Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 12515/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 28 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. I. F.
Grefier: M. N.
Pe rol s-a aflat judecarea contestației la executare formulată de contestatorul I. J. în contradictoriu cu intimații D. G. IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, S. D..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 septembrie 2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe data de 17 februarie 2015, sub nr._, contestatorul I. J. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata D. G. IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, solicitând anularea titlului executoriu nr._/04.11.2014 emis pe numele debitorului S. D., anularea titlului executoriu nr._/04.11.2014 emis pe numele debitorului S. C. M..
În motivare, contestatorul a arătat că numitul S. D. are calitatea de debitor in dosarul de executare nr. 79/2010 aflat pe rolul B. I. T. D., în care contestatorul este creditor, iar la data de 29.04.2010, în calitate de vânzător a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu V. N. în calitate de cumpărător, prin care a vândut autoturismul marca BMW X5 cu număr de înmatriculare_ . Astfel, deși începând cu data de 29.04.2010, S. D. nu mai are calitatea de proprietar al autoturismului marca BMW X5 cu număr de înmatriculare_, acesta figurează in continuare ca fiind proprietar și datorează taxe și impozite aferente acestui autoturism.
Contestatorul a învederat că a formulat prezenta contestație la executare pe calea acțiunii oblice, având în vedere că debitorul este insolvabil și că nu are interes să promoveze acțiune în instanță, pentru ca dreptul său de creanță să se poată realiza și să nu fie periclitat prin diminuarea nejustificata si nedatorata a patrimoniului debitorului.
Cu privire la primul capăt al contestației, contestatorul a arătat că prin titlul executoriu nr._/04.11.2014 intimata l-a obligat pe debitorul S. D. la plata sumei de 61.522,02 lei reprezentând amenzi contravenționale, diferența impozit, mijloace de transport 2010, impozit clădiri, mijloace de transport și parcare.
În ceea ce privește impozitul pe mijloace de transport, contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece perioada pentru care este datorat impozitul depășește termenul de prescripție de 5 ani prevăzut lege, perioadă pentru care s-a emis titlul executoriu începând cu data de 31.03.2006.
Contestatorul apreciază că suma de 61.522,02 lei nu este calculată în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie (prevederile Codului Fiscal si de procedura fiscala). Astfel, obligația fiscală reprezentând "diferența impozit mijloace de transport 2010" nu poate exista în sarcina debitorului S. D. întrucât așa cum am arătat mai sus, începând cu data de 29.04.2010, acesta a vândut autoturismul proprietatea sa numitului V. N.. Potrivit art.113 alin.4 din OG nr. 92/2003, în situația în care debitorul nu ar fi făcut dovada achitării tuturor obligațiilor fiscale, acesta nu ar fi putut înstrăina autoturismul, întrucât nu i se elibera certificatul de atestare fiscală de către intimată.
În ceea ce privește impozitul calculat pentru mijloace de transport in suma de 57.645 lei, contestatorul a arătat că nici acesta nu poate fi reținut în sarcina debitorului S. D., întrucât impozitul este datorat doar de titularul unui drept de proprietate și, începând cu data de 29.04.2010, debitorul a vândut autoturismul proprietatea sa numitului V. N..
Referitor la cel de-al doilea capăt al contestației, contestatorul a invocat, de asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât amenzile sunt datorate pentru anul 2006, iar perioada pentru care este datorat impozitul pentru mijloace de transport depășește termenul de prescripție de 5 ani prevăzut lege.
Contestatorul a mai învederat că S. C. M. a decedat la data de 07.07.2009, astfel că aceasta nu mai putea avea calitatea de debitor și nu mai putea fi titular de rol fiscal, prin raportare la dispozițiile art.25 alin.2 si art.29 alin. l din OG nr. 92/2003. În ceea ce privește obligațiile fiscale ce reprezintă amenzi auto, acestea nu mai sunt datorate având în vedere prevederile art. 29 alin.2 din OG nr. 92/2003.
În drept, art.1560 - 1561 C.civ, art. 172-173 din OG nr. 92/2003.
La data de 12 martie 2015 intimata a depus cerere de conexare a prezentei cauze cu dosarul nr._ aflat pe rolul acestei instanțe, având în vedere că au aceleași părți, obiect și cauză (fila 12, vol. I).
La data de 11 martie 2015 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare. Pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată (filele 17-21, vol. I).
În motivare, intimata a arătat că prezenta contestație la executare a fost formulată cu nerespectarea prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală și ale Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, deși debitorul S. D. nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale și nu a pus la dispoziția organului fiscal datele necesare în condițiile în care s-a modificat baza de impunere.
A mai arătat că înstrăinarea unui mijloc de transport nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cuvenite bugetului local al unității administrativ teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termenele de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor legale sunt nule de drept, potrivit art.113 din O.G. nr.92/2003.
Intimata a învederat că orice persoană fizică ce a înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport are obligația să depună declarația fiscala la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale în a cărui rază de competență își are domiciliul fiscal, indiferent de durata deținerii mijlocului de transport respectiv, chiar și în cazul în care, în aceeași zi, imediat după dobândire, are loc înstrăinarea acestui obiect impozabil. Față de aceste aspecte, intimata a arătat că debitorul S. D. nu a informat despre modificarea masei impozabile, nu a depus declarația Fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale astfel că modalitatea de calcul a respectat datele evidențiate în baza de impunere.
Concluzionând, intimata a arătat că executarea a fost începută de fapt de către executorul judecătoresc I. T. D. în dosarul de executare 79/2010, că prin adresa cu nr._/29.10.2014 a fost informată despre intenția de vânzare prin licitație publică a cotei de 10/16 din imobilul situat in București, ., ., ., sector 3 și i-au fost solicitate debitele cu care figura S. D.. Intimata a răspuns, indicând debitele certe, lichide și exigibile în cuantum de 61.522,02 lei reprezentând amenzi contravenționale, diferență impozit mijloace transport 2010, impozit clădiri, mijloace de transport, parcare, cu care intimata s-a înscris la masa credală, fiind înscrisă în tabelul creditorilor din dosarul de executare. Prin aceeași adresă intimata a menționat că debitoarea S. C. M. figura în calitate de coproprietar, care de asemenea avea debite certe, lichide si exigibile în cuantum de 2.677,29 lei reprezentând amenzi auto, impozit clădiri si mijloace de transport, cu care s-a înscris la masa credală, în același dosar de executare.
Intimata a mai arătat că ambele titluri executorii transmise executorului judecătoresc, cu numerele_/04.11.2014 și_/04.11.2014, reflectă obligațiile fiscale susținute de baza de impunere declarată de către debitorul S. D.. Cele două titluri au fost întocmite la solicitarea executorului judecătoresc amintit mai sus și pentru înscrierea la masa credală.
În drept, intimata a invocat prevederile Codului Fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului civil și Codului de procedură civilă.
În apărare, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 22-41, vol. I).
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2015 contestatorul a depus cerere precizatoare și răspuns la întâmpinare (filele 71-74, vol. I).
Prin precizare, contestatorul a arătat că înțelege să solicite doar anularea titlului executoriu nr._/04.11.2014 emis pe numele debitorului S. D.. Totodată, a apreciat că având în vedere că executarea silită a început sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, prevederile acestuia sunt aplicabile și în prezenta contestație la executare.
Prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat unirea excepției inadmisibilității invocată de intimată cu fondul, apreciind că sunt apărări ce vizează fondul cauzei. În subsidiar, a solicitat respingerea excepției, având în vedere principiile acțiunii oblice.
Referitor la susținerea intimatei, potrivit căreia titlurile executorii au fost comunicate debitorului încă din anul 2008, contestatorul a arătat că nu este dovedită prin înscrisurile depuse. Mai mult, există comunicări din anul 2009, dar care sunt făcute prin publicitate, nefiind respectate, în acest caz, nici dispozițiile prevăzute de O.G. nr.92/2003 la art.44, dar nici dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea înscrisurilor. Totodată, contestatorul arată că din înscrisurile depuse de intimată nu rezultă că Titlul executoriu nr._/04.11.2014 emis pe numele debitorului S. D. i-ar fi fost comunicat acestuia pe vreo cale, motiv pentru care invocă procedura prevăzută de art. 172-173 din OG nr. 92/2003 raportat la art.1560 - 1561 C.civ.
Contestatorul a mai arătat că la momentul vânzării unui autovehicul se completează o fișă de înmatriculare auto care poartă viza și ștampila autorității administrației publice locale, din care rezultă că autovehiculul a fost radiat de pe numele vânzătorului și a fost trecut pe numele cumpărătorului, deși această fișă de înmatriculare nu este vizată și nu se eliberează contribuabilului în situația în care există debite restante. Având în vedere că în evidențele Serviciului de Înmatriculări Auto autoturismul apare înmatriculat pe numele actualului cumpărător V. N., contestatorul arată că organului fiscal îi aparține culpa întrucât nu și-a actualizat baza de date în funcție de documentele eliberate contribuabilului.
În susținere, a mai depus la dosar o . înscrisuri (filele 76-83, vol. I).
Prin Încheierea din data de 30 aprilie 2015 instanța a dispus trimiterea prezentei cauze, înregistrată sub nr._, la completul inițial învestit cu soluționarea dosarului nr._, în baza art. 962 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (fila 86, vol. I).
La solicitarea instanței, a fost depus dosarul de executare nr. 79/2010 de către B. I. T. D. (filele 97-153, vol. I, 1-150, vol. II, 1-11, vol. III).
În ședința publică din 15.06.2015 instanța a stabilit că cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare din 15.02.2013, având în vedere că titlul executoriu ce se contestă a fost emis în anul 2014.
La termenul de judecată din data de 02 iulie 2015 contestatorul a formulat cerere de introducere în cauză a debitorului S. D., în calitate de intimat (filele 12, 34).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2015 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației la executare și excepția tardivității contestației la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În considerarea alin. 2 al aceluiași articol, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității și ulterior asupra excepției inadmisibilității, având în vedere că, pentru verificarea admisibilității unei cereri de chemare în judecată aceasta trebuie să fie introdusă în termenul imperativ prevăzut de lege.
Asupra excepției tardivității, instanța reține că potrivit art. 711 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit art. 714 din Codul de procedură civilă, termenul este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau cei interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi, însă cel mai târziu la data primei rețineri, dacă executarea se face prin poprire, sau de la data la care s-a primit încheierea de încuviințare a executării silite ori somația, sau de la data la care a luat cunoștință de primul act de executare.
În cauza de față, contestatorul este creditorul debitorului S. D., acesta din urmă fiind și debitorul intimatei-creditoare Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3 București. Contestatorul a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului său, fiind format dosar de executare 79/2010 pe rolul B. I. T. D.. În cadrul dosarului, la data de 26.02.2014, intimata a comunicat executorului faptul că deține contra debitorului urmărit creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 2298,40 lei (fila 126 vol. II). Din actele dosarului de executare silită nr. 79/2010 a rezultat că intimata-creditoare a comunicat cuantumul debitului pretins și două titluri executorii din 21.02.2014 (filele 117-119 vol. II) și a solicitat ca, în procedura de distribuire a prețului rezultat în urma licitației, să fie virate în conturile indicate sumele datorate de debitor către DITL.
La data de 04.11.2014, a dosarul de executare, intimata-creditoare a depus și titlul executoriu nr._/04.11.2014 și titlul executoriu contestat, nr._/04.11.2014, emis pentru creanța în cuantum de 61.522,02 lei (filele 142-144 vol. II) care nu au fost niciodată comunicate contestatorului, anterior formulării contestației la executare. La data de 03.03.2015 contestatorul a solicitat expres executorului să-i fie comunicate actele de executare și titlul executoriu emise de DITL prin care aceasta din urmă se înscrie la distribuirea sumelor rezultate din executare (fila 9 vol. III).
În consecință, deși la dosarul de executare există atât solicitarea DITL cât și titlul executoriu contestat, din înscrisurile existente la dosar rezultă că nu i s-a comunicat contestatorului titlul executoriu, anterior formulării contestației la executare. De asemenea, nu rezultă data la care contestatorul – creditor al debitorului S. D., la rândul său, a luat cunoștință de titlul executoriu pe care-l contestă; de asemenea nu rezultă data la care debitorului S. D. ori chiar contestatorului i s-ar fi înaintat comunicarea ori înștiințarea cu privire la poprire. În ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării, instanța reține că titlul executoriu contestat este un act administrativ-fiscal supus dispozițiilor Codului de procedură fiscală pentru care, prin derogare de la dispozițiile dreptului comun, nu este necesară încuviințarea executării silite de către instanță.
Față de cele reținute, având în vedere că, din probele administrate nu rezultă cu certitudine data la care contestatorul a luat cunoștință de titlul executoriu fiscal contestat, având în vedere și cererea sa din 03.03.2015 (dată ulterioară formulării contestației), precum și faptul că depunerea acestora în dosarul de executare nu echivalează cu încunoștințarea sa, neexistând caz de echipolență în acest sens, instanța constată că nu se poate stabili clar data de la care a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 din Codul de procedură civilă, situație în care contestatorul nu poate fi sancționat cu anularea sau respingerea cererii ca tardiv formulată pentru că ar fi lăsat să treacă termenul de 15 zile fără să fi introdus contestație la executare.
În consecință instanța va respinge excepția tardivității, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimata a expus situația de fapt și a arătat, în esență că acțiunea este inadmisibilă întrucât executarea silită ce se efectuează de executorii fiscali este legală, respectă dispozițiile Codului de procedură fiscală, executarea nu este prescrisă, iar solicitarea sa de înscriere la masa credală în dosarul de executare nr. 79/2010 pornit la cererea contestatorului-creditor împotriva debitorului comun este justificată și în conformitate cu prevederile legale. Astfel, instanța reține că în sprijinul acestei excepții, intimata-creditoare invocă apărări de fond, referitoare la temeinicia contestației la executare și nu la admisibilitatea ei.
Condițiile de admisibilitate ale contestației la executare sunt prevăzute de art. 712 din Codul de procedură civilă. Având în vedere că prezenta acțiune este o contestație la titlul executoriu, potrivit art. 712 alin. 2 din Codul de procedură civilă, contestația la titlu este admisibilă având în vedere că nu există o altă cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În ceea ce privește faptul că această contestație a fost formulată de către un alt creditor al debitorului comun, astfel că s-a arătat, art. 711 din codul de procedură civilă pune contestația la executare la dispoziția oricărei persoane interesate. În speță contestatorul justifică un interes, având în vedere că, anterior emiterii de către intimata creditoare a titlului executoriu contestat împotriva debitorului comun, contestatorul a început executarea silită, iar intimatul a solicitat ca, la distribuirea prețului rezultat din vânzarea bunului imobil al debitorului comun, să fie plătit cu prioritate, fiind vorba despre venituri la bugetul de stat. Or, plata cu prioritate, din prețul vânzării, a intimatei-creditoare, creează prejudicii contestatorului prin aceea că în executarea silită inițiată de el nu reușește să aducă la îndeplinire toate dispozițiile din titlul său executoriu. Față de cele reținute, contestatorul este o persoană interesată în sensul art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Pentru motivele expuse, dat fiind că în speță contestatorul este persoană interesată în sensul art. 711 din Codul de procedură civilă, că există o executare în baza titlul executoriu contestat și că sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 712 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Pe fondul contestației, astfel cum a fost modificată prin precizările din 24.04.2015 (filele 71-74 vol. I), instanța reține că s-a solicitat anularea titlului executoriu nr._/04.11.2014, fiind invocate ca motive de contestație: necomunicarea titlului executoriu către debitor conform dispozițiilor legale aplicabile; prescrierea dreptului de a cere executarea silită; faptul că debitorul nu mai dator parte din creanța pusă în executare prin acest titlu având în vedere că aceasta reprezintă impozit pe proprietate auto, or debitorul înstrăinase anterior acest autovehicul.
D. fiind că prin cerere, contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, că aceasta nu este o veritabilă excepție întrucât se îndreaptă împotriva actelor de executare și nu împotriva cererilor formulate în acest dosar, instanța califică excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită ca apărare de fond.
Având în vedere dispozițiile procesual-civile invocate de părțile litigante, prealabil instanța a constatat, în ședința publică din 15.06.2015, cum rezultă din partea introductivă a încheierii de ședință (fila 90 vol. I) că în speță se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare din 15.02.2013, având în vedere că titlul executoriu a cărei anulare se solicită a fost emis la 04.11.2014. Astfel, deși s-a susținut că executarea a fost începută anterior, aceasta s-a efectuat pe baza altor acte de executare și în temeiul titlului executoriu contestat. Cum legea civilă nu retroactivează, având în vedere că titlul executoriu a fost emis la data de 04.11.2014, cauzei de față, în întregul ei, i se vor aplica dispozițiile procesuale ale Noului Cod de procedură civilă care era în vigoare la data emiterii titlului executoriu, precum și dispozițiile Codului de procedură fiscală. În sprijinul acestei calificări se reține că începerea executării și actele de executare anterioare nu au relevanță având în vedere că singurul act contestat este titlul executoriu nr._/04.11.2014, ca acesta este supusă legii în vigoare la data emiterii, neexistând nicio dispoziție legală care să dispună aplicarea ultraactivă a legii procesual civile vechi actelor de executare emise după abrogarea sa.
În baza titlului executoriu nr._/04.11.2014, intimata creditoare DITL a solicitat executorului judecătoresc I. T. D. plata cu prioritate a creanței datorate de către debitorul S. D., în cuantum de 61.522,02 lei (filele 142-144 vol. II). Intimata a susținut că titlul executoriu, precum și cele anterioare au fost comunicate debitorului prin afișare și prin publicare pe site-ul său. Contrar susținerilor intimatei, instanța reține că la dosar nu există dovada comunicării titlului executoriu contestat, anterior depunerii sale în dosarul de executare nr. 79/2010. De asemenea, chiar dacă s-ar reține faptul că și acest titlu executoriu a fost comunicat debitorului S. D. prin afișare precum și prin postare pe site, instanța constată că o asemenea comunicare, prin modalitatea arătată nu respectă dispozițiile legale, ceea ce echivalează cu necomunicarea titlului executoriu și, implicit a titlurilor de creanță pe care le conține (din moment ce nu există dovada că acestea au fost vreodată comunicate debitorului conform dispozițiilor legale).
Se reține că titlul executoriu conține creanțe pe baza diferitelor titluri de creanță menționate, cu natură juridică diferită. Astfel, din titlu executoriu rezultă că suma pretinsă este compusă din amenzi contravenționale și din impozit pe proprietăți (clădiri și mijloace de transport).
Prealabil se reține că în titlul executoriu emis pe numele debitorului S. D. sunt cuprinse amenzi contravenționale datorate de o altă persoană – S. C. M.. De asemenea, s-a susținut că aceasta ar fi decedat iar debitorul S. D. ar fi moștenitorul său. Or, chiar dacă aceste susțineri ar fi reale, instanța atrage atenția că amenda contravențională reprezintă o sancțiune și, ca orice sancțiune este personală, ea nu se transmite moștenitorilor ci se stinge prin deces, ca orice pedeapsă/sancțiune chiar dacă aceasta este pecuniară și nu de altă natură. În aceste condiții se reține că în titlul executoriu contestat sunt cuprinse sume - creanțe care nu sunt datorate de debitorul S. D., fiind amenzi contravenționale ce trebuiau executate numai de persoana sancționată, S. C. M..
În ceea ce privește celelalte creanțe, se reține, pe baza titlului executoriu, că acestea reprezintă impozit pe clădi din 2006 și până în 30.09.2014. Intimata creditoare DITL nu a făcut dovada comunicării acestor decizii de impunere către debitor anterior emiterii titlului. Din înscrisurile depuse de intimata creditoare a rezultat că aceste creanțe au fost cuprinse anterior și în alte titluri executorii, iar acestea, precum și titlurile de creanță au fost comunicate prin publicitate și prin afișare (filele 24, 25, 28, 29, 32, 33, 36, 37, 40, 41 vol. I). În consecință, din coroborarea înscrisurilor menționate rezultă că intimata-creditoare a înțeles să comunice debitorului său, S. D., titlurile de creanță, precum și titlurile executorii și somațiile emise anterior prin afișare și prin publicitate, fără a exista la dosar dovada comunicării către acesta și a titlului executoriu contestat.
Potrivit art. 110 alin.2 și 3 Cod de procedură fiscală colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz. Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, potrivit art. 45 din același act normativ acesta producând efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 44.1 din Normele metodologice organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Potrivit art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevăzut de lege.
Ca atare, în raport de textele legale menționate, nu numai opozabilitatea dar și producerea efectelor față de debitor (și deci și față de ceilalți creditori ai debitorului, inclusiv față de contestator – în ceea ce privește opozabilitatea) a titlului executoriu este condiționată de comunicarea titlului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia. per a contrario, în lipsa comunicării titlului de creanță, anterior începerii executării, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată, și cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a acesteia.
Altfel spus, titlul de creanță necomunicat nu poate deveni titlu executoriu, întrucât nu poate expira termenul de contestare a titlului de creanță și deci nu poate expira termenul de plată, iar executarea făcută în temeiul unui titlu de creanță necomunicat este nulă din moment ce titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu, executarea fiind făcută astfel în lipsa unui titlu executoriu.
Or, în cauză, instanța constată că titlurile de creanță - decizii de impunere pe proprietate nu au fost comunicat debitorului, însă au fost puse în executare prin titlul executoriu contestat și solicitate în cadrul procedurii de executare demarate în dosarul de executare nr. 79/2010 la cererea contestatorului-creditor. Din dosarul de executare a rezultat că intimata-creditoare nu a comunicat niciodată, anterior începerii executării, contestatorului suma datorată și care este natura juridică a acesteia, pentru ca acesta să poată achita voluntar sau pentru a contesta suma stabilită cu titlul de impozit pe cedarea folosinței bunului, și nici termenul în care se putea plăti sau formula contestație.
Lipsa comunicării legale se reține în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală, prin art. 44, care stabilesc faptul că actul administrativ-fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar această comunicare se realizează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ-fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului sau prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ-fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; ori prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ-fiscal și confirmarea primirii acestuia, sau prin publicitate, însă cea din urmă modalitate de comunicare, potrivit alin.(3) al art. 44 din Codul de procedură fiscală, comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de Internet a ANAF, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ-fiscal pe numele contribuabilului.
A.. (4) al aceluiași articol stabilește că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Din interpretarea legală, sistematică, a normelor legale rezultă că această comunicare a actelor administrativ-fiscale prin publicitate, prin postarea pe pagina de Internet se face numai în condițiile în care comunicarea acestora nu a putut fi realizată printr-una din modalitățile stabilite la pct. a) - c) ale art. 44. Această interpretare e în concordanță și cu Instrucțiunile de completare. Realizarea directă a procedurii de comunicare prin publicitate, fără dovada parcurgerii etapelor anterioare, contravine dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003. Ori, în speță, există dovada restituirii unui plic, fără a se consemna care este actul comunicat și nici motivul pentru care acesta nu a fost efectiv comunicat. Mai mult, se reține că nu a fost comunicat niciun act administrativ fiscal, ci, cel mult, direct somația din cadrul dosarului de executare. În aceste condiții, intimata a început executarea anterior transformării titlului de creanță (deciziile de impunere) în titlu executoriu, prin ajungerea la scadență. ĂN aceste condiții intimata nu se poate prevala de afișarea prin anunț colectiv a somației pentru a justifica lipsa comunicării prin procedeele sus-amintite a deciziilor de impunere.
De altfel, prin Decizia nr. 536/28.04.2011, publicată în Monitorul Oficial din 07.07.2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 44 menționat anterior, statuând în sensul celor arătate anterior, ulterior Codul de procedură fiscală fiind modificat în acest sens. Raționamentul subzistă atât în ceea ce privește titlurile de creanță emise anterior pronunțării deciziei (cele emise în perioada 2006 – 28.04.2011), cât și pentru cele ulterioare (29.04._14 – fila 143 vol. II verso), fiind identic, din economia textului chiar nemodificat, rezultând că art. 44 instituie obligativitatea comunicării printr-una dintre modalitățile prevăzute la lit. a-c și numai în măsura în care există dovezi că nu s-a putut face comunicarea astfel, aceasta se poate face prin publicitate, ori în speță, intimata, astfel, cum a arătat chiar prin întâmpinare, a efectuat comunicarea titlului direct prin publicitate. De altfel, în urma acestei decizii a Curții Constituționale, textul legal, art. 44, a fost modificat corespunzător.
În consecință, se constată că, prin emiterea direct a titlului executoriu, fără ca anterior să fie comunicat debitorului prin modalitățile arătate în ordinea stipulată, deciziile de impunere pe proprietate, intimata creditoare a procedat la executarea silită a debitorului-intimat înainte ca aceasta să ia cunoștință de existența unei obligații de plată în sarcina sa. Din economia textelor legale citate anterior rezultă că titlul executoriu putea fi emis numai după comunicarea către contribuabil a fiecărui titlu de creanță în parte și a termenului de plată, deciziile de impunere putând fi puse în executare numai prin ajungerea la scadență a deciziilor de impunere.
Față de textele legale citate, reținând, pe de o parte, că titlul executoriu cuprinde creanțe care nu sunt datorate de S. D. (respectiv amenzile contravenționale aplicate pe numele S. C. M.) și, pe de altă parte, că titlurile de creanță (deciziile de impunere) nu au fost niciodată comunicate legal (comunicarea nu s-a făcut niciodată la domiciliul contribuabilului, cu confirmare de primire), iar executarea în speță a început și a continuat în temeiul unor titluri care nu au ajuns la scadență pentru a deveni titluri executorii, în lipsa comunicării legale, titlul executoriu este lovit de nulitate, iar contestația la titlu este întemeiată din acest motiv, urmând a fi admisă în consecință.
Având în vedere că, pentru motivele arătate, contestația la executare urmează să fie admisă, instanța apreciază că nu este necesar a analiza și celelalte motive de nulitate invocate, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită ori înstrăinarea autovehiculului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 451-453 din Codul de procedură civilă, va obliga intimata-creditoare DITL să achite contestatorului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, iar potrivit principiului disponibilității, va lua act că pentru onorariul de avocat a înțeles să formuleze cerere separat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Califică excepția prescripției executării silite, invocată prin contestația la executare, ca apărare de fond.
Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității, ca neîntemeiate.
Admite contestația la executare astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul I. J., CNP_, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în București, ., ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimații D. G. IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, .. 3-5 și S. D., cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . și în consecință:
Anulează titlul executoriu nr._/04.11.2014 emis de intimată.
Obligă intimata să achite contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Ia act că reclamantul-contestator a înțeles să solicite onorariu de avocat pe cale separată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
V.-I. FerentzMariana N.
Red./Tehnored. jud. F.V.I.
5 ex./12.11.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
