Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 15156/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 03.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulata de petentul D. A. I. în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 03.11.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe acestei instanțe la data de 02.12.2014, sub nr._, petentul D. A. I. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/21.11.2014 întocmit de D. și repunerea părților în situația anterioară, în sensul înlăturării sancțiunii principale a amenzii în cuantum de 180 lei și înlăturarea sancțiunii amenzii complementare de 2 puncte penalizare.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 21.11.2014 se deplasa cu autoturismul marca Skoda O. 2 cu nr. de înmatriculare_, aflat în proprietatea mamei sale, D. C., venind pe .. N. Balcescu, în jurul orelor 1:30, oprind în intersecția cu . căuta un loc de parcare. De asemenea, a precizat că . s-a produs pe o distanță foarte scurtă, doar pentru a putea parca autoturismul, nefiind obstrucționată circulația în nici un fel. Pentru aceste motive, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, fila 4.
Prin întâmpinarea depusă la 28.04.2015 intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind temeinic și legal.
În apărare, intimata a apreciat că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă cerută de lege, fapta fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare, abaterea nefiind înregistrată video.
S-a indicat de către intimată Decizia nr. XXII/2007 din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească asemenea act, nulitatea procesului-verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura altfel decât prin anularea actului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a apreciat că a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și în special a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 15 și 16 din OG nr. 2/2001, art. 111 din RAOUG nr. 195/2002.
La termenul de judecată din data de 08.09.2015, instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petent și proba testimonială cu martorul C. A. V., apreciind că acestea sunt admisibile, ducând la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/21.11.2014 ( f.5), petentul D. A. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 180 lei și cu 2 puncte penalizare ca sancțiunea complementară pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 111 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 raportat la art.108 alin. 1 lit. a pct.5 din OUG 195/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că, la data de 21.11.2014, orele 01.30, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . și nu a respectat semnificația indicatorului ,, accesul interzis,, la .>
Procesul-verbal a fost semnat de către petent iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat faptul că ,, nu are,,.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, potrivit art.111 alin. 1 Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 ( HG 1391/2006) se interzice circulația participanților la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.nerespectarea acestor dispoziții legale constituind contravenție conform art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. a pct.5 OUG 195/2002.
În continuare, instanța reține că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care se bucură de prezumția de legalitate și temeinice până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
De asemenea, instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Totodată, trebuie avută în vedere și Hotărârea pronunțată în cauza N. G. c României în care Curtea a stabilit că ,, Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile. ,,
Instanța reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 249 NCPC potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal, nereușind să combată în mod pertinent cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției. Astfel, în primul rând, petentul nu a contestat faptul că ar fi pătruns pe o stradă în care accesul era interzis ci a invocat doar că intenția sa a fost să parcheze autoturismul și nu a obstrucționat în vreun fel circulația în acea zonă. Ori, acest aspect nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei și să îl exonereze pe petent de raspunderea contravențională.
Mai mult, deși petentul a solicitat prin plângerea formulată proba testimonială cu martorul C. A. V. iar instanța a încuviințat prin Încheierea din data de 08.09.2015 această probă, acordându-i astfel petentului posibilitatea de a face dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator, la termenul din data de 20.10.2015 petentul a renunțat la aceasta, asumându-și astfel consecința procesuală a comportamentului său.
Față de cele expuse, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina petentului iar conduita acestuia se situează în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ). Instanța constată că, față de conținutul juridic al faptei, de comportamentul petentului care a mai fost sancționat contravențional pentru încălcarea obligațiilor ce îi revin în calitate de conducător auto (cazier f. 20), sancțiunea a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului. Mai mult, pentru realizarea prevenției generale, dar mai ales a celei speciale, pentru a nu încuraja petentul în înfrângerea normelor de drept, instanța constată că rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii nu s-ar putea realiza decât în modalitatea aplicării amenzii contravenționale.
Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulata de petentul D. A. I., CNP_, cu domiciliul în București, ., . în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, cu sediul în sector 3, București, .. 9-15, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal . nr._/21.11.2014 ca fiind temeinic și legal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. D. E. A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./08.01.2016/4 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6378/2015. Judecătoria... → |
|---|
