Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2621/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2621/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2621/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2621
Ședința publică din data de 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: GALAȚANU N.
GREFIER: D. V. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatele B. V. D., C. M. C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publica din data de 12.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata instanta retine urmatoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti la data de 27.10.2014 sub nr._, contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietatilor in contradictoriu cu intimatele B. V. D., C. M. C. a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna: anularea executarii silite dispuse prin dosarul de executare nr. 34/2013; suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4; suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 34/2013, în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. Civ. până la soluționarea prezentei cauze; restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executarii silite.
In motivarea contestației, se arata ca în data de 04.11.2010, Instituția Prefectului Județul Suceava - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 135/2010 prin care s-au stabilit compensatii banesti in valoare de_ lei.
B.E.J. I. R. a intocmit dosarul de executare nr. 34/2013 în baza Hotărârii nr. 135/2010, emisă de Comisia Judetului Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este prevăzută de art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achită beneficiarilor. (...), astfel: integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100 001 lei."
De asemenea, conform art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, cu citarea în acest sens, a dispozițiile legale mai sus amintite, potrivit cărora: "compensațiile (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)".
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, mentioneaza că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CE.DO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat.
In continuare, contestatoarea a invederat ca incepand cu data de 12.03.2014 a fost publicata in M.Of. al Romaniei Ordonanta de Urgenta nr. 10/2014, iar potrivit art. 2 din acest act normativ, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda pe o perioada de 6 luni, plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de seful Cancelariei Primului-Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv prin deciziile emise de catre Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si a Legii nr. 393/2006.
Mai arată că au fost incălcate disp. OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice prin dispunerea măsurii de inființare a popririi, conform art. 2 din acest act normativ, contestatoarea avea la dispoziție un termen de 6 luni pentru a dispune toate măsurile necesare în vederea efecutării plății sumei stabilite prin titlul executoriu.
A mai invederat contestatoarea ca onorariul de avocat in cuantum de 2000 de lei solicitat pentru indeplinirea formalitatilor de executare, este nepotrivit de mare fata de munca indeplinita.
Mai mentioneaza că, potrivit art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și dispozițiilor art. 7 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru si a cauțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 711 și urm. Cod proc. civ, Legea nr. 290/2003, actualizată prin Legea nr. 171/2006 și H.G. nr. 1120/2006, modificată prin H.G. nr. 57/2008.
În dovedire, au fost depuse inscrisuri (filele 7-17).
La data de 18.11.2014 s-a anexat dosarul de executare nr. 34/2013 instrumentat de B. I. R..
La data de 19.11.2014, intimatele au formulat intampinare, solicitand respingerea contestației la executare ca neintemeiata.
In motivare, au aratat in esenta ca dispozitiile OUG nr. 10/2013 nu se aplica si in cazul in care s-a initiat procedura de executare silita impotriva ANRP-ului, ci numai in situatia in care persoanele indreptatite s-au adresat cu cereri de acordare a despagubirilor catre ANRP; desi a invocat beneficiul prevazut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, contestatoarea nu a facut dovada faptului ca refuzul de executare a obligatiei de plata a despagubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare sau proba demersurilor intreprinse in vederea obtinerii acestora; onorariul de avocat de 2000 de lei nu este exagerat fata de dispozitiile art. 127 din Statutul profesiei de avocat si raportat si la valoarea creantei de recuperat.
Prin sentinta civila nr._/19.11.2014 instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale invocate din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Cererea a fost inregistrata pe rolul acestei din urma instante la data de 16.12.2014.
Sub aspectul probatoriului s-a incuviintat si administrat de catre instanta proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 05.04.2013 intimatele au formulat cerere de executare silita impotriva contestatoarei in baza titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 135/2010 emisa de Comisia Judeteana Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 in vederea recuperarii sumei de_ lei.
Cererea a fost inregistrata pe rolul B. I. R., formandu-se dosarul de executare nr. 34/2013.
Prin Decizia civila nr. 102A/31.01.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, s-a incuviintat executarea silita.
La data de 17.10.2014 s-a emis somatia de executare si adresa de infiintare a popririi.
Analizand motivele de nelegalitate invocate de contestatoare instanta constata ca acestea nu sunt intemeiate.
Instanța reține că potrivit art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 compensatiile bănesti stabilite prin hotărâre a Comisiei Judetene ori a Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor astfel: integral daca cuantumul nu depășeste suma de_ lei; esalonat in două transe pe parcursul a doi ani consecutivi astfel: 60 % in primul an și 40 % in cel de-al doilea dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între_ și_ lei; esalonat in două transe pe parcursul a doi ani consecutivi astfel: 40 % in primul an și 60 % in cel de-al doilea dacă cuantumul despăgubirilor depășește_ lei.
Față de faptul că valoarea totală a despăgubirilor acordata beneficiarilor prin Hotărârea nr. 135/2010 a fost mai mare de 100.001 lei, instanța reține că in speță sunt incidente prevederile art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 caz in care plata acestora trebuia relizată pe parcursul a doi ani consecutivi respectiv 40 % in anul 2010 iar 60 % in anul 2011. Cu toate acestea, contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor legale pe care chiar aceasta le invocă și nu a achitat nicio sumă de bani cu titlu de despăgubiri beneficiarilor, desi au trecut aproximativ 3 ani de la data la care creanta in integralitatea sa este exigibilă.
Referitor la faptul că executarea silită a titlurilor împotriva instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate cu această destinatie, instanța reține că și această susținere este nefondată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că obligația contestatoarei in calitate de autoritate publică este aceea de a întreprinde toate demersurile pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca neincluderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Din moment ce exista un titlu executoriu împotriva sa, contestatoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire ceea ce presupune și organizarea bugetului în mod corespunzător astfel că nu poate să își invoce propria lipsa de diligență și pasivitate pentru a obține anularea executării silite.
În continuare, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Sacaleanu c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, din cauza refuzului Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
Cu privire la violarea art. 6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista. Atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art. 6 din Convenție. Curtea a amintit că o autoritate a statului nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Astfel cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauza Angelov contra Bulgariei (cererea nr._/98, hotărârea din 22 aprilie 2004) încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât hotărârea tribunalului regional pronunțată împotriva unei instituții publice a fost executată cu o întârziere de aproape 2 ani, iar motivele invocate de Guvern, cum ar fi lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere. Astfel de hotărâri au mai fost pronunțate de Curtea Europeana si împotriva Greciei care avea in legislația interna reglementari care confereau o imunitate de executare silita instituțiilor publice.
Instanța reține că intimatele sunt titulare ale unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României) iar refuzul de plată din partea contestatoarei constituie o atingere adusa dreptului de proprietate al intimatelor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție. Prin urmare, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății din sumele aprobate prin bugetele acestora cu această destinatie este neconformă cu dreptul de proprietate al intimatelor și, prin urmare încalcă prevederile Convenției și jurisprudența CEDO. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimate la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatelor, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea încălcării de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
In privinta incalcarii prevederilor OG 22/2002 instanta reține că potrivit art. 2 OG 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții ce au un caracter special față de cele cuprinse în codul de procedură civilă în privința executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu sunt aplicabile ope legis. Dimpotrivă, incidența lor este condiționată de dovedirea faptului că instituțiile publice se află în imposibilitatea executării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
În prezenta cauză, contestatoarea s-a limitat să invoce lipsa lichidităților pentru plata compensațiilor ce se cuvin intimatei în temeiul titlului executoriu fără însă a face în vreun fel dovada celor susținute în condițiile în care potrivit art. 249 NCPC cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o și dovedească.
Referitor la faptul că executarea silită a titlurilor împotriva instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, instanța reține că și această susținere este nefondată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că din prevederile art. 2 OG 22/2002 se degajă obligația contestatoarei de a întreprinde toate demersurile pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca neincluderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată.
Prevederile art. 2 din O.G. nr. 10/2014 nu isi gasesc incidenta in speta, acestea reglementand plata voluntara a despagubirilor, ceea ce nu este cazul in speta.
Sustinerea contestatoarei in sensul ca onorariul avocatial de 2000 de lei este nepotrivit de mare fata de munca indeplinita nu este intemeiata. Onorariul de avocat se stabileste in functie de criteriile prevazute de art. 127 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotararea nr. 64/2001.
In temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedura civila instanta poate reduce onorariul de avocat atunci cand acesta este vadit disproportionat fata de valoarea sau complexitatea cauzei sau de munca indeplinita de avocat. Or, instanta apreciaza ca un onorariu de avocat de 2000 de lei nu are un caracter vadit disproportionat ci este rezonabil, prin raportare la criteriile prevazute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, la numarul partilor asistate si la valoarea creantei urmarite.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedura civila, „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Față de faptul că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, CUI_, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, în contradictoriu cu intimatele B. V. D., cu domiciliul în SUCEAVA, . F., nr. 5A, J. SUCEAVA, C. M. C., cu domiciliul în SUCEAVA, ., nr. 122, J. SUCEAVA, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat M. L., cu sediul în Fălticeni, .. 10, Județul Suceava, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la Judecătoria Sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. GALAȚANU V. O. D.
GN/DVO/5 ex/30.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2892/2015.... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
|---|
