Pretenţii. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 345/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 345/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 345

Ședința publica de la data de 19.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. D.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. . pârât M. M. M., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul care învederează instanței că pârâta nu a precizat poziția sa față de cererea de renunțare formulată de reclamantă și comunicată pârâtei la termenul anterior, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata la data de 19.05.2014 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti sub nr. de mai sus reclamanta A. DE P. . in judecata pe pârâta M. M. M. solicitand instantei obligarea pârâtei la plata sumei de 1940,32 lei reprezentând cheltuieli de intreținere in cuantum de 1674,39 lei și penalizari de 265,93 lei, pentru perioada septembrie 2013- aprilie 2014.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că suma datorată reprezintă cotele de intreținere aferente perioadei septembrie 2013- aprilie 2014, iar pârâta in calitate de proprietara a apartamentului pentru care au fost calculate cotele, nu a achitat acest debit. Mai arată reclamanta că s-au adaugat și penalitățile de 0,2 % pe zi de intarziere conform Hotararii Generale a Asociației și Legii 230/2007.

In drept a invocat prevederile art.34 din HG 400/203 și art. 49 alin 1-3 din Legea 230/2007.

In susținerea cererii de chemare in judecată reclamanta a depus inscrisuri ( filele 5-23).

La data de 27.06.2014 reclamanta a depus o cerere renunțare la judecată ( fila 29), care a fost comunicată pârâtei la data de 14.11.2014, dar aceasta nu și-a precizat poziția față de cererea de renunțare.

Analizand actele si lucrările de la dosar, instanta retine ca prin cererea scrisa de la dosar avand data certa 27.06.2014, anterior termenului de judecata fixat in cauza, reclamanta a solicitat instantei sa ia act de renuntarea sa la judecata. Având in vedere disp. art.406 alin.1 c.p.c. potrivit cărora reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa, instanța va lua act de renuntarea la judecata conform art. 406 alin1 si 3 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei având ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta A. DE P. . sediul in sector 3, București, JEAN STERIADI, nr. 30-38 in contradictoriu cu pârâta M. M. M. cu domiciliul in sector 3, București, JEAN STERIADI, nr. 30-38, ., ..

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. D. E. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI