Contestaţie la executare. Sentința nr. 323/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 323/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 323/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 323
Ședința publică din data de 18.01.2016
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. P.
Grefier: A. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea . SRL împotriva intimatelor A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ADMINISTRATIA SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța, în temeiul art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea, prin apărător, avocat M. C. care are împuternicire avocațială . nr._ din data de 11.12.2014, la fila 10 din dosar, volumul 1, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că, la data de 15.01.2016, s-au depus la dosar înscrisuri de către contestatoare, prin serviciul Registratură al instanței, după care:
Instanța, potrivit art. 131, Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la art. 651 Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și, în conformitate cu dispozițiile art. 238 C.pr.civ. pune în discuție estimarea duratei cercetării prezentei cauze.
Contestatoarea, prin avocat, arată că prezenta cauză se poate soluționa la în termen de 3 luni. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și 237 pct. 7 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului și estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, precum și anularea tuturor actelor subsecvente întocmite de organele de executare. Învederează că, un prin aspect al contestației este faptul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă fără ascultarea contribuabilului, obligație instituită în sarcina organului emitent, în baza art. 9 alin. (1) din OG nr. 92/2003. Arată că acest act este un act administrativ și nu un act de executare silită așa cum se invocă în apărările depuse la dosarul cauzei astfel că, nu se încadrează în situații de excepții prevăzute în alin 2 art. 9 din OG nr. 92/2003. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act administrativ așa cum se prevede în mod expres și prin dispoziția art. 213 alin. 13 din Noul Cod de procedură fiscală. Un alt motiv al contestației este faptul că, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este nemotivată, organul de control a dispus instituțiunea de măsuri asigurătorii fără a se face o analiză a dosarului fiscal așa cum avea obligația conform Ordinului 2605/2010. De asemenea arată că, aceste măsuri au fost instituite pe baza unor estimări ale unui prejudiciu presupus, doar raportat la faptul că societății contestatoare i s-a reținut faptul că ar fi desfășurat relații comerciale cu unele societăți comerciale care au un comportament fiscal inadecvat. Organul de control nu a stabilit în sarcina societății încălcarea niciunei obligații de raportare a tuturor tranzacțiilor efectuate sau nereguli privind activitatea acesteia. În continuare arată că, nu s-a contestat faptul că facturile emise de către cei doi furnizori îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Arată că, de la data emiterii măsurilor asigurătorii și până în prezent, nu s-a emis nici-un act de impunere fiscală. Ca atare, acele eventuale suspiciuni pe care le avea echipa de control care nu sunt motivate și nu se arată pe baza căror probe obiective a fost stabilit acest aspect, ar fi trebuit să fie preluate într-o Decizie de impunere. Or, nici până în prezent, această inspecție fiscală nu a fost efectuată. Ca atare, consideră că Decizia nu este motivată în sensul că organele de control nu au menționat care este starea de pericol din partea comportamentului societății contestatoare motiv pentru care, apreciază că se impune anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și a actelor subsecvente, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, sub nr._ la data de 11.12.2014 contestatoarea . SRL, a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA, DIRECTIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI -ADMINISTRATIA SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/17.11.2014 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, anularea tuturor actelor subsecvente, întocmite de organele de executare pentru punerea în executare a deciziei menționate pct. (1), ca nelegale și netemeinice.
În motivare a învederat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/17.11.2014 este nelegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) Cod procedură fiscală.
Contestatoarea a mai arătat că, intimata se află în eroare cu privire la calificarea deciziei de măsuri asigurătorii drept "măsură de executare silită" întrucât, executarea silită nu poate începe decât în cazul în care creditorul deține o hotărâre judecătorească sau un alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Or, în raport de situația de fapt prezentată de intimată în cuprinsul Deciziei de măsuri asigurătorii nr._/17.11.2014, la momentul emiterii deciziei contestate, intimata nu deținea un titlu executoriu, titlu care, având în vedere împrejurările specifice ale cauzei, putea consta doar într-o decizie de impunere, prevăzută la art. 110 alin.(3) lit. a) din OG nr. 92/2003 republicată.
A mai susținut că, potrivit art. 145 din OG nr. 92/2003 republicată: "Executarea silită începe prin comunicarea somației", iar o asemenea somație nu i-a fost comunicată .
În continuare, contestatoarea arată că, în lipsa unui titlu de creanță este exclusă de plano orice „măsură de executare silită".
A mai susținut că, din lecturarea deciziei de măsuri asiguratorii contestate, se poate observa că împotriva contestatoarei nu a fost emis niciun titlu de creanță dintre cele enumerate limitativ la art. 110 alin.(3) din OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările ș completările ulterioare, astfel că nu se poate discuta în prezenta cauză despre măsuri de executare silită, ci doar despre măsuri asigurătorii - așa cum este însăși denumirea lor - ceea ce înseamnă că intimata, în baza art. 9 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, avea obligația să procedeze la ascultarea petentei înainte de emiterea Deciziei de măsuri asigurătorii nr._/17.11.2014.
A mai susținut că, prevederile art. 9 alin.(2) din Codul de procedură fiscală garantează dreptul la apărare al contribuabilului, împiedicând organele fiscale să acționeze discreționar sau arbitrar, drept care a fost nesocotit de către intimate. Încălcarea acestui drept atrage sancțiunea nulității deciziei emise.
Petenta a mai învederat că, în decizia de măsuri asigurătorii atacată, organul de control al intimatei DRAF București redă textul art. 129 alin.(2) din OG nr. 92/2003 republicată, ceea ce, în opinia sa, ar trebui să constituie o așa zisă motivare a deciziei de măsuri asiguratorii, conform
art. 129 alin.(5) din Codul de procedură fiscală.
A mai susținut că în decizia atacată nu sunt menționate, așa cum impune legea, împrejurările de fapt (motivele) din care rezultă pericolul despre care se face vorbire în conținutul acesteia. Conform textului legal mai sus enunțat, decizia de măsuri asigurătorii atacată trebuia să cuprindă în conținutul său mențiuni privind existența unor împrejurări concrete din care să reiasă că există realmente pericolul că petenta „se sustrage, își ascunde ori își risipește patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.
A mai susținut că, în realitate, în Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/17.11.2014, se consemnează de către organul de executare că în sarcina reclamantei a fost estimat TVA și impozit pe profit în cuantum total de 1.141.418 lei. Reclamanta mai precizează că obligația fiscală estimată și menționată în decizia de măsuri asigurătorii contestată nu a fost stabilită printr-unul dintre titlurile de creanță fiscală menționate la art. 110 alin.(3) lit. a) din OG nr. 92/2003 republicată, în baza unei proceduri în cadrul căreia sunt prevăzute strict drepturile și obligațiile organului de inspecție fiscală și ale contribuabilului verificat, cu asigurarea tuturor garanțiilor necesare pentru respectarea dreptului acesteia la apărare, concretizat în respectarea dreptului la ascultare sau de formulare a unui punct de vedere la concluziile organului de control.
Măsura de estimare a obligației fiscale este lipsită de orice temei întrucât toate operațiunile comerciale pe care le-a derulat cu cei doi parteneri comerciali, au fost înregistrate în evidența financiar-contabila în baza facturilor ce furnizează toate informațiile cerute de lege, potrivit, prevederilor art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, fiind îndeplinite, astfel, condițiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere al TVA.
A mai susținut că, simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului și pune instanța de judecată în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate și temeinicie a măsurii dispuse împotriva societății reclamante.
A mai învederat că, în acest mod, intimata aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al reclamantei, nu s-a justificat în niciun mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Cerința motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate, se regăsește și în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptata de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante si baza legala a deciziei".
În concluzie, contestatoarea solicită să se observe că decizia de măsuri asiguratorii a cărei anulare a solicitat-o este, în primul rând, nelegală, fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 129 Cod proc. fiscală, precum si pe cele ale OPANAF nr. 2605/2010 și, în al doilea rând, rupe justul echilibru între interesul general al statului de a-și asigura exercitarea unei eventuale creanțe și interesul reclamantei de a-i fi respectat dreptul de proprietate, având în vedere că măsura dispusă de intimată este în măsură să afecteze însăși existența reclamantei iar Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat în sensul că măsurile luate de stat cu privire la colectarea creanțelor sale trebuie să aibă în vedere tot timpul principiul salvgardării agentului economic.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile prevederilor art. 129 alin. 11, art. 172-174 Cod procedură fiscală, pct. 5.1.1 și. 5.6 din Anexa 1 a OPANAF nr. 2605/2010, art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și de orice alte probe a căror necesitate rezultă din dezbateri.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 11-157, volumul 1 din dosar).
La data de 27.04.2015, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor publice București a depus întâmpinare.
Pe fondul cauzei a susținut că, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 129 alin 2 din Codul de procedură fiscală, condiția esențială pentru instituirea măsurilor asigurătorii este existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale, nefiind stabilită în sarcina organului fiscal obligația de a constata prealabil, existența unor operațiuni concrete de sustragere sau ascundere a patrimoniului de la urmărire, ci doar existența unui pericol în acest sens, întrucât instituirea măsurilor asigurătorii are un scop preventiv.
La termenul din data de 21.09.2015, contestatoarea și-a precizat cererea arătând că solicită anularea tuturor actelor subsecvente, respectiv adresele de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești, adresele trimise către Raiffeisen, Banca Transilvania, . SRL.
La data de 19.10.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice, invocată de pârâtă, pe capătul de cerere având ca obiect Anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/17.11.2014 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 17.11.2014, intimata a dispus, în temeiul art. 129 alin 2 din OG nr. 92/2003 instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare aparținând contestatoarei, în vederea colectării unui debit, reprezentând obligații fiscale de plată în cuantum de 1.141.418 lei.
Intimata a dispus instituirea măsurilor asigurătorii apreciind că s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. .
Susținerea contestatoarei potrivit căreia, luarea măsurilor asigurătorii este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin 1 din OG nr. 92/1993, intimata procedând la luarea măsurilor fără ascultarea contribuabilului, este apreciată de instanță ca neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 9 alin 2 lit. d din OG nr. 92/2003, organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei când urmează să se ia măsuri de executare silită, or, astfel cum a precizat intimata, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii constituie un act premergător executării silite.
Cât privește susținerea contestatoarei potrivit căreia decizia nu este motivată, fiind încălcate prevederile art. 129 alin 5 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, întrucât organele fiscale trebuiau să dovedească în primul rând că există pericolul ca contestatoarea să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, se reține că, potrivit art. 129 alin 5 din OG nr. 92/2003 decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.
De asemenea, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 129 alin 2, art. 129 alin 5 și art. 43 alin 2 lit. e din OG nr. 92/2003 motivarea deciziei trebuie să facă referire la existența pericolului concret ca debitorul, față de care s-a instituit măsura, să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil executarea.
Analizând motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ( f 12-23 Vol. I), instanța constată că aceasta nu face decât să reia dispozițiile legale anterior menționate, fără să indice în concret în ce constă pericolul de sustragere ori de risipire a patrimoniului debitoarei.
Motivarea amplă, ce se întinde pe parcursul a nouă pagini, nu constituie o motivare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, întrucât nu face nicio referire la pericolul concret de sustragere ori de risipire a patrimoniului debitoarei, ci reprezintă o motivare a obligației fiscale, stabilite în sarcina contestatoarei.
Instanța apreciază că nemotivarea deciziei atrage nulitatea relativă și virtuală a actului administrativ, fiind astfel condiționată de existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Se mai reține că, vătămarea cauzată debitoarei este evidentă, întrucât nemotivarea deciziei încalcă dreptul la apărare al contestatoarei împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, aceasta neavând posibilitatea de a cunoaște motivele de fapt ce au condus la instituirea deciziei și în consecință de a formula apărări ori de a dovedi netemeinicia acestor motive.
Se mai reține că, cuantumul ridicat al obligației de plată stabilită în sarcina contestatoarei, respectiv 1.141.418 lei, nu justifică, prin el însuși, pericolul ca debitoarea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Totodată, nemotivarea în fapt a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii face imposibilă cercetarea măsurii de către instanță, sub aspectul temeiniciei acesteia, respectiv cercetarea actelor și faptelor debitoarei din care rezultă pericolul concret ca aceasta să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul.
Mai mult, prin nemotivarea în fapt a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, intimata a încălcat prevederile art. 130 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora, măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali când au încetat motivele pentru care au fost dispuse. Or, lipsa motivelor care au condus la instituirea măsurii, determină, în mod firesc, imposibilitatea de înlăturare a acestora.
Reținând că încălcarea prevederilor art. 129 alin 5 din OG nr. 92/2003 a produs contestatoarei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, instanța în temeiul art. 129 alin 11 raportat la art. 172, art. 173 din OG nr. 92/2003 va admite contestația și va anula Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/17.11.2014.
Dată fiind soluția de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/17.11.2014 ce urmează a se pronunța, precum și faptul că adresele de instituire a popririi asigurătorii reprezintă acte subsecvente Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, poprirea asiguratorie reprezentând modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, instanța va anula și adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către Raiffeisen Bank SA, Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către Banca Transilvania SA, Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către . SRL.
Ia va lua act de manifestarea de voință a contestatoarei în sensul că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de contestatoarea . SRL, J_, CUI: RO_, cu sediul în București, ., ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimații A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1, șiA. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ADMINISTRATIA SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 156, sector 2.
Anulează Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii emisă la 17.11.2014 de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală antifraudă fiscală, Direcția Regională antifraudă fiscală București, Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către Raiffeisen Bank SA, Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către Banca Transilvania SA, Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._/18.11.2014 emisă de Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice către . SRL.
Ia act de manifestarea de voință a contestatoarei în sensul că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
A. P. A. L.
Red. Jud. A.P.
Thred. A.L/.>
02.03.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1534/2016. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2417/2016. Judecătoria... → |
|---|
