Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 11513/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 14.09.2015
Instanța constituită din :
Președinte: I. D.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI prin . în contradictoriu cu pârâta O. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamant, CGMB – AFI prin ., în contradictoriu cu pârâtul, O. T., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 182,79 lei reprezentând chirie restantă și penalități aferente intervalului februarie 2013 – noiembrie 2014.
În motivarea cererii se arată că părțile au raporturi juridice privind folosința terenului din București, . 6, apartamentul 1, sectorul 3, în suprafață de 33 mp conform contractului de închiriere_/21.11.2002, terenul fiind corespunzător locuinței deținute în proprietate de către pârât în urma cumpărării conform Legii 112/1995 cuantumul chiriei fiind de 4,62 lei pe lună scadentă în ultima zi a fiecărei luni în caz contrar urmând a fi calculate majorări de 0,5% .
În drept, a invocat articolele 1817, 1830 și 1831 din Codul civil din 2009.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Probatoriul administrat în cauză este alcătuit din înscrisuri.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință_/21.11.2002, obiectul actului juridic fiind folosința asupra cotei indivize de teren de 18,97% aferentă locuinței din . 6, apartamentul 1.
La data de 29.11.2002, Departamentul Economic din cadrul Primăriei Municipiului București a întocmit fișa de calcul pentru stabilirea cuantumului chiriei pentru suprafața de 24 mp de teren închiriat, rezultând o sumă lunară de 4,62 lei.
Conform articolului 5 din contract, pârâta avea obligația de a achita chiria cel târziu în ultima zi a lunii pentru care se efectuează plata, în caz contrar urmând a se calcula majorări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere fără ca penalitățile să poată depăși valoarea chiriei pentru fiecare lună în parte.
Potrivit articolului 969 din Codul civil din 1864, ”Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”. Din fișa de calcul a debitului aflată la fila 6 din dosar rezultă un cuantum total de 182,79 lei chirie și penalități pentru lunile februarie 2013 – noiembrie 2014.
Potrivit articolului 662 din codul de procedură civilă din 2010:
”(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului.”
Creanța de care se prevalează reclamanta îndeplinește condiția certitudinii, întrucât prin efectul tacitei relocațiuni reglementate de articolul 1437 din Codul civil din 1864 contractul de închiriere semnat inițial de părțile cauzei, în 2002 și cu efecte până în luna mai a anului 2014, supraviețuiește chiar și după încheierea termenului, cu menținerea obligației de plată a chiriei la nivelul stabilit de părți, distincția apărând la nivelul duratei, în cadrul tacitei relocațiuni considerându-se că raporturile se prelungesc pe o durată nedeterminată, fiind la latitudinea părților alegerea momentului când să pună capăt raporturilor juridice.
Caracterul lichid, rezultă din obligația pârâtului de a plăti o sumă de bani drept contraprestație pentru folosința apartamentului determinată concret prin fișa de calcul, fiind îndeplinită și condiția exigibilității pentru că termenul de plată a chiriei era stabilit pentru ultima zi a lunii în curs.
Așadar, rezultă că înscrisurile pe care își întemeiază reclamanta dreptul de creanță sunt consecința unor raporturi juridice care au avut loc între părți și în urma unor obligații executate efectiv de către reclamantă, pârâtul neaducând niciun mijloc de probă în sens contrar sau în contestarea cuantumului.
În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să îl exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea privind plata facturilor fiscale emise de reclamantă și prezumția de culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor.
Dând eficiență acestor prezumții, instanța apreciază că se impune obligarea pârâților la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale, articolul 969 din Codul civil din 1864, dispoziții conform cărora convenția are față de părțile între care a intervenit efecte obligatorii, similare legii, precum și dispozițiile speciale din materia vânzării potrivit cărora cumpărătorul are obligația de plată a prețului bunurilor dobândite.
Asupra capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit articolului 1082 din Codul civil din 1864 pârâții datorează penalități de întârziere fără să fie necesară constatarea că au fost de rea-credință în neexecutarea obligațiilor față de AFI, penalitățile fiind de 0,5% pe zi, plafonate la nivelul chiriei lunare.
Astfel încât, ținând seama de considerentele anterior expuse, instanța va admite, în temeiul articolului 969 din Codul civil din 1864, cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamant, CGMB – AFI prin ., în contradictoriu cu pârâta, O. T. și va dispune obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 182,79 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante și a penalităților, sume aferente intervalului februarie 2013 – noiembrie 2014.
Asupra cheltuielilor de judecată, instanța constată că potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, are dreptul la acordarea acestora cel căruia i s-au admis pretențiile, cu condiția să existe cerere expresă în acest sens, urmând a se lua act că acestea nu au fost solicitate în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI prin ., cu sediul în sector 3, București, ., parter, în contradictoriu cu pârâta O. T., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, .. 6, . a fost modificată.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 213,11 lei, chirie și penalități pentru intervalul februarie 2013 – februarie 2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.09.2015.
Președinte, Grefier,
I. D. E.-C. T.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
