Obligaţie de a face. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 14336/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 14.336
Ședința publică din 22.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamant N. M., reclamant intervenient forțat N. N. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . obiect anulare act, obligație de a face.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 28.04.2014 sub nr._, reclamantul N. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, in contradictoriu cu parata A. DE P. . anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. din data de 07.04.2014, obligarea paratei la calcularea cotelor de întreținere pentru un număr de 3 persoane incepand cu luna septembrie 2013 si pe viitor, obligarea paratei sa redea in folosința . coproprietate forțată, respectiv uscatoria imobilului de pe scara C, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este membru al Asociației de P. . ., sect.3 din luna decembrie 2008 când a devenit proprietar in urma achiziționării apartamentului de la mama sa. Și inainte de acest eveniment si ulterior in cadrul asociației s-au petrecut unele lucruri care se exercitau de conducerea asociației, fara consultarea membrilor acesteia, cu încălcarea prevederilor legale, cum ar fi avizarea infiintarii unor societăți comerciale sau asociații fara a se lua efectiv acordul coproprietarilor sau prin falsificarea unor semnaturi. Ulterior acestor nereguli s-a ajuns la cedarea fara drept a spatiilor de folosința . închirierea fara licitație a altora.
A sesizat conducerii asociației aceste nereguli si in special cedarea uscatoriei de pe scara C unei singure persoane pentru a o folosi in scop personal, dar conducerea asociației a hotărât sa îi impute, începând cu luna septembrie 2013, un număr de 6 persoane la cotele de intretinere deși locuiește efectiv impreuna cu soția si fiica sa.
A solicitat in nenumărate rânduri remedierea acestei situații, intrucat impunea costuri suplimentare si nejustificate și, desi a contestat listele de intretinere, rezultatul a fost negativ.
A solicitat convocarea adunării generale care sa aiba ca punct de discuție al ordinii de zi si aceste subiecte, dar Adunarea Generala convocata la data de 7.04.2014 a ignorat aceasta cerere a sa.
Concluzionand, arata ca în condițiile in care singura posibilitate de a se reveni la normalitate este atacarea hotărârii adunării generale care incalca drepturile membrilor sai a inteles sa promoveze prezenta acțiune.
In drept, au fost invocate disp. art. 26 Legea 230/2007.
In dovedire, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriu si a probei cu martori. (filele 4-33).
La data de 23.07.2014, prin serviciul registratură, parata a depus la dosar întâmpinare (f. 47 și urm.) prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, a arătat că reclamantul nu a menționat motivul pentru care solicita anularea hotărârii si nu a adus nici o dovada care sa demonstreze ca hotărârea din 7.04.2014 este contrara legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari, ori este de natura sa producă daune intereselor proprietarilor. Reclamantul susține că „s-au petrecut unele lucruri care se exercitau de conducerea asociației fara consultarea membrilor acesteia cu încălcarea prevederilor legale [...] fara a se lua efectiv acordul coproprietarilor, sau prin falsificarea unor semnaturi". Aceste acuzații sunt grave, nefondate, nedovedite si fara nici cea mai mica legătura cu capetele de cerere din cauza dedusa judecații si ca nu exista nici un temei juridic pentru anularea hotărârii asociației de proprietari din data de 7.04. 2014.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, obligarea la calcularea cotelor de întreținere aferente apartamentului 26, pentru un număr de 3 persoane incepand cu luna septembrie 2013 si pe viitor, solicita respingerea acestuia ca nefondat, precizand ca nu poate hotari in prezent ca numărul persoanelor care vor locui "pe viitor" in apartamentul 26 va fi întotdeauna 3 si ca i s-a pus in vedere reclamantului sa faca dovada ca in apartamentul dansului locuiesc numai 3 persoane, asa cum susține, comunicandu-i-se totodată faptul ca, la data de 28.08 2013, 7 din cei 10 proprietari de pe scara C au cerut asociației, sub semnătura calcularea cotelor de intretinere pentru 6 persoane îjn ceea ce privește apartamentul 26.
Pârâta a arătat că, desi a trecut aproape un an, nici pana acum, reclamantul N. nu a prezentat vreo dovada potrivit căreia celelalte 3 persoane sunt înscrise in evidenta altei asociații de proprietari sau locuiesc efectiv mai mult de 15 zile la o alta adresa. A refuzat să completeze și formularul de actualizare a cărții de imobil, din listele de întreținere rezultă un consum crescut de apă rece și caldă.
Astfel, în mod corect si legal, s-a stabilit de către comitetul executiv ca pentru apartamentul 26 sa se calculeze cheltuielile de intretinere raportat la un număr de 6 persoane, hotărâre care a fost menținută si in cadrul adunării generala din 7 aprilie, asa cum reiese din procesul verbal incheiat.
In ceea ce privește al treilea capat de cerere, solicita instantei sa observe ca reclamantul solicita obligarea subscrisei la redarea in folosința . in coproprietate forțată, respectiv uscatoria imobilului de pe scara C, fara a indica un temei de drept, dar si fara a indica motivele de fapt, ceea ce atrage, potrivit art. 196 alin.l C., nulitatea cererii.
D. urmare, solicita, in principal anularea capătului 3 (trei) de cerere, iar in subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat avându-se in vedere că uscatoria de la scara C nu a fost inchiriata; reclamantul nu a prezentat nici o dovada in susținerea afirmațiilor sale; la data de 10.01.2014, comitetul executiv a hotarat ca proprietarii apartamentelor pe tronsonul de deasupra fiecarei uscatorii vor notari de comun acord programul si modul de folosinta al uscatoriei; în data de 7 aprilie, adunarea generala a mentinut hotararea din 10 ianuarie 2014 a comitetului executiv; la data de 16.07.2014 a fost intocmita o nota informativa pentru toti proprietarii care foloseau uscatoria din scara C, respectiv cea care face obiectul plângerii reclamantului, prin care s-a adus la cunostinta ca aceasta poate fi folosita conform destinatiei de catre proprietarii in drept si nu exista nici un impediment asa cum s-a insinuat de catre reclamant; la data de 16.07.2014 s-a incheiat si un proces verbal al comitetului executiv legat de nota inormativa mai sus amintita.
Pentru aceste motive, parata a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
In temeiul art.223 C.pr.civ., a solicitat judecarea cauzei si in lipsa partilor.
La data de 24.09.2014, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar raspuns la întâmpinarea formulata de parata (f. 85), solicitand respingerea apararilor formulate de aceasta ca neintemeiate.
Arata ca, deși a solicitat in scris anterior convocării inscrierea pe ordinea de zi la un capitol separat a problemelor care il afectau direct si anume trecerea unui numar de 6 persoane la cotele de intretinere ale apartamentului sau, incepand cu luna august 2013 si inchirierea unei uscatorii uscatorii de la scara C unde locuieste, fara aprobareea coproprietarilor aflați in indiviziune forțată asupra acestrui spațiu, adunarea generala a ignorat aceste cereri.
Totodata invedereaza ca parata a depus la dosar o copie plastografiata a Procesului verbal al Adunării Generale din 7.04.2014. La finalul acestui proces verbal si-a exprimat punctul de vedere separat asupra celor discutate in adunarea generala, punct de vedere ce nu se regăsește in copia xerox depusa de aceasta la dosar. F. de aceste aspecte, reclamantul a solicitat instantei obligarea paratei sa prezinte in original caietul cu hotararile adunarilor generale inclusiv cea din 07.04.2014.
Dispozițiile art. 26 din Legea 230/207 prevăd în mod expres dreptul de a ataca o hotărâre A. atâta timp cât ea este de natură să producă daune intereselor proprietarilor sau interesele sale ca membru al asociației au fost afectate în mod direct.
Reclamantul arata ca a considerat ca Adunarea generala care controleaza si activitatea Comitetului executiv este in masura sa solutioneze problema cu care se confrunta in mod direct. Faptul ca acest Comitet Executiv a hotărât in mod arbitrar sa-l contabilizeze cu un număr de 6 persoane la cotele de intretinere este o grava ilegalitate pentru ca opiniile unor locatari de pe scara nu sunt reelevante la acest capitol atat timp cat Politia Comunitara are inregistrata la adesa sa un număr de 4 persoane (cea de a 4 a persoana, fiind mama sa, ce are drept de habitatie viager, desi domiciliaza in provincie).
Legea prevede ca o persoana in plus se contabilizaeaza la intretinere la solicitarea proprietarului apartamentului si numai dupa o perioada de locuire de 15 zile consecutive fapt care insa nu a fost constatat de nimeni si ca vizita unor rude ale familiei nu atrage automat aceasta contabilizare nelegala, ea fiind făcuta, asa cum am arătat in acțiunea introductiva, ca un mod de represiune împotriva sa a unor membrii din conducerea asociației si a unor locatari ca urmare a neregulilor sesizate de el in activitatea acestora.
Considera ca interesele sale sunt afectate direct atat prin perceperea unor
sume de bani lunar in mod nelegal, cat si prin interzicerea accesului la un spațiu de
folosința . faptul ca acțiunea sa este întemeiata, hotărârea adunării generale fiind nelegala, intrucat nu a respectat drepturile sale de membru in asociația de proprietari.
La data de 18.12.2014, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare, recalificată de instanță ca cerere completatoare în ședința din 18.12.2014 (f. 94 rp.la.111) prin care a solicitat instantei obligarea paratei la restituirea sumei de 579,4 lei reprezentând diferența perceputa in plus Ia cotele de întreținere pentru perioada septembrie 2013-octombrie 2014. A susținut că a contestat lunar cotele de întreținere prin scrisoare recomandata, insa aceste contestatii nu au fost primite de reprezentantii paratei. La același termen, la interpelarea instanței, reclamantul a susținut că solicită anularea A. în totalitate pentru că nu s-a pus în discuție cererea sa de luare în calcul a trei persoane în loc de șase.
La data de 02.02.2015, parata a depus la dosar o cerere de introducere fortata pe art. 78 NCPC (f. 112), in calitate de reclamanta, a numitei N. N., coproprietar al . paratei.
La termenul de judecata din data de 05.02.2015, instanța a respins cererea de introducere în cauză a doamnei N. N. în baza prevederilor art. 78 NCPC (f. 120). La același termen, pârâta, prin avocat, a arătat că înțelege să formuleze cerere de chemare în judecată a numitei N. N. în baza art. 68 NCPC. La termenul de judecata din data de 19.03.2015, instanța a admis în principiu cererea de intervenție forțată a numitei N. M. în condițiile art. 68 NCPC.
La termenul de judecata din data de 30.04.2015 (f. 134) reclamantul a precizat că temeiul de drept pe capetele doi și trei de cerere îl reprezintă si obligație de a face, pe dreptul comun.
La data de 04.05.2015, reclamantul a depus cerere prin care a arătat că temeiul de drept pe capetele doi și trei de cererea introductivă și din cererea completatoare îl reprezintă art. 1528, 1341, 1345 NCC (f. 137).
La termenul din 11.06.2015, reclamantul a indicat ca și temei de drept pe capetele 2 și 3 din acțiunea introductivă și cererea completatoare dispozițiile art. 1528, art. 1341 și art. 1345 Cod civil, pe plată nedatorată, îmbogățire fără justă cauză, obligație de a face și pe Lg. 230/2007 (f. 181).
La data de 24.09.2015, reclamantul a depus cerere completatoare prin care a învederat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 821,10 lei sumă percepută în plus la cheltuielile de întreținere, cuprinzând și perioada noiembrie 2014 – iulie 2015 (f. 192). La termenul de judecată, instanța a luat act de completare având în vedere că pârâta nu s-a opus la această completare tardivă (f. 194).
În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri, martori, interogatorii. Instanța a respins cererea reclamanților de administrare a probei cu expertiză ca tardivă față de momentul formulării acestei cereri în probatoriu și față de opoziția pârâtei.
Analizând cu prioritate cererea pârâtei de anulare pentru neprecizarea naturii juridice a capete de cerere și a temeiurilor raportat la art. 196 și 200 NCPC, instanța reține în primul rând că, contrar susținerilor pârâtei din cererea de anulare (f. 200), cererea depusă de către reclamant în data de 18.12.2014 nu a fost doar o cerere precizatoare a capătului doi din cererea inițială, respectiv un fel de modificare a capătului doi din cererea introductivă, ci, în condițiile în care și reclamantul a arătat în ședința de judecată că „odată cu recalcularea debitului, trebuie restituită și diferența” și, implicit, că solicită în continuare nu doar restituirea cotelor pretins plătite în plus, ci și recalcularea debitului la cote, a rezultat că reclamantul a înțeles să formuleze o cerere completatoare la cererea inițială, iar această recalificare a fost și dispusă expres de instanță în ședința și menționată în încheierea de ședință de la dosar(f. 94 rp.la.111). Tocmai din acest motiv, instanța a și dispus comunicarea cererii completatoare către pârâtă și i s-a pus în vedere și să depună întâmpinare și s-a acordat termen (f. 111 verso).
Pe de altă parte, anularea pentru neindicarea temeiurilor de drept sau de fapt se poate dispune doar în faza prealabilă, de regularizare conform art. 200 NCPC. În faza de judecată se poate dispune anularea doar pentru lipsa obiectului cererii conform art. 196 NCPC. Dar, pârâta nu a invocat (și nici nu se poate reține) o lipsă totală a obiectului capetelor doi și trei din cererea inițială sau din cererea completatoare – față de cele menționate mai sus, capătul doi din cererea inițială are ca obiect obligarea pârâtei la recalcularea cotelor, capătul trei din cererea inițială – obligarea pârâtei să redea în folosință comună uscătoria, capătul din cererea completatoare – obligarea pârâtei la restituirea sumelor pretins plătite în plus la întreținere.
Pentru aceste motive, neexistând un temei de drept care să permită anularea unei cereri sau a unui capăt de cerere, în faza de judecată, pentru neprecizarea temeiurilor de fapt, de drept sau pentru indicarea de către un reclamant a unor temeiuri de drept incompatibile, instanța va respinge cererea de anulare pe art. 200 NCPC ca neîntemeiată.
Aspectele invocate de pârâtă – neindicarea temeiurilor de fapt și drept – justifică, în faza de judecată, aplicarea sancțiunii speciale a suspendării cauzei în temeiul art. 242 NCPC. Dar, în prezentul dosar această sancțiune nu se impune pentru că judecarea cauzei nu este împiedicată.
La termenul din 30.04.2015, reclamantul a arătat că pe capetele doi și trei de cerere se întemeiază și pe obligație de a face pe dreptul comun, pentru ca la data de 04.05.2015, să depună și cerere în scris prin care a arătat că temeiul de drept pe capetele doi și trei de cererea introductivă și din cererea completatoare îl reprezintă art. 1528 care vizează obligația de a face și art. 1341, 1345 NCC care vizează plata nedatorată, îmbogățire fără justă (f. 137). De asemenea, la termenul din 11.06.2015, reclamantul a indicat ca și temei de drept pe capetele 2 și 3 din acțiunea introductivă și cererea completatoare dispozițiile art. 1528, art. 1341 și art. 1345 Cod civil, plată nedatorată, îmbogățire fără justă cauză, obligație de a face și pe Lg. 230/2007 (f. 181). Prin urmare, reclamantul a indicat temeiurile de drept respectiv - prevederile Legii 230/2007 care prevăd și dreptul proprietarilor de a contesta hotărârile adunărilor generale, dreptul proprietarilor la calcularea corectă a cotelor la întreținere și dreptul de acces la utilizarea spațiilor aflate în folosință comună, prevederile art. art. 1341 care vizează plata nedatorată, 1345 NCC îmbogățire fără justă, astfel că judecarea cauzei, din punctul de vedere al instanței, nu este împiedicată. Reclamantul este cel care stabilește limitele în care se judecă o cauză, temeiurile în funcție de care se judecă o cauză conform art. 9 NCPC, dar tot reclamantul este cel care suportă consecințele alegerii ca temeiuri a unor dispozițiilor care, așa cum vom arăta și mai jos, așa cum a arătat și pârâta și contrar susținerilor reclamantului, nu pot fi invocate cumulativ.
Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține:
1. ) Potrivit art. 26 din Legea 230/2007, o hotărâre a adunării generale poate fi atacată în justiție dacă este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor.
În ședința de judecată din 18.12.2014, la interpelarea instanței, reclamantul prin avocat a susținut că solicită anularea în integralitate a hotărârii A. din 07.04.2014 pentru că nu s-ar fi pus în discuție cererea de luare în considerare a trei persoane în loc de șase la calcularea cotelor aferente .).
Pe de o parte, conform art. 1255 NCC, clauzele contrare legii atrag nulitatea unui act în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor, esențiale sau dacă, în lipsa lor, actul nu s-ar fi încheiat. În condițiile în care pretinsa neluare în considerare a unei cereri a reclamantului nu are vreo legătură cu restul punctelor din ordine de zi votate în A. din 07.04.2014, nu se poate pune problema unei nulități totale a hotărârii, ci eventual, numai a unei nulități parțiale.
Pe de altă parte, înscrierea în ordinea de zi a A. a unor probleme sau neînscrierea în ordinea de zi a unor probleme nu atrage nulitatea hotărârii A., pentru că nulitatea operează, conform art. 1246 NCC aplicabil în condițiile art. 1325 NCC, numai în cazul întocmirii unui act cu nerespectarea condițiilor cerute de lege pentru validitatea sa, iar includerea unor problematici pe ordinea de zi nu este prevăzută de Legea 230/2007 ca și condiție de legalitate a unei întregi hotărâri A.. Pentru eventuala neînscriere pe ordinea de zi a unei probleme sau pentru eventuala nesoluționare a unei probleme de către Asociație direct sau în A., proprietarul poate formula o cerere în obligarea Asociației la includerea pe ordinea de zi a pretinsei probleme sau în obligarea Asociației la soluționarea unei cereri direct sau în A. sau de către comitetul executiv, în funcție de competențe.
În al treilea rând, instanța reține că și în cerere și în răspunsul la întâmpinare (f. 85), reclamantul a susținut că cererile sale de înscriere pe ordinea de zi a aspectelor legate de numărul persoanelor care să fie luate în considerare la calcularea cotelor de întreținere pe . fost ignorate și, în ședința de judecată din 18.12.2014 reclamantul a susținut, cum am arătat mai sus, că acesta ar fi motivul de nulitate a A. (f. 111).
Dar, și din cuprinsul procesului verbal A., și din declarațiile martorilor, dar mai ales chiar din recunoașterea reclamantului, rezultă că aceste cereri ale reclamantului, incluse sau nu pe ordinea de zi, nu au fost „ignorate”, ci chiar dezbătute în A. din 07.04.2014.
Astfel, la pct. 3 din ultima filă a A. se menționează expres că „s-au rediscutat probleme indicate de N. M. – . în unanimitate soluțiile aduse la cunoștința petiționarului prin înștiințarea primită de acesta la data de 23 februarie 2014 (f. 64).
În răspunsul la întâmpinare, reclamantul însuși a arătat că „la finalul acestui proces verbal, eu îmi exprimasem punctul de vedere separat asupra celor discutate în adunarea generală” (f. 85). Prin urmare a recunoscut că cererea sa a fost discutată în A..
Mai mult, în concluziile scrise (f. 219), reclamantul a și recunoscut că acest punct a fost înscris pe ordinea de zi și că asociația și-a menținut punctul de vedere pe acest aspect.
Or, răspunsul negativ al Asociației la solicitarea sa, pe de o parte și pretinsa nesoluționare de către Asociație a solicitării sale, pe de altă parte, sunt două lucruri, evident, distincte.
Pentru toate aceste motive, pretinsa neincludere pe ordinea de zi și pretinsa nediscutare a cererii cu privire la modul de calcul a cotelor de întreținere pe . fi reținute ca și motiv de anularea a A. din 07.04.2014.
2. ) Nici pretinsa nulitate a hotărârii A. din 07.04.2014 pe motiv de plăsmuire, plastografiere a procesului verbal (f. 85, 219) nu poate fi reținută.
Așa cum s-a observat și în ședința de judecată din 11.06.2015 și cum a arătat și pârâta (f. 181- 182), Asociația a procedat la detașarea părții inferioare a procesului verbal privind ședința din 07.04.2014 care cuprindea mențiunilor olografe făcute de reclamant.
Dar, și reclamantul a recunoscut expres în ședința de judecată din 11.06.2015 (f. 181 verso) că aceste mențiuni olografe nu au fost scrise în ședința din 07.04.2014, ci ulterior ședinței din 07.04.2014, când i-a fost prezentat procesul verbal în forma scriptică. Prin urmare, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, nulitatea nu poate interveni decât pentru nerespectarea condițiilor legale chiar la momentul întocmirii actului și atâta timp cât un proces verbal al Adunării Generale din 07.04.2014 nu trebuie să cuprindă decât ceea ce s-a discutat în ședința din 07.04.2014, nu părerile și aprecierile ulterioare ale reclamantului, detașarea părții inferioare din procesul verbal care cuprindea mențiunile olografe ale reclamantului scrise după ședința A. nu are niciun efect asupra valabilității hotărârii A. adoptate încă din 07.04.2014.
3. ) În ceea ce privește pretinsa nulitatea a A. din 07.04.2014 prin prisma soluției care s-a dat solicitării reclamantului de luare în considerare la stabilirea cotelor a trei persoane, în loc de șase, instanța o va analiza în coroborare cu capătul trei de cerere privind obligarea pârâtei la calcularea cotelor de întreținere aferente . un număr de trei persoane și reține:
Din interpretarea prevederilor art. 17 lit. r) din HG 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, rezultă că comitetul executiv al asociației de proprietari ia în considerare pentru stabilirea cotelor de participare la cheltuielile aferente persoanele cu domiciliul in clădire și persoanele care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe luna.
Prin urmare, o persoană este luată în considerare la calculul cotelor de întreținere fie dacă are domiciliul în imobil, fie dacă locuiește în fapt mai mult de 15 zile în imobil, chiar dacă nu își face și formalitățile legale de stabilire a domiciliului sau a reședinței în acel imobil.
3.1. ) În fapt, conform Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2841/15.12.2008, numita Tomșea (fostă N.) I., mama reclamantului, a avut drept de proprietate și, prin încheierea acestui contract, are un drept de uzufruct viager asupra . imobil fiind indicat în cuprinsul contractului și domiciliul acesteia (f. 22).
Reclamantul nu a făcut dovada că, anterior lunii septembrie 2013 (care face obiectul cauzei), ar fi solicitat scoaterea de la întreținere a mamei sale. În răspunsul la interogatoriu, reclamantul nu a putut să arate nici măcar data sau perioada pentru care ar fi cerut să fie avute în vedere doar trei persoane, nu patru (f. 167 – pct. 3), pretinsa înmânare personală a unei astfel de cereri către Asociație fără a solicita viză pentru a face dovada înmânării (f. 167 pct. 4) fiindu-i imputabilă.
Conform adresei 26/10.09.2013, primită sub semnătură în 17.09.2013, rezultă că reclamantului chiar i s-a solicitat expres de către Asociație să depună formularul actualizat al cărții de imobil (f. 82), deși inițiativa scoaterii de la întreținere a unei persoane aparține celui interesat, adică proprietarului. În data de 04.11.2013 (f. 28), reclamantul a comunicat un răspuns în care a informat asociația că în apartament ar locui trei persoane, dar fără individualizare și nu a făcut dovada și, de altfel, nici nu a susținut pe parcursul procesului că ar fi procedat și la completarea corespunzătoare și în timp util a cărții de imobil cu nume și prenume locatari.
Notificarea prin B. cu nr. 26 din 11.02.2014 nu cuprinde o cerere de scoatere de la întreținere a unei persoane, ci, așa cum rezultă și din viza B. și din titulatură și din conținut, cuprinde expres o „notificare” că în mod abuziv s-ar fi procedat la includerea pe liste a 6 persoane. Reclamantul a indicat în notificare că în apartament ar locui efectiv trei persoane, dar tot fără individualizare (f. 21) . În plus, aceasta este o notificare din februarie 2014, nu anterioară lunii septembrie 2013 care face obiectul prezentului dosar.
De asemenea, adresa de la f. 77 prin care reclamantul aduce la cunoștință un număr de „cel mult 4” este datată 10.06.2014, ulterioară lunii septembrie 2013 care face obiectul prezentului dosar, ulterioară ședinței A. care face obiectul cauzei, ulterioară și promovării prezentei acțiuni cu dată de înregistrare 28.04.2014 (f. 1). Mai mult, această adresă face și dovada relei credințe a reclamantului în condițiile în care în chiar cuprinsul acestei adrese comunicate pe parcursul prezentului proces reclamantul însuși „admit(e)” că se pot lua în considerare patru persoane la întreținere și nu trei, cum invocase anterior în notificarea din 11.02.2014, în ședința A. din 07.04.2014 sau în cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar din 28.04.2014.
Totodată, însuși reclamantul, prin notificarea efectuată prin B. în anul 2014, respectiv 08.01.2014, a făcut trimitere la pretinsa necesitate a consultării sale, dar și a mamei sale cu privire la pretinsul acord pentru ca în unele apartamente să funcționeze sediile unor persoane juridice (f. 19). Chiar și din adresa Consiliului local sector 3 nr._ din 31.07.2014 (ulterioară lunii septembrie care face obiectul prezentului dosar și ulterioară declanșării prezentului proces) rezultă că, și din verificările efectuate în RNEP, la ., reclamanta intervenientă, fiica acestora și „persoana cu drept de uzufruct viager”, adică mama reclamantului (f. 95).
Adeverința 2045 emisă de .) conform căreia numita Tomsea are în proprietate un teren și că locuiește sub acest număr din 2005 este datată 27.04.2015, ulterior introducerii prezentei acțiuni. Și martorul pârâtei, B., a declarat că mama reclamantului nu mai locuiește în imobil (f. 172 verso), dar, de asemenea, această probă a fost administrată pe parcursul prezentului proces în 2015, nu anterior lunii septembrie 2013 care face obiectul cererii reclamantului și a fost administrată la solicitarea pârâtei, nu a reclamantului.
Însă, în ciuda acestei lipsei totale de diligență a reclamantului și în lipsa unei solicitări exprese și obligatorii din partea reclamantului de scoatere de la întreținere a numitei Tomsea, titulară a unui drept de uzufruct și cu domiciliul legal pe . proprietari nici nu a luat-o în considerare pe mama reclamantului la stabilirea cotelor de întreținere, ci, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, în cadrul celor alte trei persoane în plus i-a avut în vedere pe mama reclamantei interveniente și pe frații reclamantei interveniente.
3.2. ) Sub acest aspect, din probatoriul administrat rezultă că în mod legal pârâta a luat în considerare la stabilirea cotelor de întreținere pe mama și pe unul din frații reclamantei intervenient forțat.
Instanța reține buna credință a Asociației de proprietari și faptul că aceasta chiar a făcut demersuri în favoarea reclamantului N. M. prin aceea că i-a pus în vedere să facă dovada că mama și fratele intervenientei reclamante au domiciliul legal pe altă adresă (f. 82), deși chiar și dacă aceste două persoane aveau un domiciliu legal pe altă adresă, atâta timp cât locuiau mai mult de 15 zile în . trebuia să fie luați în considerare la stabilirea cotelor conform art. 17 lit. r) din HG 1588/2007 cum am arătat mai sus.
Astfel, conform art. 91 NCC, dovada domiciliului și a reședinței se fac cu mențiunile din cartea de identitate, doar în lipsa acestor mențiuni sau când acestea nu corespund realității, schimbarea domiciliului sau a reședinței nu poate fi opusă altei persoane.
Prin urmare, dacă reclamantul ar fi răspuns în mod corespunzător și în timp util la solicitarea Asociației sau dacă măcar ulterior, în instanță, ar fi depus copii de pe actele de identitate ale mamei reclamantei și ale fratelui acesteia, în care să fi fost menționată o altă adresă decât .-ar fi născut cel puțin prezumția relativă că aceste două persoane au și în fapt domiciliul la adresa indicată în acte, alta decât . nu a făcut această dovadă nici față de Asociație direct, nici în fața instanței. Mai mult, în ședința de judecată, la administrarea interogatoriului, reclamantul a refuzat până și să spună numele fraților soției sale și adresa de domiciliu a acestora, reclamantul nu a indicat nici numele complet al mamei soției sale (f 167 pct. 7, 9). Susținerea reclamantului din cursul interogatoriului conform căreia nu ar cunoaște numele de familie ale fraților soției sale și al mamei soției sale face doar dovada relei credințe a reclamantului, atâta timp cât, așa cum i s-a pus în vedere chiar în timpul administrării interogatoriului de către instanță, numele de familie al fraților soției trebuie să fie numele de fată al propriei soții, iar pretinsa necunoaștere a numelui de fată al propriei soții nu poate fi considerată credibilă. Prin urmare, instanța reține un refuz de fapt din partea reclamantului în a oferi răspuns la aceste întrebări, astfel că pe aceste întrebări devin incidente dispozițiile art. 358 NCPC conform cărora refuzul nejustificat al părții de a răspunde la întrebări din interogatoriu are valoare de recunoaștere sau de început de dovadă scrisă în contra celui interogat. Prin refuzul de a răspunde corespunzător la aceste întrebări, reclamantul a împiedicat stabilirea identității celor două persoane luate în considerare la stabilirea cotelor de întreținere pe . consecință, și administrarea de probe suplimentare precum posibilitatea citării acestora din oficiu ca martori. De asemenea, pe baza numelor acestora se putea verifica de către instanță în baza DEPABD care este cel puțin domiciliul legal al acestora și se putea pune problema cel puțin a prezumției de domiciliu care era favorabilă reclamantului, cum am arătat mai sus.
Oricum, pe lângă faptul că din chiar culpa reclamantului nu s-a putut reține nici măcar această prezumție relativă în privind domiciliului unui frate al intervenientei reclamante și al mamei intervenientei, în plus, și dacă s-ar fi făcut dovada altui domiciliu legal in evidențele DEPABD al acestora, pârâta a fost cea care a dovedit că domiciliul de fapt al fratelui și al mamei intervenientei reclamante este în imobilul care face obiectul cauzei și, astfel, că în mod legal aceștia doi au fost luați în considerare la calcularea cotelor.
Astfel, declarațiile martorului reclamantului, P. M., în sensul că în . trei persoane, reclamanții și fiica acestora, nu pot fi reținute în condițiile în care martorul a recunoscut că nu îi vizita pe reclamanți. Prin urmare nu cunoaște prin propriile simțuri cine locuiește de fapt în imobil și, implicit, declarația sa nu are valoarea probatorie pertinentă.
Dimpotrivă, martorii pârâtei au făcut declarații pe aspecte constatate cu propriile simțuri direct sau ca martori terțiari dar de la alte persoane care au constatat aceste aspecte în mod direct.
Martorul T. M. a declarat, în ședința de judecată, sub jurământ (f. 205) că, până acum aproximativ doi ani, în apartamentul reclamanților locuiau șase persoane, respectiv reclamantul, reclamanta intervenient forțat, fiica lor, mama d-nei N. și cei doi frați ai doamnei N.. Pe parcursul acestui an i-a văzut doar pe mama și pe unul dintre cei doi frați ai reclamantei. Martorul a declarat că l-a văzut frecvent în . N., noaptea foarte târziu, respectiv 10-11 pm. când se întorcea de la cursurile de dans de seară susținute la Palatul Național al Copiilor; că și mama sa i-a spus l-a văzut pe fratele doamnei N. în scara blocului, frecvent în anii 2013-2014 și mai rar în 2015; că, în perioada 2013-2014, fratele doamnei N. își parca și mașina în spațiul său de parcare, iar din 2015 parchează la distanță de . penale reciproce dintre martorul T. și reclamantul N. M. nu sunt de natură să afecteze credibilitatea martorului având în vedere caracterul coerent al declarației date de martor și caracterul coroborat al acestei declarații cu restul probelor administrate în cauză inclusiv cu declarația martorului B..
Astfel și martorul B. a arătat că (f. 172) locuiește în aceeași scară cu reclamantul din 1996; în ultimii patru ani în . persoane: reclamanții, fiica lor, mama și fratele d-nei N. și încă o persoană; martorul a declarat că personal a sesizat prezența de două – trei ori pe săptămână a trei persoane în plus în . în vedere comitetului executiv să îl notifice pe reclamant să facă dovada domiciliului acestor trei persoane; martorul a declarat că mama d-nei N. locuiește în . în care a văzut-o dimineața la ora 09.00 în halat de casă și cu papuci de casă în timp ce primea corespondența de la poștaș; pe fratele d-nei N. l-a văzut intrând și ieșind din . din apartament, dimineața la ora 08.00 și seara la orele 10.00-11.00, că l-a văzut și parcându-și mașina în fața blocului până acum un an.
Pârâta a depus la dosar și tabel din 28.08.2013 semnat de șapte (7) din ceilalți nouă (9) proprietari, respectiv C., S., T., Dutulescu, M., S., B. prin care acești au solicitat Asociației ca, pentru . aibă în vedere 5, ulterior 6 persoane, începând cu luna iulie, ulterior septembrie 2013 (f. 62).
Instanța reține și poziția reclamantei interveniente N. N. care nu s-a prezentat în instanță, nu s-a prezentat nici la administrarea interogatoriului astfel că în raport de aceasta sunt incidente și dispozițiile art. 358 NCPC și, implicit, susținerile pârâtei din cuprinsul interogatoriului ce trebuia să îi fie administrat pot fi considerate cel puțin început de dovadă scrisă (f. 169). Reclamanta intervenient forțat nu a făcut nici dovada că ea personal ar fi solicitat luarea în considerare la stabilirea cotelor a patru persoane sau a trei persoane în loc de șase. În plus și martorul B. a declarat că N. N. niciodată nu și-a manifestat nemulțumirea față de hotărârile A., față de liste, față de modul de utilizare a uscătoriilor (f. 172 verso).
Față de cele de mai sus, rezultă că pârâta Asociația de proprietari a făcut dovada locuirii efective în . două persoane pe lângă reclamant, reclamanta-intervenientă și fiica acestora și, implicit, că în mod legal a stabilit cotele la întreținere raportat la cinci persoane: reclamantul, reclamanta-intervenienta, fiica acestora, mama și unul din frații reclamantei interveniente.
3.3.) În ceea ce privește însă pe cea de a șasea persoană luată în considerare la stabilirea cotelor de întreținere, și martorii pârâtei au arătat că această a șasea persoană nu a mai fost văzută în imobil de aproximativ un an și jumătate, adică, raportat la data audierii martorului B. (11.06.2015- f. 172) din luna decembrie 2013, respectiv de aproximativ doi ani, adică, raportat la data audierii martorului T. (08.10.2015- f. 210), din octombrie 2013. Prin urmare această a șasea persoană nu mai poate fi avută în vedere la stabilirea cotelor pe .> Însă, stabilirea cotelor pe . cinci persoane în loc de șase nu se impune din luna septembrie 2013 cum a solicitat reclamantul N. prin cererea de chemare în judecată. Așa cum am arătat și mai sus, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi adus la cunoștința Asociației pretinsa situație locativă anterior lunii septembrie 2013 care face obiectul cererii de chemare în judecată. Reclamantul nu a răspuns în timp util solicitării exprese a Asociației primită în septembrie 2013 cu privire la situația locativă (f. 82). Nu a procedat cel puțin la completarea cărții de imobil în septembrie 2013 cu nume prenume locatari din . asumarea, astfel, a răspunderii pentru cele ce trebuia consemnate. Astfel că nu există nicio justificare pentru obligarea pârâtei la recalculare raportat la cinci persoane începând cu luna septembrie 2013.
Instanța va reține însă obligația Asociației de a stabili cotele raportat la cinci persoane, în loc de șase, din noiembrie 2013. Aceasta pentru că în 04.11.2013, reclamantul a răspuns la solicitarea Asociației prin înscrisul intitulat „Înștiințare” (f. 28) chiar dacă nu era real în totalitate (în condițiile în care a susținut că în apartament ar locui trei persoane, deși, așa cum am arătat mai sus, locuiau cinci persoane) și nici complet (în condițiile în care nu a indicat și datele de identificare ale celor trei persoane), totuși prin acest răspuns din noiembrie 2013 reclamantul a invocat o altă situație locativă decât cea care îi era imputată de Asociație. Neindicarea de către reclamant în această înștiințare și nerecunoașterea locuirii în . două persoane în plus (locuire dovedită în prezentul dosar) este sancționată prin menținerea legalității hotărârii A. pe acest aspect. Dar faptul că, în ședința din aprilie 2014, Asociația a menținut soluția de luare în considerare la stabilirea cotelor pe . acestei a șasea persoane, doar pentru că la un moment dat, anterior ședinței A., locuise într-adevăr în imobil, nu are caracter legal și va fi sancționată cu nulitatea parțială, atâta timp cât din chiar probele administrate de pârâtă a rezultat că aceasta a șasea persoană nu mai locuia în . luării decizii în A. în aprilie 2014 și pârâta nici nu a făcut dovada că, cel puțin urmare a probelor administrate în dosar pe parcursul procesului, a celor învederate de proprii martori, ar fi procedat la o reevaluare a situației locative și a modului de calcul cote pe . până la data pronunțării prezentei sentințe, ci, dimpotrivă, a solicitat respingerea cererii reclamantului.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea principală și cererea de intervenție în parte și va anula în parte punctul 3 prima teză din Hotărârea A. din 07.04.2014 în sensul că va obliga pârâta să calculeze cotele de întreținere aferente . un număr de cinci persoane, începând cu luna noiembrie 2013.
3.4. ) Obligația pârâtei să calculeze cotele de întreținere aferente . un număr de cinci persoane, începând cu luna noiembrie 2013 nu va fi limitată până în iulie 2015 (cum a invocat pârâta) pentru că reclamantul și intervenientul nu au solicitat acest lucru. Aceștia au indicat termen final iulie 2015 numai cu privire la restituirea cote plătite în plus, nu însă și cu privire la perioada de calcul (f. 3, 85, 94, 125, 134, 137, 192). Nici nu se justifică limitarea de către instanță a perioadei până la care să se aibă în vedere 5 locatari, în loc de 6 pentru că situația rezultată din probe de la acest moment al pronunțării este că spațiul nu este locuit de 6 persoane, ci de 5. In măsura în care, la un moment dat în viitor, situația se va schimba, respectiv in apartamentul reclamantului vor locui și alte persoane mai mult de 15 zile, Asociația va avea dreptul să stabilească cotele în funcție de noul număr mai mare de persoane.
4. ) În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor plătite în plus cu titlul de cote de întreținere, instanța reține, așa cum a arătat pârâta și contrar celor susținute de reclamant, că temeiurile de drept invocate în susținerea acestui capăt de cerere sunt incompatibile, art. 1348 NCC stabilind clar că cererea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are doar un caracter subsidiar și nu poate fi invocată ca și temei dacă partea are la îndemână o altă acțiune. Prin urmare, cele două instituții - plata nedatorată pe art. 1341 – 1344 NCC și îmbogățirea fără justă cauză pe art. 1345- 1348 - sunt distincte (fiind reglementate și de Cod în două Secțiuni distincte), nu pot fi invocate cumulativ, plata nedatorată pentru reclamanți și îmbogățirea fără justă cauză pentru pârât cum a susținut reclamantul, ci doar subsecvent, respectiv, doar dacă condițiile prevăzute de instituția plății nedatorate nu sunt îndeplinite, se mai justifică analiza prin prisma instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Analizând cererea de restituire prin prisma plății nedatorate, instanța reține că, raportat la art. 1341 NCC, plata nedatorată presupune ca prestația să fi fost efectuată cu titlul de plată, ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic. Dar în plus, deși NCC nu mai prevede expres, cum prevedea Codul vechi de la 1864, trebuie ca plata să fi fost făcută dintr-o eroare cu caracter determinant, în sensul că în lipsa acestei erori solvens nu ar fi făcut plata, pentru că art. 1341 alin. 2 NCC instituie o excepție de la principiul restituirii plății nedatorate în cazul plăților făcute cu intenția de liberare sau de gestionare a afacerilor, iar art. 1341 alin. 3 NCC instituie o prezumție de efectuare a unei plăți cu intenția de stingere a unei datorii proprii. Prin urmare, primul alineat care reglementează restituirea plății nedatorate nu poate opera decât dacă sunt întrunite condiții diferite de cele stabilite prin alin. 2 și 3 ceea ce nu se poate realiza decât dacă plata este făcută din eroare.
În prezenta cauză însă, reclamantul nu a făcut plata cotelor pentru încă o persoană nici pentru că ar fi recunoscut dreptul pârâtei la încasarea cotelor și pentru a șasea persoană, evident nici cu intenția de a gratifica printr-o liberalitate Asociația sau pentru gestionarea intereselor Asociație, dar plata nu a fost efectuată nici in eroare, ci pentru a evita aplicarea sancțiunilor penalităților pentru neplata la termen a cotelor.
Prin urmare nu se poate reține dreptul reclamanților la restituirea sumei reprezentând cote la întreținere aferente apartamentului 26 calculate pentru o persoană în plus pe perioada noiembrie 2013 – iulie 2015 pe temeiul plății nedatorate, dar având în vedere micșorarea patrimoniului matrimonial al reclamanților prin plata cotelor la întreținere pentru încă o persoană, respectiv mărirea corespunzătoare a patrimoniului asociației prin încasarea cotelor pentru o persoană în plus, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului N. M. și intervenientei N. N. suma reprezentând cote la întreținere aferente apartamentului 26 calculate pentru o persoană pe perioada noiembrie 2013 – iulie 2015 pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, suma exactă urmând a fi stabilită de părți prin acord sau, în caz de neînțelegeri, prin expertiză în cadrul procedurii executării silite. Efectuarea unei expertizei contabile chiar pe parcursul procesului nu ar fi fost utilă pentru că, în timpul administrării probatoriului, instanța nu ar fi putut pune în discuție și necesitatea stabilirii unui obiectiv suplimentar care să vizeze cotele aferente numai unei persoane, nu altor trei cum a solicitat reclamantul și numai perioada noiembrie 2013 – iulie 2015, nu septembrie 2013- iulie 2015 cum a solicitat reclamantul, pentru că am fi fost în prezența unei antepronunțări.
5.) Analizând capătul de cerere privind obligarea pârâtei să redea uscătoria în folosință comună, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada vreunei închirieri a acestor spații cum a invocat în cererea de chemare în judecată și în interogatoriul pe care l-a formulat pentru a fi administrat pârâtei (f. 3, f. 58). Pe lângă faptul că nu există un act normativ care să impună unei asociații de proprietari obligația de închiriere a spațiilor numai prin licitație (cum a invocat reclamantul în cererea de chemare în judecată – f. 3), din chiar întrebările adresate de reclamant în timpul audierii martorilor și din răspunsurile date de reclamant la interogatoriul formulat de pârâtă (f. 168), rezultă că nici reclamantul nu a mai susținut varianta pretinsei închirieri, ci varianta că spațiul aferent uscătoriei ar fi folosit de un singur proprietar .
Dar, din declarațiile martorilor, așa cum s-a decis și în A., rezultă că folosirea uscătoriei de către reclamant nu a fost împiedicată în vreun fel de Asociație și uscătoriile au fost și sunt în folosința comună a proprietarilor apartamentelor de pe tronsonul de deasupra acestora.
Martorul T. a declarat (f. 205) că în ., toți proprietarii au acces la ambele uscătorii, fiind spațiu comun; că sunt și proprietari care folosesc ambele uscători; martorul a declarat că personal are și o boxă la subsolul blocului, separată de uscătorie; spațiul din fața acestei boxe a fost închis cu acordul vecinilor din perioada apropiată Revoluției, pentru a împiedica depozitarea de gunoaie; încă de când era mică, reclamantul N. și-a manifestat nemulțumirea cu privire la închiderea spațiului din fața boxei; În cursul anilor 2014 și 2015 s-a discutat în A. despre desființarea acestor uși, dar s-a decis că este mai bine ca ele să fie menținute; Nicio altă persoană nu a solicitat în cadrul ședințelor A. ca aceste uși de la boxe să fie desființate; În cursul anului 2014 a primit o notificare de la reclamant pentru scoaterea ușilor de la boxă, notificare pe care a ignorat-o în condițiile în care conținea nenumărate greșeli, inclusiv gramaticale. Martorul a declarat că spațiile care au destinația de uscătorii ar putea fi folosite ca și uscătorii, dar nu sunt utilizate ca și uscătorii din cauza prafului și a mirosului din aceste spații, aceasta și în condițiile în care, în perioada în care nu au fost uși, în aceste spații s-au depozitat și gunoaie, martorul arătând și că personal l-a văzut pe reclamantul N. M. urinând pe una din ușile de la uscătorie la sfârșitul lui 2014.
Martorul B. a arătat că (f. 171) pe fiecare scară există două uscătorii la subsol, fiecare este destinată proprietarilor de pe coloana de apartamente aferentă; uscătoria la care ar avea drept de acces reclamantul nici nu a avut ușă o perioadă de timp; în cursul anului 2015, numitul C. a cerut acordul proprietarilor pentru a folosi această uscătorie cu mențiunea că va da cheie de acces oricărui proprietar care va solicita acest lucru; din 1996 de când locuiește în imobil, uscătoriile nu au fost folosite niciodată pentru uscarea rufelor și nu are cunoștință ca vreo altă persoană să fi solicitat acest lucru, cu excepția reclamantului N..
Chiar și martorul reclamantului, P. M. a declarat că nu a avut nicio problemă cu uscătoria din 2000 și până în 2014, deși nu a intrat niciodată decât în uscătoria aferentă tronsonului apartamentului ei, că și în uscătoria pe care o folosea ea împreună cu numitul C. erau depozitate lucruri (f. 171).
Prin urmare, față de probele administrate nu se poate reține că Asociația ar fi procedat la închirierea spațiilor uscătorii către diferite persoane cum a susținut reclamantul prin cerere și nici faptul că Asociația ar împiedica reclamantului accesul la uscătorii.
Pretinsa restricționare a accesului la uscătorii de către numitul C., invocată de către reclamant de abia în răspunsul la interogatoriul formulat de reclamantă pe de o parte, nu are legătură cu cauza, pe de altă parte este și vădit neîntemeiată.
Astfel, pretinsa restricționare din partea numitului C. a fost dovedită ca neîntemeiată chiar de reclamant. Pretinsa restricționare este situată de reclamant undeva în trecut, reclamantul personal susținând că această pretinsă restricționare data din perioada în care îi trăiau părinții. Or, prezentul dosar are la bază o pretinsă situație de fapt existentă în 2013, 2014 și această pretinsă restricționare din 2013- 2014 trebuia dovedită, nu o situație din trecutul îndepărtat. Totodată, reclamantul însuși a recunoscut că numitul C. i-a dat cheie de acces la uscătorie, dar el a fost cel care a refuzat primirea (răspuns 12 – f. 168). Motivul pretins în susținerea acestei respingeri – procesul verbal nu era semnat de toți proprietarii – este lipsit de sens – modul în care ceilalți proprietari intenționau să acționeze în raport de această situație, dacă doreau sau nu cheie, dacă erau sau nu de acord, nu era problema reclamantului, reclamantul nu avea și nici nu are calitatea de mandatar-apărător al altor proprietari majori, cu deplină capacitate de exercițiu și discernământ. În același timp, nici ocuparea uscătoriei cu lucrurile aparținând altor proprietari nu era motiv de refuzare a cheii de acces oferite expres de numitul C. pentru că nici numitul C., nici Asociația nu răspund de modul în care proprietarii întrețin un spațiu și dacă își fac sau nu curat și nici numitul C., nici Asociația nu aveau obligația să facă curat în uscătorie înainte a-i fi înmânat o cheie reclamantului N.. Spațiu comun aflat în folosința comună a proprietarilor nu înseamnă spațiu fără ușă, cu acces nestingherit al oricărei persoane. Orice spațiu comun poate fi închis cu ușă și cu gratii și încuiat cu cheie și cu lanț și cu lacăt și, atâta timp cât se pune la dispoziție cheia de acces, nu se poate considera că s-ar încălca dreptul la folosință comună. Astfel, atâta timp cât reclamantul însuși a recunoscut că i s-a predat cheie de către numitul C., nu se poate considera că acesta din urmă i-ar fi fost încălcat în vreun fel dreptul de acces și, implicit, de folosință asupra spațiului uscătorie și că spațiul uscătorie nu ar fi încă spațiu comun.
Pe de altă parte, și dacă numitul C. ar fi împiedicat accesul reclamantului la uscătorie, acest capăt de cerere în contradictoriu cu Asociația ar fi fost neîntemeiat în condițiile în care Asociația nu răspunde pentru pretinsele acțiuni ale proprietarilor care sunt persoane majore, cu capacitate deplină de exercițiu, cu personalitate juridică distinctă.
Instanța constată, în plus, că modul de folosire a uscătoriilor, respectiv fiecare dintre cele două uscătorii să fie utilizată de proprietarii de pe fiecare tronson aferent, a fost stabilit în ședința A. din 10.01.2014 (f. 80), iar prin A. din 27.03.2014 doar s-a decis doar menținerea acestei hotărâri, astfel că, în condițiile în care pârâtul nu a atacat în termen hotărârea din 10.01.2014 prin care s-a și luat această decizie, aceasta își produce pe deplin efectele și este obligatorie și pentru reclamant. Totodată, decizia de utilizare a celor două uscătorii pe două tronsoane este o decizie de bună administrarea a spațiilor comune, neexistând vreun impediment legal pertinent pentru utilizarea ambelor uscătorii la comun de către toți proprietarii. Și art. 650 NCC prevede chiar posibilitatea atribuirii în folosință exclusivă a unui spațiu comun dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți proprietari. A fortiori, decizia de atribuire în folosință comună pe tronsoane tuturor proprietarilor de pe un tronson nu este nelegală, reclamantul neputând oferi nici un argument logic și de bună credință pentru care ar trebui să poată usca rufe în două uscătorii în același timp. Mai mult, un spațiu cu destinația din actul de construire de uscătorie poate fi folosit și în alte scopuri, actualizate la realitățile de fapt ale anului 2014 sau 2015. Reclamantul nu a făcut dovada că, vreodată de când locuiește în imobil, ar fi folosit personal acest spațiu ca și uscătorie de rufe. Martorii au declarat (cum am arătat mai sus) că și reclamantul a depozitat lucruri în aceste spații, nu rufe, că reclamantul a fost cel care a determinat demontarea unor uși care asigurau protecție și uscătoriilor, astfel că s-a ajuns la depozitarea de gunoaie în zona respectivă și, implicit, spațiile uscătorie nici nu mai puteau fi folosite conform destinației lor nici din cauza mirosului creat.
Motivul în susținerea necesității existenței uscătoriilor (invocat de reclamant doar în corespondența cu Asociația de proprietari și pe parcursul procesului în cursul administrării probelor, nu și cererea de chemare în judecată) respectiv că, în lipsa acestor uscătorii, Asociația „(acceptă) să se usucă rufe la geam în capul vecinilor” (f. 4) nu poate fi reținut.
Nu doar că reclamantul nu a făcut dovada că vreun vecin de la un apartament superior apartamentului său ar fi procedat la uscarea rufelor la geam sau în afara balconului și că, la solicitarea sa de oprire a unui astfel de act, acest vecin i-ar fi învederat că nu are un alt spațiu pentru uscarea rufelor pentru că uscătoria ar fi folosită în alte scopuri de către Asociație. Dar, în plus, potrivit art. 12 din Norma metodologică la Legea 230/2007 proprietarii membri ai asociației sunt cei care au obligația să mențină în bune condiții proprietatea individuală, apartamentul sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, pe propria cheltuială. În sarcina proprietarilor se instituie obligația de a nu încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalți proprietari din condominiu. Prin urmare, așa cum i-a învederat și pârâta în răspunsul 1/2014, „rufele întinse afară țin de bunul simț al fiecăruia” (f. 74), Asociația nu răspunde pentru modul în care proprietarii își exercită îndatoririle cetățenești și evident Asociația nu ar putea fi obligată în locul proprietarilor să nu mai întindă rufe în afara balconului, ci doar în interiorul balconului sau al apartamentelor individuale.
Pentru aceste motive, nefiind făcută dovada că uscătoriile ar fi fost închiriate fără acordul proprietarilor, nefiind făcută dovada că Asociația însăși ar fi blocat în vreun fel accesul reclamanților la uscătorie, nefiind făcută nici măcar dovada că un alt proprietar ar fi împiedicat accesul reclamanților la uscătorie, dimpotrivă, reclamantul însuși recunoscând că i s-a dat cheie de acces, având în vedere că nu este obligația Asociației să asigure reclamantului curățenie în spațiul comun la care are acces, instanța reține că punctul 3 prima teză din Hotărârea A. din 07.04.2014 în ceea ce privește soluția dată de Asociație la petiția reclamantului și comunicată acestuia în februarie 2014 în ceea ce privește uscătoria și rufele din ., motiv pentru care nu se impune anularea acestui punct din A. și pe acest aspect.
6. ) În temeiul art. 451, 453 NCPC, instanța va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală parțială, să plătească reclamantului N. M. sumele de 60 de lei și 333,34 de lei, parte din cheltuielile de judecată, reprezentând taxa de timbru raportat la capetele de cerere admise și o treime din onorariu de avocat de 1000 de lei achitat (f. 211, 212) în condițiile în care, din cele trei capete de cerere inițiale plus capătul de cerere în completare, reclamantul a făcut dovada temeiniciei doar pe o parte din capătul 1 de cerere (nulitatea reținută fiind doar parțială, nu totală și doar pe modul de calcul cote, nu și cu privire la folosința uscătoriilor; calcul cote raportat numai la o persoană, nu la trei și pe o perioadă mai mică decât cea solicitată); pe o parte din capătul doi de cerere (respectiv calcularea cotelor în funcție de 5 persoane, nu în funcție de 3 și calculare doar din noiembrie 2013, nu septembrie 2013); pe o parte din capătul în completare (în condițiile în care restituirea sumelor nu se va dispune la cuantumul indicat de reclamant, ci la un cuantum evident mai mic).
Pentru aceleași motive, reținând că toate celelalte aspectele și părți din capete de cerere s-au dovedit a fi neîntemeiate și, implicit că reclamantul și reclamanta intervenient forțat au fost în culpă procesuală (aceasta din urmă susținând prin întâmpinarea depusă punctul de vedere al reclamantului fără a se disocia de acesta - f. 125), instanța îi va obliga pe reclamantul N. M. și pe intervenientul forțat N. N. să plătească pârâtei suma de 1000 de lei, parte din cheltuielile de judecată reprezentând două treimi din onorariul de avocat de 1500 de lei (f. 48 bis, 213, 214).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea pârâtei de anularea a acțiunii pe art. 200 NCPC ca neîntemeiată.
Constată că nu se impune suspendarea cauzei pe art. 242 NCPC.
Admite in parte cererea principală precizată, completată și cererea de intervenție forțată formulate de reclamant N. M. (CNP_), și intervenient forțat-reclamant N. N. (CNP_) ambii cu domiciliul în București, .. 5, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . în București, .. 5, ..
Anulează în parte punctul 3 prima teză din Hotărârea A. din 07.04.2014 în sensul că obligă pârâta să calculeze cotele de întreținere aferente . un număr de cinci persoane, începând cu luna noiembrie 2013.
Obligă pârâta să restituie reclamantului N. M. și intervenientei N. N. suma reprezentând cote la întreținere aferente apartamentului 26 calculate pentru o persoană pe perioada noiembrie 2013 – iulie 2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantului N. M. sumele de 60 de lei și 333,34 de lei, parte din cheltuielile de judecată.
Obligă reclamantul N. M. și intervenientul forțat N. N. să plătească pârâtei suma de 1000 de lei, parte din cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
DA/CN/5ex/04.12.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
