Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 16384/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din 19.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul N. I., în contradictoriu cu intimata I., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (f. 19) și reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 3 București.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2015, cu numărul de mai sus, petentul N. I. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 15.04.2015, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea sancțiunii complementare a anulării celor 3 puncte de penalizare și amenda în valoarea de 390 lei.
La data de 16.09.2015, Direcția Generala de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră a formulat întâmpinare (f. 19) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Brigăzii Rutiere, întrucât procesul-verbal contestat a fost încheiat de către un lucrător din cadrul I. – SPA – Biroul A1.
Reprezentarea în fața instanțelor judecătorești este asigurată în aceste cazuri de către Direcția Juridică din cadrul I., cu sediul în București, .. 6, sectorul 5. A solicitat instanței de judecată scoaterea din cauză și introducerea în cauză a I. - Direcția Juridică.
Instanța a dispus citarea în cauză pentru termen a I. ca organ emitent al procesului verbal conform OG 2/2001.
La data de 27.10.2015, Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare (f. 22) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
În motivare a arătat că petentul a fost sancționat prin procesul verbal . nr._/15.04.2015 pentru comiterea unei fapte contravenționale prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite pe Autostrada A1, la km. 80, județul Argeș, aflată în circumscripția Judecătoriei Topoloveni.
Totodată, a solicitat instanței de judecată să dispună respingerea plângerii formulate de N. I. și să mențină procesul verbal de contravenției contestat ca temeinic și legal întocmit.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține că, potrivit OUG 195/2001, prin derogare de la prevederile OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competenta de soluționare a plângerilor contravenționale împotriva proceselor verbale întocmite în condițiile OUG 195/2001 revine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost constatată contravenția.
Pentru aceste motive, având în vedere că pretinsa contravenție a fost constatată pe A1 km.80 zonă aflată în circumscripția Topoloveni, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența în favoarea Judecătoriei Topoloveni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a instanței.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul N. I. (CNP_) cu domiciliul în București, ., ., ., sectorul 3, în contradictoriu cu intimata I. cu sediul în București, .. 6, sectorul 5, în favoarea Judecătoriei Topoloveni
Fără cale de atac.
Pronuntata in sedinta publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
DA/CN/4ex/07.12.2015
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 17-11-2015,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015.... → |
---|