Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 651/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 651/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 651/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 651
Ședința publică din data de 23.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. M. V.
Grefier – D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimatii B. T. G. ȘI M. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrală din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.01.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. de dosar_, contestatoarea B. SA a formulat contestație la executare in contradictoriu cu intimații BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC T. G. și M. G., solicitând instanței: să oblige pe intimatul B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare 639/2012, urmând ca acesta să recupereze cheltuielile de executare de la debitor și, pe cale de consecință, să dispună anularea adresei reprezentând anexa 1 la contestație; în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că creditorul ar fi obligat să achite în avans cheltuielile solicitate de B. T. G., a solicitat diminuarea cuantumului acestora și anularea în parte a Proceselor - Verbale din data de 06.07.2012 si data de 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare reprezentând Anexa nr. 2.
In motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că la data de 15.05.2012 a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, la care s-a încheiat act adițional nr. 1 cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O., prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B.. In temeiul Contractului, creditorul a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acestuia, astfel fiind constituit dosarul de executare silită menționat. B. T. G. a preluat dosarul de executare constituit ca urmare a cererii B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O..
A mai arătat contestatoarea că a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile Contractului. Având în vedere că B. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la Debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a considerat necesar să transmită contestatoarei adresa cuprinsă în Anexa nr. 1, prin care a pus în vedere acesteia din urmă să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procese verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans).
S-a mai prcizat că refuzul manifestat de B. T. G. este nelegal și netemeinic, față de aprecierea acestuia că este îndreptățit să recupereze cheltuielile de executare, întrucât B. ar fi dat dovada de lipsa de stăruință cu privire la dosarul de executare, ceea ce ar echivala cu o tacită cerere de renunțare. Contestatoarea a arătat că renunțarea la executare trebuie să fie expresă, iar ea și-a manifestat in mod constant interesul pentru recuperarea debitelor cuprinse in titlurile executorii. În conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel, or, în speță, creditorul nu a renunțat la executarea silită, astfel că nu îi pot fi opuse procesele verbale emise în cadrul dosarului de executare.
A mai arătat contestatoarea că în cuprinsul contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. G. T. să rețină un procent de 5% din sumele recuperate de la debitori până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii. Astfel cum rezultă din coroborarea art. 4.3 și 4.4 paragraf 4 din contract, părțile au convenit asupra faptului că B. T. G. nu va pretinde, iar B. nu va fi obligată să achite nici o sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite, cu excepția costurilor menționate în anexa nr. 2 la Contract, ce pot fi modificate/majorate doar printr-un act adițional la Contract. Mai mult, B. T. G. s-a obligat, conform art. 16 din Contract, să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin Contract, iar B., conform art. 27 din Contract, se obligă să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
De asemenea a arătat contestatoarea că, față de cele expuse, se impune obligarea B. T. G. la continuarea executării silite, urmând ca acesta să recupereze de la Debitor cheltuielile de executare, în conformitate cu dispozițiile legale și cu prevederile Contractului încheiat între cele două părți.
In ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc arată că acesta este nejustificat față de acțiunile întreprinse in cadrul executării silite, precum și față de sumele recuperate. Executorul judecătoresc trebuie să justifice stabilirea onorariilor prin efectuarea unor demersuri și prestarea unor activități în vederea realizării sumelor stabilite prin titlul executoriu, iar in cazul de față executorul judecătoresc nu a avut un rol activ, nu a întreprins toate măsurile pe care le avea la îndemână și a recuperat sume nesemnificative.
In dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus înscrisuri ( filele 8-26).
In drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 371 ind.7 alin. (2), art. 399 in. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865, art.1 in Ordinul nr. 2.550/2006, art. 1166 și urm. Noul Cod Civil.
La data de 01.07.2014, intimatul B. T. G. a formulat intampinare (f. 36-40), solicitând instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispună respingerea ca neintemeiata a plangerii impotriva refuzului executorului judecatoresc formulata de contestatoare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, taxe poștale, fotocopiere documente și cheltuieli de transport.
În motivarea întâmpinării, intimatul a precizat că prezenta actiune este formulata in legatura cu o executare silita pornita sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, motiv pentru care prevederile acestuia sunt deplin aplicabile inclusiv spetei pendinte. A menționat că se poate remarca cu ușurința ca adresa invocata a fost catalogata drept „refuz" de catre petenta, or, aceasta apreciere subiectiva nu se încadrează in ipoteza legala prevăzuta de disp. art. 399 alin. 1 C.p.c. „refuza sa inceapa executarea silita ori sa îndeplinească un act de executare in condițiile prevăzute de lege", pentru ca remediul procesual sa fie cel ales de petenta, respectiv contestația la executare. Executarea silita este începută, iar singurul mijloc procesual prin care se poate soluționa nemulțumirea unei persoane interesate in executare, împotriva unui pretins refuz al executorului judecătoresc, este dat de legea speciala, respectiv plângerea impotriva refuzului executorului judecatoresc, reglementata de disp.art. 56 alin. 1-6 din Legea nr. 188/2000.
Intimata a arătat că înțelege să invoce exceptia inadmisbilitatii capatului de cerere privind anularea adresei, având în vedere prin art. 399 si următoarele C.p.c., precum si prin dispozițiile legii speciale, legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei adrese, care nu este act de executare, rezultând că nu se poate cere sau dispune anularea unui astfel de înscris într-o contestație la executare sau într-o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc. D. fiind faptul ca nu exista un temei juridic care sa permită un astfel de capăt de cerere, a solicitat admiterea exceptiei si respingerea acestuia ca inadmisibil.
A menționat că titlul executoriu pus in executare silita la cererea petentei B. S.A. este un contract de credit, nu o hotarare judecatoreasca, iar din interpretarea per a contrario a ultimului text de lege citat, rezulta, in mod clar, ca punerea in executare si a fortiori continuarea acesteia in cazul unui titlu executoriu ce nu este hotărâre judecătoreasca, poate fi condiționata de plata cheltuielilor de executare din care onorariul executorului face parte integranta.
Mai mult, dacă în situatia persoanelor fizice ce au probleme financiare, onorariul executorului judecătoresc, trebuie achitat integral pana la sfârșitul executării silite, rezulta a fortiori ca in cazul unui creditor persoana juridica BANCA, onorariul trebuie achitat integral si anticipat, eventual defalcat in mai multe transe. Aceasta este si rațiunea pentru care a comunicat creditorului ca neachitarea cheltuielilor poate fi asimilata unei renunțări tacite, dat neechivoce, la executare. Scopul adresei comunicate creditorului este de a atrage atenția acestuia ca executarea nu poate continua fara plata cheltuielilor de judecata, sancțiunea fiind evident perimarea executării raportat la ultimul act de executare indeplinit benevol de executor, cu consecinta inchiderii dosarului.
Intimata a arătat că, referitor la solicitarea contestatoarei privind diminuarea cheltuielilor de executare stabilite prin cele două procese verbale de stabilire cheltuieli de executare, în primul rand, cheltuielile de executare stabilite suplimentar, reprezintă TVA, dat fiind faptul ca B. „T. G." a fost înregistrat ca platitor al acestei taxe pe valoarea adăugata, aplicarea procentului respectiv la sumele rezentand cheltuieli de executare operand in baza legii, nefiind opționala. Daca petentul nu doreste sa achite TVA-ul, considera ca ar trebui sa se adreseze cu o petiție Ministerului Finantelor, sau sa se judece in contradictoriu cu aceasta entitate, aceasta taxa neintrand in patrimoniul biroului executorului judecătoresc.
Asa cum a relatat mai sus, cuantumul cheltuielilor de executare si limitele onorariului executorului judecătoresc sunt stabilite de lege, nefiind lăsate la aprecierea partilor ori a executorului judecătoresc. Codul de procedura civila aplicabil in speta nu prevede posibilitatea reducerii acestor cuantumuri, situația fiind diametral opusa celei reglementate de actualul cod de procedura civila, iar stabilirea unor cheltuieli de executare ce se incadreaza in plafonul legal, ce nu poate fi considerata si nici nu este abuziva. In aceste conditii, trimiterile la un asa zis contract incheiat intre o entitate ce nu mai este in ființa si creditor este neavenita si, in fapt, semnifica o invocare a propriei culpe, or dupa cum se stie nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Intimatul a precizat ca incheierea unui contract intre executorul judecătoresc si creditor, prin care se impune suportarea cheltuielilor de executare de la debitorul urmărit este nul, avand o cauza ilicita, potrivit disp. art. 4.2 din contract, aceasta nulitate o invoca ca o aparare de fond, nicidecum ca o cerere reconventionala. Contractul invocat de petent, facand abstractie de nulitatea sa evidenta, este caduc, fiind incheiat intre creditor si o alta entitate decat intimatul. Prin urmare a mai aratat ca, contractul in discuție este incheiat cu intimatul si M. O.", o entitate identificata prin C. RO30251977, or B. T. G., este cu totul o alta entitate, identificata prin C. R_, ce este un tert desăvârșit in raport cu actul menționat, nefiind parte contractanta.
In condițiile in care, in pofida prevederilor legale imperative, ar aprecia ca . executare trebuie achitate de debitor, fara a fi necesara plata anterioara a acestora de către creditor, ar ajunge la concluzia ca o astfel de solicitare este lipsita de interes pentru petent. Lipsa de interes nu o invoca ca o exceptie, fiind o alta aparare pe fondul cauzei, prin care dosreste sa demonstreze absurdul pretentiilor cu care petenta a investit instanta.
In drept, au fost invocate disp. art. 115 Cod procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 08.08.2014, B. T. G. a depus dosarul de executare silită 639/2012, in copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 42-77).
La data de 02.09.2014 contestatoarea a depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 5761/05.09.2014, Judecătoria Sectorului 5 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2014.
La termenul din 16.01.2015 instanța a încuviințat pentru contestatoare și intimat proba cu înscrisuri și a rămas în pronunțare pe fond și asupra excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea adresei emise la data de 08.05.2014 în dosarul nr. 639/2012, invocată de intimatul B. T. G..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 15.05.2012 contestatoarea . încheiat cu B. T. G. și M. O. contractul 51.6A/4732 privind efectuarea activității de executare silită cu Anexe și Act adițional (f. 10-25).
La data de 28.06.2012, contestatoarea a formulat cerere de continuare a executării silite împotriva debitorului M. G. și înregistrare dosar adresată executorului judecătoresc G. T., formându-se dosar 639/2012 pe rolul B. T. G. și M. O. (f. 42). B. T. G. și M. O. a emis înștiințări de executare către debitor și diferite adrese pentru obținerea de relații în vederea demarării executării silite. În cursul anului 2013, B. T. G. a emis adrese și a obținut relații în vederea demarării executării silite.
La data de 10.03.2014 contestatoarea a formulat cerere prin care a arătat că stăruie în executarea silită (f. 76), iar la data de 27.03.2014 executorul a încheiat un proces verbal de cheltuieli suplimentar (f. 75).
La data de 08.05.2014 B. T. G. a întocmit o adresă prin care i-a pus în vedere contestatoarei să achite restul cheltuielilor de executare, în caz contrar, „în condițiile în care creditorul nu va înțelege să își îndeplinească obligațiile de plată a cheltuielilor de executare ce i-au fost solicitate a le avansa, (va) considera că acesta înțelege să creeze o aparență a diligențelor pe care le exercită pentru valorificarea dreptului său, împiedicând desfășurarea normală a activității executorului, urmând a constata că subzistă temeiul închiderii dosarului, lipsa de stăruință a acestuia urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare” (f. 74 verso).
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea adresei emise la data de 08.05.2014 în dosarul nr. 639/2012, invocată de intimatul B. T. G., instanța retine următoarele:
Conform art. 399 Cod de procedură civilă, contestația la executare poate avea ca obiect contestația înseși sau un act de executare.
Deși Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de “act de executare”, instanța apreciază că sfera continutului acestei notiuni poate fi stabilita prin raportare la dispozitiile art. 387 alin. 1 Cod procedura civilă, conform carora ”În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație (…)” si disp. art. 388 Cod procedura civilă, conform carora ”Pentru toate actele de executare pe care le efectueaza, executorul judecatoresc este obligat sa incheie procese-verbale.”
Astfel, prin ”act de executare” se intelege orice operatiune juridica sau inscrisul care o constata, intocmit de catre executorul judecatoresc sau de organe sau persoane care indeplinesc atributii in acest sens, carora lege le confera consecinte juridice si prin care se urmareste, in conditiile legii, realizarea activitatii de executare silita si se marcheaza o etapa in cadrul acestei proceduri.
Actul de executare este actul întocmit în cadrul executării silite de natură să producă efecte juridice astfel încât eventuala încălcare, la momentul întocmirii, a condițiilor prevăzute de lege să permită anulare sa. Conform art. 387 și art. 388 Cod de procedură civilă mentionate mai sus, în cadrul executării silite, B. întocmește somații sau procese verbale. Adresa emisă la data de 08.05.2014 în dosarul nr. 639/2012, însă nu este un astfel de act de executare, ci doar o corespondența purtată cu creditorul, atâta timp cât B. nu a dat o soluție cu efecte juridice în dosarul de executare prin această adresă.
Deși exprimarea din adresa contestată este ambiguă și confuză, B. referindu-se la „o aparență a diligențelor” pentru ca ulterior să invoce pretinsa renunțare la executare din partea creditorului, dar și la închiderea dosarului de executare (pentru ca în întâmpinare depusă să facă trimitere la perimarea executării) sau, tocmai datorită faptului că exprimarea este ambiguă și cu trimitere la mai multe posibile stadii ale dosarului de executare, nu se poate reține că această adresă ar reprezenta un act de executare de natură să producă vreun efect juridic care să permită contestarea sa în condițiile art. 399 Cod de procedură civilă. Această adresă reprezintă o simplă corespondență și cuprinde doar un punct de vedere al B. adus la cunoștința contestatoarei, astfel că cererea reclamantei de anulare a adresei în cadrul contestației la executare în baza art. 399 Cod de procedură civilă este inadmisibilă.
Instanța nu va reține susținerile intimatului conform cărora reclamanta nu ar fi putut formula contestație la executare în temeiul art. 399 Cod de procedură civilă ci plângere împotriva refuzului executorului în temeiul Legii 188/2000. Instanța apreciază că în speță contestatoarea nu ar fi avut la îndemână calea plângerii contra refuzului executorului, pentru că procedura prev. de Legea 188/2000 vizează refuzul B. de a efectua orice alte acte decât cele din cadrul executării silite. În cazul refuzului de a efectua un act de executare, singura cale de atac la îndemâna creditorului este contestația la executare pentru refuz conform art. 399 alin. 1 ultima teză Cod de procedură civilă, în caz contrar, procedurile prevăzute de Legea 188/200o și de Cod de procedură civilă, deși presupun condiții diferite, termene diferite, efecte diferite, s-ar suprapune, ceea ce ar fi lipsit de justificare juridică.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea adresei emise la data de 08.05.2014 în dosarul nr. 639/2012, invocată de intimatul B. T. G. și va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Pe fondul cauzei, instanța reține însă că din adresa emisă la data de 08.05.2014 în dosarul nr. 639/2012 rezultă clar refuzul B. de a continua executarea silită din dosar 639/2012, dar pentru motive nejustificate.
Astfel, renunțarea la executare nu poate fi decât expresă, nu prezumată, prin urmare susținerile B. din adresa din 08.05.2014 conform cărora s-ar justifica închiderea dosarului pentru că lipsa de stăruință a creditorului va fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare (f. 74 verso) sunt contrare prevederilor art. 371/5 Cod de procedură civilă conform cărora executarea silită încetează dacă creditorul a renunțat la executare coroborat cu art. 246 Cod de procedură civilă conform cărora renunțarea trebuie să fie exprimată verbal sau prin cerere scrisă, adică trebuie să fie expresă.
Neputându-se reține renunțarea la executare din partea creditorului, în cauză nu este incidentă ultima teză a art. 371/7 alin. 2 Cod de procedură civilă (invocată în adresa din 08.05.2014) conform cărora cheltuielile de executare sunt în sarcina creditorului care renunță la executare, ci prima teză a acestui articol conform căreia cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului.
Așa cum a arătat și B., cheltuielile de executare trebuie avansate de creditor, iar art. 39 din Legea 188/2000 prevede, contrar susținerilor fragmentare ale contestatoarei, că executorii nu pot condiționa punerea în executare numai a hotărârilor judecătorești, nu și a unui contract de credit (care este de fapt titlul executoriu din prezenta cauză) de plata anticipată a onorariului.
Dar, instanța reține că, strict în prezenta cauză, condiționarea continuării executării silite de plata cheltuielilor de executare, contravine principiului forței obligatorii a unui contract prevăzut de art. 1270 Noul cod civil și dispozițiilor art. 4.2, 4.4 din Contractul semnat de B., dispoziții conform cărora executorul judecătoresc nu va pretinde, iar creditoarea nu va fi obligată să achite nicio altă sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite cu excepția avansurilor stabilite în anexa nr. 2; cheltuielile inclusiv cele avansate de creditoare cât și onorariile vor fi recuperate de la debitori pe măsură ce se recuperează debitele; în cadrul fiecărui dosar de executare se va determina procentul de onorariu menționat în anexa ne. 2 care va fi aplicat pentru fiecare sumă recuperată, până la recuperarea integrală a creanței băncii, diferența până la procentul total stabilit fiind încasată de executor din executare după realizarea integrală a creanței băncii.
Contrar susținerii intimatului, o asemenea prevedere contractuală nu poate fi privită ca și nulă pentru cauză ilicită, cât timp nu este nici contrară legii, nici bunelor moravuri sau ordinii publice, iar executorul judecătoresc a putut să aprecieze în deplină cunoștință de cauză, la momentul încheierii contractului, exact în ce modalitate își va încasa onorariul, având în vedere pregătirea sa profesională, cu atât mai mult cu cât această modalitate de încasare a onorariului a fost foarte detaliată în contract, a făcut și obiectul actelor adiționale, de asemenea, detaliat și a făcut și obiectul Actului adițional încheiat la aproximativ un an de la încheierea contractului inițial. (f. 10,11)
Nu poate fi reținută nici caducitatea contractului, actul nefiind lipsit de efecte juridice cât timp încetarea asocierii între cei doi executori judecătorești, T. G. și M. O., cu care a fost încheiat contractul inițial, a fost urmată de preluarea dosarului de executare 639/2012 ce a făcut obiectul contractului de către intimatul B. T. G., și cererea inițială a creditoarei fiind adresată executorului T. G. în mod expres, nu executorului O. care făcea parte, la data încheierii contractului, din același birou de executori cu executorul T. G..
Cât despre o eventuală lipsă de interes a contestatoarei, instanța reține că este evident interesul creditoarei de a contesta refuzul de a îndeplini acte de executare, cât timp executorul a refuzat continuarea executării silite și a susținut pretinsa temeinicie a acestei atitudini și prin întâmpinarea depusă.
Pentru toate aceste motive, date fiind prevederile contractuale asumate de intimat, instanța va admite în parte contestația la executare și îl va obliga pe intimatul B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 639/2012 și nu va mai analiza celelalte capete de cerere având în vedere că au fost formulate în susbsidiar în situația respingerii primului capăt de cerere, or în speță acesta a fost admis.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimaților plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că aceste cheltuieli au constat în taxa judiciară de timbru..
În privința taxei judiciare de timbru, instanța reține că, potrivit art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în cazul în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța reține că societatea contestatoare nu are drept de opțiune între a solicita obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și a solicita restituirea sumei achitate cu acest titlu după rămânerea definitivă a hotărârii, din moment ce legea, prin dispoziții cu caracter special, prioritar aplicabile, a stabilit o procedură de restituire a taxei.
În consecință, instanța va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Instanța va respinge cererea de obligare intimatului B. T. G. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, potrivit art. 274 alin.1 Cod procedura civila, numai partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata acestora, or contestatoarea nu a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității invocată de intimatul B. T. G..
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea B. SA, cu sediul in sector 2, București, .. 6A, în contradictoriu cu intimatii B. T. G., cu sediul in sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 35, ., . ȘI M. G., cu domiciliul in sector 5, București, Sg. Turturica, nr. 106.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea adresei ca inadmisibil.
Obligă pe intimatul B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 639/2012.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intima?ilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată
Respinge cererea intimatului B. T. G. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei sentințe.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.
Președinte Grefier
A. M. V.D. Ș.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 605/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 636/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
