Obligaţie de a face. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 12368/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința Camera Consiliu din 25.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. B.-T.
Grefier: G. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamanta E. A. I. in contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne in pronunțare pe cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, sub nr._ reclamanta E. A. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, convertirea in RON a creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF=2,36 RON, curs de schimb care să fie valabil pentru toată perioada de valabilitate a convenției de credit, cu luarea in considerare a condițiilor de cost/rambursare a creditului in lei, astfel cum acestea existau in oferta băncii de la data acordării creditului; constatarea nulității absolute, obligarea pârâtei la eliminarea clauzelor abuzive prevăzute de art. 3 lit. d și art. 5 lit. a,b, d, la plata sumelor încasate pe perioada derulării contractului care exced contravaloarea unei dobânzi curente de 3,99 % pe an, precum și a sumelor de 8.614 CHF, reprezentând comision de risc/administrare, calculată până la data de 18.08.2014, 60 CHF reprezentat comision de analiză dosar și 741,65 RON reprezentând comision de administrare garanții.
În drept a invocat dispozițiile art. 192, 194 și urm. NCPC, art. 5, 948 pct. 3, 964, 969, 970 Vechiul Cod Civil, art. 4 Legea 193/2000 și alin. 1-2 din Anexa de lege, art. 45, 77 din Legea 296/2004, art. 2 pct. 25, art. 9 ind. 3 lit. g pct. 1 și 3 din OG 21/1992, art. 9,14,15 din Legea 190/1999, art. 36, 38 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010, art. 2 lit. e din Legea 363/2007.
In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La data de 16.06.2015 reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 C., arătând că decizia de renunțare a intervenit ca urmare a semnării unui nou contract de credit cu Banca Transilvania.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 C. – reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă, instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a părții reclamante depusă prin cererea scrisă din data de 16.06.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 C.proc.civ, ia act de renunțarea la judecata cererii formulata de reclamanta E. A. I. (CNP_) cu domiciliul in sector 3, București, CAMPIA LIBERTATII, nr. 47, ., . in contradictoriu cu pârâta V. R. SA (J_, CUI_) cu sediul in sector 2, București, ., . 10.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. G. I. S.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 28/2015.... → |
---|