Plângere contravenţională. Sentința nr. 8281/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8281/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 8281/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR.8281
Ședința publica din data de 10.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D.-G.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petenta E. M. SRL in contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA, având ca obiect „plângere contravențională - PV . NR._/14.02.2015”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 10.06.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 03.03.2015 (data poștei 02.03.2015) petenta . a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ, solicitând instanței ce prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr_/14.02.2015 și anularea măsurii de sancționare a petentei cu suma de 10.000 lei, obligarea intimatei la restituirea contravalorii sumei de 5000 lei achitată cu titlu de amendă în 48 de ore, conform chitanței . nr._ precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată compuse din taxă judiciară de timbru și onorariu avocat de 1000 lei.
În fapt s-a arătat că în urma unui control inopinat realizat în data de 14.02.2014, ora 22:30, la sediul secundar din ., s-a constatat lipsa anunțului de obligativitate de păstrare a bonului fiscal după emitere precum și lipsa din sertarul de monetar a sumei de 70 lei, fără acte justificative. În consecință, petenta a fost sancționată conform art. 10 lit. w și h din OUG 28/1999, coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a și b din același act normativ.
În ceea ce privește prima faptă, aceasta s-a datorat faptului că tocmai se realizase curățenia șu urma a se afișa un nou anunț, întrucât cel vechi se deteriorase.
Totodată, descrierea celei de-a doua fapte nu este reală, astfel cum rezultă chiar din monetarul – anexă la procesul verbal contestat de unde rezultă că absența sumei de 70 lei nu este conformă cu realitatea și că de fapt, dintr-o eroare materială de calcul s-a ajuns la această concluzie.
La data controlului fusese încasată suma de 2.658,56 lei din care trebuie să fie scăzută suma de 2.577,28 lei cat arată raportul X pe casa de marcat, rezultând suma de 81,28 lei minus. La această sumă trebuie adăugată suma de 100 lei care exista în casă la momentul deschiderii unității, astfel că lipsa din casierie era doar de 18,72 lei și nu de 70 lei. Această chestiune se datorează faptului că angajata R. I. își cumpărase un pachet de țigări și de mâncare, urmând ca până la finalul turei să pună banii la loc în casierie.
Societatea nu avea cunoștință de fapta angajatei și nici nu intenționa să prejudicieze statul de vreo sumă de bani.
Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) teza a IV-a din OG 2/2001, sancțiunea fiind cuprinsă în art. 17 din OG 2/2001, lipsa acestei mențiuni făcând imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanță, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului verbal.
Lipsa unei descrieri suficiente a faptei este de natură a diminua posibilitatea exercitării dreptului la apărare prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie în fața instanței.
Sub aspectul temeinicie, petenta a arătat că procesul verbal nu poate face prin el însuți dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acesta fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în acest sens fiind și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În final, s-a arătat că la data controlului, inspectorii antifraudă au lăsat o invitație pentru ca administratorul societății să se prezinte la sediul acestora cu toate actele contabile ale societății, la controlul cărora nu s-a constatat nicio deficiență.
În drept au fost invocate dispozițiile OG /2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și a avut anexate înscrisuri (f. 8-19).
La data de 22.04.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În ceea ce privește fapta sancționată de art. 10 lit. h coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a din OUG 28/1999, intimata a arătat că petenta a fost sancționată cu amenda minimă în cuantum de 2000 lei. Argumentul legat de curățenie și anunțul deteriorat nu are nicio susținere temeinică din moment ce ține de diligența petentei să se asigure că toate afișele sunt prezente și poziționate la vedere în cadrul programului de lucru, înlocuirea putându-se realiza și în afara orelor de program.
În ceea ce privește fapta sancționată conform art. 10 lit. w coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a din OUG 28/1999, intimata a arătat că petenta recunoaște că s-a găsit o sumă lipsă pentru care nu au fost întocmite documente justificative.
Raportat la motivul de nulitate absolută ce ar rezulta din descrierea incompletă a faptei, a arătat intimata că prin compararea descrierii faptei și a literei de lege ce o sancționează, s-a procedat la descrierea corectă și suficientă, aceasta fiind corect individualizată. În cuprinsul procesului verbal faptele au fost consemnate în detaliu, prezentând suficiente elemente de fapt care să permită instanței corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare iar petenta deși a invocat incidența acestui motiv de nulitate relativă, nu a făcut dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Totodată, procesul verbal a fost încheiat în urma constatărilor proprii ale inspectorilor antifraudă și se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real situația existentă la momentul controlului.
Totodată, la individualizarea sancțiunii contravenționale s-a ținut cont de dispozițiile art. 21 din OG 2/2001.
În ceea ce privește solicitarea petentei de restituire a sumei de 5000 lei achitată cu titlu de amendă, intimata a arătat că organul fiscal ce are calitate cu privire la această cerere este DGRFP București. Prin urmare, solicită constatarea de către instanță a lipsei calității procesuale pasive cu privire la acest capăt de cerere.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat respingerea acestei solicitări, având în vedere nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune obligarea la plata acestora.
Intimata a mai arăta că se opune audierii martorilor solicitați de către petentă, fiind în contradicție cu prevederile art. 315 pct. 3 C..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C..
Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri (f. 42-51).
La data de 14.05.2015 petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care, în esență, a reiterat susținerile din cuprinsul plângerii contravenționale.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru petentă și proba testimonială cu martorul R. Z., declarația acestuia fiind atașată la fila 65 din dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.02.2015 (f. 8) s-a reținut că în urma verificărilor efectuate în mod operativ inopinat la sediul secundar al E. M. SRL din ., ca. 1, . 3, București și așa cum reiese din nota explicativă anexa 3 la procesul verbal nr. 3028/14.02.2015, s-a constatat un minus de 70 lei între raportul ”X” aferent și suma găsită în casieria unității la care s-a adăugat încasarea prin POS. Totodată, din nota explicativă anexa 1 dată de managerul locației s-a constatat lipsa afișului de atenționare referitor la obligativitatea păstrării bonului fiscal după emitere.
Faptele de mai sus au fost încadrate în dispozițiile art. 10 lit. w și 10 lit. h din OUG 28/1999.
Pentru faptele reținute, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8000 lei respectiv 2000 lei, conform art. 11 alin. (1) lit. b și 11 alin. (1) lit. a din OUG 28/1999.
La data de 16.02.2015 petenta a achitat jumătate din amenda stabilită, astfel cum rezultă din chitanța . nr._ depusă la fila 14 din dosar.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea amenzii achitate, instanța reține următoarele:
Potrivit articolului 36 C., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectul raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în același raport juridic. Calitatea procesuală se determină în concret, în raport de obiectul litigiului dedus judecății.
Potrivit art. 33 alin. (1) din Codul de procedură fiscală pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, suma de 5000 lei achitată cu titlu de amendă a fost virată în contul Trezoreriei Sectorului 5 București, organul fiscal de la sediul social al petentei. Prin urmare, intimata ANAF - DGAF nu a beneficiat de aceste sume de bani astfel că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea amenzii achitate. Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 5000 lei achitată cu titlu de amendă și în consecință va respinge acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, în conformitate cu art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal, prin raportare la fiecare din cele două contravenții reținute în sarcina petentei.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 10 lit. w din OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la data săvârșirii faptei acest text de lege avea următorul conținut: ”constituie contravenție nerespectarea de către utilizatori a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h”.Articolul 4 alin. (12) lit. h instituie pentru agenții economici obligația de ”a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, altele decât cele provenite din încasarea cu numerar a contravalorii bunurilor livrate cu amănuntul și a serviciilor efectuate către populație sau cele utilizate pentru a acorda rest clientului”.
Ordonanța de urgență nr. 28/1999 a fost modificată prin Ordonanța de urgență nr. 8/2015 intrată în vigoare la 08.05.2015 iar art. 10 lit. w a fost abrogat însă fapta reținută în sarcina petentei se încadrează în dispozițiile art. 10 lit. d din noua formă a actului normativ, având următorul conținut: „constituie contravenție nerespectarea de către utilizatori a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12 lit. h„.Potrivit art. 4 alin. h), ”utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligați să întocmească documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele pentru care au emis bonuri fiscale sau cele înscrise în registrul special, după caz, precum și pentru sumele extrase din unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele utilizate pentru a da rest clientului”.
Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; (…).
Totodată, potrivit art. 17 din aceeași ordonanță, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Analizând legalitatea procesului verbal se reține, contrar celor susținute de către petentă, că descrierea insuficientă a faptei nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută având în vedere că articolul 17 din OG 2/2001 sancționează cu nulitatea numai lipsa mențiunilor privitoare la fapta săvârșită și la data comiterii acesteia. Prin urmare, în cazul insuficientei descrieri a faptei, nefiind prevăzută expres sancțiunea ce intervine, o astfel de neregularitate poate atrage nulitatea procesului verbal numai în condițiile art. 175 alin. (1) C..
Cu toate acestea, analizând maniera de descriere a contravenției prevăzute de art. 10 lit. w din OUG 28/1999, instanța apreciază că aceasta a fost făcută în mod corespunzător de către agentul constatator, acesta menționând că s-a constatat un minus de 70 lei între raportul ”X” aferent și suma găsită în casieria unității la care s-a adăugat încasarea prin POS. Această descriere este suficientă pentru a permite instanței să cerceteze legalitatea actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o, dar și a sancțiunii aplicate.
Prin urmare, instanța va înlătura acest motiv de nulitate invocat de către petentă ca nefondat și va reține legalitatea procesului verbal de contravenție, neputând fi identificate alte neregularități care să poată conduce la anularea acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 10 lit. w din OUG 28/1999, instanța reține că petenta recunoaște că s-a găsit o sumă lipsă pentru care nu au fost întocmite documente justificative însă contestă cuantumul acesteia și formulează apărări care să justifice minusul identificat de către agenții constatatori.
La momentul controlului, în sertarul casei de marcat exista suma de 2231 lei (conform monetarului de la fila 19). Încasările POS au fost în sumă de 253,60 lei, astfel cum rezultă din raportul analitic de la fila 44. În aceeași zi s-au făcut plăți în sumă de 178,96 lei iar raportul X generat de casa de marcat a fost de 2.577,28 lei. Având în vedere aceste date, rezultă că diferența existentă în minus a fost în realitate de 86,28 lei (2.577,28-(2231+253,6+178,96)= -86,28).
Chiar dacă există o mică discrepanță între suma indicată de către agentul constatator ca fiind lipsă și cea reținută de către instanță, aceasta nu este de natură să influențeze legalitatea sau temeinicia procesului verbal având în vedere că existența contravenției nu este influențată de cuantumul sumei identificate, această împrejurare având relevanță în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, după cum se va arăta în considerentele ce urmează.
Referitor la suma de 100 lei despre care susține petenta că exista la momentul deschiderii unității în casa de marcat și despre care face vorbire și martorul R. Z. audiat de către instanță, se reține că nu există nicio dispoziție legală care să permită agenților economici să introducă în casa de marcat sume folosite exclusiv pentru a da rest clienților, aceștia având obligația să întocmească documente justificative pentru toate sumele de bani. Or, din moment ce petenta nu a depus la dosarul cauzei niciun document justificativ din care să rezulte existența acestei sume de 100 lei și după cum a relatat și martorul R. Z., aceasta nu a fost bătută în casa în ziua controlului, instanța nu poate ține cont de această sumă.
Totodată, în ceea ce privește apărarea petentei în sensul că barmanul și-ar fi cumpărat un pachet de țigări și urma să pună banii după finalizarea turei, instanța reține că această împrejurare nu este de natură să înlăture răspunderea contravențională a petentei, aceasta având obligația de a-și instrui angajații în sensul respectării dispozițiilor legale impuse de normele care reglementează modalitatea de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale.
Pentru aceste motive, instanța reține că intimata a făcut dovada săvârșirii de către petentă a contravenției prevăzute e art. 10 lt. W din OUG 21/1998 iar aceasta nu a fost în măsură să aducă o probă contrară în acest sens sau să dovedească existența unui caz de înlăturare a răspunderii contravenționale a acesteia.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 11 alin. (1) lit. b din OUG 28/1999, contravenția prevăzută de art. 10 lit. w se sancționa la data săvârșirii faptei cu amendă de la 8000 lai la_ lei iar petentei i-a fost aplicată amenda în cuantum de 8000 lei.
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. e din OUG 28/1999 (forma în vigoare la data pronunțării hotărârii), contravenția prevăzută la art. 10 lit. d se sancționează cu avertisment în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până al 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului.
Ordonanța de urgență nr. 8/2015 are natura unei legi contravenționale mai favorabile, având în vedere că stabilește limite mai reduse de pedeapsă, diferențiat, în funcție de cuantumul sumei pentru care nu s-au întocmit documente justificative.
Având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României care prevede retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile, instanța este obligată să dea eficiență acestor dispoziții legale intervenite ulterior săvârșirii faptei pentru care a fost sancționată petenta, chiar dacă petenta nu a invocat aplicabilitatea acestora.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, instanța va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. w) din OUG 28/1999, cu sancțiunea ”avertisment”.
În temeiul art. 7 alin. (1) din OG 2/2001 instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. h din OUG 28/1999, la data săvârșirii faptei textul de lege avea următorul conținut: constituie contravenție neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a afișa anunțul de atenționare prevăzut la art. 1 alin. (11).
Art. 1 alin. (11) prevede că operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să afișeze la loc vizibil un anunț detaliat de atenționare a clienților cu privire la obligația respectării dispozițiilor prevăzute la alin. (9) și (10). Potrivit alin. (9) și (10) se interzice operatorilor economici care, potrivit legii, au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clienților documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale, cu excepția situației prevăzute la alin. (8). În cazul în care operatorii economici prevăzuți la alin. (1) nu înmânează clientului bonul fiscal sau înmânează un alt document decât bonul fiscal, cu excepția situației prevăzute la alin. (8), clientul este obligat să solicite operatorului economic înmânarea bonului fiscal.
Textul de lege are același conținut și la data pronunțării prezentei hotărâri.
Instanța reține că petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului verbal cu privire la fapta prevăzută de art. 10 lit. h din OUG nr. 28/1999 și nici nu poate fi reținut vreun motiv de nulitate care se impune a fi analizat de către instanță din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal cu privire la această contravenție, instanța reține că petenta recunoaște faptul că la momentul controlului nu exista anunțul de atenționare cu privire la obligația clienților de a păstra bonul fiscal după emitere iar justificările aduse de către aceasta nu sunt de natură să înlăture răspunderea contravențională.
În primul rând, instanța observă că există o neconcordanță între susținerea din cuprinsul plângerii unde s-a arătat că fapta s-a datorat împrejurării că tocmai se realizase curățenia și urma a se afișa un nou anunț întrucât cel vechi se deteriorase și cele relatate de martorul R. Z. care a declarat că anunțul a fost înlăturat și se afla pe bar, nefiind la loc vizibil, din cauza faptului că fusese pătat din cauza unei cești de cafea ce s-a vărsat pe el.
În al doilea rând, chiar dacă aceste susțineri ar fi adevărate, acestea nu sunt de natură să înlăture răspunderea contravențională a petentei care, în calitate de profesionist și agent economic, are obligația de a depune toate diligențele necesare pentru a se asigura că sunt respectate dispozițiile legale și că toate afișele și atenționările sunt prezente și poziționate la vedere în cadrul punctului de lucru.
Prin urmare, instanța va înlătura apărarea pârâtei și va reține că nu s-a făcut proba contrară de către petentă cu privire la contravenția prevăzută de art. 10 lit. h.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, la data săvârșirii faptei aceasta era sancționată cu amendă de la 2000 lei la 4000 lei (art. 11 alin. (1) lit. a).
La data pronunțării prezentei hotărâri, fapta prevăzută de art. 10 lit. h din OUG 28/1999 se sancționează cu amendă în cuantum de 3000 lei.
Prin urmare, noua lege fixează o amendă într-un cuantum fix de 3000 lei, într-un cuantum superior minimului prevăzut de legea nouă astfel că, având în vedere faptul că agentul constatator s-a orientat spre minimul amenzii, nu sunt incidente dispozițiile legale cu privire la legea contravențională mai favorabilă.
Instanța apreciază că amenda aplicată a fost individualizată în mod corect de către agentul constatator, fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, având în vedere pericolul concret al faptei săvârșite de către petentă precum calitatea acesteia de agent economic care trebuie să se supună tuturor dispozițiilor legale, scopul instituirii acestor sancțiuni fiind tocmai acela de a disciplina agenții economici.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va modifica în parte procesul verbal de contravenție . nr._/14.02.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. w) din OUG 28/1999, cu sancțiunea ”avertisment” și în consecință va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
În ceea ce privește solicitarea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocați, fundamentul acestora îl constituie răspunderea civilă delictuală a părții care a pierdut procesul.
Instanța reține că soluția de admitere în parte a plângerii a fost generată de modificări legislative și instituirea unor dispoziții legale mai favorabile, intimata neavând cum să prevadă aceste modificări la momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.
Totodată, cu ocazia analizării legalității și temeiniciei procesului verbal nu s-a constatat încălcarea vreunei dispoziții legale de către agentul constatator astfel că nu se poate reține o faptă ilicită sau o culpa procesuală a intimatei.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei în privința capătului de cerere privind restituirea sumei de 5000 lei achitată cu titlu de amendă, invocată prin întâmpinare.
Respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte plângerea formulată de petenta E. M. SRL,J40/_/2007, CUI_, cu sediul ales în sector 2, București, .. 6A, . cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA, cu sediul ales în sector 5, București, ..
Modifică în parte procesul verbal de contravenție . nr._/14.02.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. w) din OUG 28/1999, cu sancțiunea ”avertisment”.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.
Președinte, Grefier,
T. D.-G. T. A.
Red./DGT
Dact./AT
08.07.2015/4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8415/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8698/2015.... → |
---|