplicarea art. 6 din Clauze și condiții specifice Pachetului Digi Mobil Optim din Actul adițional la Contract care menționează faptul că "în cazul încetării (rezilierii......) sau suspendării furnizării oricărui serviciu în virtutea căruia abonatul a beneficiat de un pachet Digi Mobil Optim înainte de expirarea Duratei Inițiale ...Beneficiarul se obligă să achite . potrivit dispozițiilor legale aplicabile, cu titlu de justă despăgubire, contravaloarea serviciilor de activare și de utilizare rețea de care Abonatul a beneficiat cu titlu de promoție.....".

Ca urmare a rezilierii anticipate a contractului, în temeiul celor mai sus menționate debitorul datorează societății . cu titlu de debit principal suma de 2.181,04 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, 100 lei reprezentând justa despăgubire aferentă reducerii taxei de activare a cartelelor S. de care debitorul a beneficiat la încheierea contractului (2 cartele S. x 50 lei taxa de activare/cartelă S.) precum și suma de 44,5 lei echivalentul în lei al sumei de 10 Euro contravaloarea unei cartele S. nepredate la încetarea contractului (5 Euro/cartelă S.).

Având în vedere prevederile art. 3.6. din Condițiile generale ale Contractului nr._/30.06.2014 "În cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea Termenului de plată . poate percepe, începând cu cea de a 10 a zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, iar serviciile vor putea fi suspendate...." creditorul a solicitat plata penalităților de întârziere în sumă de 938,03 Iei, calculate pentru neachitarea la scadență a contravalorii serviciilor facturate cu facturile mai sus menționate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 – art. 1024 Titlul IX Cod proc.civ., art. 1270 C.Civil "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", și urm. Contractul de furnizare servicii nr._/30.06.2014.

La data de 02.10.2015 debitorul A. S. a formulat, prin curator desemnat conform art. 167 NCPC, întâmpinare (f. 87) prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată.

Curatorul debitorului a solicitat instanței să ia în considerare faptul că rolul curatorului special este acela de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar putea să apară în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor, prevăzute de dispozițiile Codului civil și al codului de procedură civilă. Având în vedere că debitorul nu a fost de față pentru a-și exprima punctul de vedere față de probele existente la dosar, respectiv de recunoaștere sau nu a debitului, poziția sa, ca și curator special nu poate fi decât aceea de a solicita instanței respingerea cererii pentru considerentele pe care le va expune în cele ce urmează:

A susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 din C.pr.civ. nefiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că debitorul ar recunoaște debitul solicitat de creditoare astfel încât să se poată vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Nu există un proces-verbal de prestare a serviciului, acceptat de debitoare pentru a putea vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ.

În concluzie, a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ, debitoarea nu recunoaște debitul pretins de creditoare, motiv pentru care consideră că se impune administrarea unui probatoriu complex în vederea dovedirii creanței pe calea dreptului comun și nu pe calea ordonanței la plată, existând discuții în ceea ce privește îndeplinirea obiectului contractului.

În drept, debitorul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 1018, 1020 C.pr.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține:

Potrivit art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În prezenta cauză, Contractul de furnizare servicii nr._/30.06.2014 și Anexe prin care s-au stabilit raporturile juridice dintre părți (f. 13 și urm.) au natura juridică a unor contracte civile în sensul Noului Cod civil, iar societatea creditoare solicită emiterea unei ordonanțe de plată și obligarea a debitorului la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, astfel încât dispozițiile art. 1013-1024 NCPC sunt incidente.

În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța constată că:

Sub aspectul certitudinii creanței, potrivit art. 662 alin. 2 NCPC, creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul. În cauză, creanța de 2181,04 lei, reprezentând contravaloare servicii telefonie mobilă își are originea în Contractul mai sus menționat cu Anexe prin care pârâta s-a obligat să achite serviciile furnizate de reclamantă, înscrisuri sub semnătură privată care fac dovadă în condițiile acceptării prin semnare.

Cu privire la condiția lichidității creanței - conform art.662 alin. 3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul conține elemente care permit stabilirea lui. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din aceleași înscrisuri de mai sus și din facturile emise cu desfășurător și centralizatorul depus de către reclamantă (f. 56-60, f. 5).

Referitor la cerința exigibilității creanței, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. În Contract, prin art. 3.5 (f. 25), pârâta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective. Față de perioada aferentă facturilor emise și invocate în susținerea cererii (f. 56-60), rezultă că termenul de plată s-a împlinit în prezenta cauză.

În ceea ce privește creanța constând în penalități de întârziere în cuantum de 938,03 lei instanța reține că existența și cuantumul lor derivă din cuprinsul art. 3.6 din contract prin care s-a stabilit obligația achitării contravalorii serviciilor în termenul arătat și mai sus sub sancțiunea penalităților de 0,2% pe zi de întârziere(f. 25), iar cuantumul lor rezultă din centralizatorul indicat în cuprinsul cererii (f. 5).

În ceea ce privește creanța constând în reducerea aferentă taxei de activare de care pârâta a beneficiat la activarea celor două cartele S. și contravaloarea celor două cartele S., instanța constată că, potrivit art. 6 din Clauzele specifice (f.16), în cazul încetării contractului anterior expirării duratei inițiale sau extinse, beneficiarul se obligă să achite către . contravaloarea serviciilor de activare și de utilizare a rețelei de care a beneficiat cu titlu de promoție, iar potrivit art. 5.5.1 din Condițiile generale parte din contract (f. 25), 5 euro pentru nerestituirea fiecărei cartele S.. Conform Anexei 1 la Contract, pârâta a beneficiat cu titlu promoțional de o reducere de 100% din taxa de activare de 50 de lei, iar potrivit Actului adițional a beneficiat de două numere și cartele S. (f. 15), astfel că și creanțele de 100 de lei și 44,5 lei au caracter cert, lichid, exigibil.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 1021 alin.1 din NCPC, instanța va admite cererea creditoarei de emitere a unei ordonanțe de plată, să oblige debitorului la plata către creditoare a sumei totale de 3.263,57 de lei, reținând că un termen de 30 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante este suficient pentru a acorda debitorului posibilitatea efectuării plății, fara a crea prejudicii suplimentare creditoarei.

Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, instanța reține culpa procesuală a debitorului în declanșarea prezentului litigiu și prin urmare o va obliga la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru solicitată (f. 5).

Având în vedere că prin încheierea de ședință din 13.08.2015 (f. 80) a fost numit curator pentru pârâtă în condițiile art. 167 NCPC cu un onorariu provizoriu de 100 de lei, că potrivit Protocolului încheiat între UNBR și MJ în 2015 onorariul aferent unei ordonanțe de plată este de 260 de lei +0,5% din valoarea creanței, rezultă că onorariul total ar fi de 276,31 de lei. În condițiile în care însă curatorul a solicitat suplimentarea onorariului doar cu suma de 116 lei, nu cu 176,31 de lei, că procesul civil este guvernat, prin art. 9 NCPC, de principiul disponibilității, instanța va dispune majorarea onorariului curatorului cu suma de 116 lei. Instanța va stabili în sarcina reclamantului obligația achitării acestei diferențe de onorariu în favoarea curatorului D. D., în sarcina reclamantului fiind stabilit și onorariul inițial provizoriu raportat la prevederile art. 48 din OUG 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea . (CUI_, J40/_/1994) cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, sectorul 5, în contradictoriu cu debitoarea A. S. (CNP_) cu ultimul domiciliu cunoscut în București, . nr. 5, ., ., citată la ultimul domiciliu și prin afișare la ușa instanței, pe portal și prin curator D. D. cu domiciliul în București, .-17, .-10, sector 3.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma de 3.263,57 de lei.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 de lei cheltuieli de judecată.

Dispune majorarea onorariului curatorului cu suma de 116 lei, obligația de plată a acesteia fiind în sarcina reclamantei.

Cu drept pentru debitoare de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. C. N.

DA/CN/6ex/25.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI