Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 17766/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. D.
GREFIER - D. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . pe pârâta I. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin apărător, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că reclamanta a depus la dosar înscrisuri, după care:
Instanța, față de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, se consideră lămurită cu privire la modul de calcul al sumelor solicitate prin acțiune.
Reclamanta, prin apărător, învederează că în timpul soluționării recursului, pârâta a achitat debitul solicitat, însă nu a achitat cheltuielile de judecată. Apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării fondului. Cu cheltuieli de judecată efectuate cu ocazia rejudecării, depunând la dosar extras de cont și factură. Arată că prin cererea depusă la dosar la data de 07.12.2015 a indicat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv București, .-119, ..
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub numărul_, reclamanta A. DE P. .-o în judecată pe pârâta I. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună, obligarea acesteia la plata sumei de: 2634,21 lei reprezentând cote restante la întreținere pe perioada noiembrie 2009- august 2012; 1725,28 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere; 410 lei, reprezentând contravaloarea fondului de reparații si plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, in esență, reclamanta a arătat că pârâta deși a fost notificată să achite debitele acumulate la Asociația de P., aceasta nu le-a achitat nici până in prezent.
In drept, reclamanta a invocat disp. Legii nr. 230/2007, ale art. 58 si 67 HG nr. 1275/2000 si art. 13 OG nr. 85/2001 aprobată prin Legea nr.234/2004.
In dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Lege nr. 230/2007.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La data de 06.03.2013, au fost depuse relațiile solicitate de la DITL Sector 3, din care rezultă că pârâta a devenit proprietara apartamentului nr. 172 prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2007, autentificat sub nr. 295 de către notarul public P.-Teiușanu I..
Prin sentința civilă nr. 3476/08.03.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4769,49 lei din care: 2634,21 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2009 - august 2012; plus 1725,28 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada noiembrie 2009 - august 2012, și 410 lei reprezentând fond de reparații, precum și la plata sumei de 957 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care: 500 lei - onorariu de avocat, 57 lei - servicii de papetărie si xerox, 400 lei - servicii de contabilitate.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 2867R/10.10.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis recursul declarat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.10.2015, sub nr._ .
La termenul de judecată de astăzi, reclamanta, prin apărător, a precizat faptul că pârâta a achitat debitul solicitat, însă nu a achitat cheltuielile de judecată, apreciind că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța retine următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamanta a solicitat prin cererea sa obligarea pârâtei la plata sumei de 2634,21 lei reprezentând cote restante la întreținere pe perioada noiembrie 2009- august 2012; 1725,28 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere; 410 lei, reprezentând contravaloarea fondului de reparații si plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 10.12.2015, reclamanta prin avocat a recunoscut primirea plății sumelor susmenționate, aceeași susținere regăsindu-se și în întâmpinarea formulată în recursul ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 2867R/10.10.2014 de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă. De asemenea, din adresa fără număr din data de 03.09.2014 de la fila 25 din dosarul instanței de recurs, se reține că reclamanta prin administrator a precizat că întregul debit în valoare de 4769,49 lei este achitat, mai puțin cheltuielile de judecată în sumă de 957 lei.
Instanța are în vedere că potrivit art. 1091 C.civ. obligațiile se sting prin plată, astfel că, la data formulării cererii de chemare în judecată obligația de plată a pârâtelor exista, însă pe durata procesului aceasta s-a stins prin plată, stingându-se în mod corelativ și dreptul de creanță al reclamantei.
Cum obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția judiciară a unui drept sau interes, instanța constată că, în cauză, acțiunea, pe durata procesului a rămas fără obiect.
Pentru aceste motive instanța va respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.
Având în vedere disp. art. 275 ultima teză C.pr.civ., constatând că prin afișarea listelor lunare de plată a cotelor de întreținere se operează punerea în întârziere a debitorilor proprietari cu privire la cheltuielile comune datorate asociației, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în vederea judecării procesului, în sumă de 1757 lei din care 957 lei cheltuieli aferente primei judecări în fond (500 lei onorariu avocat, 57 lei servicii de papetărie și xerox și 400 lei servicii de contabilitate) și 800 lei cheltuieli efectuate în rejudecare (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul ales în București, .-119, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta I. C. cu domiciliul ales în București, sector 5, ., ., ., ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1757 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. D. D. I.
Red. și tehnodact. G.D./D.I.
4 ex./08.01.2016
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|