Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 32/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.32/S

Ședința din Camera de Consiliu din data de 13.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – I. A.

Grefier – V. SCORȚA

Din partea Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a participat d-na procuror V. C..

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect „reprezentativitate sindicat", formulată de petentul S. N. TELECOMUNICAȚII MOBILE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul petentului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând cauza în stare de judecata, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admiterea cererii.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2015 sub nr._, petentul S. N. TELECOMUNICAȚII MOBILE a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivelul Telekom România Mobile Communications SA.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.62/2011.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, urmatoarele inscrisuri: copia sentinței civile nr.18/S/10.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 București, in dosarul nr._/301/2015 prin care petentul a primit personalitate juridica, copia certificatului de înscriere a organizației sindicale în Registrul special de evidență nr.02/20.08.2015 emis de către Judecatoria Sectorului 3 București, declarația semnată de reprezentantul legal al petentului privind numărul total de membri de sindicat, dovada depunerii dosarului de reprezentativitate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Analizând actele dosarului, instanța reține ca, potrivit art. 51 lit.C din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, sunt reprezentative la nivel de unitate organizatiile sindicale care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: au statut legal de sindicat, au independenta organizatorica si patrimoniala si numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin jumatate plus unu din numarul angajatilor unitatii.

Instanta constata ca sunt indeplinite conditiile de reprezentativitate, conform art.52 lit.C din acelasi act normativ, in dovedirea cererii fiind depuse urmatoarele inscrisuri: copia sentinței civile nr.18/S/10.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 București, in dosarul nr._/301/2015 prin care petentul a primit personalitate juridica; declaratia semnata de liderul sindicatului din care rezulta ca numarul total de membri cotizanti este de 563; adeverinta eliberata de unitatea Telekom România Mobile Communications SA din care rezulta ca numarul total al salariatilor este de 1035.

F. de aceste considerente, instanta va admite cererea formulata si va constata ca petentul este reprezentativ la nivelul unității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul S. N. Telecomunicații Mobile cu sediul în București, sector 3, . cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA V. si Asociații cu sediul în București, sector 1, ..3A.

Constată că S. N. Telecomunicații Mobile este reprezentativ al nivelul Telekom România Mobile Communications SA.

Cu apel în 15 zile de comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. IA/vs

_, 4 ex.

.., 1 ex. MP/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI