Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 12363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentinta civila nr._
Ședința publică din 25.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. B.-T.
Grefier: G. I. S.
Pe rol judecarea civile formulata de petenta G. I. SRL in contradictoriu cu intimata C. SA C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata de soluționare a cauzei la 1 zi.
In ceea ce privește solicitarea intimatei de a se comunica plângerea și înscrisurile aferente, reține că intimata a formulat întâmpinare in prezenta cauză și că cererea de chemare in judecată și înscrisurile au fost comunicate. In ceea ce privește excepția nulității procesului-verbal invocată de către petentă, in baza art. 245 C., o califică ca fiind o apărarea pe fondul cauzei.
Considerând proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 258 rap la 255 Noul Cod de procedură civilă, o încuviințează pentru ambele părți.
Instanța reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2014, sub nr._ petenta G. I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata C. SA C. admiterea contestației formulate și anulara procesului verbal, precum și exonerarea de plata amenzii aplicate.
În motivare a arătat că la data de 08.10.2014 a primit pe cale poștala procesul-verbal susmenționat prin care i s-a adus la cunoștință ca a fost sancționat cu amenda contravenționala in suma de 250 lei, întrucât in data de 19.06.2014 a circulat cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ fără a deține rovinieta valabila.
A precizat că lipsește semnătură agentului constatator L. M. P. si, deși in subsolul procesului-verbal se face referire la faptul ca acest document ar fi fost semnat electronic, in tot cuprinsul OG 2/2001 nu exista nici o referire la aceasta modalitate de semnătură electronica a proceselor verbale de contravenție.
De asemenea, a arătat că în data de 18.06.2014 a achiziționat rovinieta valabilă in perioada l8.06._14. In momentul achiziționării rovinietei, agentul vânzător OMV, in mod eronat a înregistrat nr. mașinii_ in loc de_ . La observația pertinenta a conducătorului auto, agentul OMV a precizat că nu poate modifica rovinieta, singura soluție fiind o solicitare adresată instanței de judecata.
În drept a invocat dispozițiile art. 31 si urmatoarele din OGR nr. 2/12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
Intimata C. SA C. a formulat întâmpinare la data de 22.04.2015.
In motivare a arătat că la data de 19.06.2014, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând G. I. SRL, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 22.09.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Totodată, a precizat că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 UB juridic al contravențiilor.
De asemenea, daca in rovinieta emisa a fost înscris de către personalul distribuitorului un număr de înmatriculare eronat, utilizatorul poate solicita la același punct de lucru al acestuia, in termen de maximum 60 de minute din momentul emiterii rovinietei efectuarea corecției numărului.
În drept a invocat dispozițiile art. O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 22.09.2014s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.
Astfel, în actul de constatare s-a reținut că petenta la data de 19.06.2014 a circulat pe DN 6 KM60+450 m, Draganesti-Vlasca, jud. TR, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, art. 17 din OG 2/2001 prevede că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din verificarea procesului-verbal contestat de către petentă, instanța constată că acesta nu respectă unul dintre elementele obligatorii prevăzute de art. 17, respectiv semnătura agentului constatator.
Potrivit art. 5 din lege nr. 455/2001 - înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Se mai reține că potrivit art. 4 din lege, prin date în formă electronică se înțeleg reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice iar înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Conform dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică, destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.
Aplicând aceste considerente la procesul verbal de contravenție, instanța constată că procesul verbal trebuie să fie întocmit pe suport material, nu virtual, ceea ce exclude posibilitatea semnării electronice.
De asemenea, instanța mai reține că potrivit Deciziei nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în Interesul Legii, la data de 16.02.2015, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.”
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța, constatând că procesul-verbal sancționator întocmit pe suport material nu conține semnătura olografă a agentului constatator, în temeiul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001, va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.09.2014 și va dispune exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulata de petenta G. I. SRL (CUI_) cu sediul in sector 3, București, . CAMERA1, nr. 5, ., . contradictoriu cu intimata C. SA C. (CUI_, J40/552/15.01.2004) cu sediul in sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.09.2014.
Exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București- secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. G. I. S.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... → |
---|