Validare poprire. Sentința nr. 1936/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1936/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1936/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 1936/2015

Ședința publică de la 16.02.2015

Instanta constituita din:

P.: M. A.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe petent D. N. executor judecătoresc din cadrul B. B. S. C. SI D. N., debitor S. B. și pe terț poprit PFA S. A., creditor E. N. EUROPE FUNDING II BV, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către .

În temeiul art. 131 al. 1 C.p.c., fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Deliberând în condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind utila, pertinenta și concludenta cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti sub numarul_ /17.09.2014, D. N. executor judecătoresc din cadrul B. B. S. C. SI D. N. formuleaza cerere de validare a popririi înființate asupra terțului poprit P.F.A. S. A. si obligarea acestuia sa consemneze si sa vireze executorului judecatoreasc sumele de bani datorate lui S. B., având calitatea de debitor urmărit, in limita creanței creditorului urmăritor E. N. EUROPE FUNDING II B.V.; obligarea terțului poprit la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cerere; amendarea terțului poprit in conformitate cu prevederile art.789(alin9)NCPC.

In motivarea cererii, petentul a aratat ca intre debitorul S. B. si S.C Bancpost SA in calitate de Banca, a fost incheiat Contractul de credit nr.753CSF_ la data de 02.11.2007, contract de a fost cesionat ulterior la data de 25.08.2008 către E. N. EUROPE FUNDING II B.V.; având in vedere faptul ca debitorul nu si-a indeplinit obligațiile asumate fata de creditor, acesta din urma, prin cererea nr. 1573 din data de 09.12.2013 a solicitat biroului (B. B. S. C. si D. N.) inițierea procedurilor de executare silita prin toate formele asupra disponibilităților bănești, bunurilor mobile si imobile aparținând debitorului, in vederea recuperării sumelor restante in cuantum de_.14 CHF plus dobânzi penalizatoare calculate pana la data plații efective cat si plata cheltuielilor de executare. In temeiul prerogativelor legale, ca urmare a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțata de Judecătoria Sectorului 3 in dosar nr._/301/2013, in conformitate cu dispozițiile art. 728 si 780 prin adresa nr. 9093/03.06.2014 a solicitat infiintarea popririi asupra sumelor de bani (lei sau valuta) sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporate pe care P.F.A. S. A., (in calitate de tert poprit), conform răspunsului CNPAS din 14.07.2014, le datorează ori pe care aceasta le va datora debitorului, declarandu-le poprite pana la concurenta sumei de_.14 CHF credit restant si 5675.33 cheltuieli de executare silita.

Adresa de poprire a fost comunicata in data de 10.06.2014 terțului poprit prin intermediul Poștei Romane. De la data înființarii popririi si pana la data prezentei, terțul poprit nu si-a îndeplinit obliigatiile legale ce ii reveneau, de a indisponibiliza si vira sumele de bani aparținând debitorului.

In drept, art. 789 (alin. 1-9).

Debitorul si tertul poprit nu au formulat intampinare.

In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că la data de 09.12.2013, în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr.753CSF_ /02.11.2007, creditorul E. N. EUROPE FUNDING II B.V a formulat cerere de executare silită inregistrata la B. B. S. C. SI D. N., fiind format dosarul de executare silită nr. 1579/2013, în cadrul căruia la data de 03.06.2014 a fost emisa adresa de înființare a popririi asupra veniturilor sau oricaror sume datorate debitorului S. B. de terțul poprit P.F.A. S. A. (angajator al debitorului, conform adresei CASMB – fila 9), până la concurența creanței de_.14 CHF plus 5675,33 lei. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată la sediul terțului poprit la data de 10.06.2014 –f.8.

Întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de plată, instanța reține că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 790 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora „ Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

(3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.

Instanța reține astfel că prezenta cerere este întemeiată, urmând să o admită și, văzând disp. art. 790 alin.1-5 Cod proc. civ., va valida poprirea infiintata de B. B. S. C. si D. N. prin adresa din data de 03.06.2014 emisa in Dosarul de executare nr.1579/2013 in sensul ca obliga tertul poprit PFA S. A. sa plateasca creditoarei cota de 1/3 din veniturile lunare nete datorate debitorului S. B., pana la concurenta sumei de 10.418,14 CHF si 5675,33 lei.

Instanța urmează să respingă însă cererea petentului de amendare a terțului poprit, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada relei credințe a acestuia, astfel cum prevede art. 790 alin.9 C.p.c., nefiind suficientă, în acest sens, simpla neefectuare a plății.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va obliga terțul poprit la plata către creditor a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe petent D. N. executor judecătoresc din cadrul B. B. S. C. SI D. N., cu sediul in sector 3, București, B. N. COMPLEX B. N., nr. 17, debitor S. B., CNP_, cu domiciliul in sector 2, București, ., ., . și pe terț poprit PFA S. A., CUI_, cu sediul in sector 2, București, ., creditor E. N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul in sector 2, București, PROF DR.M. G., nr. 19, .> Valideaza poprirea infiintata de B. B. S. C. si D. N. prin adresa din data de 03.06.2014 emisa in Dosarul de executare nr.1579/2013 in sensul ca obliga tertul poprit PFA S. A. sa plateasca creditoarei cota de 1/3 din veniturile lunare nete datorate debitorului S. B., pana la concurenta sumei de 10.418,14 CHF si 5675,33 lei.

Respinge cererea de amendare a tertului poprit ca neintemeiata.

Obliga tertul poprit la 20 lei cheltuieli de judecata catre creditor.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecatoria Sector 3.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2015.

P., GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1936/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI