Pretenţii. Sentința nr. 420/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 420/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 420/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 420
Ședința publică din data de 20.01.2015
Instanța constituita din:
P. – M. M. Ț.
Grefier – M. N.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL și pe pârâta EL C. P. IMPEX SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut in ședința publica răspunde pârâta, prin curator special, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Pârâta, prin curator, solicită admiterea excepției și constatarea perimării cererii de chemare în judecată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției primării.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 30.07.2013 sub nr. _, reclamantul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL a solicitat obligarea pârâtei EL C. P. IMPEX SRL la plata sumei de 2969,77 EURO, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 alin.1 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.04.2014, când cererea a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului.
Cu privire la cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, depusă la dosar în data de 17.11.2014, constată că a fost formulată după împlinirea termenului de perimare de 6 luni, motiv pentru care o va respinge, ca neîntemeiată.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cererii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și a constata perimată cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste motive
In numele Legii
HOTARASTE:
Respinge cererea de repunere pe rol formulata de catre reclamant, ca neintemeiata
Admite excepția perimării, invocată din oficiu, conform art. 420 alin. 2 Cod procedură civilă.
Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL, CUI_,cu sediul în sector 3, București, Splaiul Independentei, nr. 291-293 și pe pârâta EL C. P. IMPEX SRL, CUI_, J40/_/1993, cu sediul în sector 3, București, ., citată și prin afișare la ușa instanței.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 20.01.2015.
P., Grefier,
M. M. ȚocuMariana N.
← Validare poprire. Sentința nr. 592/2015. Judecătoria SECTORUL... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 572/2015. Judecătoria... → |
---|