Partaj judiciar. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 10171/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică din 23.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. E. L.

Grefier: D. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta – pârâtă N. E., în contradictoriu cu pârâtul –reclamant A. C., având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.07.2015, apoi la 23.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2007 sub număr de dosar_, reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâtul A. C. a solicitat partajarea masei succesorale a defunctului A. Traean ( zis T.) decedat la 29.03.2006, cu ultim domiciliu în București, . nr. 47, sector 3 astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 170 eliberat la 23.06.2006 de BNP ,, T. C.,, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 29.03.2006 a decedat autorul lor comun A. Traean ( zis T.) și că au rămas ca moștenitori părțile, în calitate de descendenți de gradul I, fiecare cu câte o cotă de ½ astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor. Masa succesorală era formată din:

- dreptul la acțiuni în număr de 41, numerotate de la_ la_ înscrise în Registrul Acționarilor la poziția nr. 623 deținute la . sediul în București, .. 4, sector 3 conform certificatului de acționar nr._ eliberat la data de 10.08.1996.

- cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan de 8,65 ha, situat în ., conform Titlului de proprietate nr. 125 – 206/2003 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Județului Călărași.

- suprafața de teren de 1 530,88 mp – teren intravilan - tarlaua 51, . de proprietate nr._ eliberat la 19.09.1995.

- 1 000 mp - vie- tarlaua 39 . de proprietate nr._ eliberat la data de 19.09.1995.

Reclamanta a precizat că din Titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 19.09.1995, in masa succesorala a intrat doar suprafața de 2530, 88 mp, întrucât defunctul i-a înstrăinat prin Contractul de vânzare cumpărare nr. 3072/29.07.2003 la BNP ,, T. C.,, terenul intravilan in suprafața de 2 519,21 mp și terenul extravilan în suprafață de 5 945 ha, tarlaua 5, . cadastral 147.

În drept, art.728 și urm. Cod civil.

In susținerea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza tehnica judiciară.

Reclamanta a depus înscrisuri in copie.

La data de 19.09.2007, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

-să se constate deschisă succesiunea bunicii sale A. F. decedată la 02.11.1981 și a mamei sale A. M. decedată la 03.04.1999;

- să se constate că din masa succesorală mai fac parte și alte bunuri imobile, respectiv: un teren în suprafață de 3, 55 ha situat în ., județul Călărași, conform Titlului de Proprietate nr._ din data de 25.04.1996 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor județul Călărași; teren în suprafață de 4,71 ha situat în ., conform adeverinței nr. 2071/07.06.2007 eliberată de Primăria Comunei Gurbănești ; teren teren în suprafață de 8,31 ha situat în ., conform adeverinței nr. 1730/11.05.2007 eliberată de Primăria Comunei Gurbănești;

- ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defuncților menționați.

Pârâtul a arătat ca reclamanta cu rea credință nu a menționat în masa succesorală și bunurile imobile indicate. In anul 2006 au deschis succesiunea tatălui lor numai pentru o cotă din bunurile mobile și imobile . Deși a solicitat includerea bunurilor indicate in masa succesorală, reclamanta s-a opus, aceste bunuri aparținând bunicii din partea mamei. Mama sa a fost unica moștenitoare a bunicii. După decesul mamei nu s-a deschis succesiunea. Pârâtul a arătat că legal trebuia deschisă succesiunea după bunica sa ,apoi după mama sa și apoi după tată. Au fost îndrumați de notar să formuleze acțiune in instanță.

Pârâtul a depus înscrisuri in copie.

La termenul de judecată din data de 24.09.2007, întâmpinarea a fost calificată în parte ca cerere reconvențională.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.09.2007 sub număr de dosar_/301/2007, reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâta N. E. a solicitat:

- să se constate deschisă succesiunea defuncților A. F. decedată la 01.11.1981, A. M. decedată la 03.04.1993 și A. Traean decedat la 31.03.2006;

- să se constate că masa succesorală a defuncților este compusă din: a. teren în suprafață de 6,45 ha situat în ., județul Călărași, conform Titlului de Proprietate nr._ din data de 25.04.1996 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor județul Călărași ; b. teren în suprafață de 3, 55 ha situat în ., conform Titlului de Proprietate nr._ din data de 25.04.1996 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor județul Călărași; c. teren în suprafață de 11,68 ha situat în ., conform adeverinței nr. 1730/11.05.2007 eliberată de Primăria Comunei Gurbănești; teren în suprafață de 6,68 ha situat în ., conform adeverinței nr. 2071/07.06.2007 eliberată de Primăria Comunei Gurbănești;

- să se constate calitatea de moștenitori a părților;

- să se dispună ieșirea din indiviziune;

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că defuncta A. F. este bunica din partea mamei a părților și că a fost titulara tuturor bunurilor imobile . După decesul acesteia, au fost moștenite de către mama lor, A. M.. Au început discuțiile între părți și defunctul A. Traean care nu doreau să deschidă succesiunea defunctelor ci să împartă bunurile, mai precis terenul din Titlul de proprietate nr._/25.04.1996. După decesul tatălui lor, părțile au mers la notariat pentru a deschide succesiunea unde reclamantul a fost foarte surprins că pârâta nu a dorit ca bunurile să se împartă in cote egale.

În drept, art. 650 și urm. cod civil și art. 728 Cod civil.

In susținerea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială.

Reclamantul a depus înscrisuri in copie.

La data de 09.10.2007, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamantul nu face distincție între cele trei succesiuni și că Titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 19.09.1995 reprezintă numai succesiunea lui A. Traean. Titlul de proprietate nr._/25.04.1996 privește succesiunea defunctei A. F., dar pentru că s-a eliberat titlu de proprietate pe suprafața de teren de 3,55 ha conform Hotărârii nr.87/1996. Pentru suprafața de teren de 7,00 ha și cea de 1,13 ha nu s-a eliberat titlul de proprietate și nu poate intra in masa de împărțit.

La data de 16.10.2007 reclamantul a precizat că suprafețele de teren menționate la petitul 2 al acțiunii la literele c și d sunt de 8,13 ha și 4,71 ha.

La termenul de judecată din data de 05.11.2007, instanța a admis excepția de conexitate, dosarul_/301/2007 fiind conexata la dosarul_ .

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiza tehnica judiciară, specialitatea topografie.

Prin sentința civila nr. 9360/20.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta – pârâtă N. E. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant A. C., s-a constatat deschisă succesiunea defunctului A. Traean, s-a constatat calitatea de moștenitori legali a reclamantei – pârâte și a pârâtului –reclamant, având fiecare o cotă de ½ din moștenire, constatând – se, totodată, compunerea masei succesorale și dispunând – se ieșirea din indiviziune prin atribuirea reclamantei – pârâte a lotului nr. 1, iar pârâtului reclamant lotul numărul 2.

Prin Decizia civila nr.452 din 19.04.2010, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a admis recursul formulat împotriva acestei sentințe, aceasta fiind desființată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin Decizia civila nr. 1127 R din 16.09.2010, Curtea de Apel București – Secția a IV –a civila a respins ca neîntemeiat recursul formulat împotriva acestei decizii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 07.12.2010 sub număr de dosar_/301/2010.

Prin sentința civila nr._/11.11.2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte acțiunea principală formulată și completată de către reclamanta – pârâtă N. E., în contradictoriu cu pârâtul – reclamant A. C.. Totodată a admis în parte cererea principală conexă și cererea reconvențională formulate de reclamantul – pârât A. C. cu consecința constatării deschiderii succesiunii defunctei A. F., constatării calității de unica moștenitoare a defunctei este A. M. cu o cotă de 1/1 în calitate de fiică, constatării faptului că masa succesorală se compune din terenul în suprafață de 3 h 5.500 mp conform titlului de proprietate nr._/25.04.1996, constatării deschiderii succesiunii defunctei A. M., constatării calității de moștenitori a lui A. Teaean ( T.) în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼, A. C. cu o cotă de 3/8 și N. E. cu o cotă de 3/8, în calitate de descendenți de gradul I, constatarea faptului că masa succesorală se compune din terenul în suprafață de 3 h 5.500 mp conform titlului de proprietate nr._/25.04.1996, constatarea deschiderii succesiunii defunctului A. Teaean ( T.), constatarea calității de moștenitori a pârâtului – reclamant A. C. cu o cotă de 1/2 și a reclamantei – pârâte N. E. cu o cotă de 1/2, în calitate de descendenți de gradul I, constatarea faptului că masa succesorală se compune din următoarele bunuri: 1. bunuri mobile: 41 de acțiuni numerotate de la_ la_ înscrise în Registrul acționarilor la poziția 623, deținute la S.C. I.C.M.E.S.A. conform certificatului de acționar nr._, 2. a) cota indiviză de ¼ din terenul în suprafață de 3 h 5.500 mp conform titlului de proprietate nr._/25.04.1996, b) cota indiviză de ¼ din dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan situat în ., tarlaua 21, . de proprietate nr._/12.03.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Călărași, c) suprafața de teren intravilan conform titlului de proprietate_)19.09.995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Călărași, tarlaua 51, . în suprafață de 1000 mp. vie – tarlaua 39, . de proprietate nr._/19.09.1996 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Călărași. De asemenea s-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea loturilor în natură reclamantului – pârât A. C. lotul nr. 2 și reclamantei - pârâte N. E. lotul nr. 2A și lotul nr. 1 și lotul nr. 2B, conform raportului de expertiză întocmit în cauză și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind împărțirea terenului în suprafață de 3 h 5.500 mp conform titlului de proprietate nr._/25.04.1996. Cererea principală conexă și cererea reconvențională au fost respinse în rest ca neîntemeiate.

Prin Decizia civila nr. 589 A pronunțată la data de 06.06.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civila a admis apelurile formulate de către ambele părți formulate împotriva sentinței menționate, aceasta fiind desființată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin Decizia civila nr. 1880 pronunțată la data de 20.11.2013 ,Curtea de Apel București – Secția a III-a Civila a respins ca neîntemeiat recursul formulat împotriva deciziei tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 01.08.2014 sub număr de dosar_ .

La termenul de judecată din data de 09.07.2015, părțile au învederat instanței ca în ceea ce privește partajarea bunurilor succesorale au încheiat o tranzacție și solicitând a se lua act de aceasta și a fi consfințită prin pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri:

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

I. Potrivit certificatului de deces aflat la dosar ( fila 8 dosar Judecătoria Sectorului 3 București_/301/2007), A. F. a decedat la data de 02.11.1981, având ultimul domiciliu în in ..

In raport de disp. art. 651 Cciv potrivit cărora ”succesiunile se deschid prin moarte”, instanța va constata deschisa succesiunea defunctei A. F. .

Instanța constată ca unica moștenitoare a acesteia este A. M., in calitate de fiica cu o cota de 1/1. A. M. a decedat la 03.04.1999 și a fost mama reclamantei – pârâte N. E. și a pârâtului reclamant A. C..

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în masa succesorală a defunctei A. F. ( bunica maternă a părților) nu pot fi incluse nici un fel de bunuri întrucât atât Titlul de Proprietate nr._ din data de 25.04.1996 ( fila 5 dosar_/_ ) cât și Titlul de proprietate nr._/19.01.2010 ( fila 7 dosar_ - Curtea de apel ), eliberate de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor județul Călărași au fost emise in temeiul Legii nr.18/1991 pe numele părților în calitate de moștenitori ai bunicii lor .

Potrivit art. 8 din Legii nr.18/1991, dacă fostul proprietar al terenului nu este în viață pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, beneficiază de prevederile legii moștenitorii lui în condițiile legii civile. Astfel, pârâții, dobândind prin retransmitere moștenirea bunicii sale, au beneficiat de prevederile Legii nr.18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate realizându-se direct in patrimoniul lor, iar nu in cel al bunicii lor defuncte.

In ce privește adeverințele nr. 2071/07.06.2007 și nr.1730/11.05.2007 dosar ( filele 6,7 - dosar Judecătoria Sectorului 3 București_/301/2007) acestea nu reprezintă titluri de proprietate, dovada proprietății putând fi realizată doar după finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991, prin emiterea titlului de proprietate. Astfel, nici terenurile evidențiate in aceste înscrisuri nu pot fi incluse în masa succesorală a defunctei.

II. Potrivit certificatului de deces . 8 nr._ aflat la dosar ( fila 8 dosar Judecătoria Sectorului 3 București_/301/2007), A. M. a decedat la data de 03.04.1993 având ultim domiciliu in sector 3, . A, București.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în masa succesorală a defunctei A. M. (mama părților) nu pot fi incluse nici un fel de bunuri, Titlul de Proprietate nr._ din data de 25.04.1996 ( fila 5 dosar_/_ ) și Titlul de proprietate nr._/19.01.2010 ( fila 7 dosar_ - Curtea de apel ) fiind emis direct pe numele părților, aceștia fiind in prezent proprietarii imobilelor evidențiate in aceste acte.

Având in vedere actele de stare civilă depuse la dosar, instanța va constata că moștenitori ai acestei defuncte sunt: A. Traean ( zis T.) in calitate de soț supraviețuitor cu o cota de 1/4 din masa succesorala, reclamanta - parata N. E. in calitate de fiica ( descendent de gardul 1 ) cu o cota de 3/8 din masa succesorala și paratul – reclamant A. C. in calitate de fiu ( descendent de gardul 1 ) cu o cota de 3/8 din masa succesorala.

III. A. Traean ( zis T.), tatăl părților, a decedat la 29.03.2006 având ultim domiciliu in sector 3, Drumul L. Jariștei nr.47, București. Succesiunea acestuia a fost dezbătută pe cale notarială de către Biroul Notarial T. C. prin emiterea Certificatul de moștenitor legal nr.170 din 23.06.2006 ( fila 4 - dosar Judecătoria Sectorului 3 București_ ).

Potrivit certificatului de moștenitor, masa succesorală a defunctului era compusă din: 1. 41 de acțiuni numerotate de la_ la_, deținute la S.C. I.C.M.E.S.A. conform certificatului de acționar nr._/10.08.1996 și înscrise în Registrul acționarilor la poziția 623/P; 2. cota parte de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 h 65 mp situat in . evidențiat în Titlul de proprietate nr._/12.03.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași .

Însă, conform Titlului de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași ( fila 5 dosar_ - Judecătorie), defunctului A. Traean ( zis T.) i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 6, 45 ha, situate pe raza comunei Gurbănești, județul Călărași .

Terenul arabil extravilan, in suprafață de 5,9450 ha, tarlaua 51, . de arabil extravilan, in suprafață de 2519,21 mp, tarlaua 51, . terenul de 4 050 mp evidențiat in titlul de proprietate) a fost vândut de către defunct reclamantei – pârâte, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub număr 3072/29.07.2003 de BNP T. C. ( fila 6 dosar_ - Judecătorie), ceea ce însemnă că la data decesului in patrimoniul succesoral al defunctului se afla terenul arabil extravilan în suprafața de 1530,88 mp, tarlaua 51, . terenul de 4 050 mp evidențiat in titlul de proprietate) și terenul extravilan in suprafața de 1000 mp (destinație – vii), tarlaua 39, . nu au fost incluse in masa succesorală menționată in certificatul de moștenitor.

Prin urmare, instanța va suplimenta masa succesorală evidențiată in certificatul de moștenitor legal nr.170 din 23.06.2006 emis de Biroul Notarial T. C. prin includerea acestor două terenuri.

In consecință, masa succesorală a defunctului A. Traean ( zis T.) decedat la 29.03.2006 cu ultim domiciliu, in sector 3 București este compusă din următoarele bunuri:

1. 41 de acțiuni numerotate de la_ la_, deținute la S.C. I.C.M.E.S.A. conform certificatului de acționar nr._/10.08.1996 și înscrise în Registrul acționarilor la poziția 623/P.

2. cota parte de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 h 65 mp situat in . evidențiat în Titlul de proprietate nr._/12.03.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului Călărași .

Titlul de proprietate nr._/12.03.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului Călărași ( fila 40 dosar_ ) a fost emis numele defunctului și a lui E. A., E. C. și N. V., in calitate de succesori ai numitului E. D..

Ulterior, ca efect al partajului judiciar, defunctul a dobândit lotul nr. 2 compus din terenul arabil extravilan in suprafață de 2,1625 ha situat pe raza comunei Frăsinet, județul Călărași, tarlaua 21, . civile nr. 1037/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria L. – Gară, in dosarul_ ( fila 68 dosar_ ).

3. teren arabil în suprafață de suprafața de 1 530,88 mp situat in extravilanul comunei Gurbănești, ., tarlaua 51, . de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași;

4. teren in suprafața de 1 000 mp ( destinație – vii) situat in extravilanul comunei Gurbănești, ., tarlaua 39, . de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași;

In ce privește capătul de cerere referitor la ieșirea din indiviziune, instanța constată că între părți s-a încheiat o tranzacție la data de 09.07.2015, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.271-272 C.pr.civ. și art. 2267 și urm. Cod Civil, urmează ca sub acest aspect să ia act și să consfințească prin prezenta hotărâre tranzacția părților cu conținutul înfățișat prin înscrisul depus la dosarul cauzei in ședința publică de la 09.07.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererile principale conexe privind pe reclamanta –pârâtă N. E. cu domiciliul in sector 3, București, Drumul L. Jaristei, nr. 47 și pe pârâtul – reclamant A. C. domiciliat in Gurbanesti, ..

Admite in parte cererea reconvențională.

Constată deschisă succesiunea defunctei A. F. decedata la data de 02.01.1981 cu ultim domiciliu in ..

Constată ca unica moștenitoare a acesteia este A. M., in calitate de fiica, cota de 1/1.

Constată deschisă succesiunea defunctei A. M. decedata la data de 03.04.1993 cu ultim domiciliu in sector 3 București.

Constată că moștenitori ai acesteia sunt: A. Traean ( zis T.) in calitate de soț supraviețuitor cu o cota de 1/4 din masa succesorala, reclamanta - parata N. E. in calitate de fiica ( descendent de gardul 1 ) cu o cota de 3/8 din masa succesorala și paratul – reclamant A. C. in calitate de fiu ( descendent de gardul 1 ) cu o cota de 3/8 din masa succesorala.

Suplimentează masa succesorală evidențiată in certificatul de moștenitor legal nr.170 din 23.06.2006 emis de Biroul Notarial T. C. prin includerea terenului în suprafața de 1530,88 mp și a terenului in suprafața de 1000 mp (destinație – vii), ambele terenuri fiind situate in extravilanul comunei Gurbănești, ., conform Titlului de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași.

Constată că masa succesorală a defunctului A. Traean ( zis T.) decedat la 29.03.2006 cu ultim domiciliu, in sector 3 București este compusă din următoarele bunuri:

1. 41 de acțiuni numerotate de la_ la_, deținute la S.C. I.C.M.E.S.A. conform certificatului de acționar nr._/10.08.1996 și înscrise în Registrul acționarilor la poziția 623/P.

2. cota parte de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 h 65 mp situat in . evidențiat în Titlul de proprietate nr._/12.03.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași ( ulterior, ca efect al partajului judiciar, lotul nr. 2 compus din terenul arabil extravilan in suprafață de 2,1625 ha situat pe raza comunei Frasinet, județul Călărași, tarlaua 21, . civile nr. 1037/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria L. – Gară, in dosarul_ .

3. teren arabil în suprafață de suprafața de 1 530,88 mp situat in extravilanul comunei Gurbănești, ., tarlaua 51, . de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași;

4. teren in suprafața de 1000 mp ( destinație – vii) situat in extravilanul comunei Gurbănești, ., tarlaua 39, . de Proprietate nr._/19.09.1995 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a Județului Călărași;

Dispune ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale a defunctului A. Traean ( zis T.) decedat la 29.03.2006 și ia act și consfințește tranzacția încheiată între părți, după cum urmează: ,, TRANZACTIE. Subsemnații: N. E., născuta la data de 06.02.1948, in ., fiica lui T. si M., domiciliata in Mun. Bucuresti, Drm. L. Jaristei nr. 47, sector 3, posesoare a CI . nr_, eliberata de SPCEP Sector 3 la data de 20.01.2012, CNP_, in calitate de reclamanta –parata si A. C., nascut la data de 04.07.1945, in ., fiul lui T. si M., domiciliat in ., posesor al CI . nr_, eliberata de SPCLEP L. Gara la data de 19.05.2007, CNP_, in calitate de parat -reclamant, ambii parti in cauza ce face obiectul dosarului nr_, aflat pe rolul Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, avand ca obiect PARTAJ JUDICIAR, prin vointa noastra liber exprimata, in temeiul art 1704 si urmat. cod civil, am convenit incheierea prezentei TRANZACTII prin care partile stingem prezentul litigiu privind partajarea masei succesorale ramase de pe urma defunctului nostru tata, A. TRAEAN (cunoscut si ca T.) - nascut la data de 11.04.1924, conform certificat de nastere . s nr_ eliberat de Sfatul Popular al . – Raionul L. la data de 09.05.1957 cu nr 698, decedat la data de 29.03.2006, conform certificat de deces . nr_ eliberat de Primaria Sector 2 Bucuresti la data de 31.03.2006 cu nr 1479, precum si iesirea din indiviziune cu privire la bunurile ce formeaza masa succesorala, formata din: -dreptul la actiuni in numar de 41 numerotate de la_ la_, detinute la Societatea Comerciala ICME SA, cu sediul in Bucuresti, . 4, sector 3, conform certificatului de actionar nr_, eliberat la data de 10.08.1996, inscris in Registrul actionarilor la pozitia nr 623/P si certificat de mostenitor legal nr 170/23.06.2006 eliberat de BNP T. C.; - cota indiviza de ¼ (unapatrime) din dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan in suprafata de 8,6500 ha, situat in ., tarlaua 21, . vecinatati: la N –Drum, la E- most. M. S., la S – Drum, la V – vecini R. M. S., R. A., N. A D. V., A. R. D. L., dobandita prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in temeiul Legii 18/1991 a fondului funciar, detinuta conform titlului de proprietate nr_/12.03.2003 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi si conform certificat de mostenitor legal nr 170/23.06.2006 eliberat de BNP T. C., reprezentand “LOTULUI NR 2 compus din terenul arabil extravilan in suprafata de 2,1625 ha pe raza teritoriala a comunei Frasinet, Jud. Calarasi, tarlaua 21, .: Nord – lotul nr 1 atribuit lui Netu V., Est – most M. S., Sud lotul nr. 3 atribuit lui E. A., Vest - R. S. si altii, conform schitei topo anexa ce face parte integranta din (...) tranzactie”- conform sentinta civila nr 1037/18.12.2007 pronuntata de Judecatoria L. Gara – Judetul Calarasi, in dosarul nr_ - definitiva si inrevocabila; -suprafata de teren arabil de 1530,88 mp – teren intravilan, situat in ., tralaua 51, . de proprietate nr_/19.09.1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi precum si - suprafata de 1000 mp – vie – situat in ., Jud Calarasi, tarlaua 39, . titlului de proprietate nr_/19.09.1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi – a se avea in vedere RAPORT DE EXPERTIZA TEHNICA EFECTUAT IN DOSARUL NR_ DE EXPERT TEHNIC JUDICIAR C. M., in ceea ce priveste masuratorile si lotizarea acestor 2 suprafete de teren incluse in titlul de proprietate nr_/19.09._, eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi, urmand a se avea in vedere propunerile de lotizare facute de expert, respectiv: in ceea ce priveste suprafata de teren arabil de 1530,88 mp – teren intravilan, Lotul 2A catre reclamanta-parata N. E., LOTUL 2B catre paratul-reclamant A. C. – A SE VEDEA ANEXA NR 3 LA RAPORTULUI DE EXPERTIZA si, in ceea ce priveste suprafata de 1000 mp – vie – LOTUL 1 catre reclamanta-parata N. E., LOTUL 2 catre paratul-reclamant A. C. – A SE VEDEA ANEXA LA RAPORTUL DE EXPERTIZA; Astfel, avand in vedere si certificat de mostenitor legal nr 170 /23.06.2006 eliberat de BNP T. C., PRIN PREZENTA TRANZACTIE, NOI, PARTILE, DE COMUN ACORD, am convenit urmatoarele:1. Eu, N. E., primesc in deplina proprietate si linistita posesie urmatoarele bunuri mobile si imobile :- dreptul la actiuni in numar de 20, numerotate de la_ la_, detinute la Societatea Comerciala ICME SA, cu sediul in Bucuresti, . 4, sector 3, conform certificatului de actionar nr_, eliberat la data de 10.08.1996, inscris in Registrul actionarilor la pozitia nr 623/P si certificat de mostenitor legal nr 170/23.06.2006 eliberat de BNP T. C. si - cota indiviza de ¼ (unapatrime) din dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan in suprafata de 8,6500 ha, situat in ., tarlaua 21, . vecinatati: la N –Drum, la E- most. M. S., la S – Drum, la V – vecini R. M. S., R. A., N. A D. V., A. R. D. L., dobandita prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in temeiul Legii 18/1991 a fondului funciar, detinuta conform titlului de proprietate nr_/12.03.2003 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi si conform certificat de mostenitor legal nr 170 /23.06.2006 eliberat de BNP T. C., reprezentand “LOTULUI NR 2 compus din terenul arabil extravilan in suprafata de 2,1625 ha pe raza teritoriala a comunei Frasinet, Jud. Calarasi, tarlaua 21, .: Nord – lotul nr 1 atribuit lui Netu V., Est – most M. S., Sud lotul nr. 3 atribuit lui E. A., Vest - R. S. si altii, conform schitei topo anexa ce face parte integranta din (...) tranzactie”- conform sentinta civila nr 1037/18.12.2007 pronuntata de Judecatoria L. Gara – Judetul Calarasi, in dosarul nr_ -definitiva si inrevocabila; 2. Eu, A. C., primesc in deplina proprietate si linistita posesie urmatoarele bunuri mobile si imobile: -dreptul la actiuni in numar de 21, numerotate de la_ la_ detinute la Societatea Comerciala ICME SA, cu sediul in Bucuresti, . 4, sector 3, conform certificatului de actionar nr_, eliberat la data de 10.08.1996, inscris in Registrul actionarilor la pozitia nr 623/P si certificat de mostenitor legal nr 170 /23.06.2006 eliberat de BNP T. C., -suprafata de teren arabil de 1530,88 mp – teren intravilan, situat in ., Jud Calarasi, tralaua 51, . de proprietate nr_/19.09.1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi precum si -suprafata de 1000 mp – vie – situat in ., tarlaua 39, . titlu de proprietate nr_/19.09.1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi – a se avea in vedere RAPORT DE EXPERTIZA TEHNICA EFECTUAT IN DOSARUL NR_ DE EXPERT TEHNIC JUDICIAR C. M., in ceea ce priveste masuratorile si lotizarea acestor 2 suprafete de teren incluse in titlul de proprietate nr_/19.09.1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Judetului Calarasi, urmand ca in ceea ce priveste suprafata de teren arabil de 1530,88 mp – teren intravilan, atat Lotul 2A cat si Lotul 2B sa revina catre subsemnatul parat-reclamant A. C. – A SE VEDEA ANEXA NR 3 LA RAPORTULUI DE EXPERTIZA si, in ceea ce priveste suprafata de 1000 mp – vie, atat LOTUL 1 cat si LOTUL 2 sa revina tot catre subsemnatul parat-reclamant A. C. – A SE VEDEA ANEXA LA RAPORTUL DE EXPERTIZA; In sensul intelegerii prezentei tranzactii, vor fi atasate acesteia toate inscrisurile mentionate in cuprinsul sau.Aceasta ne este vointa liber exprimata prin care intelegem sa stingem orice litigiu cu privire la partajarea masei succesorale ramase de pe urma defunctului nostru tata, A. TRAEAN (cunoscut si ca T.), precum si iesirea din indiviziune cu privire la bunurile ce formeaza masa succesorala a defunctului, bunuri asupra carora nici unul din noi nu va mai ridica pretentii, drept pentru care, astazi, 26 mai 2015, am incheiat prezenta tranzactie in trei exemplare, unul pentru instanta de judecata si cate unul pentru fiecare dintre parti, solicitand consfintirea ei printr-o hotarare, in conformitate cu art. 271 si urmat c. pr. civ. N. E., CI . nr_, eliberata de SPCEP Sector 3 la data de 20. 01. 2012, CNP_. SS INDESCIFRABIL SS A. C., CI . nr_, eliberata de SPCLEP L. Gara la data de 19.05.2007, CNP_. SS INDESCIFRABIL SS Avocat ales N. E.. A. M. SS INDESCIFRABIL SS Avocat ales A. C.. Lupas F.-A.. SS INDESCIFRABIL SS ,,

Respinge în rest ca neîntemeiate cererea principala conexa și cererea reconvențională.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publica, azi 23.07.2015.

Președinte, Grefier,

I. E. L. D. M.

Red. Tech. IL/DM/4ex/28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI