Pretenţii. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 11609/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte - N. C.
Grefier - N. Debreteni
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu pârâta P. C. D. (fosta G.), având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 01.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15.09.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2014, sub numărul _ , reclamantul M. București, prin Primar General în contradictoriu cu pârâta P. C. D. (fosta G.), a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 455,33 lei reprezentând taxa de concesiune aferentă perioadei 2010 și penalități de întârziere aferente.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că prin contractul de asociere nr.1898/28.02.1992 încheiat între Imobiliara SA și RAZIM SRL s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune de către părțile contractante a blocului M14 din Ansamblul Marasesti sector 3. În art. 4 s-a arătat că RAZIM SRL se obligă să achite anual taxa de concesionare a terenului, suportând si cota de aport a Imobiliara SA in valoare de_ lei iar pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract, partea in culpa datorează celeilalte parți penalitati precum si daune.
Prin contractul de vânzare-cumpărare s-a transmis către pârâta în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 40 situat în București, bulevardul M. VODA, nr. 42, .. Potrivit art.40 alin. 2 Legea 50/1991 o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale iar conform art. 41 din același act normativ, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. Astfel, cumpărătorul este obligat la plata taxei de concesiune pentru terenul aferent construcției, care aparține municipalității, ceea ce evidențiază calitatea sa de concesionar al terenului, respectiv calitatea de concedent al Municipiului București. Neachitarea la termen a taxei de concesiune obligă proprietarul la plata majorărilor și penalităților de întârziere stabilite de PMB. Astfel, obligația de plata a taxei de concesiune este una legala si nu convenționala.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1166, 1167, 1270 Noul Cod Civil, Legea nr.50/1991 si a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri sens în care reclamanta a depus un set de înscrisuri aflat la filele 6-23 din dosar.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Legal citata, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instanței pentru a-si expune punctul de vedere.
La termenul de judecată din data de 01.09.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 255 rap. la art.258 C..
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În prezenta cauză, instanța reține că reclamantul M. București solicită obligarea pârâtei P. C. D. (fosta G.) la plata sumei de 455,33 lei din care suma de 407,62 lei reprezintă taxa de concesiune aferentă anului 2010 iar suma de 47,71 lei majorări de întârziere, invocând în susținerea pretențiilor sale contractul de asociere nr.1898/28.02.1992 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 413/17.03.1998 prin care s-a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 40.
În fapt, instanța reține că la data de 28.02.1992, între Regia autonoma de investiții si administrație locativa IMOBILIARA RA, pe de o parte și ., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de asociere nr.1898/28.02.1992 având ca obiect executarea unor lucrări de construcție la blocul m14 din Ansamblul Marasesti, situat în București, sectorul 3. Potrivit art.4 din contractul menționat, durata asocierii este pe toata durata existentei construcției si prin art. IX b din acest contract, . s-a obligat să achite anual taxa de concesiune aferentă terenului suportând si cota de aport a IMOBILIARA RA in valoare de_ lei.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP I. V., sub numărul 413/17.03.1998, numiții M. V., M. E. au înstrăinat pârâtei G. C. D. apartamentul nr. 40, situat în București, ., nr. 42, ., ..
În acest context, în care reclamantul este parte a unui contract de asociere, iar pârâta parte a unui contract de vânzare-cumpărare, instanța constată că între reclamant și pârâta nu au luat naștere raporturi juridice directe, așadar nici drepturi și obligații corelative, reciproce.
Având în vedere acest aspect, instanța urmează a analiza în ce măsură prin încheierea succesivă a actelor juridice menționate, pârâtei le-a fost transmisă obligația de plată a taxei de concesiune pentru terenul aferent construcției dobândite.
Conform art.79 din Legea nr.69/1991, in vigoare la data încheierii contractului de asociere, consiliile locale și cele județene hotărăsc cu privire la concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale concesionarea urmând a se face prin licitație publică, organizată în condițiile legii.
Prin înscrisurile depuse la dosar reclamantul nu a făcut dovada existentei hotărârii CLMB cu privire la concesionarea terenului aferent apartamentului proprietatea paratului. După cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu a fost respectată nici procedura specifică de realizare a concesiunilor, intre părți neîncheindu-se un contract de concesiune care sa aibă acest obiect si prin care sa se confirme ca ar fi luat act concesionarul de condițiile impuse de concedent prin caietul de sarcini, iar contractul de asociere si contractul de vânzare-cumpărare nu pot suplini, prin clauzele referitoare la concesiune inserate in cuprinsul acestora, existenta unui contract distinct încheiat conform prevederilor legale.
Pe de altă parte, potrivit regulilor comune în materia obligațiilor, de obligația asumată nu poate fi ținut decât cel care s-a obligat, nu o altă persoană, atâta vreme cât nu a intervenit transmiterea acesteia.
O eventuala clauza prin care pârâta și-ar fi asumat obligația de plată a taxei de concesiune nu ar putea produce efectele juridice invocate de către reclamant deoarece dreptul civil român nu prevede cesiunea de datorie, iar modurile de transmitere a obligațiilor sunt delegația perfectă sau imperfectă sau novația prin schimbare de debitor care presupun acordul creditorului la transmiterea obligațiilor civile obșnuite, acord determinat de caracterul personal al raportului juridic obligațional.
In ceea ce privește temeiul legal invocat de reclamant si transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune către parata odată cu transmiterea dreptului de concesiune, aceste susțineri nu pot fi reținute.
Dispozițiile art. 40 alin. 2 și art. 41 din Legea nr. 50/1991 nu se referă la transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, ci la transmiterea dreptului de concesiune. Soluția din Legea nr. 50/1991 este firească și constituie o aplicare particulară a principiului accesorium sequitur principale. Însă acest text nu poate constitui temei și pentru transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, pentru că transmiterea unui drept care intră în conținutul unui raport juridic nu presupune în mod necesar și transmiterea obligației corelative. Obligațiile civile se transmit numai prin delegație sau novație.
De asemenea, instanța reține că obligația de plată a taxei de concesiune nu este o obligație scriptae in rem, caracterizare care ar fi putut conduce la reținerea calității de debitor a pârâților, atât timp cât obligațiile scriptae in rem, având o opozabilitate mai largă decât aceea a drepturilor de creanță si deci implicând o restrângere a sferei libertății persoanei dincolo de angajamentul juridic al acesteia, se nasc numai dacă și numai în măsura în care sunt prevăzute de legiuitor. Ori, Legea nr.50/991 nu prevede aceasta obligație.
Față de aspectele expuse anterior, instanța, constatând că nu există un raport juridic obligațional între reclamant și pârâta, că în sarcina pârâtei nu a fost transmisă o obligație valabilă de plată a taxei concesiune și nici un accesoriu reprezentat de penalități sau majorări de întârziere, urmează a respinge cererea de chemare in judecata ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, CUI_, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6 în contradictoriu cu pârâta P. C. D. (fosta G.), cu domiciliul în București, ., sector 5.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.
Președinte Grefier
N. C. N. D.
C.N./D.N./4EX.
05.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Uzucapiune. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
