Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 12362/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentinta civila nr._
Ședința publică din 25.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. B.-T.
Grefier: G. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de petentul D. V. M. in contradictoriu cu pe intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publica, a răspuns petentul, personal, legitimat cu CI . nr._ si intimata, prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Instanța, constatând ca pricina se află la primul termen de judecată, pune in discuția părților competența instanței.
Părțile, având pe rând cuvântul, precizează că Judecătoria Sector 3 este competentă.
Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata de soluționare a cauzei la 1 zi.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea probelor.
Părțile, având pe rând cuvântul, solicită proba cu înscrisuri.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 258 rap la 255 Noul Cod de procedură civilă, o încuviințează pentru ambele părți.
Instanța invocă din oficiu excepția nulității capătului de cerere privind obligațiile intimatei la plata daunelor morale. Acordă cuvântul părților pe această excepție și pe fondul cauzei.
Petentul, personal, arată că nu îl interesează daunele morale ca și daune, scopul fiind ca pe viitor să nu se mai repete astfel de situații. Arată că cei care fac abuzuri, știu că se pot face. Solicită admiterea cererii.
Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției invocate. Pe fondul cauzei solicită respingerea cererii. Depune înscrisuri la dosarul cauzei.
Instanța ia act că intimata sediul și-a schimbat sediul si reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014, sub nr._ petentul D. V. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, anularea procesului-verbal din data de 1.10.2014.
În motivare a arătat că procesul-verbal este neîntemeiat și nelegal. A precizat că in data de 1.10.2014 se deplasa pe bicicletă in parcul Ior, la această dată fiind încheiat și procesul-verbal despre care se face vorbire. Totodată a precizat că i s-a arătat procesul-verbal pe care, l-ar fi semnat dacă ar fi putut menționa cu că nu este de acord cu mențiunile respective.
În drept cererea nu a fost motivată.
Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
La data de 27.02.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, și pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal.
In motivarea a arătat că petentul circula cu bicicleta cu organele genitale la vedre, provocând indignarea cetățenilor, faptă care constituie contravenție.
Totodată, a arătat că petentul a fost de față de întocmirea procesului verbal și a înștiințării de plată, dar a refuzat să semneze.
În motivare a arătat că
În drept a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod. Proc. Civ.
In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare și cerere completatoare prin care a reiterat cele susținute in cererea de chemare in judecată, solicitând și obligarea intimatei la plata daunelor morale.
În raport cu dispozițiile art. 248 C. pr. civ., instanța va analiza cu prioritate excepția nulității capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, invocată din oficiu.
Potrivit dispoz. art. 196 alin. 1 C. – cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile.
Instanța reține că prin răspunsul la întâmpinare, petentul și-a modificat cererea inițială, solicitând și plata unor despăgubiri morale (f. 28).
Prin adresa din data de 20.05.2015, instanța a pus în vedere petentului să indice valoarea despăgubirilor morale solicitate, adresă ce a fost comunicată petentului la data de 25.05.2015.
Instanța mai reține că petentul nu și-a îndeplinit obligația de indicare a cuantumului daunelor morale.
Față de acest aspect, reținând că petentul nu și-a îndeplinit obligația de indicare a obiectului cererii, prin estimarea valorii acestuia, în raport de dispoz. art. 196 C., instanța va admite excepția nulității capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, invocată din oficiu și va anula capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 01.10.2014, petentul a fost sancționat cu amenda în sumă de 200 lei, agentul constatator reținând că petentul a circulat cu bicicleta prin parc cu organele genitale la vedere provocând indignarea cetățenilor.
Agentul constatator a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 2 pnct. 1 și art. 3 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța constată că prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție are la bază constatarea efectuată în mod direct de către agentul constatator.
Instanța reține că petentul este persoana căreia îi revenea obligația să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, respectiv să facă dovada susținerilor sale, conform dispoz. art. 249 C., însă din administrarea probatoriului nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea prezentată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Prin urmare, instanța reține că prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată în fața instanței de către petent.
Sub aspect sancționatoriu, instanța reține că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Instanța constată că au fost respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal. Instanța reține de asemenea că sancțiunea amenzii a fost aplicată în cuantum minim.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție, având în vedere că a fost legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, invocată din oficiu.
Anulează capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.
Respinge plângerea formulata de petentul D. V. M. cu domiciliul in sector 2, București, ., ., . cu pe intimat D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 cu sediul in sector 3, București, I. TUCULESCU, nr. 42, . neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București- secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. G. I. S.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015.... → |
---|