Plângere contravenţională. Sentința nr. 5590/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5590/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5590/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5590
Ședinta publică din data de 24.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol solutionarea plângerii contravenționale formulată de petenta A. Z. IMPEX SRL în contradictoriu cu intimata A. D. GENERALA ANTIFRAUDA.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015 și ulterior la 24.04.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10.06.2014, sub nr._, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata A. – Direcția Generală Antifraudă, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție DGAF nr._/4.06.2014 și a procesului verbal/nota de constatare din data de 04.06.2014, solicitând să se constate nulitatea absolută a acestora, în subsidiar, anularea amenzii contravenționale aplicate, anularea măsurii suspendării activității la punctul de lucru al societății din ..12, sector 3, dispusă începând cu data de 05.06.2014, precum și cu sancțiunea complementară a confiscării sumei de 6517 lei, reprezentând încasări în perioada 31.05. – 04.06.2014 și restituirea acesteia.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul-verbal DGAF nr._/30,05.2014 s-a dispus suspendarea activității societății la punctul de lucru al acesteia din .. 12, sector 3 potrivit art. 10 si art. 14,din OUG 28/1999, sancțiune complementară, aceasta fiind dispusa cu încălcarea legii, întrucât nu se putea dispune sancțiune complementara începând cu data de 31.05.2014 fără a i da posibilitatea petentei să exercite calea de atac în termenul legal (15 zile).
Împotriva acestui prim proces-verbal nr._/30.05.2014 s-a formulat plângere la instanța competentă (dosar nr._ ) la data de 4.06,2014, însă datorită faptului că controlul a fost neregulat, și mai ales datorită faptului că organul de control nu a consemnat toate contestatoarei s-a aplicat nejustificat amenda și sancțiunea complementară a confiscării unor sume reprezentând încasări în perioada 31,05-4.06.2014.
Procesul-verbal nu cuprinde toate mențiune prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, lipsa obiecțiunilor petentei și posibilitatea de a prezenta ulterior înscrisuri doveditoare referitoare la existenta plângerii; reprezentantul petentei, administratorul CUI WEI, fiind cetățean străin, nu vorbește/nu înțelege/nu scrie/nu citește limba română, neexistând nici o mențiune în acest sens în cele 2 procese verbale,astfel încât i s-a încălcat dreptul la apărare al acestuia. Această ultimă situație, întrucât spre deosebire de primul control și primul proces-verbal încheiat, cel de-al doilea proces-verbal menționează ora controlului, un martor, însă menține aceleași lipsuri (vicii) referitoare Ia lipsa mențiunilor referitoare la faptul ca administratorul CUI WEI nu vorbește limba română și poziția acestuia.
Contestatoarea a adus aceeași critică că si în cazul litigiului anterior-sancțiunea complementară trebuia dispusă cu respectarea termenului legal prevăzut pentru petent de a exercita calea de atac în nici un caz petentul nu a afirmat ca nu va depune plângere, ci dimpotrivă.
A doua critică consta în nelegalitatea temeiului de drept invocat pentru a se dispune sancțiunea complementară - Legea nr.12/1990. Contestatoarea apreciază că atâta timp cât nu s-a constatat o fapta contravențională la regimul comerțului prevăzută de Legea nr. 12/1990 si nu s-a dispus confiscarea mărfurilor care au condus la săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 1 lit. a-j din lege, nu se putea dispune sancțiunea o complementară potrivit Legii nr. 12/1990.
Prima măsura nelegal dispusă-suspendarea activității începând cu data de 31.05.2014, a condus la cea de-a doua măsură", menținerea suspendării". Practic s-a aplicat din nou o nouă sancțiune pentru aceleași fapte de ce s-a încheiat un nou proces - verbal de contravenție, pentru ca petenta nu a formulat plângere în 4 zile.
Acesta sancțiune nu era necesara atâta timp cât măsura fusese anterior dispusă și nu s-a săvârșit o nouă contravenție.
Atâta timp cât legea nu prevede un termen expres pentru a se dispune suspendarea, este o chestiune de bune practici, în legătură cu termenul de la care se dispune si începe să curgă aceasta măsura. Dacă se acceptă ideea că suspendarea se dispune cu efect imediat, înseamnă că practic se restrânge dreptul petenților de a formula plângere în 15 zile.
Prin modalitatea în care a fost dispusă - începând cu 5.06.2014 se prelungește nejustificat termenul pentru care a fost dispusă sancțiunea complementară (cu 5 zile).
Față de gravitatea faptei, sancțiunea este neproporțională și lasă fără locuri de muncă angajații societății.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus înscrisuri – filele 6-12.
La data de 17.09.2014, prin compartimentul registratură, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă are Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii a neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la solicitarea de, a se constata nulitatea procesului verbal contestat, motivat de faptul ca lipsesc obiecțiunile petentei și posibilitatea de a prezenta ulterior înscrisuri doveditoare referitoare la existența plângerii și că s-a încălcat dreptul la apărare, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
Intimata a învederat că, potrivit dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „ Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi ia aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. ”
De asemenea, intimata a învederat că procesul verbal a fost semnat de dl. CUI WEI, iar la rubrica „Alte mențiuni” acesta a făcut precizarea „nu am”, rezultând în acest fel ca, acesta a înțeles și și-a însușit constatările înscrise în actul de control.
Intimata a arătat că, procesul verbal contestat a fost semnat și de către d-na Lates M., angajata societății în calitate de martor.
În concluzie, având în vedere cele menționate, intimata a solicitat să se constate că procesul verbal atacat îndeplinește condițiile prevăzute de art.16 din OG nr.2/2001, motiv pentru care a solicitat respingerea excepției de nulitate invocata de petentă ca neîntemeiată.
În data de 04.06.2014 inspectorii DRAF București au efectuat un control inopinat la punctul de lucru și sediul social al petentei situat în București, ..12, sector 3, unde funcționează un restaurant cu specific chinezesc.
Controlul s-a desfășurat în continuare acelui din data de 30.05.2014, prilej cu care s-a întocmit PVCSC . nr. 3550/30.05.2014 și a avut ca obiectiv verificarea respectării măsurii suspendării activității la punctul de lucru al petentei, măsură dispusă prin pct.c din cuprinsul procesului verbal menționat.
Intimata a învederat că prin același proces verbal s-a dispus suspendarea activității de alimentație publică ia punctul de lucru al petentei începând cu data de 31.05.2014.
Din verificările efectuate în data de 04.06.2014 s-a constatat că petenta nu a respectat măsurile dispuse de către organul de control în data de 30.05.2014, desfășurând în continuare activitate, fapt probat prin rapoartele zilnice emise de casa de marcat.
Prin aceste fapte, petenta a săvârșit o nouă contravenție, sancționată prin procesul verbal și PVCSC . nr._ din data de 04.06.2014.
La data și ora controlului 04.06.2014, administratorul societății nu a putut face dovada depunerii plângerii împotriva măsurilor dispuse în data de 30.05.2014, fapt ce reiese și din răspunsul la întrebarea nr. 2, din nota explicativă dată de administratorul societății dl. CUI WEI.
Intimata a menționat că nota explicativă a fost scrisă de L. M., în calitate de angajat al societății, fiind înțeleasă și însușită în totalitate de către administratorul societății dl. CUI WEI, fapt recunoscut prin semnarea acesteia.
Referitor la susținerea petentei că „s-a aplicat din nou o nouă sancțiune pentru aceleași fapte”, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât sancțiunea din procesul verbal contestat s-a aplicat deoarece petenta a continuat să-și desfășoare activitatea Ia punctul de lucru situat în București, ..12, cu toate că prin PVCSC . nr.3550/30.05.2014 s-a dispus suspendarea activității.
De asemenea, din Nota explicativă dată de dl CUI WEI și scrisă de d-na Lates M. –angajata petentei, rezultă în mod clar că, la data controlului petenta nu a contestat PVCSC . nr.3550/30.05.2014, ci doar s-a demarat demersurile în vederea unei contestații discutându-se cu un avocat.
Mai mult decât atât, intimata a învederat că dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentă împotriva procesului verbal menționat, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 05.06.2014, deci la o zi după efectuarea controlului din data de 04.06.2014.
În ceea ce privește anularea amenzii contravenționale, a măsurii suspendării activității și a confiscării sumei de 6571 lei, intimata a solicitat să se constate că petenta nu și-a motivat în niciun fel aceste solicitări.
Mai mult, consideră că sancțiunile aplicate sunt corect aplicate, în conformitate cu dispozițiile legale.
De asemenea, nu se poate reține că este disproporționată amenda aplicată în raport cu fapta săvârșită întrucât petenta avea obligația de a respecta măsurile dispuse de inspectorii antifraudă fiscală în data de 30.05,2014, desfășurând în continuare activitate.
Referitor la măsura suspendării activității ptentei pe o perioada de 3 luni, intimata a învederat că, această măsura are un caracter imperativ, care nu lasă loc la interpretări sau individualizări, cele trei sancțiuni, așa cum rezultă din prevederile OUG nr.23/" l999 republicată, trebuind să fie aplicate cumulat.
Dispoziția art. 14 alin. 2 din OUG nr.28/1399 republicată nu lasă la alegerea agentului constatator aplicarea sau nu a măsurii suspendării activității punctului de lucru verificat pe o perioadă de trei luni, ci prevede aplicarea acesteia alături de sancțiunea amenzii contravenționale.
De asemenea, legiuitorul nu lasă la latitudinea agentului constatator luarea măsurii complementare a suspendării activității agentului economic sancționat, aceasta derivând statutar din încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. b) din OUG 2^/1999 republicată, astfel cum rezultă din interpretarea morfologică a prevederilor art. 14 alin. (2) din OUG 28/1999 republicată:
(2) Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Prin urmare, intimata apreciază că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate de către agenții constatatori, întrucât aceasta a fost corect individualizată prin raportare la pericolul social al faptei, care rezultă nu numai din modul în care a fost săvârșită fapta ci și din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale.
Stabilirea unui minim special într-un cuantum ridicat duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate ridicată.
Cu privire la sancțiunea complementara, aplicata petentei de a fi redusă amenda, intimata a solicitat să se constate faptul că, aceasta se aplică ope legis și nu este lăsată la latitudinea agentului constatator de a le aplica sau nu.
Totodată, intimata a menționat că amenda prevăzută de legiuitor nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci ere ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte și sancționarea contravenientului.
Intimata a menționat că, agentul constatator, la efectuarea controlului a aplicat, în mod corect prevederile legale ale OG nr. 28/1999, motivele invocate de petentă nefiind relevante și nici susținute de acte doveditoare.
În ceea ce privește solicitarea petentei de admitere a probei testimoniale cu martori, intimata a solicitat respingerea acesteia, întrucât; apreciază că nu este utilă, pertinentă și concludentă cauzei.
Față de cele menționate, intimata a solicitat respingerea plângerii formulate de . SRL, ca fiind netemeinică și menținerea ca temeinic si legal a procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/04.06.2014.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9059/28.11.2014, Judecătoria Sector 6 București a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 14.01.2015.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
La data de 04.06.2013, în urma controlului inopinat efectuat în aceiași zi la ora 16:30, la sediul petentei . SRL din .. 12 sector 3, adresa la care funcționa restaurantul cu specific chinezesc, prin întocmirea procesului verbal . nr._/04.06.2014, s-a constat efectuarea de către petentă a activității de prestare a serviciilor de alimentație publică fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege, respectiv încasarea de venituri –suma de 6517 lei în perioada 31.05._14, ora 14.53, deși în această perioadă activitatea societății la acest punct de lucru era suspendată ca urmare a întocmirii procesului verbal . nr. 355D/30.05.2014.
S-a indicat că petenta a săvârșit contravenția pentru care a fost întocmit procesul verbal din 04.06.2014 în perioada 31.05.05._14, ora 14:53, contravenția fiind constată și sancționată la 04.06.2014 ora 16:30.
Pentru săvârșirea contravenției constatate în 04.06.2015 petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 20.000 lei.
De asemenea, s-a dispus virarea în vedere confiscării a sumei de 6.517 lei reprezentând venituri ilicite obținute în perioada 31.05._14, ora 14:53 la punctul de lucru situat în .. 12 sector 3.
Prin procesul verbal din data de 04.06.2014 a fost dispusă menținerea suspendării activității punctului de lucru situat in București, .. 12 sector 3 pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 31.05.2014.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că procesul verbal DGAF nr._/04.06.2014 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se va reține că:
Astfel cum a susținut petenta, și cum rezultă din procesul verbal de constatare a contravenție comunicat de către intimată, la data de 30.05.2014, ca urmare a întocmirii procesului verbal . nr. 355D/30.05.2014, față de petentă a fost dispusă aplicarea unei sancțiuni complementare constând în suspendarea activității pentru o perioadă de 3 luni, începând cu 31.05.2014.
Prin prezenta plângere instanța nu este investită cu soluționarea faptei constatate prin procesul verbal . nr. 355D/30.05.2014.
Legătura dintre procesul verbal . nr. 355D/30.05.2014 și fapta reținută în procesul verbal ce face obiectul prezentei contestații (. nr._/04.06.2014) este aceea că fapta reținută în sarcina petentei în cel de al doilea proces verbal a constat în nerespectarea măsurii de suspendare a activității, (deși această fusese dispusă prin aplicarea sancțiune complementară prin procesul verbal din 30.05.2014, suspendarea urmând a începe din 31.05.2014).
În cauză, petenta solicită anularea procesului verbal din data de 04.06.2014 pe motiv că la aceiași dată, fusese formulată plângere împotriva procesului verbal din 30.05.2014, și deci prin formularea acestei plângeri petenta beneficiază de suspendarea executării sancțiunilor aplicate prin procesul verbal din 30.05.2014, și inclusiv în ce privește sancțiunea complementară.
Cu privire la această susținere, se va reține că la dosar nu a fost depusă de către petentă nicio dovadă cu privire la faptul că ar fi formulat plângerea împotriva procesului verbal din data de 30.05.2014 (cel prin care s-a dispus măsura suspendării activității) până la ora 16:00 a zilei de 04.06.2014.
În temeiul art. 249 C.proc.civ, era in sarcina petentei să facă dovada că plângerea împotriva procesului verbal din 30.05.2014 ar fi ajuns la instanță Judecătoria Sectorului 6 înainte de terminarea programului de lucru al instanței.
Deși petenta susține că reprezentantul său legal, un cetățean chinez, nu înțelege limba română, aceasta nu a oferit nici un fel de lămuriri de ce această persoană a semnat ambele procese verbale. Este rezonabil a crede că o persoană majoră care semnează un act face acest lucru pentru că înțelege care sunt consecințele acestui act și înțelege conținutul actului.
Chiar dacă s-ar admite că reprezentantul legal al petentei nu a înțeles întrebările la care a răspuns (f. 55-57, așa cum s-a consemnat în nota explicativă), dovada faptului că plângerea împotriva procesului verbal din 30.05.2014 a fost făcută înainte de controlul inspectorilor anitfraudă din data de 04.06.2014 trebuia făcută cu înscrisuri.
Se va reține că la data controlului, 04.06.2014 ora 16:30, petenta nu formulase plângere împotriva primului proces verbal.
Potrivit disp. art. 12 alin. 2 si 3 din OUG nr. 28/1999 (forma în vigoare la data de 04.06.2014) se prevedea că „ Împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor*).”
Ori, potrivit disp. art. 32 alin. 3 OG nr. 2/2001 doar plângerea suspendă executarea.
În atare condiții, se va reține că în perioada 31.05._14, ora 16:30, petenta nu putea beneficia de suspendarea executării măsurii complementare aplicate prin procesul verbal din 30.05.2014, pentru că nu a formulat plângere contravențională până la 04.06.2014, ora 16:00 împotriva procesului verbal . nr. 355D/30.05.2014.
În drept, potrivit art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 se prevede că „următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”.
În raport de situația de fapt mai sus reținută și prevederile legale mai sus redate, se consideră că în mod corect s-a constat în procesul verbal . nr._/04.06.2014 că în perioada 31.05._14, ora 14.53, petenta a efectuat activități de prestare a serviciilor de alimentație publică fără îndeplinirea condițiilor întrucât în această perioadă activitatea societății la acest punct de lucru era suspendată ca urmare a întocmirii procesului verbal . nr. 355D/30.05.2014.
Pentru săvârșirea faptelor contravenționale, petentei i s-a aplicat amenda de 20.0000 lei (maximul prevăzut de lege), sancțiune pe care instanța o consideră disproporționată față de criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.
În concret, în timp ce activitatea petentei a suspendată, în decursul a 5 zile au fost prestate servicii în valoare de 6517 lei. Astfel, in raport de durata de timp redusă în care petenta a prestat activitatea deși era în vigoare măsura suspendării activității și valoarea încasărilor, se apreciază că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite nu justifică aplicarea unei amenzi în cuantum maxim.
În temeiul art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, instanța va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.06.2014, de la 20.000 lei la 5.000 lei.
În ce privește critica legată de faptul că prin procesul verbal . nr._/04.06.2014 s-ar fi prelungit durata suspendării activității cu 5 zile, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Din mențiunile procesului verbal rezultă cu claritate faptul că a fost doar reluată măsura dispusă prin procesul verbal din 30.05.2014 și anume că suspendarea activității este în vigoare începând cu 31.05.2014 (și nu începând cu o altă dată).
În ce privește măsura confiscării sumei de 6517 lei, această sancțiune a fost aplicată în temeiul disp. art. 3 din Legea nr. 12/1990 potrivit cărora se prevede că „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.”
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte plângerea doar în ce privește cuantumului sancțiunii amnezii, urmând a menține celelalte măsuri luate prin procesul verbal contestat.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de contestatoarea . SRL,identificată prin CUI:_ și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J40/5747/11.05.2009, cu sediul ales la Avocat G. C., în București, ., nr.12, ., apartament 1, sector 5 în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.06.2014, de la 20.000 lei la 5.000 lei.
Menține în rest procesul-verbal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Partaj judiciar. Sentința nr. 5542/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|