Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 15141/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 03.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. .> în contradictoriu cu pârâta B. L., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 03.11.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2014, sub nr._, reclamanta A. DE P. . cu pârâta B. L., a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 8472 lei, reprezentând contravaloare cote de întreținere aferente perioadei iulie 2008 – ianuarie + cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta este proprietara apartamentului nr. 120 aflat pe scara Cod de procedură civilă a imobilului situat în sector 3, București, ., ., . cu luna iulie 2008, pârâta în mod nejustificat a refuzat să mai plătească cotele de întreținere aferente apartamentului în care locuiește. De asemenea,a precizat că pârâta a fost notificată în repetate rânduri pentru plata debitului, iar din luna decembrie 2012 aceasta și-a luat un angajament de plată, prin care recunoștea datoria, solicitând eșalonarea acesteia în rate lunare de câte 200 lei, angajament care însă nu a fost respectat. Pentru acest motiv, în data de 08.10.2013 pârâta a fost notificată prin intermediul executorului judecătoresc, astfel încât aceasta a început să plătească sporadic sume cuprinse între 100 și 500 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1516 C.civ., art. 46 și 50 și urm. din Legea nr. 230/2007.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, f.7-121, și proba cu interogatoriul pârâtei.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
La data de 14.07.2014 pârâta a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat să se stabilească suma reală de plată, pe care să o plătească în rate, eșalonat, având în vedere situația critică în care se află.
În motivare pârâta a arătat că din fișa apartamentului reiese că a achitat mai multe sume pe bază de chitanță, astfel încât afirmația că a tratat cu nepăsare din iulie 2008 este nejustificată. Mai mult, a menționat că în anul 2010 s-a plătit lunar tot anul, precizând totodată că nu a avut nicio posibilitate de a verifica de la ce dată încep restanțele, fiind refuzată la plată. Totodată a învederat că în data de 08.10.2013 a fost notificată prin executor judecătoresc și apoi dată în judecată în dosarul nr._/301/2013, deși a început să achite întreținerea anterior notificării. Pârâta a mai adăugat faptul că plata fondului de rulment și de reparații se face pe chitanțe separate și nu intră în cheltuielile curente. De asemenea, penalizările au fost anulate de pe listele de întreținere prin hotărârea adunării generale. În luna august 2013 valoarea totală cheltuielilor conform listei de întreținere este de 148,22 lei și nu de 230 lei cum este trecută eronat în fișa apartamentului. În pagina 4 a fișei apartamentului, numită și fișă de cont pentru operații diverse este introdusă valoarea fondului de reparații de 78 lei și chiar valoarea fondului de rulment de 81 lei în valoarea cotelor de întreținere pe luna august 2013, aceste valori netrebuind să fie trecute pe această fișă unde sunt prezentate operații legate de cotele de întreținere. Valoarea fondului de reparații de 78 lei din lista de întreținere din luna martie 2013 s-a achitat cu chitanța 140/05.11.2013 și chitanța nr. 1176/25.11.2010 în valoare de 200 lei ce reprezintă fond de reparații. Pârâta a mai învederat că nu au fost scăzute valorile achitate din listele de întreținere chitanța nr. 278/18.03.2010 în valoare de 200 lei și chitanța nr. 696/15.07.2010 în valoare de 200 lei. Față de faptul că există o diferență între valoarea cerută de Asociația de proprietari, respectiv suma de 8472 lei si suma de 6871 lei, pârâta a solicitat să se prezinte valoarea corectă ce trebuie achitată cu titlu de cote de întreținere.
Pârâta a mai invocat prescrierea datoriilor din 2008-2011 precum și autoritatea de lucru judecat față de existența dosarului nr._/301/2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 115 Cod de procedură civilă.
În apărare, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriu.
La data de 22.09.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8472 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere aferente perioadei iulie 2008-ianuarie 2014.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, raportată la existența dosarului nr._/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, întrucât obiectul acelui dosar l-a constituit procedura prevăzută de art. 1013 și urm., respectiv procedura ordonanței de plată.
Referitor la excepția prescripției pentru debitul aferent perioadei 2008-2011, reclamanta a precizat că prin angajamentul de plată asumat în scris de pârâtă în luna decembrie 2012, prin achitarea parțială a debitului precum și prin promovarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului_/301/2013, cursul prescripției a fost întrerupt.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că plățile aleatorii efectuate de pârâtă până la data introducerii acțiunii, mai 2014, acoperă restanțele la întreținere până la nivelul lunii iulie 2010. De asemenea, pârâta a recunoscut prin întâmpinare că este reală datoria consemnată de Asociație pe lista de întreținere afișată pentru luna noiembrie 2012.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 201 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 18.11.2014 reclamanta a depus cerere modificatoare la dosarul cauzei prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8942 lei, reprezentând cote de întreținere neachitate aferente perioadei decembrie 2010, parțial, - iulie 2014.
Prin cererea modificatoare reclamanta a învederat că pârâta a achitat sporadic sume infime în contul cotelor restante, fiind scăzute la plată pentru cel mai vechi debit, totalizând o plată de 4471 lei ce acoperă inclusiv luna noiembrie 2010 și 27 lei din decembrie 2010.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 204 Cod de procedură civilă.
La data de 20.12.2014 pârâta a depus întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a învederat că în listele fișate la avizier nu se regăsesc plățile efectuate, respectiv: chitanța nr. 586/10.06.2008 în valoare de 500 lei; chitanța nr. 278/18.03.2010, în valoare de 200 lei; chitanța nr. 383/20.04.2010 în valoare de 200 lei; chitanța nr. 696 din 15.07.2010 în valoare de 200 lei, ajutor de căldură acordat de primărie în valoare de 28,68 lei.
De asemenea a mai precizat că perioada luată în calcul pentru plată respectiv decembrie 2010 – iulie 2014, nu este cea reală, întrucât nu se ia în calcul sentința din dosarul nr._/301/2013 și nici termenul prescripției extinctive de 3 ani.
Pârâta a mai învederat că a făcut contestație la sediul asociației pentru faptul că nu i s-au luat în calcul chitanțele în valoare de 1128,68 lei pentru calculul total al restanțelor, lucru care nu a fost făcut nici până în prezent.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 2500 alin. 1, 2506 alin. 1,2, art. 2517, 2522 alin. 2 Cod de procedură civilă, art. 10, 13, 21 alin. 3, 25 lit a și b, art. 25 alin. 2, 26, 27, 30 alin. 1 lit a din Legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007.
În apărare intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul din data de 20.01.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune și în baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind că acestea sunt admisibile, ducând la soluționarea cauzei. În temeiul art. 254 alin. 5 Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat din oficiu proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză aflându-se la filele 82-105,109-126 vol.II din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 245 NCPC excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f. 126-131 vol ), pârâta a invocat excepția dreptului la acțiune în privința debitelor aferente perioadei iulie 2008- iulie 2011 iar prin Încheierea din data de 20.01.2015 instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.
Ca o chestiune prealabilă, instanța reține că potrivit art. 201 Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. In privinta cotelor de intretinere pentru perioada iulie 2008-ianuarie 2014 inițial și decembrie 2010- iulie 2014 după modificarea acțiunii, instanta reține că pentru obligația de plată aferentă fiecărei luni, prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă separat, de la data expirării termenului de 90 de zile de la scadentă conform art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007. Având în vedere cele menționate anterior, instanța reține că în prezenta cauză pentru perioada cu privire la care se solicită constatarea intervenirii prescripției sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond pentru că vizează dreptul subiectiv dedus judecății, absolută întrucât poate fi invocată de oricare dintre părți, de către instanță din oficiu sau de către procuror, în orice stare a pricinii și peremptorie deoarece admiterea acesteia duce la respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Constatarea împlinirii unui termen de prescripție presupune din partea oricărei instanțe sesizate cu judecarea excepției prescripției dreptului la acțiune următoarele demersuri: analiza naturii juridice a dreptului (drept real sau drept de creanță) a cărui ocrotire se solicită prin forța de constrângere a statului și în al doilea rând, verificarea faptului dacă, în speță, a intervenit sau nu una din acele cauze care suspendă sau care întrerup curgerea termenului de prescripție.
În ceea ce privește natura dreptului, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat inițial obligarea pârâtei la plata sumei de 8472 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere aferente perioadei iulie 2008-ianuarie 2014 iar ulterior prin cererea modificatoare depusă la data de 18.11.2014 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8942 lei reprezentând cheltuielile de întreținere datorate pentru perioada decembrie 2010 (parțial-iulie 2014). Prin urmare, instanța constată că este vorba despre un drept de creanță care în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani.
Fiind astfel un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acestuia.
Legat de acest aspect, instanța constată că, în situația unei acțiuni care are ca și obiect recunoașterea și ocrotirea unui drept de creanță, termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului. În speță, față de prevederile art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007, instanța apreciază că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantei este unul afectat, ceea ce îi acorda acesteia posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului nu imediat după nașterea dreptului, ci în conformitate cu prevederile Decretului nr. 167/1958 și ale NCC după împlinirea termenului suspensiv acordat în acest sens.
Potrivit art. 16 alin. 1 lit. a Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge. In prezenta cauză, instanța reține că in interiorul termenului de prescripție (14.12.2008-data scadentă a cheltuielilor aferente lunii iulie_11 data scadentă a cotelor de întreținere datorate pentru luna iulie 2008) pârâta a făcut acte de recunoaștere tacită a debitului respectiv plăți astfel cum rezultă din calculul anexa 2 la obiecțiunile la raportul de expertiza (f. 122 vol II) și din răspunsul la obiectivul nr. 1 al expertizei. Mai mult, instanța reține că la data de 22.12.2012 pârâta a semnat declarația aflată la fila 51 vol II în copie conformă cu originalul prin care a recunoscut sumele datorate cu titlu de restanțe până la acea dată și s-a obligat să o achite în rate, aspect recunoscut de pârâtă și prin răspunsurile la interogatoriu (f.48 vol II) motivând faptul că nu a putut să respecte acel angajament.
La analizarea termenului de prescripție, instanța are în vedere și faptul că potrivit art. 2539 alin. 2 teza a II-a NCC, dacă reclamantul în termen de 6 luni de la data la care hotărârea de respingere a unei cereri de chemare în judecată sau de anulare a rămas definitivă introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. Conform art. 204 Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 2539 alin. 2 teza a II-a Codul civil se aplică și cererilor de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după . Codului civil.
Ori, raportat la faptul că hotărârea prin care cererea de emitere a ordonanței de plată formulată în dosarul nr._/301/2013 a fost respinsă a rămas definitivă după data introducerii prezentei acțiuni instanța reține că prevederile mai sus menționate sunt incidente iar termenul de prescripție a fost întrerupt și din acest considerent pentru cotele de întreținere a căror scadență este situată ulterior datei de 31.10.2010.
Totodată, trebuie observat că prin cererea modificatoare depusă la dosarul cauzei la data de 18.11.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8942 lei reprezentând cheltuielile la întreținere pentru perioada decembrie 2010 parțial-iulie 2014 astfel încât pentru această perioadă este evident că termenul de prescripție nu s-a împlinit raportat la motivele expuse anterior.
Prin urmare, instanța va respinge excepția prescripției invocată de pârâtă prin întâmpinare și unită cu fondul cauzei ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv listele de plată (f.9-78 vol I, 10-11 vol II) coroborate cu susținerile pârâtei din întâmpinare și cu răspunsurile la interogatoriu (f. 48 vol II) pârâta este proprietar al imobilului situat în București, ., ., ., sector 3 iar în această calitate a beneficiat de serviciile prestate de asociație și de furnizorii de utilități în perioada iulie 2008-iulie 2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari. Termenul de plată pentru achitarea cotelor de contribuție este potrivit art. 25 din HG nr. 1588/2007 de maximum 20 de zile de la data afișării listelor, dată care trebuie să fie înscrisă pe listele de plată respective. In cauză, conform listelor de plată depuse la dosar, cotele de contributie la cheltuielile de intretinere trebuie achitate in termen de 20 zile de la data afisării.
Prin cheltuieli ale asociației în terminologia Legii 230/2007 se înțelege, potrivit art. 47 din acest act normativ: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale, cheltuieli pe consumuri individuale, cheltuieli pe cota parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației, cheltuieli pe consumatori tehnici precum și cheltuieli de altă natură.
Prin urmare, obligația impusă proprietarilor de apartamente se referă atât la cheltuielile rezultate din folosința părților comune, cât și cheltuielile constând în sumele datorate furnizorilor de servicii de canalizare, energie termică, apă, etc.
Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar astfel cum a fost modificată la data de 18.11.2014 (f.6-7 vol II) reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor datorate Asociației de proprietari in cuantum de 8942 lei pentru perioada decembrie 2010 parțial-iulie 2014, având în vedere plățile efectuate de pârâtă.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiza completat prin răspunsul la obiecțiuni (f. 110-126 vol II), sumele achitate de pârâtă de la data de 01.07.2008 până la data de 16.09.2015 (data întocmirii răspunsului-aceasta fiind data luată în considerare de către instanță) au fost în cuantum de 6675,90 lei din care suma de 5953,90 lei a fost plătită cu titlu de cheltuieli de întreținere, suma de 217 lei a fost achitată cu titlu de fond de rulment iar suma de 505 lei cu titlu de fond de reparații.
În continuare, instanța constată că prin raportul de expertiză au fost efectuate 4 variante de calcul în privința sumelor rămase de achitat de către pârâtă respectiv: varianta I –suma datorată la data de 31.07.2014 cu luarea in considerare a sumelor achitate in perioada 01.07._15; varianta II- suma datorată la data de 31.07.2014 cu luarea in calcul a plăților din perioada 01.07._15; varianta III- debitul de la data de 05.06.2015 cu luarea în considerare a sumelor plătite în perioada 01.07._15 și varianta IV –debitul din 16.09.2015 cu luarea in considerare a plăților din perioada 01.07._15.
Având în vedere că prin cererea modificatoare din data de 18.11.2014 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata datoriei aferente intervalului decembrie 2010 (parțial)- iulie 2014, instanța se va raporta la varianta a II-a calculată de expert în sensul că se va lua în considerare debitul acumulat de reclamantă până la data de 31.07.2014 respectiv_ lei din care suma de_ cheltuieli de întreținere; suma de 217 lei-fond de rulment și suma de 455 lei fond de reparații din care se va scădea suma de 6625,90 lei plătită de pârâtă în perioada 01.07._15 rămânând un rest de 6749,10 lei.
Instanța nu va reține apărarea pârâtei în sensul că în mod greșit expertul nu a avut în vedere la calculul creanței și chitanța de plată nr. 586/10.06.2008 în valoare de 500 lei întrucât potrivit mențiunilor cuprinse în această chitanță, aflată la fila 23 vol. II, suma achitată a fost destinată acoperirii cheltuielilor de întreținere restante la acea dată. Având în vedere că în prezenta cauză s-a pus în discuție numai debitul aferent perioadei iulie 208-iulie 2014 este evident că această plată nu poate fi luată în considerare pentru stabilirea sumei rămase de achitat în sarcina pârâtei.
În ceea ce privește celelalte chitanțe de plată la care a făcut reclamanta referire prin obiecțiunile depuse la data de 22.06.2015, instanța reține că aceste înscrisuri au fost luate în considerare la stabilirea debitului restant, aspect care rezultă din răspunsul la obiecțiuni.
Întrucât la data de 20.10.2010 reclamanta a formulat oral cerere precizatoare în sensul că solicită obligarea pârâtei numai la plata sumelor stabilite de expert conform variantei a II-a de calcul, aferente perioadei decembrie 2010-iulie 2014 și că din probele administrate in cauză a rezultat faptul că reclamanta deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța va admite cererea astfel cum a fost modificată si precizată și va obliga pârâta la plata sumei de 6749,10 lei reprezentând rest rămas neachitat din contravaloarea cotelor de întreținere solicitată prin cererea modificatoare pentru perioada decembrie 2010 (parțial)- iulie 2014.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, conform căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să plătească cheltuielile de judecată și având in vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 300 lei onorariu de avocat (f.8 vol II) și a sumei de 1000 lei onorariu expert (f. 42).
În ceea ce privește cererea pârâtei de eșalonare a plății debitului, instanța reține că potrivit art. 397 alin. 1 NCPC în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Instata constată că deși pârâta a depus acte medicale din care rezultă că fiica acesteia este bolnavă și prin urmare veniturile familiei sunt diminiuate cu sumele destinate ingrijirii acesteia, pârâta nu a depus la dosar inscrisuri din care să rezulte cuantumul pensiei încasate lunar precum și cele care atestă plata utilităților astfel incât instanța să stabilească dacă din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă, pârâta nu are posibilitatea achitării debitului. Mai mult, instanța are în vedere și faptul că reclamanta s-a opus cererii de eșalonare a plății iar vechimea debitelor datorate este mare ceea ce afectează activitatea desfășurată de Asociația de proprietari și o poate pune pe aceasta în imposibilitatea achitării datoriilor la furnizori. Prin urmare, instanța va respinge cererea de eșalonare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și unită cu fondul cauzei, ca neîntemeiată.
Admite cererea astfel cum a fost modificată la termenul din 18.11.2014 și precizată la termenul din 20.10.2015, privind pe reclamanta A. DE P. .>, C._, cu sediul în sector 3, București, . în contradictoriu cu pârâta B. L., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ..
Obligă pârâta la plata sumei de 6749,10 lei reprezentând rest rămas neachitat din contravaloarea cotelor de întreținere solicitată prin cererea modificatoare pentru perioada decembrie 2010 (partial)-iulie 2014.
Admite cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Obligă pârâta la plata sumei de 300 lei onorariu de avocat și a sumei de 1000 lei onorariu expert.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de eșalonare a plății debitului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. DumbrăveanuElena A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./11.01.2016/ 4 ex.
Comunicări:
Grefier.
← Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria... → |
---|