Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 8429/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8429/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 8429/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 8429

Ședința publică din 12.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. C. T.

Grefier: S. G. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile formulata de petentul D. I. XX AG în contradictoriu cu intimatul B. N. D., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 29.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.06.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.11.2014 sub nr._, petentul D. I. XX AG a formulat în contradictoriu cu intimatul B. N. D. plângere împotriva încheierii nr. 1 din data de 16.10.2014 emisă de B. N. D. în dosarul de executare nr. 203/2014, solicitând anularea încheierii și obligarea executorului judecătoresc la deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului C. R. M..

În motivare, s-a arătat că, în urma cesiunii succesive de creanțe, petenta a dobândit calitatea de creditor și a solicitat prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 4929 la data de 15.10.2014 punerea în executare silită a titlului reprezentat de contractul de card de credit pentru recuperarea sumei de_,05 lei de la debitorul C. R. M.. În dovedire au fost depuse ca documente: cererea de emitere a cardului de credit standard nr. 071106SEL2104 din 14.01.2008 în original, contractul de cesiune dintre RBS BANK ROMANIA SA către APS FUND ALPHA UZAVRENY INVESTICNI FOND a.s din 14.08.2013, contractul de cesiune de creanțe către aceasta încheiat la data de 28.08.2013, adrese de notificare cesiuni de creanțe, extrasul de cont bancar care confirmă creditul scadent.

Prin încheierea nr. 1 din 16.10.2014, B. N. D. a respins cererea de executare silită și a refuzat deschiderea dosarului de executare cu motivarea că printre înscrisurile atașate cererii de deschidere a procedurii de executare silită nu se regăsește, în original sau în copie legalizată, titlul executoriu constând în contractul de credit bancar încheiat între ABN AMRO Bank SA și C. R. M., motiv pentru care nu s-ar putea aprecia nici asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.

Petenta a arătat, că la cererea de executare silită nr. 4929/15.10.2014, a atașat în original și cererea de emitere a cardului de credit standard nr. 071106SEL20144 semnată de debitorul C. R. M. la data de 14.01.2008, dar și de către bancă. Se precizează că cererea de emitere a cardului de credit standard face la final o referire expresă la contractul de credit, motiv pentru care petenta consideră că existența titlului executoriu a fost dovedită.

În drept au fost invocate dispoz. C. și OUG 99/2006.

În dovedire au fost depuse înscrisuri.

La data de 16.02.2015, petenta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a arătat că înțelege să formuleze plângere împotriva încheierii executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare silită întemeiată pe dispoz. art. 664 alin. 2 C..

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2014 pe rolul B. N. D., petenta a solicitat demararea executării silite prin poprire împotriva debitorului C. R. M. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de card de credit pentru recuperarea sumei de_,05 lei, astfel cum rezultă din Extrasul de cont RBS Bank din perioada 16.06._13 (f. 86 vol. II).

Prin încheierea nr. 1/16.10.2014 emisă de B. N. D., s-a respins cererea formulată de creditoare și s-a refuzat, motivat, deschiderea procedurii de executare împotriva debitorului C. R. M..

În motivarea încheierii de respingere, s-a reținut că printre înscrisurile anexate cererii nu se regăsește titlul executoriu în original sau în copie legalizată, titlul executoriu constând în contractul de credit încheiat între ABN AMRO BANK (Romania) SA și debitor.

În drept, potrivit art. 664 alin. 1 C. – de îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

Potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006, Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii, iar potrivit art. 121 din același act normativ, fiecare instituție de credit întocmește și păstrează la sediul social sau la sucursalele acesteia un exemplar al documentelor contractuale (…).

De asemenea, potrivit art. 663 alin 4 C.., la cerere se vor atașa titlu executoriu în original sau în copie legalizată după caz (…).

Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța apreciază că în mod corect executorul judecătoresc a procedat la respingerea cererii de înregistrare a dosarului de executare.

Din examinarea cererii de emitere a cardului de credit standard nr. 071106SEL2104 din 14.01.2008 (f. 83 vol II), la secțiunea semnături, se menționează - „prezenta semnătură este dată și valorează acord față de prevederile Condițiilor Generale Bancare, a Listei de Tarife și Comisioane pentru Carduri de Credit versiunea S&G/T&C 1.0.2, precum și față de prevederile versiunii X.S.1.0.1. a fiecăruia dintre următoarele documente: cererea de emitere a cardului de credit, contractul de credit pentru emiterea și utilizarea Cardului de credit, acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscuri Bancare, acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la . SA, iar la rubrica –Termeni contractuali – se menționează că – Tarifele și comisioanele aferente produsului oferit se regăsesc în Lista de Tarife și comisioane pentru Carduri de credit.

Instanța reține că, în lipsa acestor documente la care se face referire chiar prin cererea de emitere a cardului, care întregesc cererea de credit și care ar putea întruni în sens de negotium toate condițiile de validitate pentru existența unui posibil contract de credit, dar care nu au fost înaintate de petent la cererea de începere a executării, executorul judecătoresc în mod corect a respins cererea de înregistrare, fiind în imposibilitate de verificare a existenței unui titlu executoriu încheiat cu debitorul, cât și a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate a fi pusă în executare.

Față de cele reținute, instanța va respinge cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulata de petentul D. I. XX AG cu sediul ales in sector 1, București,.. 62 în contradictoriu cu intimatul B. N. D. cu sediul in sector 5, București, .. 4, ., . neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. T. G. I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 8429/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI