Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 17586/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 08.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D.-I. S.

Grefier: A.-T. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu intimatul I. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - INLOCUIRE AMENDA.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, după care,

În baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este admisibilă, ducând la soluționarea cauzei și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 08.07.2015 sub nr. de dosar_, petenta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a chemat în judecată pe intimatul I. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție nr._/20.08.2009 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că sus-numitul nu deține bunuri urmăribile și nu are venituri ce pot fi urmărite sau executate silit, motiv pentru care nu poate fi continuată procedura de executare silită.

Față de dispozițiile art. 39 indice 1 alin. 1 din OG 2/2001 a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, OUG 108/2003, OG 55/2002.

În dovedirea susținerilor au fost depuse înscrisuri la filele 6-27 din dosar, in copie.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr._/20.08.2009 intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 25.000 lei.

Întrucât intimatul nu a achitat amenda aplicată, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal și nici nu a contestat în instanță procesul-verbal, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. a din OG 2/2001, titlul executoriu a fost transmis, spre executare silită, Primăriei Sectorului 3 București unde intimatul are domiciliul în fapt conform înscrisurilor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Primăria Sectorului 3 București a comunicat că nu este posibilă executarea silită a contravenientului, iar debitorul nu deține bunuri urmăribile; a înaintat petentei dosarul fiscal al contravenientului, ce conține documente din care rezultă că nu au identificat venituri sau bunuri urmăribile, nefiind posibilă executarea silită pentru recuperarea debitului.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, precum și ale art. 1 alin. 3, art. 8 alin.5 lit. b) și ale art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 108/2003 privind desființarea închisorii contravenționale. În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că, prin dispozițiile art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condiționată de acordul contravenientului iar acest fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituția României, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

În consecință, Curtea a constatat ca sintagma "cu acordul acestuia", folosită în cuprinsul textului analizat, este neconstituțională.

De asemenea prin Decizia în interesul legii nr. 7/20.09.2010, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În urma celor două decizii sus-precizate, s-a modificat corespunzător conținutul OG nr. 2/2001, astfel încât, potrivit art. 39*1 alin. 1 din O. G. 2/2001, nou introdus, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta poate sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. D. fiind că, din probele administrate în cauză a rezultat că intimatul nu a achitat amenda și nici nu poate fi executată silit, instanța constată că devin aplicabile dispozițiile privitoare la înlocuirea amenzii contravenționale cu obligarea la muncă în folosul comunității.

Pentru stabilirea zilelor ce urmează a fi efectuate, instanța va avea în vedere durata maximă ce poate fi dispusă conform dispozițiilor art. 9 din OG 2/2001 și art. 3 alin. 1 din OG 55/2002, precum și salariul minim pe economie la data pronunțării.

Pentru motivele expuse și constatând ca intimatul nu dispune de posibilități materiale, văzând și limita maximă a zilelor de muncă la care aceasta poate fi obligat, raportat la amenda totală cu care a fost sancționat – 25.000 lei, instanța va admite cererea și, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 1 din OG nr. 55/2002, va dispune înlocuirea amenzii în cuantum total de 25.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._/20.08.2009 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 de ore la dispoziția Primăriei în circumscripția căreia intimatul are domiciliul, urmând ca aceasta, ca autoritate de la domiciliul contravenientului ce urmează să presteze munca în folosul comunității, să stabilească felul activității pe care acesta o va presta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petentul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL (C._)cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 291-293 în contradictoriu cu intimatul I. S. (CNP_) cu domiciliul în sector 3, București, FOISORULUI, nr. 104A.

Înlocuiește sancțiunea totală a amenzii în cuantum de 25.000 lei aplicată prin procesele verbale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 de ore la dispoziția Primăriei în circumscripția căreia intimatul are domiciliul.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-I. StăncioiAdina-T. M.

Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./08.01.2016/ 5 ex.

Comunicări:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI