Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 17582/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 08.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D.-I. S.

Grefier: A.-T. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul C. F. A. în contradictoriu cu intimatul C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect plângere contravențională - PV . NR._/16.08.2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, după care,

În baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este admisibilă, ducând la soluționarea cauzei și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 20.04.2015 sub nr. de dosar_, petentul C. F. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul C. D. BUCURESTI plângere contravențională solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 emis de intimata C. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București și încetarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 1971/T/2014 aflat pe rolul B. T. G. și M. I. (f. 3-4).

În motivare s-a arătat că se solicită anularea procesului verbal de contravenție întrucât nu i-a fost comunicat în termenul legal, aflând de existența acestuia în momentul începerii executării silite la data de 03.04.2015, când i-a fost comunicat în copie de către executorul judecătoresc.

A mai învederat că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 ce prevăd că procesul verbal de contravenție trebuie comunicat în termen de o lună, astfel încât s-a împlinit prescripția executării obligației.

A mai arătat petentul că totodată prin Decizia pronunțată în interesul legii de către ÎCCJ nr. 6/2015 s-a stabilit că procesele verbale de contravenție sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, Decizia 6/2015 a ÎCCJ.

In dovedirea acțiunii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 5-9).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. (f. 23)

La data de 14.09.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei 6/2015 emise de ÎCCJ întrucât înainte de publicarea deciziei agenții constatatori nu avea obligația de a semna olograf procesul verbal de contravenție.

În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2011, încheiat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 250 lei, la care se adaugă și contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 Euro, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.

Pentru a emite procesul verbal de contravenție, s-a reținut că la data de 06.03.2011, pe DN 6 km 60+450m, în localitatea Drăgănești- Vlasca, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.

Cu privire la cererea de încetare a executării silite, instanța urmează a o respinge ca inadmisibilă, reținând că aceasta nu poate fi formulată în cadrul unui dosar având ca obiect plângere contravențională, fiind un incident în cadrul executării silite.

În ceea ce privește plângerea contravențională, aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

În cadrul unei plângeri contravenționale, instanța are obligația de a analiza legalitatea procesului-verbal de contravenție, chiar și din oficiu.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind cu putere de lege că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

În cauză, procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 a fost semnat electronic, nefiind semnat și olograf de agentul constatator.

De asemenea, instanța reține că aplicarea deciziei în interesul legii nr. 6/2015 nu se face retroactiv, aceasta fiind interpretarea dată de o parte a jurisprudenței și înainte de pronunțarea deciziei de către ÎCCJ, decizie ce vine să interpreteze dispozițiile legale, nefiind un act normativ în sine.

Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 întocmit de intimată, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro.

De asemenea, față de considerentele reținute, nu se mai impune și analiza celorlalte motive invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de încetare a executării silite ca inadmisibila.

Admite plângerea formulată de petentul C. F. A. (CNP_) cu domiciliul în sector 3, București, .. 76, ., . în contradictoriu cu intimatul C. SA D. BUCURESTI (CUI_ J_ )cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 întocmit de intimată, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, precum si de la plata tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-I. StăncioiAdina-T. M.

Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./08.01.2016/4 ex.

Comunicări:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI