Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 12570/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 29.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte - N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petenta N. A. în contradictoriu cu intimatul D., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 15.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.09.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2014, sub nr. _ , petenta N. A. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.11.2014.
În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată în mod netemeinic și neclar pe motiv că ar fi adus injurii numitei U. I..
A precizat că este nevinovată deoarece nu a înjurat de față cu echipajul de poliție, iar în procesul verbal nu există vreun martor care să confirme versiunea polițistului.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri(f.4-8).
În drept, Legea nr. 61/1991 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrata.
La data de 13.05.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.11.2014 s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 13.11.2014, ora 19.00 „ a adus injurii ce nu pot fi reproduse la adresa numitei U. L.”. Fapta reprezintă contravenție potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Fapta reținută în sarcina petentei întrunește toate elementele constitutive ale contravenției. În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 260 Cod procedură civilă, actul constatator al contravenției are valoare de înscris autentic, iar potrivit art. 249 Cod procedură civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.
Constatarea personală a agentului de poliție semnifică aprecierea nemijlocită de către acesta a acțiunilor și inacțiunilor ilicite, a gradului de pericol social, a circumstanțelor contravenției, a celorlalte împrejurări care țin de fapta sau persoana contravenientului pentru a putea stabili fapta săvârșită și a-i aplica regimul juridic corespunzător. Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel sancțiunea aplicată în cauză fiind în cuantum minim de 200 de lei.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri(f.23-25).
In drept a invocat art.205 C.pr.civ.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/13.11.2014 s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art.2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 13.11.2014, ora 19.00 . „ aflându-se la domiciliul sau, a adus injurii ce nu pot fi reproduse la adresa numitei U. L., sora sa”, fapta reprezentând contravenție potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991(f.4), fiind aplicata o amenda in cuantum de 200 lei.
Procesul verbal a fost întocmit in absenta petentei, fiind menționat faptul ca in speța conflictul in familie este vechi.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar contestatoarea petenta nu a făcut referire prin plângere la vreun motiv de nulitate.
Plângerea contravențională a fost depusă la instanță la data de 03.12.2014, cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 .
Analizând încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta s-a realizat în mod corect prin indicarea dispozițiilor mai sus menționate.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu modif. și completările ulterioare, constituie contravenție „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”. iar potrivit art.3 alin. 1 lit. b din același act normativ aceste fapte se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei .
Instanța retine ca actul de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de o prezumție simpla de legalitate si temeinicie, prezumție care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instanței sa dovedească o alta situație de fapt decât cea reținuta prin procesul verbal.
Instanța amintește ca procesului verbal de constatare a contravenției, întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, fiind vorba de constatări personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri si care fac dovada pana la înscrierea în fals, fiind vorba de o veritabila prezumție de temeinicie a procesului verbal, prezumție permisa si de jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku c. Frantei) în condițiile în care nu se depășesc limitele rezonabile, raportat la gravitatea mizei si asigurarea drepturilor apararii.
Prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate în procesul-verbal nu are un caracter absolut si nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuita de savarsirea contravenției sa fie pusa în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
În cauza, instanța constata ca petenta nu s-a aflat în imposibilitate de a proba ca situația de fapt reținuta prin procesul verbal este contrara realității, însa acesta prin plângerea formulată și probele administrate nu a dovedit o alta stare de fapt, exoneratoare sau contrara celei reținute de agentul constatator.
În raport de prevederile art.249 C.pr.civ. se reține că, sarcina probei in argumentarea si dovedirea temeiniciei plângerii ii revine petentei.
Petenta, deși a contestat procesul verbal întocmit de agentul constatator, încercând să susțină că este nevinovata, nu a probat în cauză prin vreun mijloc de probă alta situație de fapt, recunoscând implicit ca ar fi adresat injurii numitei U. L., atunci când a afirmat ca nu a adresat injurii de fata cu echipajul de politie, probele administrate in cauza confirmând situația reținută in actul de sancționare .
Astfel instanța constată că mențiunile din raportul agentului constatator se coroborează cu cele consemnate in procesul verbal de contravenție, petenta a avut un conflict cu numita U. L., sora sa, petenta certându-se cu aceasta care isi adresau reciproc cuvinte injurioase, si deși agentul de politie i-a solicitat petentei sa înceteze, aceasta a refuzat, continuând pe un ton mai ridicat sa-i adreseze injurii care nu pot fi reproduse, reținându-se ca este vechi conflictul de familie.(f.25)
În raport de aspectele mai sus consemnate, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia, motiv pentru care apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este legal și temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Se retine ca potrivit art. 3 alin. 1 pct. b din Legea nr. 61/1991 republicata, aceste fapte se sancționează cu amendă si întrucât agentul constatator a aplicat petentei o amenda in limitele legale, in limita minima, instanța apreciază că acest cuantum este proporțional cu pericolul social al faptei ce a fost reținută în sarcina acesteia.
Astfel, fapta comisă a adus atingere ordinei si liniștii publice si in același timp a afectat persoanele din locuințele alăturate, fapta fiind comisă într-un spațiu public, pentru încetarea contravenției fiind necesara intervenția organelor de politie, prin apelul de urgenta 112. Comisă in aceste condiții fapta petentei este o faptă destul de gravă, care pentru a fi combătută face necesara aplicarea unei amenzi contravenționale in opinia instanței.
În concluzie, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punctul de vedere al pericolului social abstract, cât și din punct de vedere al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.
In consecința, pentru considerentele menționate mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravenționala cu privire la procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.11.2014, formulată de petenta N. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 21, sector 3, în contradictoriu cu intimatul D., cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.
Președinte Grefier
N. C. N. D.
C.N./D.N.
4EX./30.10.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Pretenţii. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|