Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 12712/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 30.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L.-D. R.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de petenta A. S. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI , având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.09.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.02.2015 pe rolul acestei instanțe sub numărul_, petenta A. S., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/27.01.2015 și anularea sancțiunilor dispuse prin procesul-verbal, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta a arătat că la data de 27.01.2015, în timp ce se afla în incinta magazinului din vecinătatea locuinței sale, a intrat vecinul său Rablic I. care a început să se adreseze vânzătoarei în mod necuviincios. La sosirea organelor de poliție, petenta a arătat că, aceștia i-a cerut chiar și ei să îi însoțească la secția de poliție fără a i se aduce la cunoștință ca a fost sancționată contravențional. Petenta a precizat că la o scurtă perioadă de timp, vecina sa P. F. i-a adus la cunățtiință că pe numele său a fost emis un proces verbal de contravenție, semnat de aceasta din urmă în calitate de martor asistent sub pretextul că petenta refuză semnarea procesului verbal. De asemenea, aceasta a menționat că cele prevăzute în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, iar în cazul în care aceasta ar fi fost cea care a determinat și a întreținut evenimetul, ar fi încercat aplanarea lui.
În drept, petenta A. S. a invocat dispozițiile art. O.G. nr. 2/2001.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei potrivit O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 5-8) și proba testimonială cu audierea a doi martori.
Intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, a formulat întâmpinare (filele 15-19)prin care a solicita respingerea cererii ca neîntemaiată.
În motivare, intimata a arătat, în estență, că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, petenta fiind sancționată pentru nerespectarea prevederilor art.2 pct. 24 și pct. 31 din Legea nr. 61/1991. Sub aspectul temeiniciei, intimata a menționat că înscrisul autentic face dovada până la declararea sa ca fals, iar cel care face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească. Mai mult, fapta contravențională descrisă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumția de autenticitate, actul emanând de la o instituția emitentă cât și cu prezumția de veridicitate. Petenta a menționat faptul că la data de 27.01.2015, agenții de poliție au s-au deplasat la fața locului și au constatat că petenta se afla într-o stare vădită de ebrietate și făcea scandal în incinta magazinului. De asemenea, aceasta a refuzat să se legitimeze, fapt pentru care a fost condusă l asediul poliției pentru identificare. Astfel, în măsura în care procesul-verbal de contravenție, cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției constatatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.U.G. 2 /2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 20-22) și proba testimonială cu audierea a doi martori.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru petentă și intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba testimonială cu a martorei P. F. și a martorei I. M., considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din data de 28.07.2015, instanța a decăzut petenta din dreptul de a mai administra proba testimonială cu audirea martorei I. M., iar la ședința din data de 23.09.2015 a fost depus la dosar procesul verbal de executare a mamndatului de aducere prin care se menționează că martora P. F. nu mai locuiește la acea adresă.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele :
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._, întocmit la data de 27.01.2015 întocmit de Secția 11 Poliție, petenta A. S. a fost sancționată contravențional, în temeiul art.2 pct. 24 și pct. 31 din Legea nr. 61/1991, cu amendă de 1200 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 27.01.2015, ora 05:30, aflându-se în vădită stare de ebrietate împreună cu numitul Rablic I., în magazinul situat pe ., a provocat scandal întrucât nu a fost servită cu băuturi alcoolice. De asemenea, aceasta a refuzat să se legitimeze. (fila 6)
Procesul verbal a fost întocmit în prezența contravenientei care nu a semnat procesul-verbal, cu mențiunea ,,refuz să semnez”.
Instanța investită, în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 31 raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va proceda la verificarea legalității si temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/27.01.2015.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilorși cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22/2007 sub sancțiunea nulității absolute, și anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Din conținutul procesului verbal de contravenție nu rezultă nicio încălcare a prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001. De asemenea, în ceea ce susținerea petentei potrivit căreia procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa sa, ulterior fiind comunicat acesteia și semnat de martorul asistent P. F. sub pretextul faptului că refuză semnarea, instanța reține că este neîntemeiată. Aceasta întrucât, potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, prin urmare procesul-verbal de constatare și sancționare poate fi întocmit în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, nefiind obligatorie întocmirea sa la acest moment. Totodată, conform art. 19 alin. (1) din O.G. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Având în vedere că în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/27.01.2015 se menționează atât calitatea de martor asistent ale numitei P. F., cât și datele personale din actul de identitate, precum și semnătura acesteia, susținerile petentei sunt neîntemeiate și nu pot duce la anularea procesului-verbal.
Conform dispozițiilor art. 2 pct.12 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, iar potrivit art. 2 pct.31, constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În plus, instanța reține că motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hot. pronunțate în cauzele Salabiaku c. Frantei, paragraf 28; Telfner c. Austriei, paragraf 16; A. c. României, paragraf 60), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, instanța reține că în jurisprudența sa recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că măsurile aplicate respectiv amendă de 200 lei și suspendarea permisului de conducere pe 90 de zile, cf. dispozițiilor OUG 195/2002 se consideră „acuzație în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție. ”...Caracterul general al normei și scopul sancțiunilor, de prevenire dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție are, în conformitate cu art. 6 din Convenție, un caracter penal „(decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P.. v. România, pronunțată în cererea nr._/04, paragrafele 25-27). De asemenea, în cauza M. H. v. Romania, prin decizia de inadmisibilitate din data de 12.03.2012, Curtea a statuat că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (paragraful 11).
Astfel, instanța reține statuarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la incidența garanțiilor procesuale prevăzute în materie penală pentru petent, însă săvârșirea faptei contravenționale a fost dovedită, având în vedere materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar prezumția ce operează în favoarea petentului a fost răsturnată, deoarece petentul nu a făcut nicio probă cu privire la exonerarea sa de răspundere.
Instanța constată că nu a fost dovedită de petentă o altă situație de fapt decât cea menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, deși potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi aparține.
Prin urmare, în mod legal a fost reținută răspunderea contravențională a petentei fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG 2/2001.
Raportat la fapta reținută prin procesul verbal de contravenție, instanța constată că sancțiunea aplicată petentei este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite și este corect individualizată conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din OG 2/2001. Petenta a provocat scandal într-un loc public, și anume în incinta magazinului situat pe ., acesta fiind considerat loc public în baza art. 184 lit. b) din Codul penal, de față fiind atât numitul Rabic I., cât și persoana care a făcut sesizarea I. M. M.. De asemenea, aceasta a refuzat să se legitimeze la solicitarea agenților constatatori, această conduită reprezentând un pericol social ridicat și totodată prezumat de legiuitor, impunându-se menținerea sancțiunii amenzii aplicate.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/27.01.2015, fiind menținut în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta A. S., cu domiciliul în București, ., ., ., având CNP:_ în contradictoriu cu DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, Sector 3, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/27.01.2015 ca fiind legal și temeinic.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.09.2015.
Președinte Grefier
R. L.-D. P. M.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|